Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Lipsa de energie

Actualizat la data de: 22 Iulie 2024

Generalitati

Sus
Lipsa de energie

Lipsa de energie poate fi descrisa ca oboseala, stare de epuizare, letargie sau extenuare. Aceasta poate fi insotita de depresie, motivatie scazuta sau apatie.

Lipsa de energie poate fi un raspuns normal la somn insuficient, surmenaj, stres, lipsa de exercitii fizice sau plictiseala.

Atunci cand este parte a unui raspuns normal al organismului, lipsa de energie se rezolva deseori cu somn, odihna, managementul stresului si nutritie de calitate.

Lipsa persistenta de energie, care nu dispare in urma auto-ingrijirii, poate fi un indiciu al unei tulburari fizice sau psihologice.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Cauze posibile
  3. Simptomele care insotesc lipsa de energie
  4. Afectiuni care pot sta la baza lipsei de energie
  5. Sfaturi pentru un somn linistitor
  6. Citeste pe aceeasi tema

Cauze posibile

Sus

Modelele si simptomele lipsei de energie pot ajuta la descoperirea cauzelor acesteia.

In cazul in care lipsa de energie este prezenta inca de dimineata si persista toata ziua, ar putea fi cauzata de lipsa de somn sau de depresie.

Daca se accentueaza si este insotita de piele uscata, constipatie, sensibilitate la rece si crestere in greutate, poate fi provocata de o disfunctie a glandei tiroide. Combinatia intre dificultatile de respiratie si lipsa de energie ar putea fi cauza unor probleme cardiace sau pulmonare.

Oboseala persistenta
fara nici un diagnostic clar ar putea fi rezultatul sindormului de oboseala cronica ce poate debuta cu simptome asemanatoare gripei si nu se amelioreaza dupa odihna.

In acest caz, sunt frecvent intalnite si alte simptome cum ar fi dificultatile cognitive, epuizarea prelungita si stare de rau dupa diverse activitati, dureri de muschi si articulatii, dureri in gat, de cap si inflamatia ganglionilor limfatici.

Lipsa de energie in sine, este rareori o situatie de urgenta.

Totusi se va suna imediat la serviciul de urgenta atunci cand lipsa de energie este insotita de ameteli, dureri sau presiune in piept, confuzie, pierderea sau modificarea vederii, febra mare cresterea brusca in greutate, dificultati de respiratie, palpitatii, schimbarea nivelului de constiinta sau vigilenta, dureri severe.

Simptomele care insotesc lipsa de energie

Sus

Lipsa de energie poate fi insotita de manifestari care variaza in functie de boala, tulburarea sau conditia care stau la baza acesteia.

Lipsa de energie este un simptom nespecific, astfel incat identificarea altor simptome ar putea fi de ajutor pentru determinarea cauzei sale.

1. Simptomele cardiace si pulmonare care pot sa apara impreuna cu lipsa de energie:
- ritmuri anormale ale inimii (aritmii)
- dureri toracice
- tuse
- ritmuri rapide ale inimii (tahicardie)
- scurtarea respiratiei
- wheezing

2. Alte simptome care pot sa insoteasca lipsa de energie, legate de alte sisteme din organism sunt:
- anxietatea
- modificarea poftei de mancare
- diaree sau alte tulburari intestinale
- depresie
- febra
- senzatie accentuata de sete
- urinare frecventa
- dureri musculo-scheletale
- greata cu sau fara varsaturi
- modificari la nivelul pielii
- crestere sau pierdere involuntara a greutatii
- slabiciune

3. Simptome grave care ar putea indica o conditie ce ar putea pune in pericol viata unei persoane.

Solicitati imediat asistenta de urgenta in cazul in care dvs. sau altcineva prezintati oricare din urmatoarele manifestari:
- comportament suicidal, irational sau situatia in care persoana devine un pericol pentru sine sau pentru ceilalti
- schimbarea nivelului de constiinta sau de vigilenta cum ar fi lesin sau lipsa de reactie
- dureri in piept, senzatie de constrictie toracica, presiune in piept, palpitatii
- febra mare
- dificultati in a urina
- ritm rapid ale batailor inimii
- tulburari de respiratie cum ar fi scurtarea respiratiei, respiratie greoaie
- dureri severe
- tulburari bruste de vedere
- inflamatie declansata brusc sau crestere in greutate
- varsaturi cu sange, sangerari rectale sau scaun cu sange.

Afectiuni care pot sta la baza lipsei de energie

Sus

Lipsa de energie poate fi un raspuns normal la somnul inadecvat, surmenaj, stres, lipsa de exercitii fizice sau plictiseala.

Atunci cand este parte a unui raspuns normal al organismului, lipsa de energie dispare dupa odihna, somn adecvat, managementul stresului si nutritie corespunzatoare.

Lipsa persistenta de energie care nu dispare in urma auto-ingrijirii poate fi cauzata de o varietate de boli, tulburari sau conditii.

1. Lipsa de energie ar putea fi cauzata de probleme cardiace si pulmonare precum:
- astm
- boala pulmonara obstructiv cronica (BPOC, include emfizemul si bronsita cronica)
- boli coronariene (acumularea placii de aterom in peretii arterelor coronare)
- insuficienta cronica congestiva
- boli ale valvelor inimii
- pneumonie

2. Lipsa de energie poate fi cauzata de conditii psihosociale sau neurologice precum:
- consum de alcool
- tulburari de anxietate
- dementa
- depresie
- abuz de substante ilegale
- tulburari de alimentatie
- durere
- indispozitie
- extenuare

3. Alte cauze ale lipsei de energie. Lipsa de energie poate fi cauzata de boli, tulburari sau conditii precum:
- anemie
- cancer si tratamentul acestuia
- sindromul de oboseala cronica
- afectiuni care implica dureri cronice
- diabet zaharat
- boli renale sau boli hepatice
- infectii
- subnutritie
- efecte secundare ale unor medicamente
- conditii reumatologice cum ar fi artrita reumatoida sau lupus
- tulburari de somn
- tulburari ale glandei tiroide

4. Cauze grave sau care pun viata unei persoane in pericol, determinate de lipsa de energie.

Printre afectiunile grave care pot pune in pericol viata unei persoane si care necesita evaluare imediata intr-un cadrul de urgenta se numara:
- insuficienta acuta cardiaca decompensata
- aritmie
- supradoza de droguri
- dezechilibre electrolitice
- hemoragie sau sangerare interna
- depresie severa
- infectie severa
- traumatisme.

Sfaturi pentru un somn linistitor

Sus

1. Evitati sa va uitati la televizor, sa mancati sau sa discutati probleme emotionale in dormitor.

Patul ar trebui utilizat doar pentru somn si relatiile intime.

2. In cazul in care cititi o carte pentru a va relaxa asigurati-va ca nu este prea stimulatoare.

Aventurile, thrillerele, misterele si cartile de actiune pe teme importante au tendinta de a va pastra mintea activa mult timp dupa ce incetati sa mai cititi.

3. Seara, incercati sa diminuati lumina din dormitorul copiilor, indiferent cat de devreme este, pentru a-i pregati de culcare.

Astfel, cand camera va fi luminata dimineata, vor constientiza faptul ca trebuie sa se trezeasca.

4. Nu lasati animalele de companie sa se urce in patul dvs.

In cazul in care fac galagie in timpul noptii, mutati-le in alta camera.


Medici specialisti Medicina Generala

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate