Paralizia Bell (paralizia faciala periferica)

Vezi galerie foto

Paralizia Bell reprezinta paralizia sau slabiciunea muschilor de la nivelul unei hemifete. Lezarea nervului facial care inerveaza musculatura de pe o parte a fetei duce la aparitia unui aspect flasc, cazut al hemifetei respective.

Leziunea nervoasa poate de asemenea afecta si simtul gustului si secretia lacrimala si salivara. Aceasta afectiune debuteaza brusc, adesea peste noapte si se amelioreaza de obicei de la sine in cateva saptamani.

Paralizia Bell nu constituie rezultatul unui accident vascular cerebral sau al unui accident ischemic tranzitoriu. Cu toate ca accidentul vascular cerebral si accidentul ischemic tranzitoriu pot produce paralizie faciala, nu exista nici o legatura intre paralizia Bell si oricare dintre aceste afectiuni. Paralizia Bell presupune pur si simplu slabiciune sau paralizie.

Etiologia paraliziei Bell nu este cunoscuta. Specialistii sunt de parere ca in unele cazuri ea poate fi cauzata de catre virusul herpetic care produce herpesul labial recurent.

In majoritatea cazurilor de paralizie Bell, nervul facial care asigura inervatia muschilor de pe o parte a fetei sufera leziuni datorate unui proces inflamator.

Exista multe afectiuni care pot produce slabiciunea sau paralizia muschilor fetei. In cazul in care nu se poate identifica un factor specific care sa stea la baza aparitiei slabiciunii musculare, afectiunea se numeste paralizia Bell.

Principalul simptom ce caracterizeaza paralizia Bell este slabiciunea sau paralizia muschilor de la nivelul unei parti a fetei. Partea fetei care este afectata este plata si lipsita de expresie sau are un aspect "cazut".

Printre alte simptome se numara:
- senzatia de ochi uscat pe partea afectata datorita imposibilitatii de a clipi

- cresterea secretiei lacrimale la nivelul ochiului afectat;
- durere retroauriculara (portiunea situata in spatele urechii) de partea afectata, care poate aparea la o zi sau doua dupa debutul paraliziei;
- cresterea sensibilitatii in ceea ce priveste perceptia sunetelor;
- salivatie excesiva datorata imposibilitatii de a inchide complet gura;
- senzatia de gura uscata si dificultati de inghitire datorita scaderii secretiei salivare;
- scaderea sensibilitatii gustative, in special la nivelul varfului limbii.

Evolutia naturala a bolii este spre agravare in primele zile, urmata apoi de vindecare treptata. In majoritatea cazurilor, simptomatologia dispare in doua luni.

Trebuie retinut faptul ca exista cateva alte afectiuni, cum ar fi de exemplu accidentul vascular cerebral si boala Lyme, care pot produce slabiciune musculara faciala si paralizie.

Paralizia Bell este de obicei diagnosticata pe baza anamnezei, examenului fizic si examenului neurologic care investigheaza functia nervului facial si elimina eventuale cauze mai grave de paralizie faciala.

Medicul poate deduce din anamneza ca este vorba de o paralizie Bell prin intrebari tintite in legatura cu antecedentele personale patologice ale pacientului, cum ar fi:
- ce simptome are pacientul? Cand le-a observat prima data? Le-a mai avut si inainte? S-a lovit recent la cap?
- pacientul are dureri sau si-a pierdut sensibilitatea la nivelul fetei sau in zona capului
- alaturi de simptomele respective au mai existat si alte probleme, cum ar fi ameteala, pierderea auzului, modificarea sensibilitatii gustative sau slabiciune musculara in orice alta parte a corpului?
- pacientul a suferit recent de vreo raceala, gripa sau o afectiune respiratorie?

In cadrul examenului neurologic, doctorul va evalua gradul de slabiciune musculara.
Pacientul poate fi rugat sa:
- ridice sprancenele si apoi sa le coboare;
- sa inchida strans ochii si apoi sa-i deschida;
- sa zambeasca sau sa-si arate dintii.

Diagnosticul de paralizie faciala poate fi pus in cazul in care:
- slabiciunea musculara si paralizia apar brusc si afecteaza musculatura de la nivelul unei hemifete
- nu sunt prezente semne ale unei alte boli sau ale unui traumatism care sa explice aparitia slabiciunii si paraliziei.

Slabiciunea musculara la nivelul unei hemifete ar trebui investigata imediat de catre medic cu scopul de a elimina alte afectiuni mult mai grave. Detectarea si tratamentul precoce al paraliziei faciale pot contribui la prevenirea instalarii leziunilor nervoase permanente.

Doctorul poate solicita efectuarea unor investigatii suplimentare pentru a detecta alte posibile cauze de slabiciune si paralizie musculara faciala.

Printre aceste teste se numara:
-teste de sange, pentru a elimina unele boli precum boala Lyme, HIV sau sifilis;
- teste de audiometrie, pentru a determina daca sensibilitatea auditiva sau muschii de la nivelul urechii medii au fost afectati;
- CT (computer tomograf) sau RMN (rezonanta magnetica nucleara) pentru detectarea unei tumori cerebrale sau a accidentului vascular cerebral
- punctie lombara, in vederea identificarii eventualelor semne de infectie sau hemoragie.

Personalul de specialitate in masura sa diagnosticheze si sa trateze paralizia Bell este reprezentat de:
- medicii de familie
- internistii
- neurologii
- asistentele medicale.

Tratamentul paraliziei faciale permanente

Daca pacientul dezvolta paralizie faciala permanenta, el poate beneficia de tratament chirurgical sau de fizioterapie.

Medicul poate recomanda tratament chirurgical in conditiile in care pacientul are paralizie Bell care a debutat in urma cu 6 pana la 12 luni si care nu s-a ameliorat.

Tehnicile chirurgicale care pot imbunatati fizionomia pacientului si reface partial functia musculara sunt:
- implantarea unei grefe nervoase care se ataseaza la nervul facial. In multe cazuri, nervul care controleaza sensibilitatea linguala este atasat nervului facial. Lezarea acestui filet nervos produce pierderea sensibilitatii in jumatate din teritoriul lingual. Totusi, unii pacienti care au de mult timp paralizie Bell pot prefera aceasta modalitate de interventie decat sa aiba musculatura de pe o parte a fetei complet paralizata;
- transferul de tesut muscular normal in zona afectata, in special la nivelul buzelor.

Daca apar dureri sau leziuni oculare, poate fi necesara efectuarea unui consult de specialitate de catre medicul oftalmolog.

De asemenea, in conditiile in care afectiunea nu se amelioreaza, cum ar fi de asteptat, medicul poate solicita efectuarea unor teste suplimentare, cum ar fi RMN (rezonanta magnetica nucleara) sau hemoculturi (insamantarea unei mostre de sange de la pacient pe medii de cultura cu scopul de a identifica prezenta germenilor), pentru a elimina alte posibile cauze ale paraliziei faciale. Unii pacienti dezvolta miscari faciale involuntare la cateva luni dupa ce au fost diagnosticati cu paralizie Bell. Aceasta afectiune poate fi tratata cu injectii pe baza de toxina botulinica, substanta care produce o paralizie temporara a musculaturii faciale.

In cazul in care paralizia Bell afecteaza ochii, gura si limba, se pot lua masuri pentru prevenirea complicatiilor ulterioare.

Masuri pentru protejarea ochilor

Uscarea corneei poate produce tulburari grave de vedere. Clipitul mentine corneea umeda si o protejeaza de praf si alte particule. In momentul in care pacientul nu mai poate clipi, ochiul se usuca si apar dureri la nivelul corneei. Daca aceste dureri nu sunt tratate ele pot duce la orbire. In momentul in care, din cauza paraliziei Bell, pacientul nu poate inchide complet ochiul sau nu mai poate clipi, se pot lua urmatoarele masuri pentru protejarea ochiului:

- inchiderea si deschiderea pleoapelor cu ajutorul degetelor. Efectuarea frecventa a acestor gesturi va mentine corneea umidificata
- utilizarea “lacrimilor artificiale", care sunt picaturi pentru ochi ce contin metilceluloza, pentru mentinerea umidificata a corneei in timpul zilei
- pacientul trebuie sa ceara sfatul medicului in legatura cu frecventa de administrarea a acestor picaturi
- pentru protejarea ochiului si mentinerea umeda a corneei pacientul trebuie sa aplice un unguent special sau sa poarte un bandaj pentru ochi in timpul noptii. Uneori poate fi necesar ca pacientul sa-si aplice unguentul si sa mentina pe tot timpul noptii un bandaj peste pleoapa in pozitie inchisa
- se recomanda purtarea ochelarilor de soare, de vedere sau de protectie pentru a impiedica patrunderea prafului si a altor particule la nivelul ochiului.

Medicul trebuie consultat imediat in cazul in care pacientul care are paralizie Bell dezvolta simptome oculare cum ar fi de exemplu inrosirea ochilor, prurit, durere sau tulburari de vedere.

Ingrijirea cavitatii bucale

Cand sensibilitatea pe o jumatate din teritoriul lingual este pierduta si secretia de saliva este de asemenea diminuata in zona respectiva, particulele alimentare pot ramane blocate in acea portiune a limbii, ceea ce poate duce la aparitia unor afectiuni gingivale si a cariilor dentare. Perierea frecventa si cu grija a dintilor si utilizarea atei dentare pot ajuta la prevenirea aparitiei acestor afectiuni.

Dificultatile intampinate la inghitire pot fi prevenite prin mancatul incet si mestecarea completa a alimentelor. Consumarea alimentelor moi, fragede cum ar fi de exemplu iaurtul, poate fi de asemenea de ajutor.

Pe masura ce nervul facial incepe sa isi reia functia normala, efectuarea de exercitii simple, cum ar fi incordarea si relaxarea muschilor faciali, pot duce la cresterea fortei musculare in teritoriul respectiv si la o recuperare mai rapida. Masarea cu ulei sau crema a fruntii, obrajilor si buzelor poate fi de asemenea utila.

Paralizia Bell se remite de obicei fara tratament, in special in cazul in care pacientul mai poate totusi sa-si miste partial muschii de pe partea afectata a fetei. Aproape toti pacientii care mai pot sa-si miste muschii faciali intr-un anumit grad se recupereaza complet fara a fi necesara instituirea medicatiei sau a vreunui alt tratament.

Sansele de recuperare completa sunt mai mari in conditiile in care simptomatologia incepe sa se amelioreze de la sine in 3 saptamani. Din trei persoane care fac paralizie Bell, doua se recupereaza complet. Restul raman cu sechele cum ar fi slabiciune musculara si diferite grade de paralizie de la partiala la completa, care pot sa nu mai dispara complet niciodata. Alti pacienti dezvolta miscari faciale involuntare, cum ar fi dischinezii ale buzelor, lacrimarea ochilor sau spasme ale fetei sau pleoapelor.

Daca doctorul suspecteaza un anume virus ca fiind etiologia paraliziei Bell, pacientului i se pot administra medicamente antivirale, cum ar fi acyclovir. Totusi, nu exista dovezi clare ce medicamentele virale reprezinta un tratament eficient al paraliziei Bell.

In conditiile in care medicul este de parere ca la baza aparitiei paraliziei Bell este un proces inflamator produs in cadrul unei alte afectiuni, pacientului i se pot administra corticosteroizi, cum ar fi prednison, cu scopul de a reduce gradul de inflamatie. Cu toate acestea, nu au fost inregistrate beneficii in ceea ce priveste aceasta modalitate de tratament.

Daca paralizia Bell afecteaza capacitatea pacientului de a inchide ochiul de partea cu leziunea, este esentiala ingrijirea corespunzatoare a ochiului, inclusiv umidificarea corneei (membrana transparenta care inveleste ochiul la exterior), pentru a preveni instalarea leziunilor oculare.