Cand devine sindromul de realimentare o afectiune letala?

Sindromul de realimentare se dezvolta atunci cand o persoana ce sufera de malnutritie incepe sa manance din nou. Sindromul apare din cauza reintroducerii glucozei sau a zaharului in alimentatie. Odata ce organismul digera si metabolizeaza din nou alimentele, tot acest proces poate provoca schimbari bruste ale echilibrului hidro-electrolitic. Aceste schimbari bruste pot produce complicatii severe, sindromul de realimentare putand fi o afectiune letala.

Poate dura pana la 5 zile consecutive de malnutritie pentru ca o persoana sa fie expusa riscului de sindrom de realimentare. Afectiunea poate fi gestionata si impiedicata de catre medici daca detecteaza la timp semnele de avertizare. Simptomele sindromului de realimentare devin, de obicei, evidente in cateva zile de la instituirea tratamentului pentru malnutritie.

Atunci cand o persoana nu mananca suficient pentru o perioada crescuta de timp, corpul devine infometat si malnutrit. Astfel, odata cu instalarea acestui lucru, abilitatea organismului de a procesa alimentele este grav compromisa, promitand mai putina insulina si inhiband productia de carbohidrati. Atunci cand organismul nu primeste cantitatea de carbohidrati de care nevoie, acesta utilizeaza rezervele de grasimi si proteine, tocmai pentru a suplini productia de energie. Daca, in timp, organismul continua sa se bazeze pe rezervele de lipide si proteine, echilibrul electrolitic poate fi modificat. Astfel, nivelurile de vitamine si electroliti din organism sunt diminuate sever pe masura ce organismul incearca sa se obisnuiasca la noul mod de viata. Nivelurile de potasiu, fosfor, magneziu, calciu si tiamina sunt frecvent afectate in malnutritie.

Atunci cand produsele alimentare sunt din nou consumate, organismul nu mai trebuie sa foloseasca rezervele pe care s-a bazat pana acum pentru a produce energie. Cu toate acestea, realimentarea presupune o schimbare brusca a metabolismului. Acest lucru se intampla deoarece apare o crestere a nivelului glucozei, iar organismul raspunde producand mai multa insulina. Acest lucru poate duce la un deficit de electroliti importanti, cum ar fi fosforul (hipofosfatemie).

Efectele daunatoare ale sindromului de realimentare sunt larg raspandite la nivelul organismului si pot include afectiuni ale urmatoarelor structuri:

- inima;
- plamani;
- rinichi;
- sange;
- sistem muscular;
- sistem digestiv;
- sistem nervos.

Daca medicii nu reusesc sa trateze sindromul de realimentare, acesta poate produce efecte extrem de grave, cu mare potential de deces.

Electrolitii joaca un rol esential in bunastarea organismului. Cand echilibrul acestora este afectat, cel mai frecvent apare hipofosfatemia sau carenta de fosfor. Simptomele cele mai comune ale hipofosfatemiei sunt reprezentate de:

- confuzie si ezitare in luarea deciziilor;
- convulsii;
- afectarea fibrelor musculare si diferite probleme neuromusculare;
- insuficienta cardiaca acuta.

Pe langa aceste lucruri, sindromul de realimentare poate produce si scaderea nivelului de magneziu din organism. Hipomagneziemia este termenul folosit pentru acest lucru, semnele si simptomele cele mai reprezentative fiind:

- scaderea nivelului de calciu (hipocalcemie);
- scaderea nivelului de potasiu (hipokaliemie sau hipopotasemie);
- slabiciune si oboseala;
- greata si varsaturi;
- aritmii.

Hipopotasemia resimtita in cazul sindromului de realimentare poate duce la simptome diverse, printre care si:

- fatigabilitate;
- stare generala alterata;
- cresterea frecventei si a cantitatii de urina (poliurie);
- tulburari de respiratie, cum ar fi detresa respiratorie;
- complicatii cardiace, precum stopul cardiac;
- ileus;
- paralizie;
- hiperglicemie;
- confuzie si alte probleme psihice;
- niveluri serice de sodiu anormale;
- retentie de fluide;
- slabiciune musculara.

Trebuie cunoscut faptul ca deficitul de potasiu poate duce la instalarea comei sau chiar a decesului. Medicii pot identifica persoanele cu risc de a dezvolta sindrom de realimentare, dar este imposibil sa stie daca aceasta afectiune se va instala sau nu. Astfel, incercarea de a preveni dezvoltarea sindromului de realimentare este extrem de importanta pentru sustinerea vietii.

Sindromul de realimentare afecteaza persoanele care nu primesc suficienta hrana. Acest lucru se poate datora urmatorilor factori:

- infometare;
- malnutritie;
- urmarea unor diete extreme;
- post.

Urmatoarele afectiuni medicale pot, de asemenea, sa creasca riscul de a dezvolta sindromul de realimentare:

- anorexie;
- cancer;
- alcoolism;
- tulburari de deglutitie (disfagie, odinofagie);
- bolile inflamatorii intestinale;
- boala celiaca;
- depresia;
- diferite afectiuni ce produc durere la nivelul cavitatii bucale;
- diabetul zaharat necontrolat;
- experimentarea unor anumite interventii chirurgicale, de exemplu operatiile destinate scaderii in greutate.

Riscul acestui sindrom este ridicat chiar si in cazul persoanelor cu un indice de masa corporala extrem de scazut. Riscul este valabil si in urmatoarele situatii:

- in cazul persoanelor care au slabit extrem de mult in scurt timp;
- atunci cand apare limitarea severa a aportului caloric, mai ales in cazul adolescentilor si copiilor;
- atunci cand au loc varsaturi sau se utilizeaza incorect laxativele;
- atunci cand exista antecedente ale acestui sindrom, mai ales in cazul persoanelor tinere;
- existenta unor alte boli grave ce duc la fragilizarea organismului.

Conform acestor lucruri, s-a constatat ca exista un risc major de a dezvolta sindromul de realimentare daca se indeplineste una dintre urmatoarele conditii:

- daca IMC este mai mic de 16;
- daca s-a pierdut mai mult de 15% din greutatea corporala in mod neintentionat in ultimele 3-6 luni;
- daca s-au consumat cantitati mici de hrana in ultimele 10 zile;
- daca exista niveluri reduse de fosfor, potasiu sau magneziu in sange.

De asemenea, riscul creste si atunci cand se asociaza doua sau mai multe dintre urmatoarele aspecte:

- reducerea IMC sub 18.5;
- daca se pierde in mod involuntar 10% din greutatea corporala in ultimele 3-6 luni;
- daca nu se consuma alimente timp de 5 zile consecutive sau mai mult;
- daca exista istoric de abuz de alcool sau droguri;
- daca exista tratamente cu insulina, diuretice si antiacide, dar si daca se realizeaza chimioterapie sau radioterapie.

Orice persoana care suspecteaza ca are un risc crescut sau ca poate dezvolta sindromul de realimentare trebuie sa consulte cat mai rapid un medic pentru a primi o analiza completa si corecta a situatiei.

• Persoanele ce sufera de sindromul de realimentare trebuie sa-si refaca nivelurile optime de electroliti si vitamine. De obicei, reechilibrarea poate fi realizata de catre medici prin administrarea intravenoasa a substantelor necesare. De asemenea, procesul de realimentare poate fi incetinit prin procedee medicale, astfel incat organismul sa se poata adapta si recupera lent.
• Internarea in spital este necesara, deoarece trebuie realizata monitorizare continua. Medicii vor monitoriza nivelurile de electroliti, dar si toate functiile vitale. In plus, pe durata evaluarii sunt necesare analize multiple de sange si urina.
• Timpul de recuperare variaza in functie de amploarea afectiunii si a malnutritiei. Tratamentul poate fi instituit chiar si pana la 10 zile, desi monitorizarea este necesara chiar si dupa aceasta perioada. Daca apar complicatii sau probleme medicale subiacente, tratamentul poate fi prelungit.

Prevenirea este cea mai buna modalitate de a lupta impotriva sindromului de realimentare. Cunoasterea semnelor de avertizare si a factorilor de risc este extrem de importanta pentru acest lucru. Astfel, prevenirea acestui sindrom se poate face prin:

- identificarea rapida a persoanelor cu risc ridicat;
- introducerea pacientilor malnutriti in programe eficiente de realimentare;
- monitorizarea continuta a pacientilor odata ce tratamentul a inceput.

De asemenea, in identificarea acestui sindrom trebuie sa se tina cont consumul de alcool, alimentatie, modificari de greutate, stare psihologica etc.

Sindromul de realimentare apare atunci cand alimentele sunt introduse prea rapid dupa ce a existat o perioada lunga de infometare sau malnutritie. Acest lucru poate duce la dezechilibre electrolitice si complicatii grave, uneori chiar fatale. Cea mai buna metoda de combatere a sindromului de realimentare este identificarea rapida si tratarea persoanelor cu risc. Astfel, daca pacientii sunt identificati la timp, iar tratamentul este oferit, sansele de recuperare sunt foarte bune. De asemenea, constientizarea si educarea populatiei cu privire la aceasta afectiune sunt metode ce pot ajuta.

Bibliografie:

Boland, K., Solanki, D., O'Hanlon, C. (2013, November). Prevention and treatment of refeeding syndrome in the acute care setting. https://www.irspen.ie/wp-content/uploads/2014/10/IrSPEN_Guideline_Document_No1.pdf
Chiappetta, S., & Stein, J. (2016, March). Refeeding syndrome: An important complication following obesity surgery. Obesity Facts, 9(1), 12–16. https://www.karger.com/Article/FullText/442534
Crook, M. A. (2014, November–December). Refeeding syndrome: Problems with definition and management [Abstract]. Nutrition, 30(11–12), 1448–1455. https://www.nutritionjrnl.com/article/S0899-9007(14)00188-9/fulltext
Hammami, S., Aref, H. L., Khalfa, M., Kochtalli, I., & Hammami, M. (2018, January 31). Refeeding syndrome in adults with celiac crisis: A case report. Journal of Medical Case Reports, 12(1), 22. https://jmedicalcasereports.biomedcentral.com/articles/10.1186/s13256-018-1566-6
Hearing, S. D. (2004, April 15). Refeeding syndrome. https://www.bmj.com/content/328/7445/908.full
Khan, L. U. R., Ahmed, J., Khan, S., & MacFie, J. (2010, August 3). Refeeding syndrome: A literature review [Abstract]. Gastroenterology Research and Practice.https://www.hindawi.com/journals/grp/2011/410971/abs/
Lambers, W. M., Kraaijenbrink, B., & Siegert, C. E. (2015, January 1). The refeeding syndrome [Abstract]. Nederlands Tijdschrift Voor Geneeskunde, 159, A8610. http://europepmc.org/abstract/med/25827151
Mehanna, H., Nankivell, P. C., Moledina, J., & Travis, J. (2009, January 26). Refeeding syndrome–awareness, prevention and management. Head & Neck Oncology, 1(4). https://headandneckoncology.biomedcentral.com/articles/10.1186/1758-3284-1-4
Mehanna, H. M., Moledina, J., & Travis, J. (2008, June 26). Refeeding syndrome: What it is, and how to prevent and treat it [Abstract]. The BMJ, 336(7659), 1495–1498. https://www.bmj.com/content/336/7659/1495.full
Nutritional assessment: Assessment of risk of re-feeding syndrome. (2016, May 18). https://www.bapen.org.uk/nutrition-support/assessment-and-planning/nutritional-assessment?start=2
Walmsley, R. S. (2013, December). Refeeding syndrome: Screening, incidence, and treatment during parenteral nutrition [Abstract]. Journal of Gastroenterology and Hepatology, 28(S4), 113–117. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/24251716