Infarctul osos

Infarctul osos, sau osteonecroza, este o afectiune localizata la nivelul oaselor, avand fie etiologie bine precizata, fie cauza necunoscuta. Osteonecroza poate produce durere, mobilitate limitata, afectarea articulatiei. In stadiile incipiente, infarctul osos este tratabil prin tehnici chirurgicale.

Infarctul osos apare in urma unei leziuni vasculare, ce reduce brusc si semnificativ fluxul sanguin de la nivelul osului afectat. Astfel apare necroza tesutului.

Osul cel mai frecvent afectat este femurul, mai exact capul femural, situat in articulatia soldului. Genunchii si umarul sunt de asemenea afectati de osteonecroza, in timp ce incheietura mainii sau glezna sunt mai rar implicate.

Cea mai comuna cauza a infarctului osos o reprezinta traumatismele. Osteonecroza non-traumatica afecteaza mai frecvent barbatii si este de regula, bilaterala, afectand ambele membre.

Cea mai frecventa cauza traumatica este o fractura proximala a femurului, numita si dislocare de sold. Prevalenta osteonecrozei dupa o astfel de fractura depinde de severitatea leziunii si de eficienta tratamentului.

Exista mai multi factori ce pot duce la infarct osos, factori ce nu tin de traumatisme. Dintre acestia, cei mai comuni sunt:
• Utilizarea cronica a medicamentelor corticosteroide
• Consum excesiv de alcool

In ceea ce priveste simptomele, majoritatea pacientilor au la inceput cateva simptome generale. Oasele si articulatiile afectate pot ramane asimptomatice timp de cateva saptamani de la leziunea cauzatoare. Durerea este deseori primul simptom, aceasta aparand de obicei progresiv. Durerea se accentueaza la miscarea membrului si este mai severa daca afecteaza oase ce sustin greutatea corpului (oasele membrelor inferioare).

De asemenea, osteonecroza poate fi multifocala, ceea ce inseamna ca afecteaza mai multe oase concomitent. Acest lucru se intampla mai ales in cazul osteonecrozei de cauza non-traumatica.

• Osteonecroza capului femural este caracterizata prin durere inghinala ce iradiaza de-a lungul coapsei sau la nivelul feselor. Miscarile devin din ce in ce mai limitate.
• Osteonecroza articulatiei genunchiului duce la durere intensa, cu debut brusc, in absenta unui traumatism recent.
• Osteonecroza capului humeral, situat la nivelul articulatiei umarului, este mai putin dureroasa decat infarctul osului femur. Durerea si incapacitatea de miscare pot fi totusi severe.

In toate situatiile, mobilitatea este afectata, in special miscarea activa. Miscarile pasive pot fi inca realizate. Colectii lichidiene articulare pot aparea, in special la nivelul genunchiului.

Ca si in cazul multor altor patologii osoase, diagnosticul se stabileste cu ajutorul testelor imagistice. Medicul ortoped va cere un examen RMN si/sau o radiografie a osului afectat. De asemenea, acesta va avea nevoie de istoricul personal al pacientului, pentru a identifica traumatisme recente, administrarea unor medicamente si consumul cronic de alcool.

Osteonecroza poate fi suspectata in randul pacientilor care:
• Au avut fracturi in trecut, dislocari articulare sau au alti factori de risc, precum consumul de medicamente corticosteroide
• Au dureri persistente, spontane, la nivelul soldului, genunchiului sau umarului

Radiografia se realizeaza initial. In primele cateva luni de la leziunea vasculara, radiografiile acestor pacienti pot fi complet normale, fara anormalitati. Cele mai incipiente leziuni sunt mici arii de scleroza. Mai tarziu, apar semnele de necroza osoasa si modificarea suprafetelor articulare.
Atunci cand exista suspiciunea clinica de infarct osos, dar radiografia nu a fost suficienta pentru diagnostic, medicul va recomanda efectuarea unui RMN, un test mai sensibil si mai specific. Ambele oase trebuie analizate, simetric, pentru a compara cele doua structuri.

Analizele de laborator sunt de regula normale si nu sunt foarte utile pentru a stabili diagnosticul. Totusi, acestea pot indica ale patologii de fond: defecte de coagulare, hemoglobinopatii, ce pot creste riscul de osteonecroza.

Tratamentul infarctului osos depinde de stadiul in care este diagnosticat. Astfel, optiunile de tratament includ:
• Masuri simptomatice: fizioterapie, repaus fizic, administrare de antialgice
• Tratament non-chirurgical
• Decompresie chirurgicala sau alte proceduri care stimuleaza vindecarea
• Operatia de inlocuire de sold

Tratament non-chirurgical

Leziunile de dimensiuni mici, de severitate redusa, asimptomatice, care sunt diagnosticate devreme, se pot vindeca spontan, fara sa fie nevoie de tratament. In acest caz se vor aplica masurile simptomatice, pentru a usura procesul de vindecare. Totusi, majoritatea pacientilor au nevoie de tratament si de oprirea factorilor de risc, atunci cand acestia exista.

Pentru pacientii care au nevoie de tratament, se poate recomanda initial un tratament nechirurgical, ce consta in fizioterapie cu unde acustice sau campuri electromagnetice. Tratamentul farmacologic poate fi de asemenea util. Totusi, aceste modalitati tind sa nu vindece complet infarctul, fiind din ce in ce mai rar utilizate de unele singure, fara sa fie adaugata terapia chirurgicala.

Tratament chirurgical

Leziunile de dimensiuni mari, atat cele simptomatice cat si cele asimptomatice, au un prognostic nefavorabil, daca nu sunt tratate. Acest lucru se aplica in special leziunilor de cap femural, care pot duce chiar la inlocuire de sold.

Tratamentul chirurgical este cel mai eficient atunci cand se realizeaza inainte de afectarea articulatiei. Statisticile spun ca interventiile chirurgicale pentru osteonecroza se realizeaza cel mai des pentru leziunile de cap femural. Optiunile chirurgicale includ:

1. Decompresia osoasa este cel mai frecvent utilizata. Aceasta presupune una sau mai multe mici orificii de perforatie, realizate intentionat in portiunea osteonecrotica a osului. Astfel scade presiunea intraosoasa si este stimulata vindecarea. Decompresia este o tehnica simpla, cu risc de complicatii foarte redus, atunci cand este realizata corect. In primele 4 pana la 6 saptamani post-operator, pacientul nu isi va putea sustine propria greutate in mod eficient, astfel ca este nevoie de instrumente ajutatoare, precum carjele. Desi majoritatea pacientilor cu osteonecroza femurala se vindeca dupa aceasta interventie, un procent de 20% pana la 30% dintre acestia evolueaza si vor necesita inlocuire de sold.

2. Injectii de celule proprii, concentrate. Aceasta este o optiune de tratament ce implica recoltarea celulelor osoase de la nivelul crestei iliace, pentru a fi apoi injectate la nivelul leziunii. Aceste injectii pot imbunatati prognosticul pacientului si imbunatatesc perioada de vindecare post-operatorie.

3. Alte proceduri ce pot fi utilizate includ osteotomii femurale proximale si grefele osoase, atat vascularizate cat si nevascularizate.

Infarctul osos, sau osteonecroza, reprezinta necroza osului din cauza unei leziuni vasculare la acel nivel. Oasele mai frecvent afectate sunt femurul, oasele din articulatia genunchiului si cele din articulatia umarului. Optiunile de tratament cele mai eficiente sunt cele chirurgicale iar prognosticul pacientilor este de regula unul bun.

Bibliografie:
https://www.msdmanuals.com/professional/musculoskeletal-and-connective-tissue-disorders/osteonecrosis/osteonecrosis-on
https://www.niams.nih.gov/health-topics/osteonecrosis
https://rheumatology.org/patients/osteonecrosis
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/avascular-necrosis/symptoms-causes/syc-20369859