Lezarea plexului brahial
Ce este plexul brahial
SusPlexul brahial este un manunchi de nervi ce trimit semnale nervoase de la coloana vertebrala catre umar, brat, antebrat si mana. Astfel, plexul brahial se ocupa de intreaga inervatie, senzitiva si motorie, a membrului superior, iar fiecare membru superior are propriul plex brahial. Lezarea plexului brahial apare atunci cand acesti nervi sunt intinsi, presati, rupti sau indepartati de coloana vertebrala.
Leziunile minore ale plexului brahial sunt frecvente in randul sportivilor. Nou-nascutii dobandesc uneori leziuni de plex brahial in timpul nasterii.
Cele mai severe leziuni ale plexului brahial rezulta, de regula, in urma traumatismelor din accidente rutiere. Acestea pot duce la paralizia permanenta a membrului superior, insa tratamentul chirurgical efectuat la timp poate reda functia membrului superior.
Cuprins articol
Semne si simptome
SusSemnele si simptomele unei leziuni de plex brahial pot varia considerabil, in functie de severitatea si localizarea leziunii. De cele mai multe ori, un singur membru superior va fi afectat.
Leziuni minore
Daunele minore asupra plexului brahial apar in timpul sporturilor de contact, precum fotbalul sau luptele corp la corp, sporturi in care plexul brahial poate fi frecvent intins sau comprimat.
Sportivii care experimenteaza aceasta leziune pot avea urmatoarele simptome:
• O senzatie de soc electric, sau o senzatie puternica de arsura, ce iradiaza de-a lungul bratului in jos, pana la mana
• Amortirea membrului superior
• Slabiciunea membrului superior
Aceste simptome dureaza de obicei doar cateva minute, dar in unele cazuri, simptomele se pot prelungi pentru cateva zile sau mai mult. Totusi, leziunile minore sunt de obicei tranzitorii, reversibile fara sa fie nevoie de tratament.
Leziuni severe
Simptomele mai severe rezulta din leziuni ce distrug cu adevarat nervii plexului brahial, uneori aparand chiar ruptura nervilor. Cea mai severa leziune apar atunci cand radacina nervilor este rupta de la nivelul maduvei spinarii.
Semnele si simptomelor leziunilor severe includ:
• Slabiciune pana la incapacitatea de a utiliza anumiti muschi de la nivelul mainii, antebratului, bratului sau umarului
• Lipsa completa de miscare si sensibilitate la nivelul bratului, umarului si mainii
• Durere de intensitate crescuta
In cazul traumatismelor severe, simptomele dureaza mult mai mult decat in cazul leziunilor minore, avand deseori caracter continuu.
Cand ar trebui sa mergeti la medic?
SusLeziunile plexului brahial pot avea consecinte severe, precum slabiciunea musculara sau disfunctia permanenta a membrului superior. Astfel, chiar daca simptomele sunt usoare, si se simte ca orice alta lovitura la nivelul bratului, este recomandata vizita la medic.
Mergeti cat mai curand la medic, daca experimentati:
• Senzatii de arsura si amorteala recurente, care apar si dispar
• Slabiciune la nivelul mainii sau bratului
• Durere cervicala
• Simptome manifeste la ambele membre superioare
Cauze
SusStudiile arata ca leziunile nervilor ce face parte din plexul brahial tind sa apara atunci cand exista o miscare in opozitie: umarul este fortat in jos, in timp ce gatul este miscat in sus si in directia opusa fata de umar.
Astfel leziunile pot aparea in diverse situatii, cum ar fi:
• Sporturi de contact. Multi jucatori de fotbal experimenteaza leziuni minore, in special dupa un contact direct cu alti jucatori.
• Nasteri dificile. Nou-nascutii pot avea leziuni ale plexului brahial din cauza unei nasteri dificile, cu pozitii dificile pentru nou-nascut. Acestea pot aparea atunci cand nou-nascutul are greutate mare, cand este in pozitie inversa sau cand travaliul este prelungit. Sunt lezati mai frecvent nervii din portiunea superioara a plexului brahial, de la nivelul umerilor.
• Traumatisme. Mai multe tipuri de traumatisme, precum accidentele rutiere, accidentele de motocicleta, cazaturile sau ranile prin impuscatura, pot duce la lezarea plexului brahial.
• Tumorile si tratamentele pentru cancer. Radioterapia la nivelul toracelui sau gatului, pentru tratamentul unor tumori maligne, pot duce la cresterea secundare a tumorilor la nivelul plexului brahial.
Riscuri si complicatii
SusIn timp, numeroase leziuni de plex brahial, atat la copii, cat si la adulti, se vindeca fara leziuni progresive, sau cu progresie foarte mica. Leziunile care nu se vindeca corespunzator, pot duce la complicatii temporare sau permanente, precum:
• Probleme ale articulatiilor. Daca se instaleaza paralizia membrului superior, articulatiile nu vor mai fi puse in miscare, devenind astfel artrozice, cu mobilitate si putere redusa. Din acest motiv, medicul va recomanda fizioterapia continua, in eventualitatea in care muschii se vor recupera.
