Meningita - cauze, simptome, tratament

Vezi galerie foto

Meningita este o infectie a membranelor (meningele) care invelesc creierul si maduva spinarii si uneori si a lichidului cefalorahidian (LCR) care inconjoara creierul si maduva spinarii.

Meningita consta in tumefierea (inflamarea) foitelor meningeale ale creierului si in unele cazuri si ale maduvei spinarii, aparand meningita spinala.

Atunci cand meningele sunt inflamate, la celulele creierului ajunge mai putin sange si prin urmare mai putin oxigen. Membrana meningeala este formata din 3 foite: duramater, arachnoida si piamater.

Daca nu se trateaza, in unele cazuri pot aparea leziuni ale creierului. Infectia apare mai frecvent la copii, la adultii tineri cu varsta cuprinsa intre 15-24 de ani, la adultii in varsta si la persoane care au o afectiune cronica, precum o scadere a sistemului imunitar (sistemul de aparare al organismului).

Meningita poate imbraca forme usoare sau severe, ce pot ameninta viata. De regula, severitatea depinde de microorganismul care a cauzat infectia si de varsta persoanei, precum si de starea generala de sanatate a organismului in momentul infectarii.

De obicei, meningita este cauzata de virusuri sau bacterii precum Neisseria meningitidis (cunoscuta si meningococ) si Streptococcus pneumoniae (pneumococul). Meningita mai poate fi cauzata side alte microorganisme sau de alte conditii.

In cazuri rare, fungii, parazitii, tuberculoza si organismele ce provoaca sifilis si boala Lyme pot provoca meningita.

Infectia se poate dezvolta de asemenea si ca o complicatie a altor afectiuni, a unei rani (in particular a cutiei craniene sau a fetei) sau a unei interventii chirurgicale pe creier. In cazuri foarte rare, unele medicamente pot cauza meningita, cum ar ficarbamazepina, clotrimoxazol, medicamente antiinflamatorii nonsteroidiene, levamisol, globuline imune si vaccinurile impotriva rubeolei si impotriva oreionului. Uneori, cauza nu se poate identifica.

Meningita virala

Intre 80% si 92% din persoanele care fac meningita virala in fiecare an sunt infectate cu virusuri care traiesc in mod normal in intestin. Aceste enterovirusuri (cum ar fi virusul Coxsackie si echovirusul) fac parte din flora intestinala fara sa produca vreo boala.

Totusi, ele pot provoca meningita atunci cand sunt transmise de la o persoana la alta prin intermediul alimentelor, apei sau obiectelor contaminate. provocata de enterovirusuri apare cel mai frecvent la copiii mici si la sugari.

Virusurile herpetice pot fi de asemenea o cauza de meningita cu encefalita. Ele sunt adesea prezente in organismul uman fara sa determine nici o boala, totusi ocazional ele devin active si provoaca afectiuni.

Virusurile herpetice pot fi transmise de la o persoana la alta prin intermediul contactelor apropiate, precum sarutul, tusea, stranutul sau contactul sexual. Uneori, virusurile herpetice pot trece de la o mama la copilul ei, in timpul nasterii. In cazuri rare, alte virusuri, precum virusul imunodeficientei umane (HIV) sau virusul ce provoaca oreionul, pot cauza meningita.

Meningita bacteriana

La cei mai multi oameni care fac meningita bacteriana, aceasta este provocata de unul din cele doua tipuri de bacterii: Streptococcus pneumoniae sau Neisseria meningitidis. Aceste bacterii traiesc adesea in organismul uman, cel mai frecvent la nivelul nasului si a gatului, fara sa provoace afectiuni.

Totusi, bacteriile acestea pot provoca meningita daca patrund in circulatia sanguina, de unde ajung la lichidul cefalorahidian sau la tesuturile (meninge) care inconjoara creierul si maduva spinarii.

De asemenea, aceste bacterii pot fi transmise de la o persoana la alta, de obicei prin intermediul salivei sau a secretiilor nazale infectate. Alte doua bacterii care pot provoca uneori meningita sunt streptococul de grup B si Listeria monocytogenes. Meningita cauzata de bacteria streptococica de grup B apare cel mai frecvent la nou-nascuti, care se pot infecta in timpul nasterii sau dupa.

Meningita cauzata de Listeria monocytogenes apare cel mai frecvent la nou-nascuti si la adultii in varsta. Programele pentru preventia infectiei cu streptococii de grup B au scazut incidenta bolii.

Aceste programe includ recomandarea sceening-ului la toate femeile insarcinate in saptamana 35–37 si administrarea de antibiotice in timpul nasterii la femeile care sunt infectate cu aceasta bacterie. In cazuri rare, alte bacterii pot cauza meningita, de obicei la persoane cu afectiuni medicale indelungate.

Cele mai frecvente simptome ale tuturor formelor de meningita includ:
- febra;
- durere de cap severa si persistenta;
- gatul este intepenit si dureros, cel mai bine evidentiindu-se la incercarea de a atinge pieptul cu barbia;
- varsaturi;
- confuzie si un nivel scazut de constienta/luciditate;
- convulsii.

Alte simptome ale meningitei sunt:
- oboseala, slabiciune si dureri musculare si senzatii ciudate (cum ar fi furnicaturi) sau slabiciune in intregul corp;
- sensibilitatea ochilor si dureri ale ochilor la lumina puternica;
- eruptie cutanata;
- momente de ameteala.

La unii oameni pot aparea simptome neobisnuite de meningita. Astfel, sugarii, copiii mici si varstnicii si persoanele cu alte afectiuni medicale pot sa nu prezinte simptomele comune ale meningitei. Este posibil ca ei sa nu se simta bine si sa aiba energie putina
- la sugari, semnele de meningita pot fi febra, o iritabilitate care este greu de calmat, scaderea poftei de mancare, eruptie cutanata, varsaturi si un tipat ascutit.

Copiii cu varsta mai mica de 18 luni pot sa nu prezinte "intepenirea" gatului;
- sugarii mai pot prezenta de asemenea niste pete usor umflate la nivelul capului, care nu se datoreaza plansului si corpul incordat. Ei pot plange atunci cand sunt luati in brate;
- copiii mici cu meningita pot avea manifestari asemanatoare gripei, tusei sau tulburari de respiratie;
- adultii in varsta si persoanele care au alte afectiuni medicale pot prezenta doar o durere de cap usoara si febra.

De obicei, simptomele meningitei bacteriene debuteaza brusc, iar cele ale meningitei virale pot debuta brusc sau treptat, in curs de cateva zile. De exemplu, simptomele meningitei virale aparute dupa oreion pot aparea dupa cateva zile sau saptamani. Alte afectiuni ce pot da simptome asemanatoare meningitei sunt hepatita virala si gripa.

Perioada de incubatie - durata de timp masurata din momentul expunerii la infectie si pana cand se dezvolta primele simptome - depinde de tipul de microorganism care a cauzat infectia.

Medicii pun diagnosticul de meningita pe baza istoricului medical, a examenului fizic si a unuia sau mai multor teste. In timpul efectuarii istoricului medical, pacientul este intrebat daca a fost expus la microorganisme care pot produce meningita sau daca a venit in contact cu o persoana infectata cu un microorganism de acest tip. Se face de asemenea un examen fizic in scopul cautarii semnelor de infectie, cum ar fi "intepenirea" gatului si in pozitia culcata, incapacitatea de a putea atinge pieptul cu barbia fara a ridica picioarele.

Daca se suspecteaza meningita, medicul poate face aceste examinari imediat, inaintea sau la inceputul internarii in spital.

Punctia lombara

Punctia lombara este cel mai important test de pentru diagnosticul de meningita. Ea se face aproape intotdeauna in cazul suspiciunii de meningita.
Este prelevata o mostra de lichid cefalorahidian (LCR) care este testata in scopul cautarii si identificarii unuia din microorganismele ce pot provoca meningita.
Se face o cultura din lichid cu acest scop. Adesea este nevoie de cateva zile pana la cateva saptamani pana la obtinerea rezultatelor acestei culturi din LCR.

Totusi se pot face si alte teste din lichidul cefalorahidian pentru identificarea microrganismului care a cauzat infectia. Rezultatele acestor teste pot fi gata inaintea rezultatelor culturii. Pot fi facute si alte teste pentru confirmarea diagnosticului, cum ar fi:

- hemocultura (cultura efectuata din sange), pentru identificarea infectiei;
- tomografie computerizata (CT) sau rezonanta magnetica nucleara (RMN) la nivelul capului, pentru identificarea inflamatiei tesuturilor cerebrale sau a complicatiilor, cum ar fi leziunile cerebrale;
- testele urinare, pentru identificarea unei infectii urinare;
- radiografie toracica, in cautarea unei infectii pulmonare;
- precum si o biopsie de la nivelul eruptiei cutanate.

Microorganismele care cauzeaza meningita pot fi transmise de la o persoana la alta sau transmise de la rozatoare sau insecte la oameni. Totusi, expunerea la un microorganism care provoaca meningita nu inseamna neaparat ca persoana respectiva va face meningita. Microorganismele pot fi transmise de la o persoana la alta:

- in timpul nasterii. O mama poate transmite copilului ei un microorganism care cauzeaza meningita, chiar daca mama nu are nici un simptom. Nasterea copilului cu operatie cezariana si nu pe cale normala nu il protejeaza intotdeauna pe copil impotriva infectarii. Microorganisme precum enterovirusurile, streptococii de grup B si Escherichia coli se pot transmite in acest mod

- prin intermediul materiilor facale. Enterovirusurile si unele bacterii (de exemplu, Listeria monocytogenes si E. coli) se pot transmite in acest fel. Pe aceasta cale meningita apare in special la copii si mult mai rar la adulti

- prin tuse sau stranut. Persoanele infectate pot transmite anumite bacterii care sunt prezente in mod normal la nivelul nasului si gatului lor (precum Streptococcus pneumoniae si Neisseria meningitidis) prin intermediul salivei sau a secretiilor nazale

- prin sarut, prin contact sexual sau prin contactul cu sangele infectat. Virusul imunodeficientei umane (HIV) poate de asemenea sa provoace meningita si poate fi transmis de la o persoana infectata la alta persoana prin contact sexual sau prin sange, dar nu prin sarut. Unele microorganisme care provoaca meningita cu encefalita pot fi transmise la oameni de la rozatoare sau insecte.

Cele mai frecvente dintre acestea sunt arbovirusurile (inclusiv virusul encefalitei St. Louis si virusul West Nile) si coriomeningita limfocitica, care se transmite prin praf sau alimente contaminate cu urina de la soareci sau hamsteri.

Evolutia meningitei depinde de varsta pacientului, de starea generala de sanatate si de microorganismul care a cauzat infectia. Afectiunea poate varia de la usoara la severa. Meningita virala este mai frecventa spre sfarsitul verii si la inceputul toamnei. De obicei, aceasta nu provoaca o afectiune severa. Totusi, este foarte important un consult medical, mai ales daca simptomele evolueaza in asa fel incat se poate suspecta o meningita bacteriana, care este mai serioasa.

In cazurile usoare de meningita virala se poate face un tratament la domiciliu, iar vindecarea vine in doua saptamani. Totusi, la unele persoane pot sa persiste simptome, ca oboseala sau ameteala pentru cateva luni dupa aceea.

Meningita bacteriana apare cel mai frecvent spre sfarsitul iernii si inceputul primaverii. De obicei determina o afectare serioasa si poate deveni amenintatoare de viata. Simptomele meningitei bacteriene apar de obicei brusc si dureaza cel putin 2-3 saptamani.

O persoana cu meningita bacteriana este internata si tratata in spital cu antibiotice. Complicatiile care apar in cursul bolii sau complicatiile pe termen lung sunt mai frecvente in meningita bacteriana decat in menigita virala.

Nou-nascutii si copiii mici cu meningita bacteriana, persoanele cu sistemul imun afectat si varstnicii cu afectiuni cronice au un risc mai mare decat restul de a dezvolta complicatii imediate sau pe termen lung. Exista riscul de la persoanele cu meningita bacteriana care nu sunt tratate prompt.

Nou-nascutii, copiii mici cu varsta sub 2 ani, varstnicii si persoanele cu sistemul imun slabit au un risc mai mare de deces decat ceilalti.

Probabilitatea de deces din cauza meningitei bacteriene la adulti este cea mai mare la cei care:

- au varsta de peste 50 de ani;
- au convulsii in primele 24 de ore de boala;
- intarzie inceperea tratamentului;
- sunt in coma la internarea in spital;
- sunt in stare de soc;
- nu pot respira autonom, fara ajutorul masinilor.

Meningita cauzata de Streptococcus (S.) pneumoniae are riscul cel mai mare de a provoca moartea dintre toate meningitele bacteriene. Vaccinul impotriva S. pneumoniae ii protejeaza de obicei pe cei care il fac, de bolile (inclusiv menigita) provocate de majoritatea tulpinilor acestei bacterii. Factorii care pot creste riscul de meningita sunt:

- genetici - unele persoane pot mosteni tendinta de a face meningita daca vin in contact cu aceste microorganisme care o provoaca;
- sexul - barbatii fac meningita mai frecvent decat femeile;
- varsta - in general, sugarii, copiii mici, adultii tineri si varstnicii au cel mai mare risc de a face meningita;
- conditii de trai aglomerate - persoanele din tabere, scoli si camine/internate au o prababilitate mai mare de a face meningita provocata de microorganisme care se raspandesc cu usurinta de la o persoana la alta.

De exemplu:

- studentii de anul intai la facultate care locuiesc in camine -Acestia au un risc moderat crescut de a face meningita comparativ cu ceilalti tineri de varsta lor. Totusi, in general, riscul studentilor din facultati este scazut;

- copiii care merg la camin/gradinita au un risc mai mare decat ceilalti de varsta lor de a face meningita cu microorganisme care se raspandesc cu usurinta prin materiile fecale sau prin mainile sau apa contaminate;

- expunerea la insecte sau rozatoare, la persoanele care locuiesc in zone in care sunt predispusi la contactul cu acestea;

- lipsa imunizarii impotriva oreionului, impotriva Haemophilus influenzae, lipsa vaccinarii anti-pneumococice la copiii de 2 ani si mai mici. Vaccinul anti-pneumococic ofera protectie impotriva tulpinilor acestei bacterii care se gasesc in vaccin

- varstnicii care nu sunt vaccinati impotriva Streptococcus pneumoniae si/sau cei care nu au o splina functionala;

- calatorii in zone in care meningita este frecventa. De exemplu, persoanele care calatoresc in zona "centurii meningitei" din Africa subsahariana trebuie sa se vaccineze impotriva Neisseriei meningitidis.

- stare generala de sanatate precara. Persoanele cu sanatate precara sau cele care au alte afectiuni cronice pot avea un risc crescut de a face meningita deoarece mecanismele de aparare naturale ale organismelor lor sunt scazute. De exemplu, copiii care au anemie cu hematii in secera (siclemie) sau cancer au un risc mai mare decat alti copii;

- prezenta unui defect din nastere al cutiei craniene, o leziune la cap sau o operatie chirurgicala;

- tratament cu dializa renala;

- prezenta altor infectii, precum infectiile cailor respiratorii superioare, oreion, tuberculoza (TBC), sifilis, boala Lyme si afectiuni cauzate de virusurile herpetice;

- prezenta unui implant cohlear pentru hipoacuzie (surditate) severa. Un studiu recent arata ca implantele cohleare la copii determina un risc crescut de meningita bacteriana;

- copil nascut dintr-o mama infectata cu un microorganism ce cauzeaza meningita. Virusurile precum enterovirusurile si herpes virusurile si bacteriile precum streptococii de grup B, Listeria monocytogenes si E. coli pot fi transmise de la mama infectata la fat in timpul nasterii;

- prezenta unui episod de meningita in trecut. Unele persoane care au avut meningita in trecut au o probabilitate mai mare de a o face din nou. Aceste persoane sunt cele cu defecte din nastere sau leziuni la nivelul cutiei craniene sau al fetei, cele cu sistemul imun afectat sau cele care fac reactii adverse neasteptate la unele medicamente.

Se recomanda chemarea serviciilor de urgenta si un consult daca:

- dumneavoastra sau copilul dumneavoastra aveti simptome de meningita severa, precum febra, convulsii si confuzie

- copilul dumneavoastra prezinta dificultate respiratorie sau febra, cu pete usor tumefiate la nivelul capului care nu sunt cauzate de plans.

Se recomanda consultarea imediata a unui doctor daca:

- dumneavoastra sau copilul dumneavoastra aveti simptome sau semne de meningita, precum o durere de cap severa si persistenta, gatul "intepenit", febra, eruptie cutanata, greturi sau varsatur;

- dumneavoastra sau copilul dumneavoastra aveti meningita virala si nu se amelioreaza cu tratament la domiciliu dupa 3 zile de medicatie;

- dumneavoastra sau copilul dumneavoastra sunteti in tratament pentru meningita virala si apar semne ale complicatiilor in timpul bolii (de exemplu, febra care dureaza o perioada mai lunga de 3 zile intregi si care nu scade cu tratamentul administrat la domiciliu);

- copilul dumneavoastra are o febra care apare si dispare, diaree, varsaturi, abdomen meteorizat si un tipat ascutit.

Se recomanda consultul prompt al unui medic daca suspectati ca ati fost expusi la una din conditiile ce determina meningita. Cu tratament antibiotic se poate preveni dezvoltarea bolii.

Perioada de asteptare si de observare atenta este o perioada de timp in care dumneavoastra si medicul dumneavoastra observati simptomele care va apar, fara sa se recomande vreun tratament medicamentos.

Meningita bacteriana, in special la un nou-nascut, este o urgenta medicala. Perioada de asteptare nu este indicata daca credeti ca dumneavoastra sau copilul dumneavoastra aveti meningita, mai ales pentru ca nu stiti daca infectia este bacteriana sau virala.
Se recomanda sa faceti un consult medical de indata ce simptomele si semnele de meningita apar.

Specialistii care pot diagnostica si trata meningita sunt:

- pediatrul;
- medicul de familie;
- medicul de la camera de urgenta;
- medicul internist (de medicina interna).

Specialistii care trebuiesc consultati, mai ales daca apar complicatii sunt:
- medicul de boli infectioase;
- neurologul.

Tratamentul meningitei depinde de microorganismul care a cauzat infectia, de varsta, de extinderea infectiei si de prezenta altor afectiuni medicale sau a complicatiilor meningitei.

Se recomanda consultarea imediata a doctorului in cazul in care dumneavoastra sau copilul dumneavoastra prezentati simptome de meningita, deoareca meningita bacteriana poate duce la aparitia unor complicatii amenintatoare de viata daca nu sunt tratate cat mai curand.

- Majoritatea cazurilor de meningita sunt cauzate de virusuri, determinand meningita virala. Cele mai multe persoane cu menigita virala de obicei incep sa se simta mai bine dupa 3 zile de boala si se fac bine in aproximativ 2 saptamani.

Totusi, este important sa consultati un medic in cazul in care simptomele de meningita evolueaza asa incat exista suspiciunea unei meningite bacteriene, care este mai severa. In cazurile de meningita virala usoara poate fi nevoie doar de un tratament la domiciliu, ce contine consumarea de lichide cu scopul prevenirii deshidratarii si medicamente pentru controleaza durerea si a febra. Daca starea de sanatate nu se imbunatateste sau daca, din contra, simptomele dumneavoastra se inrautatesc, este nevoie de efectuarea unor noi teste pentru a se cauta alte cauze de boala

- Meningita cauzata de bacterii trebuie tratata in spital, cu antibiotice. Este mai probabil sa se dezvolte complicatii in cursul bolii (cum ar fi febra prelugita si convulsii) si complicatii pe termen lung (precum pierderea auzului si probleme cu vederea) in cazul meningitelor bacteriene decat in cazul celor virale. Daca meningita bacteriana nu este tratata promt si adecvat, poate surveni decesul. Meningita bacteriana sau menigita virala severa pot impune tratarea in spital cu:

- antibiotice - acestea se administreaza de obicei in vena (pe cale intravenoasa sau IV). Antibioticele se administreaza numai daca infectia este cauzata de o bacterie. Administrarea de antibiotice atunci cand nu este nevoie poate duce la aparitia rezistentei la ele

- masuri pentru reducerea presiunii din creier - daca meningita provoaca cresterea presiunii in creier, se administreaza medicamente cortizonice precum dexametazona, manitol sau furosemid. Acestea, administrate in asociere cu antibioticele cat mai curand posibil in evolutia meningitei, pot reduce riscul de aparitie a sechelor si a decesului.

Totusi, un studiu arata ca steroizii nu au ameliorat evolutia la copiii din tarile in curs de dezvoltare, atunci cand adeseori copiii nu sunt adusi la spital suficient de devreme dupa ce simptomele de meningita incep sa se dezvolte

- masuri pentru reducerea febrei - medicamente precum acetaminofen (Paracetamol, Tylenol), consumul de lichide si o buna ventilare a camerei pot reduce febra. In caz de febra inalta, poate fi nevoie de o interventie, cum ar fi punerea unui cearceaf udat cu apa rece pe pat

- masuri pentru prevenirea convulsiilor - daca apar convulsiile, este nevoie de un mediu inconjurator calm si linistit. Medicamentele anticonvulsivante sau benzodiazepinele precum diazepamul pot fi administrate pentru oprirea lor

- oxigenoterapia - administrarea de oxigen se face in caz de dificultate a respiratiei si pentru cresterea cantitatii de oxigen in intregul organism. Oxigenul se poate administra printr-un cort sau o capota plasate deasupra corpului, printr-o masca faciala pusa deasupra nasului si a gurii, printr-o piesa tinuta sub nas (canula nazala) sau in cazuri severe, printr-un tub introdus prin gura pana la nivelul traheei

- monitorizarea consumului de lichide - poate fi nevoie de consum de lichide in plus deoarece infectiile cresc nevoia organismului de apa. Consumul de lichide poate reduce de asemenea riscul posibil al deshidratarii. Lichidele se administreaza intravenos (IV) in cazul in care varsaturile impiedica consumarea lichidelor pe cale orala. Medicii si asistentele controleaza cantitatea de lichide administrata deoarece persoanele cu meningita pot face complicatii in cazul in care au prea putine sau prea multe lichide

- monitorizarea analizelor sangelui - se efectueaza frecvent teste sanguine pentru masurarea electrolitilor, precum sodiul, potasiul si a glucozei din sange.

O persoana cu meningita severa trebuie tratata intr-o unitate de terapie intensiva (UTI) dintr-un spital. Medicii monitorizeaza indeaproape pacientul si asigura ingrijirile necesare.

Majoritatea adultilor sanatosi care s-au vindecat de meningita nu necesita ingrijiri ulterioare.

Totusi, adultii care au afectiuni medicale care ii fac mai predispusi decat altii sa dezvolte complicatii pe termen lung sau sa faca din nou meningita trebuie sa revina la control dupa ce s-au vindecat.

Sugarii si copiii tratati pentru meningita trebuie sa fie intotdeauna monitorizati dupa ce s-au vindecat si trebuie verificati pentru prevenirea complicatiilor pe termen lung, precum pierderea auzului.

Vaccinarea (imunizarea) impotriva unora din microorganismele ce pot provoca meningita este cel mai eficient mod de a preveni aparitia bolii. Imunizarea impotriva unor cauze comune de meningita includ:

- vaccinul impotriva pojarului, a oreionului si a rubeolei (measles, mumps, and rubella =MMR). Acest vaccin este administrat de rutina la copiii cu varsta intre 12 luni si 15 luni

- vaccinul impotriva varicelei (varsat de vant). Acest vaccin este recomandat la copiii cu varsta mai mica de 18 luni, precum si la copiii mai mari, adolescentii si la adultii care nu au avut varsat de vant

- vaccinul impotriva influenzae tipul b. Imunizarea impotriva Haemophilus influenzae tipul b se recomanda la toti copiii cu varsta intre 2 luni si 5 ani, precum si la toate persoanele cu varsta peste 5 ani care are o afectiune medicala precum anemia cu hematii in secera (siclemie) sau are sistemul imun afectat.

De la introducerea acestui vaccin in 1985, acesta a dus la o scadere semnificativa a numarului cazurilor de meningita provocata de aceasta bacterie

- vaccinurile impotriva celor mai frecvente cauze de meningita bacteriana (Streptococcus pneumoniae si Neisseria meningitidis) sunt recomandate la persoanele cu risc crescut de infectie. Aceste persoane cu risc mare includ varstnicii si copiii si adultii care au sistemul imunitar scazut, ca de exemplu cei care prezinta o boala grava sau care nu au o splina functionala (care este o parte a sistemului imun). De asemenea, persoanele care au avut meningita in trecut au un risc crescut.

Vaccinarea de rutina impotriva Streptococului pneumoniae se recomanda la copiii de 2 ani si mai mici de 2 ani, precum si la cei cu varsta intre 2 si 4 ani care prezinta un risc crescut de a face o afectiune pneumococica serioasa.

Acestia sunt copiii care nu au splina si cei cu sau infectie HIV sau anemie cu hematii in secera (siclemie). Centrele pentru preventia si controlul bolilor recomanda vaccinarea cu un nou vaccin care ofera protectie impotriva anumitor tulpini de Neisseria meningitidis, la copiii cu varsta de 11 si 12 ani, la adolescentii care intra la liceu si la studentii din primul an de facultate care locuiesc in camine/internate.

Implanturile cohleare

S-a gasit o asociere intre meningita si implanturile cohleare puse pentru surditatea severa. Pentru a reduce riscul de meningita, expertii recomanda ca persoanele care au astfel de implanturi sa fie vaccinate impotriva Streptococcus pneumoniae.

De asemenea, unii oameni cu implanturi aveau infectii localizate la nivelul urechii inainte de a dezvolta o meningita; de aceea persoanele care au implanturi trebuie sa primeasca un tratament prompt si adecvat cu antibiotice pentru infectia urechii.

Hranirea la san

Hranirea la san poate proteja copilul cu varsta cuprinsa intre 2-5 luni impotriva meningitei cauzate de bacteria influenzae tipul b. Totusi, este important sa li se faca si vaccinul impotriva Haemophilus influenzae copiilor alaptati la san.

Etapele pentru reducerea riscului de infectie si pentru prevenirea raspandirii meningitei sunt:

- evitarea persoanelor care au meningita;

- separarea persoanelor cu meningita de ceilalti din casa ;

- spalarea frecventa a mainilor in cazul in care aveti meningita sau daca aveti in ingrijire o persoana cu meningita. Spalati-va pe maini dupa ce mergeti la toaleta sau dupa ce ajutati un copil bolnav sa mearga la toaleta, dupa ce schimbati scutecele unui copil bolnav, sau dupa ce puneti mana pe cearceaful de pat, prosopul, hainele sau obiectele personale ale unei persoane cu meningita;

- evitarea insectelor si a rozatoarelor purtatoare de microorganisme ce pot cauza meningita. In cazul in care locuiti intr-o zona in care exista insecte (cum ar fi tantarii si capusele) si rozatoare (soareci) care sunt purtatoare de microorganisme ce pot cauza meningita, evitati contactul cu ele si folositi spray-uri impotriva insectelor, plase de tantari etc.

In cazul in care veniti in contact apropiat cu o persoana care are o boala menigococica, se recomanda administrarea preventiva de antibiotice pentru impiedicarea dezvoltarii afectiunii.

De exemplu, o persoana care a venit in contact cu saliva sau secretiile nazale ale unei persoane cu meningita cauzata de Neisseria meningitidis poate primi antibiotice precum ciprofloxacina, ceftriaxona, sau rifampina. Totusi, ciprofloxacina nu se recomanda de obicei la cei cu varsta sub 16 ani sau la femeile insarcinate.

De asemenea, rifampicina nu se administreaza la femeile insarcinate. Daca veniti doar ocazional in contact cu o persoana care are meningita, de exemplu la scoala sau la serviciu, nu este nevoie sa luati antibiotice.