Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Creatina protejeaza nou nascutii de scaderea aportului de oxigen

Publicat la data de: 13 Martie 2008
Creatina provine din carnea pe care o mancam. In corpul uman, este sintetizata in rinichi, ficat si pancreas, de unde este transportata la muschi si creier (sistem nervos) unde este trasformata in rezerva energetica.
Aceasta este utilizata in timpul contractiei musculare si pentru mentinerea activitatii cerebrale.
In evolutia unei sarcini sau in timpul nasterii, probleme legate de placenta sau cordonul ombilical, pot reduce cantitatea de oxigen care ajunge la creierul bebelusului.
Statisticile arata ca in tarile in curs de dezvoltare, unul din 300 de noi nascuti, sufera la nastere din cauza lipsei de oxigen. Iar in Marea Britanie, unul din 20 de copii se nasc prin cezariana, datorita suspiciunii/certitudinii ca o nastere pe cale naturala ar priva bebelusul de oxigen.
Pentru a vedea efectul Creatinei, asupra celulei nervoase, a fost efectuat un studiu pe femele gravide de soarece tepos. Acestea au fost impartite in doua grupuri, primul grup de femele a primit o dieta normala, care in plus continea 5 la suta Creatina.
Al doilea grup de femele, a primit o dieta normala, care nu continea suplimente alimentare pe baza de Creatina.
Soarecii au fost privati de oxigen chiar inainte de nastere, ulterior s-au inregistrat urmatoarele date:
a) 95 la suta din puii ai caror mame au primit creatina in dieta au supravietuit. De asemenea, in cazul lor s-a observat o dezvoltare mai buna, fapt explicat prin pastrarea integra a reflexelor, in cazul lor reflexul de supt;
b) doar 63 la suta din puii ai caror mame nu au primit creatina au supravietuit.
Puii soarecelui tepos (spre deosebire de puii soarecelui de casa), se nasc cu ochii deschisi si cu creierul aproape complet dezvoltat (la fel ca oamenii). Aceste aspecte ii recomanda ca model comparativ de studiu, a sanatatii in timpul nasterii.
De asemenea, este cunoscut ca suplimentele alimentare care contin Creatina, protejeaza celula nervoasa de distrugere, in urma unor traumatisme sau in cazul bolii Hungtington. Boala cu debut in jurul varstei de 45 de ani, caracterizata prin miscari involuntare, spontane, ample, neregulate si localizate in special la fata si membre inferioare. Evolutia bolii este spre dementa
In cazul vegetarienilor, unde aportul de Creatina este redus, astfel de suplimente alimentare pot creste performantele cognitive.
Ca supliment alimentar, Creatina este folosita de sportivi de performanta (in special culturisti), pentru a preveni oboseala musculara sau epuizarea rezervelor energetice. Utilizarea acestor suplimente nu este recomandata in cazul unor boli cronice hepatice sau a insuficientei renale.
Autorii studiului au aratat ca mai sunt necesare cercetari, pentru a edifica modul in care Creatina previne suferinta celulei nervoase.


Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate