Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Ce este bursita prepatelara sau bursita genunchiului

Actualizat la data de: 13 Iunie 2023

Ce este bursita la genunchi

Sus
Ce este bursita prepatelara sau bursita genunchiului

Bursita prepatelara sau bursita la genunchi reprezinta inflamatia bursei situata anterior de patela (rotula). Bursita prepatelara apare in urma iritatiei frecvente a bursei, in urma leziunilor sau infectiilor la acest nivel. Este o afectiune de regula evidenta, intrucat apar semne inflamatorii la nivelul genunchiului.

Bursa reprezinta un sac plin de lichid ce acopera o zona de os, prevenind frictiunea si contactul direct dintre os si muschi. Exista mai mult de 150 de burse in organism, cu rol in preventia frictiunii si iritatiei.

Atunci cand bursa este iritata in mod repetat, stratul ei subtire se ingroasa si produce lichid in exces, lichid ce se acumuleaza si duce la tumefierea bursei. Astfel apare bursita, afectiune mai frecvent intalnita la nivelul articulatiilor.

Bursita prepatelara este a doua cea mai frecventa forma de bursita.

Cuprins articol

  1. Ce este bursita la genunchi
  2. Tipuri
  3. Prevalenta
  4. Cauze
  5. Semne si simptome
  6. Metode de diagnostic
  7. Teste paraclinice
  8. Optiuni de tratament
  9. Preventie
  10. Prognostic
  11. Concluzie
  12. Citeste pe aceeasi tema

Tipuri

Sus

Exista doua tipuri principale ale bursitei prepatelare: acuta si cronica. Bursita prepatelara acuta apare in urma unei leziuni bruste la nivelul bursei, precum un traumatism sau infectie. Bursita cronica apare datorita uzurii de lunga durata a articulatiei.

Prevalenta

Sus

Bursita prepatelara poate afecta pe oricine, insa este mai frecvent intalnita la barbati cu varsta cuprinsa intre 40 si 60 de ani. Este o patologie comuna, afectand atat copiii (bursita infectioasa) cat si adultii si varstnicii (bursita cronica).

Cauze

Sus

Exista cateva situatii si afectiuni care cauzeaza bursita prepatelara.

Acestea includ:
• Activitatile ce includ ingenunchere frecventa. Majoritatea cazurilor de bursita prepatelara sunt consecinta presiunii si iritatiei cronice ce apar in urma ingenunchierii frecvente si a altor activitati ce pun presiune asupra genunchilor.
• Leziuni traumatice directe.Traumatismele de la nivelul genunchiului precum cele din urma unei cazaturi sau lovituri directe, pot cauza bursita prepatelara.
• Infectii bacteriene. Daca aveti o plaga tegumentara in jurul rotulei, chiar si de dimensiuni mici, aceasta se poate infecta. Infectia bacteriana se poate raspandi pana la nivelul bursei prepatelare. Acest tip specific poarta numele de bursita infectioasa, o forma nu la fel de frecventa precum cea de uzura.
Artrita reumatoida/guta. Desi nu este la fel de comuna, bursita prepatelara de cauza inflamatorie poate fi asociata bolilor precum artrita reumatoida si guta.

Semne si simptome

Sus

Simptomele bursitei prepatelare depind de tipul si de severitatea afectiunii. Exista 3 semne majore, insa nu este obligatorie prezenta tuturor in acelasi timp.

Cele 3 semne sunt:
Tumefiere la nivelul rotulei. Aproximativ toate cazurile de bursita prepatelara implica tumefierea rotulei si a genunchiului anterior. Veti putea astfel simti acumularea de lichid si vedea semnele de inflamatie: roseata, tumefiere, caldura locala. Zona inflamata se simte elastica la palpare, cauciucata. In lipsa tratamentului, tumefierea poate avansa.

Limitarea mobilitatii articulatiei genunchiului. Cazurile blande si moderate de bursita prepatelara nu limiteaza mobilitatea genunchiului, iar miscarile de indoire si intindere ar trebui sa ramana normale. Daca insa este un caz sever, apar dificultati de mobilitate.

Durere. In timp ce unii pacienti nu experimenteaza durere din cauza bursitei, altii vor simti durere si disconfort sub forma de rigiditate si strangere. Aceasta poate aparea fie in repaus, fie in timpul miscarii de indoire a genunchiului.

Daca bursita este cauzata de o infectie bacteriana, vor aparea si alte simptome specifice precum:

• Culoare rosie sau rozalie a tegumentului adiacent bursitei
• Caldura tegumentara locala
• Febra
• Frisoane

In special in cazurile ce implica simptome infectioase, este esential sa contactati medicul cat mai curand. Bursita prepatelara infectioasa necesita diagnostic si tratament medical, pentru a nu da complicatii periculoase.

Metode de diagnostic

Sus

Medicul poate stabili diagnosticul de bursita prepatelara in urma unui examen fizic. Acesta va va pune cateva intrebari cu privire la debutul simptomelor si istoricul dumneavoastra medical si personal. Apoi urmeaza examenul fizic, in care va fi palpata regiunea patelara si veti fi rugat sa faceti cateva miscari de flexie si extensie.
In cazurile mai dificil de diagnosticat, testele imagistice pot ajuta la confirmarea diagnosticului de bursita prepatelara sau pot exclude alte patologii similare.

Teste paraclinice

Sus

Testele specifice ce pot fi utilizate in procesul de diagnostic a bursitei prepatelare includ:
• Radiografia. Medicul poate recomanda radiografia genunchiului pentru a exclude leziunile osoase ce ar putea da durere si inflamatie
• CT-ul sau RMN-ul. Aceste doua tehnici imagistice sunt ideale pentru a evalua tesutul moale din jurul rotulei
• Punctia si aspirarea la nivelul bursei. Daca medicul suspecteaza infectie bursei prepatelare, acesta va face o punctie si va aspira lichid cu ajutorul unui ac fin, pentru ca lichidul sa fie examinat in laborator.

Optiuni de tratament

Sus

Tratamentul bursitei prepatelare depinde de etiologia bursitei: inflamatorie sau infectioasa. Majoritatea cazurilor de bursita care implica doar inflamatie se pot vindeca prin tratament conservativ, fara interventie medicala.
Daca infectia este cauza bursitei, veti avea nevoie de tratament antibiotic si eventual drenajul lichidului din bursa.

In cazul in care bursita este strict inflamatorie, tratamentul poate fi facut acasa si include:
• Odihna si limitarea anumitor activitati. Asigurati-va ca evitati activitatile si miscarile ce pun presiune asupra rotulei
• Aplicati gheata: Aplicarea pachetelor de gheata la nivelul genunchiului poate reduce tumefierea locala
• Ridicarea membrului inferior. Incercati sa ridicati membrul inferior afectat atunci cand stati pe spate
• Administrarea de medicamente antiinflamatoare.
• Injectii cu corticosteroid. In unele cazuri, medicul va poate administra injectii cu cortizon pentru a reduce inflamatia si durerea.
Aceste injectii se fac periodic si nu necesita internare.

Preventie

Sus

Exista cateva sfaturi pe care le puteti lua in considerare daca doriti sa preveniti bursita prepatelara.

In primul rand, utilizati materiale de protectie la nivelul genunchilor. Daca aveti un loc de munca sau activitati constante ce pun presiune asupra articulatiei genunchiului, purtati genunchere sau alte protectii pentru a proteja patela si implicit bursa prepatelara.

Evitati infectiile. Daca aveti leziuni superficiale, chiar si intepaturi de insecte, asigurati-va ca pastrati zona curata pentru a evita infectia.

Protejati-va genunchii dupa efort fizic. Atunci cand practicati un sport cu implicare articulara, puteti aplica gheata sau ridica membrul inferior imediat dupa antrenament, pentru a preveni inflamatia.

Prognostic

Sus

Majoritatea cazurilor de bursita prepatelara pot fi tratate de acasa, odihna si aplicarea de gheata fiind elemente cheie. Bursita prepatelara cronica poate fi insa mai dificil de tratat, in special atunci cand activitatea cauzatoare continua. Medicul va concepe un plan de tratament potrivit fiecarui caz, intreruperea activitatilor nocive fiind deseori necesara.

Desi prognosticul este in general unul bun, iar bursita nu da complicatii serioase, formele infectioase de bursita prepatelara sunt potential periculoase. Pentru un prognostic cat mai bun, este esential sa contactati medicul inca de la primele semne de infectie.

Cu tratament conservativ si odihna, tumefierea si restul simptomelor dispar in cateva saptamani. Daca bursita nu se amelioreaza dupa 2-3 saptamani, apelati la ajutor medical de specialitate.

Concluzie

Sus

Bursita prepatelara reprezinta afectiunea inflamatorie sau infectioasa a bursei prepatelare, situata la nivelul articulatiei genunchiului. Aceasta da semne si simptome evidente de inflamatie si este tratata de cele mai multe ori de acasa. Daca apar semne de infectie a bursei, apelati la ajutor medical cat mai curand.

Bibliografie
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/22189-prepatellar-bursitis
https://www.physio-pedia.com/Prepatellar_bursitis


Medici specialisti Ortopedie

Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate