Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

De ce ies oamenii atat de greu din relatiile abuzive?

Actualizat la data de: 24 Iunie 2021
Consultant medical:

Alexandra Ene
Psihoterapeut

Clinica: Clinica de Psihologie Renia

De ce ies oamenii atat de greu din relatiile abuzive?

Intr-un articol precedent, am abordat relatiile abuzive si modul in care le putem recunoaste, cum ne putem da seama atunci cand noi – sau cineva apropiat – se afla intr-o relatie abuziva. Daca ati avut in preajma vreodata o persoana prinsa intr-o astfel de relatie, probabil ati remarcat cu multa frustrare ca tot ajutorul si indemnurile de a parasi relatia, toate incurajarile si sustinerea nu au ajutat persoana sa iasa din acea relatie. Poate ca v-ati simtit inutili, ignorati, uneori chiar folositi – pentru ca desi vine mereu sa va povesteasca ce a mai facut celalalt, tot continua sa revina in relatia de care se plange.

In realitate nu are nicio legatura cu sfaturile noastre, ci pur si simplu dintr-o relatie toxica este foarte greu sa iesi odata ce te-ai implicat, motivele fiind in totalitate emotionale.

In randurile ce urmeaza, pentru simplitatea in exprimare, ma voi referi preponderent la abuzator la genul masculin iar la victima la genul feminin, insa atat abuzatorul cat si victima pot apartine oricarui gen iar relatia poate fi atat hererosexuala cat si homosexuala, abuzul se manifesta asemanator in toate cazurile.

Relatiile cu o persoana toxica incep de obicei ca un vis frumos, mult mai frumos decat alte relatii pe care persoana le-a avut inainte. Un abuzator este de multe ori ca un animal de prada, momindu-si victima, atragand-o prin flori, telefoane, declaratii, contact permanent, descoperind si alimentandu-i cele mai frumoase vise romantice. O persoana abuziva este de obicei un seducator priceput, stiind cum sa descopere punctele slabe ale victimei sale. La inceputul relatiei va fi cel mai intelegator iubit, cel mai romantic, cel mai afectuos sau orice isi doreste si orice isi imagineaza victima ca este dragostea adevarata.

Abuzatorul isi arata adevarata fata numai dupa ce victima lui este profund atasata, si o face treptat, testandu-i si impingandu-i limitele tot mai mult. Cu fiecare pas, un nou tip de abuz devine parte din normalitatea cuplului. Pentru ca orice lucru odata acceptat va deveni mai devreme sau mai tirziu normalul.

Acesta este motivul pentru care in cultura populara se spune ca nu trebuie sa accepti nici macar o palma, pentru ca daca nu ai plecat dupa prima, mai devreme sau mai tarziu aproape sigur o sa mai vina una, si inca una, pana cand palmele devin ceva normal.

Un alt motiv pentru care a parasi o relatie abuziva este foarte dificil, este faptul ca abuzul emotional erodeaza increderea in sine a persoanei. Majoritatea clientior care imi intra in cabinet si se afla in relatii abuzive au convingerea ca au facut candva ceva gresit si ca este vina lor ca sunt abuzati. In realitate, fiecare este responsabil DOAR de propriile actiuni. In plus, atata vreme cat nu incalcam drepturile altcuiva, avem voie sa facem si sa spunem ce vrem. Nu ai meritat palma pentru ca nu ai spalat vasele, nici jignirea pentru ca nu ai fost de aceeasi parere cu el sau ea. Insa victima nu mai stie asta – abuzatorul a reusit sa o convinga ca este: proasta, incuiata, mironosita, gateste prost, nu este suficient de deschisa in plan sexual, are un accent ciudat de taranca, seful o tine sperand sa se culce cu el si nu pentru ca isi face treaba bine; ca e magar, nu are maniere, fostul era mai bun la pat, nici o priza nu e in stare sa repare, nu castiga destul, e prea scund si nu are muschi; pe scurt, ca nu s-ar putea descurca fara abuzator, ca nu este o partida buna, ca nu ar mai vrea-o nimeni altcineva ( lucruri spuse deseori exact unei persoane atragatoare, inteligente, plina de resurse).

De-a lungul unei relatii toxice, victima este de obicei izolata treptat. Daca asta nu este indeajuns, uneori victima se izoleaza singura pentru ca ii este rusine sa povesteasca ce i se intampla. Cei din jur ajung sa se sature treptat sa li se planga pe umar si sa nu le fie urmat niciun sfat, si incep sa ia distanta. Victima ajunge sa se izoleze si pentru a scapa de crizele de gelozie ale abuzatorului – in cele mai multe relatii abuzive, exista genul acela de gelozie mult disproportionata, cum ar fi femeia care nu suporta cand iubitul ei isi ia in brate sora, sau barbatul care isi interogheaza indelung sotia pentru ca un coleg de serviciu a sunat-o ca sa ii ceara un schimb de tura.

Iar astea sunt numai elementele de ordin emotional, fara a mentiona dificultatile financiare sau chiar legale pe care le intampina unele persoane atunci cand vor sa iasa din relatia abuziva.

Din afara, pentru cei care nu au trait niciodata o astfel de experienta, poate fi dificil de inteles de ce persoana nu pleaca pur si simplu. Si rational vorbind, lucrurile par clare.

Insa cel implicat are si argumentele emotionale, care de obicei au prioritate.

Asa ca daca vreti sa fiti de ajutor insa vi se pare ca vorbiti la pereti, asteptati. Validati durerea, validati faptul ca partenerul este incorect, pentru ca persoana abuzata probabil ca aude zilnic ca nu are dreptate, si cel mai probabil a inceput sa si creada asta. Si ramaneti in viata lui sau a ei, pentru ca atunci cand va fi pregatit(a) va avea nevoie de prieteni.


Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Inchide recomandarile
Vezi recomandarile noastre
Clinici, Medici si Servicii specializate
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate