Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Deficientele nutritionale

Actualizat la data de: 30 Octombrie 2024
Consultant medical:

Dr. Ileana Nasui
Medic Rezident - Medicina Interna

Clinica: Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timisoara

Generalitati

Sus
Deficientele nutritionale

Deficientele nutritionale apar atunci cand organismul nu absoarbe cantitatea necesara a nutrientilor esentiali pentru buna sa functionare. Carentele in nutrienti pot conduce la declansarea mai multor probleme de sanatate, precum tulburarile digestive, bolile dermatologice sau chiar dementa.

In ciuda faptului ca oamenii consuma in prezent hrana in cantitati tot mai mari, incidenta deficientelor nutritionale creste in mod constant. Fenomenul se explica prin dietele cu valoare nutritiva scazuta urmate cu precadere de populatiile tarilor civilizate, in care alimentele procesate, dulciurile si bauturile carbogazoase inlocuiesc fructele, legumele si sucurile naturale bogate in vitamine, minerale si alti fitonutrienti importanti pentru mentinerea sanatatii.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Cauze
  3. Tipuri
  4. Simptome
  5. Tratament
  6. Citeste pe aceeasi tema

Cauze

Sus
  • O alimentatie saraca in vitamine si minerale este cauza principala a deficientelor nutritionale care se instaleaza in urma privarii indelungate a corpului de unul sau mai multi nutrienti esentiali.
  • Diverse afectiuni si conditii medicale, de la cancerul de colon, pana la bolile gastrointestinale, pot sta la baza aparitiei unei carente in nutrienti. Sarcina poate induce si ea deficiente nutritionale, pe masura ce fierul si alti nutrienti sunt directionati catre fat.
  • Alcoolismul poate fi responsabil pentru deficitul de nutrienti, afectand modul in care acestia sunt absorbiti in corp si determinand cresterea nevoilor nutritionale. Alte cauze posibile pot fi dietele restrictive, infometarea si saracia.

Tipuri

Sus

Simptomele deficientelor nutritionale depind de tipul nutrientului de care organismul este privat. Semnele generale ale carentelor de nutrienti sunt:

- paloarea pielii;
- starile de oboseala;
- slabiciunea corporala;
- dificultatile de respiratie;
- poftele alimentare neobisnuite;
- caderea parului;
- starile de ameteala;
- constipatia;
- somnolenta;
- starile de lesin;
- palpitatiile cardiace;
- depresia;
- amortirea si rigiditatea articulatiilor;
- tulburarile menstruale;
- tulburarile de concentrare.

Aceste simptome pot sa apara in totalitate sau doar partial. Odata cu trecerea timpului, persoana afectata de o deficienta nutritionala incepe sa se adapteze la manifestarile clinice mentionate, diagnosticul ajungand de multe ori sa fie stabilit tardiv.

Simptome

Sus

Simptomele si afectiunile care se pot instala pe acest fond difera, de asemenea, de tipul deficientei nutritionale:

  • Biotina: dermatita, inflamatii ale ochilor, caderea parului, pierderea controlului muscular, insomnia, slabiciunea corporala.

  • Calciu: unghii casante, crampe, depresie, insomnie, iritabilitate, osteoporoza, palpitatii, boli parodontale, rahitism, caderea dintilor.
  • Crom: anxietate, oboseala, intoleranta la glucoza, diabet de tip II.
  • Cupru: anemie, depresie, diaree, oboseala, fragilitate osoasa, caderea parului, hipertiroidism, slabiciune corporala.
  • Acizi grasi esentiali: diaree, piele deshidratata, par uscat, caderea parului, imunitate scazuta, infertilitate, vindecare lenta a ranilor, sindrom premenstrual, acnee, eczema, litiaza biliara, afectiuni hepatice.
  • Acid folic: anemie, apatie, diaree, oboseala, dureri de cap, insomnie, pierderea apetitului, defecte de tub neural la fat, paranoia, dificultati de respiratie, slabiciune corporala.
  • Iod: cretinism, oboseala, hipotiroidism si crestere brusca in greutate.
  • Fier: anemie, unghii casante, confuzie, constipatie, depresie, stari de ameteala, oboseala, dureri de cap, inflamatia limbii, leziuni la nivelul cavitatii bucale.
  • Magneziu: anxietate, confuzie, tulburari cardiace, hiperactivitate, insomnie, nervozitate, disconfort muscular, neliniste, slabiciune corporala.
  • Mangan: ateroscleroza, ameteli, nivel ridicat de colesterol, intoleranta la glucoza, pierderea auzului, pierderea controlului muscular, tinitus.
  • Niacina: halena, afte, confuzie, depresie, dermatita, diaree, instabilitate emotionala, oboseala, iritabilitate, pierderea apetitului alimentar, tulburari de memorie, slabiciune musculara, greata, eruptii cutanate.
  • Acid pantotenic (vitamina B5): dureri abdominale, depresie, eczema, oboseala, tensiune arteriala scazuta, spasme musculare, greata.
  • Potasiu: acnee, constipatie, edem, sete excesiva, nivel ridicat de colesterol, tulburari mentale, slabiciune musculara, nervozitate.
  • Piridoxina: inflamatii ale ochilor, acnee, anemie, artrita, exces de sebum, caderea parului, leziuni ale cavitatii bucale.
  • Riboflavina: vedere incetosata, cataracta, depresie, dermatita, ameteli, simptome neurologice, fotosensibilitate.
  • Seleniu: tulburari de crestere, insuficienta pancreatica, imunitate scazuta, sterilitate masculina.
  • Tiamina: confuzie, constipatie, probleme digestive, tulburari de apetit alimentar, pierderea memoriei, sensibilitate la durere, probleme de coordonare a corpului.
  • Vitamina A: acnee, piele uscata, oboseala, insomnie, hipercheratoza, cecitate nocturna, pierdere nejustificata in greutate.
  • Vitamina B12: anemie, depresie, ameteli, oboseala, tulburari intestinale, dureri de cap, tulburari mentale, leziuni bucale, afectiuni ale coloanei vertebrale.
  • Vitamina C: sangerari gingivale, depresie, vindecare lenta a ranilor, dureri articulare, caderea dintilor, imunitate scazuta.
  • Vitamina D: arsuri bucale, diaree, insomnie, miopie, nervozitate, osteoporoza, rahitism.
  • Vitamina E: tulburari de mers, reflexe intarziate, dezorientare, anemie.
  • Vitamina K: tulburari hemoragice.
  • Zinc: acnee, amnezie, apatie, unghii casante, maturizare sexuala intarziata, depresie, diaree, eczema, oboseala, caderea parului, imunitate scazuta, impotenta, iritabilitate, letargie, pierderea apetitului alimentar, tulburari de memorie, cecitate nocturna, paranoia, pete albe pe unghii, vindecare lenta a ranilor.

Tratament

Sus

Tratamentul este stabilit in functie de tipul si severitatea deficientei nutritionale. Simptomele dispar, in general, odata ce alimentatia corecta este urmata sau suplimentata, uneori in conditii permanente. Medicul specialist recomanda pacientului noi obiceiuri alimentare, in functie de necesitatile sale nutritive.

In unele cazuri, este necesara administrarea de suplimente nutritive cu multivitamine sau nutrienti care faciliteaza absorbitia altora, asa cum se intampla in combinatia calciu-vitamina D. In situatiile grave, cand deficienta nu raspunde la medicatia orala, este nevoie de administrarea nutrientului pe cale parenterala (prin vene sau muschi).


Medici specialisti Diete-Nutritie

  • Dr. Magda Zarojanu - Institutul de diabet, nutritie si boli metabolice, prof. dr. N. PAULESCU (in incinta Sp. clinic CANTACUZINO)
  • Dr. Camelia Adina Calin - Ambulatoriul de specialitate - Institutul de diabet, nutritie si boli metabolice, prof. dr. N. PAULESCU
  • Dr. Ileana Anca Coman - Ambulatoriul de specialitate - Institutul de diabet, nutritie si boli metabolice, prof. dr. N. PAULESCU
  • Dr. Mirela Ioana Culman - Ambulatoriul de specialitate - Institutul de diabet, nutritie si boli metabolice, prof. dr. N. PAULESCU
  • Dr. Mihaela Nicoleta Mindrescu - Ambulatoriul de specialitate - Institutul de diabet, nutritie si boli metabolice, prof. dr. N. PAULESCU

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate