Mezoteliomul benign

Mezoteliomul benign, denumit si fibrom pleural sau mezoteliom fibros, este o afectiune tumorala de natura benigna (noncanceroasa) ce implica pleura, foita fina de tesut care delimiteaza cavitatea pleurala si care captuseste suprafata plamanilor. Desi majoritatea cazurilor de mezotelioame sunt maligne (canceroase), pot sa apara si forme cu evolutie mai putin grava si cu un prognostic mai bun.

Tumorile benigne de acest tip apar mai frecvent la barbati comparativ cu femeile si au originea in mezoteliul pleural (de unde le vine si numele). Tumori similare pot sa se dezvolte si in peritoneu (tot o foita seroasa, dar care captuseste cavitatea abdominala). Afectarea peritoneala este denumita tumora solitara fibroasa a peritoneului. Cea mai importanta diferenta intre forma maligna si cea benigna este reprezentata de capacitatea de invazie si difuziune mult mai scazuta a mezoteliomului fibros.

Spre deosebire de acesta, forma maligna este foarte agresiva, are o evolutia rapida si metastazeaza la distanta, ingreunand semnificativ tratamentul. Chiar daca mezotelioamele benigne nu invadeaza structurile adiacente, ele pot creste semnificativ in dimensiuni, avand un impact negativ asupra tesuturilor din jur datorita fenomenelor de compresie pe care le vor cauza. In cazurile grave se poate ajunge chiar la impiedicarea drenarii fluidului pleural de catre vasele limfatice, ceea ce va determina aparitia unui revarsat pleural dispneizant.

Similar mezoteliomului malign, si forma benigna este corelata cu expunerea cronica la azbest si la pulberile de azbest. Mezoteliomul benign se manifesta insa mult mai precoce, nu are nevoie de o perioada asimptomatica atat de lunga precum cel malign (20- 50 de ani de la expunerea initala). Deoarece are caracter benign, o astfel de tumora poate fi tratata la foarte scurt timp dupa ce este descoperita, evolutia sa fiind stopata prompt.

Exista cazuri de degenerare maligna a unor mezotelioame benigne, aceasta fiind si principalul motiv pentru care tratamentul trebuie prompt instituit. Prezenta mezoteliomului benign poate fi si un semnal de alarma, determinand medicul sa caute si existenta unor alte afectiuni corelate cu expunerea la azbest, afectiuni inca asimptomatice, dar care pot evolua subclinic. Mezotelioamele benigne sunt diagnosticate mai frecvent la barbati comparativ cu femeile, datorita faptului ca profesiile care expun pacientul la pulberile de azbest sunt: instalatori, tevari, muncitori in constructii, lacatusi, sudori.

Peste 50% dintre pacienti sunt asimptomatici (nu au simpotme clinic manifeste). Mezotelioamele benigne sunt destul de rare. Ele reprezinta mai putin de 10% din mezotelioamele diagnosticate la nivel international. In cazurile in care tumora se extinde foarte mult, pot sa apara fenomene de compresie locala, manifestate la nivel de parenchim pulmonar, care pot interfera cu ventilatia normala si se pot exprima clinic prin dispnee.

In cadrul tabloului clinic pot sa mai apara:
- Dureri toracice;
- Tuse cronica neproductiva, uscata, iritativa;
- Alterarea starii generale;
- Modificari ale degetelor, care isi schimba unghiul de inclinare (semne fizic important in numeroase afectiuni cianotice).

Diagnosticarea mezoteliomului benign se face plecand de la anamneza, care poate furniza informatii utile cu privire la profesia pacientului si eventual expunerea la pulberile de azbest. Acesta este factorul de risc principal care poate determina medicul sa suspicioneze o astfel de boala. La examenul fizic medicul poate observa modificari unghiale si de forma ale degetelor, care insa nu sunt specifice acestei boli, ci pot sa apara si in afectiuni cardiace congenitale, fibroza cistica, cancer bronhopulmonar.

Daca mezoteliomul este suspectat, se vor efectua si alte investigatii paraclinice, inclusiv:
- Radiografii pulmonare: sunt investigatiile de prima intentie, folosite in diagnosticarea multor afectiuni pulmonare si pleurale;
- Tomografii computerizate: pot localiza mult mai precis nodulul pleural;
- Rezonanta magnetica nucleara.

Pentru a se putea stabili diagnosticul de certitudine, cel mai adesea se vor efectua biopsii pleurale. In cadrul acestor proceduri se vor recolta, adesea sub anestezie generala, fragmente tisulare din nodul si pleura invecinata lui, ce vor fi trimise laboratorului de anatomie patologica. Aici se va determina cu exactitate natura tumorii, precum si originea ei histologica.

Exista posibilitatea ca tumora sa fie benigna sau la limita malignitatii (“border-line”), iar diagnosticul anatomopatologic poate orienta foarte mult tratamentul ce va trebui instituit ulterior. In cazul in care pacientul are si revarsat pleural, se pot colecta mostre si din acesta, prin toracocenteza, pentru a se stabili daca este vorba de un transudat sau un exudat.

In general exudatele apar in momentul in care exista o agresiune locala la nivelul pleurei si al plamanului, in timp ce transudatele caracterizeaza procese patologice sistemice, mult mai complicate. In plus, analiza lichidului pleural poate stabili si daca exista celule canceroase prezente in spatiul pleural, sau daca exista procese infectioase locale.

Tratamentul consta in indepartarea tumorii. Mezoteliomul benign poate fi tratat relativ usor, spre deosebire de varianta maligna, care are o mortalitate foarte mare si nu beneficiaza decat de tratament simptomatic si paleativ. Indepartarea nodulului se face pe cale chirurgicala, prognosticul pacientilor fiind foarte bun. Daca exista revarsat pleural, pacientilor li se va monta si un tub de dren, pentru a evacua lichidul.

In prezenta unui tratament prompt institui, prognosticul pacientilor este foarte bun. Exista posibilitatea, la 1 din 10 pacienti, ca nodulul sa reapara (afectiunea sa aibe caracter recurent). In unele cazuri recurenta se manifesta chiar si la 10 ani de la indepartarea primului nodul fibros.

Toti pacientii operati de mezoteliom benign trebuie sa efectueze periodic controale radiografice pentru a li se supraveghea evolutia. Aparitia unui mezoteliom poate fi un semn de existenta a unor boli diseminate datorate expunerii la azbest. De aceea se recomanda ca pacientul sa fie investigat in amanunt in vederea diagnosticarii precoce a unor alte patologii cu aceeasi etiologie.

Cea mai frecventa complicatie a mezoteliomului benign este aparitia revarsatului pleural. Daca este in cantitate mare, acesta poate agrava dispneea si poate precipita instalarea unei insuficiente respiratorii acure. In unele situatii, mai ales daca exista si factori de risc (fumat) mezoteliomul benign poate degenera in forma maligna.

Pacientii sunt sfatuiti sa se adreseze unui specialist daca au avut antecedente profesionale de expunere la azbest, chiar si cu foarte multi ani in urma si daca dezvolta simptome si semne sugestive pentru o afectiune pulmonara: dispnee, tuse, cianoza.