Paralizia faciala idiopatica

Paralizia faciala reprezinta pierderea mobilitatii muschilor faciali, datorita leziunilor nervoase. Aceasta poate afecta toata fata sau doar jumatate din fata.

Paralizia faciala idiopatica este cea mai comuna disfunctionalitate a unui nerv cranian, si anume a nervului cranian VII-nervul facial. Aceasta mai poarta numele de Paralizia lui Bell, bine cunoscuta astfel in America.

Aproximativ 60-75% dintre cazurile de paralizie faciala sunt idiopatice, ceea ce inseamna ca nu au o cauza clara. Incidena este asemanatoare la barbati si femei, poate fi crescuta in randul femeilor insarcinate si scazuta in randul copiilor.

Paralizia faciala se poate instala brusc sau insidios, pe o perioada de cateva luni. De obicei insa, paralizia faciala idiopatica survine brusc, spontan. Datorita anatomiei complexe a nervului cranian VII, manifestarile acestei paralizii variaza semnificativ de la un caz la altul.

Paralizia Bell se manifesta initial printr-o slabiciune brusca a muschilor faciali pe o parte a fetei. Acest lucru poate fi observat de catre pacient cand se uita in oglinda sau de membrii familiei.

Criteriile importante, intalnite la majoritatea celor afectati sunt: ptoza palpebrala (caderea pleoapei), tulburari de auz, gust si scaderea secretiilor exocrine: lacrimi si saliva. Alte semne si simptome posibile sunt:
• Pierderea controlului asupra clipitului pe partea afectata: pacientul nu poate clipi intentionat si nu mai este constient de reflexul clipitului
• Secretii lacrimale diminuate sau chiar abolite
• Curgerea salivei in coltul de gura de pe jumatatea afectata
• Simtul gustului alterat
• Vorbire incetinita
• Scaderea sau intensificarea secretiei salivare, in functie de caz
• Durere la nivel auricular sau retroauricular (in spatele urechii)
• Hiperacuzie-o sensibilitate crescuta la diverse sunete, in special cele intense, de tonalitate inalta
• Dificultati de alimentare-disfagie

Daca intampinati oricare dintre aceste simptome, asigurati-va ca discutati cu un medic problema dumneavoastra, incluzand detalii despre orice alte afectiuni din prezent sau trecut, factori de risc, accidente.

Desi cauza exacta a paraliziei idiopatice nu este cunoscuta, de-a lungul timpului s-au semnalat cateva infectii de natura virala corelate cu aceste cazuri.

Virusurile ce au fost asociate pana in prezent cu paralizia Bell sunt:
• Herpex simplex-virus ce cauzeaza herpes genital si unele forme de raceala
• Virusul varicelo-zoosterian- varicela si zona zooster a adultului
• Virusul Epstein-Barr-mononucleoza infectioasa sau Boala sarutului
• Citeomegalovirus
• Unele adenovirusuri-infecii ale tractului respirator
• Virusul rubeolei
• Virusul gripal B
• Virusul Coxsackie-ce cauzeaza afectiunea numita popular Gura-Mana-Picior

Nervul cranian facial (VII) traverseaza un canal ingust sapat intr-una dintre structurile osoase ale fetei, ocupand 99% din canal la adulti, 80% din canal la copii. Este important sa retinem ca acest nerv se imparte, in traiectul lui, in mai multe ramuri, fiind astfel responsabil de inervatia tuturor muschilor faciali-aproximativ 20 de muschi.

In paralizia faciala idiopatica, acest nerv se inflameaza in interiorul canalului, devenind umflat si nefunctional. Dupa cum am vazut anterior, inflamatia si deci distrugerea partiala sau totala a nervului facial nu duce doar la disfunctia musculara, ci afecteaza si secretiile lacrimala si salivara, perceptia gustului si auzul.

S-a demonstrat ca paralizia Bell apare mai frecvent in randul persoanelor care:
• Sunt insarcinate in trimestrul 3 sau sunt in prima saptamana post-partum (dupa nastere)
• Au o infectie de tract respirator superior, precum o gripa sau raceala
• Au diabet zaharat

Au existat si cateva cazuri, rare, de transmitere familiala a acestei paralizii, ceea ce sugereaza o eventuala componenta genetica, ereditara a bolii.

Un caz tipic de paralizie idiopatica dispare de la sine, in interval de o luna. Cazurile mai severe, insa, necesita o recuperare indelungata si pot duce la complicatii:
• Distrugerea totala si ireversibila a nervului facial
• Cresterea anormala a fibrelor nervoase. Acest lucru poate duce la contractii involuntare ale anumitor muschi faciali, atunci cand perosana incearca sa miste alti muschi. De exemplu, atunci cand incercati sa zambiti, ochiul de pe partea afectata se inchide.
• Orbirea partiala sau totala a ochiului afectat, datorita imposibilitatii de inchidere a ochiului, asociata cu leziuni ale corneei.

Pentru stabilirea diagnosticului, medicul va avea nevoie de un istoric amanuntit al paraliziei, dar si a altor probleme de sanatate personale si familiale. Mai departe, consultul neurologic este esential.

Medicul specialist neurolog va va examina fata, rugandu-va sa indepliniti sarcini simple precum: miscari faciale, inchiderea ochilor, ridicarea sprancenelor, zambit, incruntat, astfel ca acesta poate evalua severitatea paraliziei, partea si muschii afectati.

Nu exista teste specifice de identificare a acestei paralizii, dar se pot recomanda teste precum:

• Electromiografia (EMG). Acesta este un test ce poate confirma leziunea nervoasa si poate preciza gradul de severitate. Ceea ce face EMG este de fapt masurarea activitatii electrice, nervoase, a muschiului, ca raspuns la stimularea sa. Cand raspunsul este slab sau chiar abolit, testul confirma ca ramura respectiva din nervul facial este lezata si deci nefunctionala.

• Teste imagistice. Unele teste precum RMN (Rezonanta magnetica nucleara) sau CT (Computer tomograf) pot fi necesare si utile pentru a exclude alte cauze de paralizie, precum tumori, fracturi de oase craniale sau trombi cerebrali.

Marea majoritate a persoanelor afectate de acest tip de paralizie faciala se vor vindeca de la sine, fara tratament sau cu tratament minim. Totusi, studiile din ultimii ani au demnostrat ca administrarea precoce, imediat dupa debutul paraliziei, a unor medicamente precum corticosteroizi orali (prednsion) si medicamente antivirale specifice virusului eventual prezent pot imbunatati semnfiicativ vindecarea si recuperarea mobilitatii faciale.

Fizioterapia poate, de asemenea, sa intareasca musculatura si sa previna leziunile permanente.
Pentru cei care insa nu se vindeca complet, chirurgia estetica este o varianta buna pentru corectarea mobilitatii pleoapelor: acestea trebuie sa se inchida, iar reflexul clipitului trebuie pastrat cat mai integru. In caz contrar, poate aparea consecinta permanenta de leziuni oculare, intrucat atunci cand pleoapele nu se inchid complet, globul ocular se usuca si poate suferi ireversibil. De aceea, tratamentul precoce este esential.

In timpul perioadei de tratament, persoanele afectate ar trebui sa isi administreze substante cu rol lubrifiant la nivel ocular, fie prin picaturi, fie printr-o protectie speciala, de plastic, ce protejeaza si umezeste globul ocular.

Desi recuperarea in urma unei paralizii faciale idiopatice poate dura pana la 6 luni, prognosticul este bun, majoritatea pacientilor recuperandu-se complet, in special cu tratament.

Din pacate, chiar si cu optiunile de tratament din ziua de astazi, inclusiv neurochirurgie, unele cazuri de paralizie faciala pur si simplu nu pot fi vindecate. in aceste situatii, fizioterapia si ingrijirea constanta a globului ocular sunt singurele variante de a preveni leziuni permanente ale nervului facial si implicit ale globului ocular.

Paralizia faciala idiopatica sau paralizia Bell este cea mai frecventa forma de paralizie, fiind cauzata de inflamatia nervului cranian facial (VII). Din fericire, tratamentul initiat precoce este eficient, iar boala nu mai reprezinta ceva ce nu poate fi vindecat. Nu ezitati sa va consultati cu un medic la primele semne de nefunctionalitate a muschilor faciali.

Bibliografie:
https://www.ninds.nih.gov/Disorders/All-Disorders/Bells-Palsy-Information-Page
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/bells-palsy/diagnosis-treatment/drc-20370034