Prim ajutor in caz de astm bronsic

Astmul bronsic este o afectiune cronica ce se caracterizeaza printr-o hiperreactivitate a musculaturii bronsice care determina un raspuns exagerat bronhospastic la stimuli tolerati de persoane normale: alergeni , polenuri, aer rece, efort fizic.

Obstructia aparuta in urma contactului este reversibila, exacerbarile astmului si declansarea crizei popriu-zise fiind de cele mai multe ori urmarea unui proces inflamator la nivelul cailor aeriene pulmonare.

Cel mai adesea incriminate virusuri sunt virusul respirator sincitial (in declansarea crizei la copil) si rhinovirusurile (in declansarea crizei la adult).

Simptome ale crizei de astm bronsic :

- dificultate la expiratie : poate fi auzita o respiratie suieratoare ( wheezing) in momentul in care aerul trece cu dificultate prin caile aeriene ingustate 

- anxietate

-agitatie

-transpiratie

-senzatie de voma

-febra 

-cianoza buzelor in crizele severe 

Pentru a-si imbunatati calitatea vietii, pacientii sunt sfatuiti sa urmeze recomandarile medicului curant, sa isi administreze corect tratamentul si sa se informeze cu privire la particularitatile cazului sau. Aceasta implica cunoasterea factorilor declansatori (a triggerilor) si incercarea de ai evita, pentru a reduce numarul crizelor.

Tratamentul astmului este unul cronic (toata viata), iar schema terapeutica este adaptata fiecarui pacient in parte, in functie de istoricul natural al bolii si de antecedentele medicale.

De asemenea, pacientul trebuie sa coopereze cu medicul in vederea optimizarii tratamentului:

- trebuie sa sa cunoasca medicamentele administrate si sa le inteleaga rolul si mecanismul de actiune, trebuie sa fie atent la eventualele reactii adverse si efecte secundare importante pe care le poate implica tratamentul si sa. le raporteze medicului

- orice inrautatire a simptomatologiei trebuie atent urmarita si anuntata medicului pentru ca acesta sa poata modifica schema de tratament conform evolutiei bolii.

Scopurile tratamentului in astm includ:

- prevenirea evolutiei simptomatologiei si imbunatatirea calitatii vietii pacientului;
- prevenirea aparitiei crizelor de astm sau cel putin diminuarea intensitatii lor, astfel incat pacientul sa nu fie nevoit sa se prezinte la fiecare stare de rau la spital;
- mentinerea unui ritm de viata si de munca relativ normal;
- pastrarea cat mai aproape de normal a functiei pulmonare;
- asigurarea unui control eficient al simptomelor medicamente ce presupun reactii adverse minime, astfel incat pacientul sa fie compliant si sa isi administreze mereu tratamentul.

Schemele actuale de tratament contin medicamente eficiente, care au ca scop principal micsorarea disconfortului produs de boala, precum si pastrarea in limite normale a ritmului cotidian propriu fiecarui pacient, acesta putand-si desfasura activitatea zilnica chiar daca este sub tratament antiastmatic.

Daca pacientul urmeaza intocmai recomandarile medicului si respecta planul de tratament, nu va fi nevoit sa ceara, la fiecare atac, tratament special si nici nu va fi frecvent internat in spital in vederea ameliorarii simptomatologiei.

Printre recomandarile facute de specialisti sunt incluse:

- oprirea fumatului si evitarea locurilor unde se fumeaza (fumatul pasiv este un factor cu potential declansator);
- cunoasterea amanuntita a triggerilor crizei de astm si evitarea lor pe cat posibil;

- evitarea autoadministrarii de antitusive in speranta ameliorarii bolii; aceste medicamente nu influenteaza benefic evolutia astmului si au, in plus, efecte nedorite grave;
- evitarea unor substante declansatoare de natura farmacologica , cum ar fi AINS ; printre cei mai comuni agenti farmacologici declansatori se numara aspirina , ibuprofenul , beta-agonistii adrenergici; astfel de medicamente nu trebuie administrate fara acordul sau recomandarea medicului;

- evitarea autoadministrarii de substante inhalatorii cu rol antiastmatic, altele decat cele recomandate si prescrise de specialist; unele dintre acestea contin substante active cu durata de actiune scurta si chiar foarte scurta si nu sunt capabile sa opreasca sau criza deja declansata sau sa previna aparitia uneia noi; de asemenea, reactiile adverse asociate lor nu sunt deloc de neglijat; pacientul este sfatuit sa ia doar medicatia prescrisa de medic curant, acesta fiind specialistul care cunoaste cazul si particularitatile bolii sale;

- evitarea preparatelor homeopate, a celor naturisti, a diferitelor ceaiuri sau alte produse pe baza de plante si ierburi, chiar daca sunt considerate a fi nedaunatoare pentru ca sunt naturale; acestea pot interactiona in mod nefavorabil cu medicatia de fond;

- in cazul in care tratamentul nu are rezultate dorite (crizele continuand sa apara, devenind mai dese sau chiar intensinficandu-se), pacientul nu trebuie sa isi mareasca singura doza de antiasmatice, acest lucru putand sa ii faca mai mult rau decat bine. Intr-o astfel de situa›ie se recomanda consultarea medicala si prezentarea noii situatii clinice, in vederea stabilirii unei noi scheme terapeutice.

Pacientul astmatic trebuie sa inteleaga faptul ca terapia este pe termen lung si ca exista riscul, ca de-a lungul timpului sa fie nevoie de ajustarea dozelor (in sensul cresterii lor) sau introducerea unor medicamente noi cu care sa se controleze evolutia clinica a bolii.

In cazul in care criza a fost atat de intensa incat a necesitat prezentarea pacientului la camera de garda, medicii ii pot administra medicatia de prim ajutor in timp ce ii investigheaza starea de sanatate.

Printre procedurile terapeutice sunt incluse:

- administrarea de oxigen pe masca sau tub;

- administrarea prin masca a medicatiei de prima linie: un beta-agonist, in combinatie sau nu cu un anticolinergic (in functie de preferinta medicala si de starea pacientului); administrarea poate fi realizarea dispozitivului special de nebulizare

- o alta metoda de administrare a beta-agonistului este cea inhalatorie utilizata un dispozitiv special, care poate doza precisa cantitatea administrata, sub forma de pufuri (solutie aerosolizata); in acest scop sunt larg folosite flacoane presurizate dozate, continand substanta activa intr-o concentratie bine stabilita; utilizeaza lor este usor pentru pacient, acesta necesitand un minim ajutor, iar beneficiul terapeutic este maxim, riscul supradozarii find redus;

- in cazul in care criza astmatica este severa, pacientul poate primi intravenos, un preparat pe baza de corticosteroizi;

- in cazul in care schema terapeutica a pacientului contine o metilxantina (de tipul teofilinei sau aminofilinei) iar pacientul deja a luat o doza, se trece la determinarea concentratiei acestei in sange. Daca aceasta se dovedeste a fi nesatisfacatoare, pacientul poate primi o noua doza de metilxantina;

- in cazul in care organismul pacientului nu raspunde corespunzator la beta-agonistul inhalator, se poate recurge la administrarea intravenoasa sau intramusculara a dozei necesare de beta-agonist (cum ar fi terbutalina sau epinefrina).

Dupa administrarea tratamentului de urgenta, pacientul este tinut sub stricta supraveghere a personalului specializat inca un timp (cateva ore), pana cand sosesc dupa testele de laborator.

Daca pacientul raspunde favorabil la tratament, va fi extern in cel mai scurt timp, cu recomandari specifice. Ii este indicat sa fie atent la orice reaparitie a simptomelor si sa se reintrearca la departamentul de garda in aceasta situatie.

Exista anumite situatii cand pacientul trebuie sa fie internat pentru evaluari si analize mai amanuntite, de exemplu:

- cand criza astmatica este foarte severa si nu cedeaza la tratament maximal administrat;
- cand testele spirometrice indica o functie pulmonara dramatic redusa;
- cand la determinarea gazelor sangvine se constata hipercapnie si/sau hipoxemie;
- daca exista antecedente de criza pentru îngrijirea pacientului a fost internat si conectat la un ventilator în vederea restabilirii si mentinerii functiei pulmonare normale;
- daca astmului ii coexista o alta problema majora de sanatate ce poate interfera cu recuperarea ulterioara a pacientului;
- orice alta problema pulmonara - pneumonie , penumotorax, etc.

In cazul in care pacientul este la prima criza de astm abordarea terapeutica implicarea administrarii medicamentelor si monitorizarea atenta a evolutiei. Terapia contine medicamente administrate in doza de atac si in doza de intretinere.

