Plantele medicinale in terapiile alternative

De-a lungul istoriei civilizatiei, omul a folosit diferite remedii naturale (produse vegetale, produse animale si minerale, factori balneoclimaterici) pentru vindecarea si ameliorarea unor simptome ori pentru scurtarea duratei unei boli.

S-au dezvoltat numeroase ramuri ale terapeuticii (fitoterapia, aromaterapia, apiterapia, acupunctura, fizioterapia), denumite astazi generic terapii alternative, complementare sau neconventionale. La inceput au existat numai produse naturale, insa, pe masura trecerii timpului, ele au fost inlocuite cu substante de sinteza, create dupa modelul structurii produsilor naturali. Locul terapiilor alternative a fost luat de terapia alopata. In epoca moderna, terapia cu produse naturale se practica in paralel cu cea alopata, ca medicatie complementara sau alternativa.

Filozofia ayurvedica evidentiaza rolul armoniei launtrice a fiecarui individ si al sistemului imunitar in sanatatea sa: ca sa fii sanatos trebuie sa existe o armonie intre idealurile vietii, supararile (suferintele), sentimentele si actiunile fizice. Dupa filozofia ayurvedica, supararile si stilul de viata sunt cauzele bolilor, iar sanatatea spirituala este data de echilibrul tariei integrarii personalitatii individului in natura.

Scopurile vietii, conform medicinii ayur-vedice, constau in:
- indeplinirea datoriilor fata de societate;
- acumularea de posesiuni (bogatii) dupa indeplinirea datoriilor;
- satisfacerea legitima a dorintelor cu ajutorul unei posesiuni;
- realizare a vietii se considera numai ceea ce este deasupra datoriei, averii sau dorintei.

Medicina vestica clasifica produsele vegetale in functie de intensitatea actiunii - in produse toxice, produse cu potential terapeutic si produse comune -, iar in conformitate cu criteriile farmacologice - in produse vegetale analgezice, antipiretice, antispastice, antiinfectioase, cu tropism pentru anumite organe si sistem nervos, vitamine, hormoni etc. Utilizarea lor intr-o maladie sau alta este determinata de potentialul terapeutic si profilul farmacologic.

Dintre terapiile alternative, fitoterapia (prevenirea, eradicarea sau ameliorarea bolilor cu ajutorul plantelor medicinale) a avut dintotdeauna cea mai mare dezvoltare.
Acest fapt s-a datorat atat abundentei plantelor, in comparatie cu alte resurse, posibilitatilor de cunoastere din experienta proprie si observatie (plantele fiind mai intai surse de hrana, atat pentru om, dar si pentru animale), cat si a conditiilor de trai (oamenii nu aveau alte mijloace de combatere a bolilor decat resursele naturale).
Sunt aproximativ 40.000 de ani de cand aborigenii au fost implantati pe continentul australian, obligati sa se adapteze la conditiile foarte dure de mediu si sa-si gaseasca leacuri pentru bolile lor. Este remarcabil modul in care ei au reusit sa dezvolte cunostinte despre flora indigena. Astfel, utilizand in mod curent frunze de Melaleuca alternifolia, i-au descoperit actiunile.
Astazi, uleiul volatil obtinut de la aceasta specie este de o deosebita importanta pentru aromaterapie.

Aromaterapia pare sa fie nu cu mult mai tanara decat fitoterapia.

In functie de evolutie, ea a cunoscut 4 etape:
- utilizarea plantelor ca atare (sub forma de condimente, macerate, infuzii, decocturi);
- folosirea fumigatiilor si a maceratelor in uleiuri vegetale;
- obtinerea prin distilare a uleiurilor volatile si intrebuintarea lor; explicarea proprietatilor (fizice, chimice, bio-chimice) prin componentii chimici ai uleiurilor volatile (epoca moderna).
Aceste afirmatii sunt sustinute de descoperirea in Pakistan a unui alambic de pamant ars, datat ca fiind din anul 5.000 i. C. De asemenea, se apreciaza ca pe continentul indian, zona bogata in plante aromatice, "apele aromatice" au fost cunoscute si utilizate de mai bine de 7.000 de ani, ca parfumurile erau folosite pe scara larga in medicina, Rishis recomandandu-le in cursul sacrificiilor religioase pentru tratarea trupului si sufletului. O inscriptie gasita in Mesopotamia (datata ca avand aproape 4.000 de ani) mentioneaza utilizarea uleiurilor in ceremoniile religioase, dar si in lupta contra epidemiilor de diferite boli infecto-contagioase.
In Babilon, a aparut o prima forma de aromaterapie - fumigatii, care constau in arderea unor plante aromatice (chiparos s.a.) in lupta contra spiritelor malefice, considerate ca furnizoare de maladii si duhoare.
In China, spre 3.500 i. C., de-a lungul Fluviului Galben, lemnul plantelor aromatice era utilizat ca tamaie, iar Shen Nung redacta cel mai vechi tratat de fitoterapie in care cita numeroase plante aromatice si Houang-Tinei-Jing Su-Wen facea referire la utilizarea preparatelor oleo-aromatice pentru masaj. Exemplele ar putea continua.

