Prim ajutor in fractura de glezna

In cazul in care pacientul suspecteaza ca a suferit o fractura de glezna (cel mai frecvent fiind vorba despre fractura maleolei tibiale), este sfatuit sa se adreseze unui serviciu specializat de ortopedie in vederea unui tratament avizat.

Cel mai frecvent, simptomatologia din fracturile de glezna este dominata de durere cu impotenta functionala a articulatiei respective (partiala sau totala), edem important al gleznei, echimoze subcutanate si deformarea zonei.

Daca pacientul nu se poate prezenta imediat la medic, specialistii fac urmatoarele recomandari:
- evitarea folosirii piciorului afectat (prin fixarea acestuia pe sol se poate agrava leziunea);
- mentinerea piciorului cat mai mult timp ridicat, de preferat pe cateva perne, pentru a evita aparitia edemului localizat;
- aplicarea locala de comprese cu gheata cu scopul de a diminua durerea si edemul; aceasta metoda este eficienta in primele 12-24 de ore; trebuie evitata aplicarea de gheata direct pe suprafata afectata, folosindu-se de preferinta infasurarea acesteia intr-un prosop sau un alt material de bumbac;
- administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) de tipul ibuprofen sau aspirina, care au dubla eficienta, atat ca analgetic, cat si ca antiinflamator.

Tratamentul de specialitate in aceste cazuri este de 2 tipuri: tratament ortopedic si tratament chirurgical.

Tratament ortopedic

Tratamentul ortopedic este aplicabil fracturilor neoperabile. Tratamentul ortopedic prezinta o serie de particularitati si depinde de tipul fracturii, de complexitatea ei, precum si de timpul scurs pana la prezentarea pacientului la medic.

In mod obisnuit medicii imobilizeaza glezna intr-o atela gipsata timp de maxim 2 saptamani (sau pana cand se reduce edemul perimaleolar). Tipul atelei va fi conditionat de starea functionala a gleznei, de stabilitatea fragmentelor de fractura, precum si de tipul fracturii in sine. Dupa perioada de imobilizare in gips, pacientul va fi supus unor sedinte de fizioterapie in vederea recuperarii functiei articulare si a tonusului muscular, acest procedeu terapeutic desavarsind procesul de vindecare a gleznei.

Daca fragmentele osoase nu sunt dispuse anatomic, medicul le va reduce prin manevre externe in pozitia corespunzatoare, inainte de a le imobiliza in atela sau in cizma gipsata (aceasta se mentine mai mult timp, aproximativ 3-4 saptamani). Daca reducerea nu poate fi realizata in cabinet sau la departamentul de garda, sau daca nu se poate conferi stabilitate fragmentelor, se impune interventia chirurgicala.

Tratament chirurgical

Se poate recurge la tratamentul chirurgical in cazul fracturilor deschise (cand un fragment de os strapunge pielea, intrerupand continuitatea tegumentelor supraiacente zonei de fractura), fracturilor cominutive (cand fractura are mai multe bucati). Tratamentul chirurgical presupune montarea diferitelor placi metalice sau suruburi ortopedice, in functie de tipul fracturii, care sa tina in contact fragmentele osoase. In cazul fracturilor deschise se practica montarea unui dispozitiv special, numit fixator extern, avand acelasi rol, si anume compactarea segmentelor de fractura.

Exista insa si fracturi de glezna a caror severitate nu impune imobilizarea in aparat gipsat sau interventie chirurgicala si care pot fi tratate ca niste simple entorse (cum este cazul fracturilor de mici dimensiuni si necomplicate). Totusi, nici in cazul lor nu se recomanda folosirea piciorului afectat (fixarea lui in sol), cel putin pana ce dispare durerea. Pentru a decide atitudinea terapeutica optima in fiecare caz se realizeaza radiografii de glezna din fata si profil. Chiar daca leziunea este necomplicata, se recomanda o reevaluare a gleznei dupa ce edemul local a disparut, pentru a decide urmatoarea etapa in tratament. Medicul ortoped poate sa considere utila montarea unui aparat gipsat in cazul in care fractura nu s-a solidarizat corespunzator, ci intr-o pozitie vicioasa. Daca consolidarea se desfasoara normal, pacientul poate fi sfatuit sa merga un timp ajutandu-se de carje, pentru a imobiliza articulatia cat mai mult timp in vederea facilitarii procesului de vindecare.
In functie de acuzele pacientului, medicul poate considera indicata administrarea de analgetice sau de relaxante musculare, pe care pacientul trebuie sa le ia doar la nevoie si numai conform prescriptiei. Este recomandat ca in timpul administrarii tratamentului, pacientul sa evite sa conduca autovehicule sau alte masini industriale.