• Durere. Din cauza leziunilor nervoase, durerea poate persista si deveni cronica
• Lipsa de sensibilitate. Daca se pierde sensibilitatea cutanata, pacientii risca sa se raneasca, sa se arda, fara ca macar sa observe.
• Atrofia musculara. Nervii se pot regenera, vindecandu-se in cativa ani de la traumatism. In acest timp, neutilizarea musculaturii poate duce la atrofia acesteia, ceea ce inseamna slabirea, micsorarea, chiar pierderea tesutului muscular.
• Dizabilitate permanenta. Gradul de recuperare dupa o leziune a plexului brahial depinde de mai multi factori. Chiar si dupa interventia chirurgicala, unii pacienti pot avea paralizie sau slabiciune musculara permanenta
Preventie
SusDesi leziunea in sine nu poate fi neaparat prevenita, orice persoana poate lua cateva masuri pentru a reduce riscul de aparitie a leziunii. De asemenea, odata aparuta, aceste masuri pot reduce riscul de progresie a leziunii si riscul de aparitie a complicatiilor:
• Pentru dumneavoastra. Daca va pierdeti temporar functionalitatea membrului superior, asigurati-va ca faceti zilnic miscari si fizioterapie, pentru a evita atrofia musculara si articulara. Evitati situatiile ce va pot pune in pericol, precum condusul cu mare viteza, condusul pe teren accidentat, sporturile foarte agresive.
• Pentru copilul dumneavoastra. Daca sunteti parintele unui copil cu leziune de plex brahial, este important sa mentineti articulatiile si muschii copilului in forma, pana cand reapare inervatia motorie si sensitiva.
Optiuni de tratament
SusLeziunea de plex brahial este intotdeauna gestionata de catre o echipa medicala multidisciplinara, care include:
• Neurolog
• Neurochirurg
• Chirurg plastician
• Fizioterapeut
• Terapeut ocupational
Exista doua tipuri principale de tratament, pentru pacientii cu leziuni minore sau majore de plex brahial: chirurgical si nechirurgical.
Tratament nechirurgical
In functie de severitatea leziunii si contextul aparitiei, medicul poate recomanda amanarea interventiei chirurgicale. Multe leziuni se vindeca in decursul a catorva saptamani sau luni, iar functia membrului superior isi poate reveni complet. De asemenea, leziunile ce se vindeca natural au o evolutie mai buna a fortei musculare si a functiei senzoriale.
In perioada de recuperare, este important ca pacientii sa faca fizioterapie alaturi de un specialist, pentru a promova sanatatea structurilor membrului superior, precum muschii si articulatiile. De asemenea, odihna si evitarea activitatilor riscante sunt esentiale pentru recuperare si vindecare.
Tratament chirurgical
Medicii recomanda interventia chirurgicala in cazul leziunilor ce nu s-au vindecat de la sine in perioada data, sau atunci cand functiile nu s-au recuperat suficient astfel incat pacientul sa isi reia activitatile obisnuite.
Este important de stiut ca in cazul leziunilor severe, interventia chirurgicala nu este intotdeauna salvatoare, intrucat abilitatile reluate nu vor fi la fel de bune ca cele anterior leziunii. Desigur, exista si cazuri in care dupa operatie, membrul superior isi reia functiile intr-o proportie de aproape 100%, insa totul depinde de severitatea leziunii si de raspunsul organismului la repararea neurochirurgicala.
Concluzie
SusLeziunile de plex brahial pot fi minore, precum cele experimentate de sportivi, sau severe, care apar in urma traumatismelor. Indiferent de tipul leziunii si simptomatologie, pacientii trebuie verificati de catre o echipa de medici, pentru a stabili forma de tratament optima.
Bibliografie:
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/22822-brachial-plexus-injury
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/brachial-plexus-injury/symptoms-causes/syc-20350235
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
Medici specialisti Ortopedie
- Dr. Vlad Predescu - Spitalul clinic de urgenta sf. PANTELIMON (fostul Spital 23 August)
- Dr. Robert Cristian Apostolescu - Spitalul clinic de urgenta FLOREASCA
- Dr. Ioan Bogdan Andrei - Spitalul clinic de urgenta FLOREASCA
- Dr. Radu Fundulea - Spitalul clinic COLENTINA
- Dr. Nicolae Mihailide - Spitalul clinic de ortopedie-traumatologie si TBC osteoarticular - FOISOR
Articole recomandate
- Fractura de clavicula
- Boala Raynaud si fenomenul Raynaud
- Sindromul de tunel carpian
- Tipuri de neurofibromatoza
- Ce ar trebui sa cunosti despre Sistemul Nervos Periferic?
- Macrosomia fetala
- Indicatiile tratamentului opioid in hernia de disc
- Traumatisme ale sanului
- Cele mai comune traumatisme care provoaca dureri cervicale