Daca relatia dintre plantele medicinale si fito - sau aromaterapie este evidenta, mai putin vizibila este relatia acestora cu apiterapia.
Produsele folosite in apiterapie sunt fie de prelucrare a unor exsudate ale plantelor de catre albine, fie de secretie proprie (laptisor de matca, venin, ceara).

Calitatea si proprietatile terapeutice ale produselor din prima categorie depind de speciile de pe care s-au recoltat nectarul (pentru miere), apa de roua (mierea de mana), ceara si rezinele mugurilor (propolis) sau polenul florilor (in cazul pasturii de polen).

Mierea poate proveni din nectarul florilor de tei si de roinita (in acest caz are suplimentar proprietati sedative), de menta (capata proprietati anti-spastice, usor anestezice), de trifoi (proprietati estrogene), de salcam (proprietati hipotensive, diuretice) etc.
Propolisul, in functie de specia de pe ai carei muguri au fost recoltate rezinele, poate fi puternic cicatrizant (daca contine acizi rezinici, balsamuri, flavone lipofi le), antiseptic si antioxidant (cand contine derivati fenilpro-panici - acizii cinamic, ferulic, cumaric si flavone), anti helicobacter pylori.

Radacinile terapiilor alternative se gasesc in medicina ayurvedica, descoperita si dezvoltata de oamenii de stiinta indieni care au trait in antichitate si considerati ca sfinti, cunoscuti sub numele de Rishis.
Acestia au inregistrat progrese imense in domeniul chirurgiei (efectuau operatii cezariene), fitoterapiei, al chimioterapiei (foloseau minerale si metale), fizioterapiei (au subliniat rolul exercitiului fizic), fiziologiei, anatomiei umane si psihologiei. Primele informatii scrise sunt datate cu 4.500 de ani in urma (Ring Veda) si 3.200 de ani (Athar-va Veda). Raspandite la alte civilizatii, adaptate si integrate intr-o forma locala de medicina, aceste cunostinte au stat la baza medicinii din Tibet, China, Persia, Egipt, Grecia, Roma, Indonezia. Cu cca 2.600 de ani i.C., babilonienii aveau deja o forma primitiva de medicina, exprimata prin ideea ca maladiile sunt cauzate de un atac prompt al spiritului rau. De aceea exorcismul si fitoterapia au mers mana-n mana cu tratamentul bolii.

Fitoterapia s-a dezvoltat si pastrat pana astazi, mai ales in tarile mai putin dezvoltate industrial, cu o populatie numeroasa si saraca, dar cu o flora bogata si variata, datorita unor conditii climaterice favorabile (in zonele ecuatoriale, tropicale si subtropicale). Interesant este faptul ca magia, care insotea la inceputuri fitoterapia, a fost treptat inlocuita cu filozofia (in medicina ayurvedica) sau cu stiinta (in medicina vestica).

La inceput au fost folosite plantele ca atare sau sub forma de fumigatii (cele cu uleiuri volatile sau cu efecte psihotrope).
Treptat, o data cu dezvoltarea cunostintelor, mai ales a celor referitoare la structura si proprietatile principiilor active, s-a trecut la obtinerea de macerate, infuzii, decocturi, tincturi, extracte selective si distilate (uleiuri volatile).
Multe uleiuri volatile se foloseau sub forma de bai si masaje, pentru obtinerea unor efecte sedative sau tonifiante, in functie de uleiurile volatile folosite. Unele formule sunt intalnite in Ring Veda si Susrutasamhita. Ele cuprind: uleiuri de scortisoara, cardamom, coriandru, zingiber, myrra si alte numeroase plante aromatice pastarate si astazi in uz.

In aromaterapia moderna au aparut concepte noi, care constituie criterii de orientare in efectuarea diferitelor tratamente.
Spre exemplu, in baza corelatiei dintre potentialul electric al constituentilor uleiurilor volatile si actiunea farmacologica, astazi se stie ca produsii cu incarcatura electrica negativa(esteri, aldehide alchilice) sunt relaxanti, sedativi, iar cei cu incarcatura electrica pozitiva(alcooli, fenoli, fenol metileteri, oxizi, al-dehide aromatice, acizi, hidrocarburi) sunt tonici, stimulanti ai sistemului nervos central.

Principiile care stau la baza selectiei lor in medicina ayurvedica difera insa de principiile fito- si aromaterapiei moderne.
Medicina ayurvedica are la baza teoria celor 5 elemente (pamant, apa, foc, aer, eter), 3 dosii - Vata (V), Pitta (P) si Kapha (K) - si 6 gusturi (dulce, acrusarat, picant = caustic, amar, astringent). In conceptia ayurvedica, din echilibrul dosiilor rezulta vigoarea sau slabiciunea fiecarui individ. Cele 3 tipuri pure de dosii se intalnesc foarte rar. Dar, pe langa acestea exista 7 tipuri mixte (de exemplu, Pitta dominant, Vata si Kapha secundar). Acestea se iau in consideratie la instituirea tratamentului. Clima, anotimpul, stadiul vietii, dieta sau schimbarea stilului de viata, pot conduce in timp la dezechilibru. In aceste situatii nu te poti regasi pana cand nu te reintorci la combinatia V-P-K cu care te-ai nascut.
Ayurveda poate ajuta indivizii sa-si descopere echilibrul original si sa se intoarca la el.
Aceste forte dinamice intervin constant in obtinerea echilibrului, fac viata fericita. Ele pot fi influentate cu diferite produse vegetale. De exemplu, V (forta conceptuala compusa din eter - spatiul in care se petrec toate intamplarile si aer - forma de materie mobile si dinamica) este concentrate in flori si frunze (ele imbogatesc mai departe spatiul si aerul); K (echilibrul intre aer si pamant - element ce manifesta stabilitate, fixatie si rigiditate) se concentreaza in radacini (unde apa este in echilibru cu pamantul), iar P (forta conceptuala create prin interactiunea dintre apa si foc, doua forte opuse care reprezinta transformarea) se regaseste in plantele cu uleiuri volatile, rezine si seva, in special in aromele care stimuleaza digestia. Plantele au concentratii diferite de V-P-K, le putem folosi atat ca produse vegetale, cat si ca alimente. Ele sunt influentate de cele 6 gusturi. Spre exemplu, consumul radacinilor plantelor, de produse lactate ori folosirea unor produse vegetale sedative, ca radacina de valeriana ne creste K propriu; consumul de preparate obtinute din flori (de iasomie), ori de seminte uscate creste V; mancarurile fierbinti, alimentele picante, ca ardeiul ori proteinele concentrate, ca pastura de polen cresc tendintele P.

Suntem ceea ce mancam, afirma medicina ayurvedica, care considera ca organismul nostru este format din robinete, care cresc ori descresc echilibrul dosiilor. Fiecare dosie poate fi crescuta sau redusa cu produse vegetale de diferite gusturi. Astfel, la oamenii cu trairi excesive de V-dulce, acru si sarat ii creste forta, amar, astringent, picat ii scade efectul; la exces de P-dulce, amar, astringent ii creste influenta, sarat, picant, acru le reduce; la K in exces - picant, amar, astringent ii creste forta, acru, sarat, dulce ii scade efectul.

Comparand plantele folosite aici cu fitoterapia moderna constatam ca nu avem suprapuneri intotdeauna. Se pare ca principiile ayurvedice mai au nevoie de unele corelatii.

Adeptii medicinii ayurvedice sustin ca fitoterapia si aromaterapia vestica trateaza pe toti indivizii la fel.
Eu sustin ca aceste ramuri au beneficiat de progresele din domeniile adiacente (biochimia, farmacocinetica, farmacologia, fitochimia etc), in sensul folosirii lor la elucidarea structurii chimice a principiilor active ale unor produse vegetale (multe dintre ele folosite chiar in medicina orientala), a mecanismelor de actiune la nivel celular si molecular, a biodisponibilitatii, toxicitatii, eventualelor lor reactii adverse, astfel incat alegerea tratamentului are la baza reguli stiintifice, corelatii, principii de igiena alimentatiei, ca si in farmacoterapia moderna, si mai putina filozofie.

Articol scris de Prof. dr. Viorica ISTUDOR
Sursa Revista Pharma Business