Distrofia miotonica Steinert, o boala neuromusculara cu impact sistemic

Distrofia miotonica Steinert (DMS), cunoscuta si sub denumirea de distrofie miotonica tip 1 (DM1), este o tulburare neuromusculara complexa caracterizata de slabiciune musculara progresiva si miotonie. Este o afectiune genetica autosomala dominanta cauzata de expansiunea secventelor de repetitii trinucleotidice in gena DMPK.

Distrofia miotonica Steinert (DMS) este cea mai frecventa forma de distrofie musculara cu debut la adulti, care defineste un tip special de distrofie musculara progresiva in care este afectata excitabilitatea membranei si implicit contractia fibrei musculare.

Aceasta are o prevalenta de aproximativ 1 la 8.000 de persoane la nivel mondial si este caracterizata printr-o gama larga de simptome clinice, inclusiv miotonie, atrofie musculara, anomalii cardiace, disfunctii respiratorii, tulburari endocrine si deficite cognitive.

Baza genetica a DMS implica o expansiune anormala a secventelor de repetitii CTG in regiunea ne-tradusa 3 a genei DMPK (protein - kinaza distrofiei miotonice) de pe cromozomul 19q13.3. Defectul genetic consta in existenta unui tip special de mutatie genica numita mutatie dinamica sau instabila produsa de expansiunea repetitiilor trinucleotidice.

DMS afecteaza mai multe sisteme, rezultand o gama diversa de manifestari clinice. Tabloul clinic are grade diferite de severitate. Boala poate sa debuteze la orice varsta.

In functie de momentul debutului bolii au fost identificate trei forme de boala:

Forma usoara, cu debut dupa varsta de 20 de ani, cea mai frecventa forma, asociata cu cataracta;
Forma clasica, cu debut dupa varsta de 10 ani
Forma severa, congenitala care se caracterizata prin hipotonie musculara generalizata, severa prezenta in momentul nasterii (aspect de papusa de carpa), dificultati de respiratie, de supt si deglutitie, picior stramb, facies inexpresiv, risc mare de deces in primul an de viata prin insuficienta respiratorie sau cardiaca.

In forma clasica, implicarea musculaturii scheletice duce la slabiciune musculara, miotonie si atrofie musculara, afectand in principal musculatura membrelor distale.

Miotonia este localizata mai frecvent la antebrate si muschii mici ai mainilor (dificultate de relaxare a pumnului la frig, de a desprinde mana de pe clanta usii sau de pe uneltele sau instrumentele folosite in activitatea cotidiana) dar si la muschii mimicii si ai limbii (tulburari de vorbire) si mai rar la muschii coapsei.

Atrofia musculara apare in timp, pe masura progresiei bolii si imprima fetei o expresie fixa (masca miotonica).

Manifestarile cardiace includ anomalii de conducere, aritmii si miocardiopatie. Complicatiile respiratorii apar din cauza slabiciunii musculaturii respiratorii, ducand la tulburari respiratorii in somn si insuficienta respiratorie.

Disfunctiile endocrine, cum ar fi rezistenta la insulina si anomalii gonadale, sunt, de asemenea, frecvente in DMS. In plus, deteriorarea cognitiva, tulburarile de dispozitie si manifestarile oculare contribuie la spectrul clinic al bolii.

Diagnosticul DMS implica evaluarea clinica, teste genetice si electromiografie.

Testarea genetica moleculara, inclusiv reactia de polimerizare in lant (PCR) si analiza Southern blot, confirma prezenta expansiunilor repetitiilor CTG in gena DMPK. Consilierea genetica si testarea prenatala sunt esentiale pentru familiile afectate.

Sfatul genetic trebuie solicitat in familiile cu risc in care exista o persoana cunoscuta ca purtatoare a bolii. Boala este de obicei mai severa la copii decat la parinti datorita fenomenului genetic de anticipatie si mai severa cand se mosteneste de la mama. Riscul este acelasi indiferent de numarul sarcinii (se mentine la fiecare sarcina). Urmasii bolnavilor sau ai purtatorilor premutatiei, indiferent de sex, prezinta un risc de 50% de a mosteni boala.

Electromiografia ajuta la detectarea miotoniei si evalueaza excitabilitatea musculara.

EKG evidentiaza tulburarile de ritm si conducere intracardiaca iar examenul oftalmologic prezenta cataractei.

In prezent, nu exista un tratament curativ pentru DMS; managementul se concentreaza in principal pe ameliorarea simptomelor si ingrijirea de suport.

Se va administra tratament simptomatic: medicatie cardiologica, logopedie in scopul corectarii limbajului si ameliorarii deglutitiei, fizioterapie, cu rol in a prezerva si creste forta si flexibilitatea musculara, terapie ocupationala ce ajuta la mentinerea fortei musculare si a dexteritatii, atele si orteze la membrele inferiare si antebrate pentru a sustine musculatura; suport respirator si terapie fizica ce urmaresc imbunatatirea calitatii vietii persoanelor cu DMS.

Odata instalata, boala progreseaza diferit. Dizabilitatile severe se instaleaza tardiv, dupa 20 de ani de evolutie.

Distrofia miotonica Steinert este o afectiune complexa caracterizata de implicarea multisistemica si o gama larga de manifestari clinice.

Avansurile in intelegerea mecanismelor genetice si a patogenezei bolii deschid calea pentru dezvoltarea unor strategii terapeutice potentiale.

Cu toate ca optiunile de tratament actuale sunt limitate, cercetarile in curs de desfasurare asupra terapiilor moleculare tintite si a tehnicilor de editare genetica ofera sperante pentru rezultate imbunatatite in viitor.

Eforturile colaborative intre medici, cercetatori si persoanele afectate sunt cruciale pentru avansarea cunostintelor noastre si dezvoltarea unor tratamente eficiente pentru DMS.

Bibliografie
https://www.mda.org/disease/myotonic-dystrophy
https://rarediseases.org/rare-diseases/dystrophy-myotonic/
https://medlineplus.gov/genetics/condition/myotonic-dystrophy/#causes