Primul ajutor in patrunderea unui obiect strain in ureche
Patrunderea unui obiect strain in ureche poate sa cauzeze durere intensa la nivelul organului auditiv, dar si pierderea auzului in unele cazuri grave.
Adultii simt imediat atunci cand exista un obiect ajuns in canalul auditiv, insa copiii ar putea sa nu realizeze acest lucru.
Primul ajutor in cazul patrunderii obiectelor straine in ureche presupune urmarea pasilor de mai jos:
- Daca puteti sa observati obiectul strain din ureche, incercati sa il indepartati cu precautie folosind o penseta. Aveti grija sa nu impingeti mai mult obiectul in interior, sa nu loviti urechea sau sa incercati sa o eliberati facand uz de forta.
- Inclinati capul victimei pe partea urechii afectate, astfel incat sa facilitati caderea obiectului.
- Daca in ureche a patruns o insecta vie, este mai usor de indepartat daca o omorati intai adaugand cateva picaturi de ulei in ureche. Nu folositi aceasta metoda daca este vorba despre un alt obiect sau daca victima acuza durere sau sangerare.
- In cazul in care suspectati ca un dop de ceara este cel care provoaca disconfortul, nu incercati sa il indepartati cu un betisor de ureche (riscati sa impingeti cerumenul mai adanc in ureche). Doar un specialist ORL poate sa curete in siguranta acumularea de ceara uscata din canalul auditiv.
- Transportati victima la un specialist daca nu reusiti sa indepartati obiectul din ureche (sau raman resturi din acesta in ureche), daca durerea este severa sau disconfortul persista si dupa ce obiectul a fost scos.
Articole recomandate
- Ce trebuie sa stim despre manevrele de prim-ajutor
- 5 Sfaturi de prim ajutor pentru urgentele copiilor
- Lovitura la cap - riscuri si prim ajutor
- Primul ajutor in caz de vertij
- Cerumenul sau dopul de ceara din urechi
- Durerile de urechi - cauze, simptome si tratament
- Ce poate cauza tiuitul in ureche?
- Pericondrita: cum sa recunosti infectia cartilajului auricular
- Complicatiile racelii