Tratamentul acut: implica cel mai adesea administrarea de beta-agonisti, cum ar fi saligenine (albuterol) sau rezorcinoli (terbutalina). Administrarea lor este facuta de regula prin pufuri. Aproximativ 70% din crizele astmatice sunt oprite prin tratament prompt cu beta-agonisti adrenergici.

Tratamentul fazei acute se bazeaza pe folosirea de substanta cu efect rapid, pe care pacientul si poate administra in continuare, ori de cate ori reapar simptomele sau de cate ori este expus triggerilor.

Agonistii beta adrenergici trebuie utilizate cu precautie in cazul pacientilor cu probleme cardiovasculare, hipotiroidism , diabet zaharat, hipertensiune arteriala sau insuficienta coronariana .

Tratamentul de fond (cronic): se bazeaza pe substanta cu durata de actiune lunga, ce pot reduce in timp intensitatea procesului inflamator din plamani (acesta reprezentand unul din mecanismele ce sta la baza aparitiei crizelor de astm). Aceste medicamente trebuie luate in fiecare zi, indiferent daca apare sau nu criza de astm sau daca exista sau nu alte simptome.

Preparatele beta-agoniste adrenergice au un real beneficiu in tratamentul astmului, putand fi folosite si in tratamentul acut, cat si in cel cronic. Ele sunt capabile sa inlature criza, sa impiedice producerea altor atacuri si in acelasi timp realizeaza profilaxia de durata a astmului (prin scaderea intensitatii si frecventei crizelor).

Beta agonistii nu influenteaza insa in mod semnificativ inflamatia cronica.

Schema terapeutica poate viza si alte recomandari:

- cunoasterea si evitarea factorilor declansatori
- prezentarea periodica la medic pentru control
- folosirea in mod regulat a unui peak-flow-metru pentru monitorizarea functiei pulmonare
- sfaturi practice privind imbunatatirea calitatii vietii cotidiene.

Dupa ce diagnosticul de astm bronsic a fost stabilit, pacientul trebuie sa se prezinte la medic pentru reevaluarea starii de sanatate. La fiecare consult medical este obligat sa raspunda la intrebari referitoare la frecventa si severitatea crizelor, folosirea medicatiei de atac si eficienta ei, precum si care sunt determinatorii cu peak-flow-metrul.

Printre testele efectuate in cadrul unui control de rutina pot fi si determinai spirometrice pentru a stabili cu precizie starea functionala a plamanilor si raspunsul la tratament.

Pacientul este sfat sa discute liber cu medicul si sa il informeze cat mai exact cu privire la felul in care percepe terapia, cum simte ca raspunde organismul la medicatie si daca exista reactii adverse (si care sunt acestea).

Peak-flow-metrul este un dispozitiv de utilizare si necostisitor, care masoara forta expirului. Medicul are obligatia de a instrui pacientul cum sa foloseasca acest dispozitiv si sa il supravegheze timp de cateva expiruri pentru a se asigura ca il utilizeaza corect.

Pacientul este sfatuit sa isi achizitioneze un astfel de peak-flow- metru si sa determine forta expirului ori de cate ori ii recomanda medicul in schema de tratament si observatie.

Prin determinari periodice cu peak-flow-metrul se poate stabili cu precizie ce determina exact criza si care este severitatea fiecarui atac in parte. Pacientul este sfatuit sa isi noteze rezultatul fiecarei determinari pentru ca medicul sa poate analiza evolutia bolii in decursul timpului.

Pe baza determinailor se poate chiar lua decizia de micsorare a dozelor sau de inlocuire a unor medicamente. Forta expirului scade inaintea declansarii crizei de astm, informatie utila pentru pacientii care isi inregistreaza si regularizeaza acest parametru cu peak-flow-metrul. Astfel se poate aprecia si chiar prezice aparitia urmatoarei crize.

Schema terapeutica antiasmatica este un plan pe termen lung, stabilitate de medic in colaborare cu pacientul si include, pe langa medicatia propriu-zisa, diverse sfaturi si recomandari, printre care:

- cum sa se administreze corect terapia de fond si care sunt etapele in administrare. terapiei de atac;
- ce trebuie sa faca pacientul daca nu apar imediat;
- cand este indicat sa apeleze la medic specialist care il are sub observatie si cand trebuie sa se prezinte de urgenta la spital.