Limfomul Hodgkin in timpul sarcinii

Limfomul Hodgkin este o afectiune maligna, cu mare potential de curabilitate, care poate afecta persoanele tinere. Boala are doua mari varfuri de incidenta, primul in perioada adolescentei si cea de adult tanar (15 - 35 de ani) si a doua dupa varsta de 55 de ani. Multe femei tinere pot ramane insarcinate in acest interval, asadar, diagnosticarea limfomului Hodgkin in timpul sarcinii nu este ceva iesit din comun.

Limfomul Hodgkin este un cancer al sistemul limfatic, ce se caracterizeaza prin aparitia unor celule atipice, care prolifereaza dezordonat si care au mecanisme ce le permite sa scape de sub controlul organismului. Celulele nu sunt detectate ca anormale, nu vor fi deci nici indepartate, si li se permite sa se inmulteasca liber. Limfomul, desi are originea in celulele sistemului limfatic se va manifesta printr-o tumora solida. Neoplazia incepe sa afecteze grupe locoregionale de ganglioni si una din caracteristicile acesteia este extinderea, din aproape in aproape.

Pentru intelegerea datelor prezentate referitoare la limfomul Hodgkin este esential sa prezentam cateva notiuni care tin de sistemul limfatic. Acesta este format dintr-un circuit de vase interconectate prin care circula un fluid special de consistenta albicioasa, bogat incarcat cu lipide numit limfa. Limfa vehiculeaza celulele sistemului imun, pe care le va purta catre statiile ganglionare raspandite in intregul organism.

Sistemul limfatic contine:
Limfa
- este de fapt un fluid clar, ce se gaseste intre celulele organismului. El trece din spatiul interstitial prin filtrare, structura particulara a vaselor limfatice permitand acest lucru. Limfa transporta celulele sistemului imun din periferie catre cel putin o statie ganglionara, inainte de a se varsa in vena subclavie si a se amesteca cu sangele. Limfa are o compozitie similara plasmei sangvine, insa aceasta variaza foarte mult in functie de teritoriul tisular drenat. Limfa contine limfocite, celule capabile sa protejeze organismul de infectii si tumori.

Vase limfatice
- sunt organizate sub forma unei retele foarte subtiri, dar larg distribuita in organism. Peretele lor este foate subtire si prezinta numerosi pori care permit fluidului interstitial sa treaca intravascular. De asemenea, ele prezinta si valve care directioneaza scurgerea limfei. Vasele limfatice transporta limfa catre ganglionii limfatici (vase aferente) si din ganglionii limfatici (vase eferente). Vasele limfatice mici dreneaza limfa in vasele de calibru mai mare, iar in final fluidul este amestecat cu sangele, datorita comunicarii cu vena subclavie.

Ganglioni (noduli) limfatici
- sunt structuri de mici dimensiuni si cu aspect reniform sau in boaba de fasole, situati pe traiectul vaselor limfatice, care apartin sistemului imun. Nodulii limfatici sunt sediul limfocitelor B si T, dar si al altor celule imune. Rolul lor este de filtru al particulelor straine. Ori de cate ori la acest nivel ajung substante cu potential patogen, ele sunt indepartate, extrase din limfa si sechestrate local, unde incepe procesul de distructie. Nodulii limfatici au si o mare importanta clinica, deoarece ori de cate ori organismul lupta impotriva unui proces patologic (fie ca este vorba de o infectie sau de o proliferare tumorala), ganglionii isi maresc dimensiunile, cei superficiali devenind palpabili. De exemplu, palparea unui ganglion supraclavicular este inalt sugestiva pentru un cancer de stomac. Aglomerari de ganglioni limfatici se gasesc in special la nivel cervical, axilar, abdominal, pelvin, si inghinal, organismul uman avand aproximativ 600 de ganglioni limfatici.

Splina
- este un organ foarte important care apartine sistemului imun si care are rol in producerea limfocitelor, in indepartarea bacteriilor si particulelor straine invelite de anticorpi, in filtrarea sangelui si degradarea hematiilor imbatranite (fiind numita, din acest motiv, “cimitirul hematiilor”), depoziteaza celule sangvine pe care le trimte in circulatie ori de cate ori situatia o cere (de exemplu in socul hemoragic). Este localizata in abdomen, in cadranul superior stang, langa stomac.

Timus
-este un organ prezent la nastere, dar care in timp se atrofiaza si dispare. La adulti nu exista decat resturi timice. La copii, timusul este foarte important in producerea, maturarea si multiplicarea limfocitelor T. Este localizat retrosternal, in cavitatea toracica.

Amigdale
- sunt mase pereche ce contin tesut limfatic si au localizare de o parte si de alta a orofaringelui. Sunt vizibile mai ales cand sunt inflamate. Ele au rol important in special in protectia impotriva infectiilor de tract respirator superior sau de faringe.

Maduva osoasa
- reprezinta tesutul moale din centrul oaselor lungi. Maduva osoasa are rol activ in producerea celulelor rosii (hematii), albe (leucocite) si a trombocitelor (plachetelor). Exista doua tipuri de maduva osoasa: cea rosie, hematoformatoare, si cea galbena, bogata in lipide. Doar maduva hematoformatoare poate produce celule sangvine si imune.

Datorita faptului ca tesutul limfatic este raspandit pretutindeni in organism, iar statiile ganglionare sunt atat de numeroase, limfoamele (cancere limfatice) pot debuta oriunde. Aceasta observatia este valabila si pentru limfomul Hodgkin, care poate sa se extinda relativ usor la tesutul limfatic inconjurator, poate cuprinde splina si chiar organe extralimfatice. Limfoamele sunt impartite in doua mari categorii: limfoame Hodgkin si non Hodgkin.

Limfomul Hodgkin aparut la femeile insarcinate are o evolutie similara celui ce apare la femeile neinsarcinate de varsta similara. Totusi, tratamentul femeilor insarcinate este mult mai complex si dificil de administrat datorita situatiei particulare in care se afla si datorita faptului ca atat chimioterapia cat si radioterapia sunt recunoscute ca teratogene (induc malformatii congenitale grave sau chiar moartea produsului de conceptie).

Cei mai importanti factori de risc care influenteaza aparitia limfomului Hodgkin in cazul femeilor tinere insarcinate sunt:
- Infectia cu virusul Epstein Barr si aparitia mononucleozei infectioase in timpul vietii adulte;
- Varsta;
- Teren genetic predispozant: daca o ruda apropiata a avut limfom (parinti, frati, surori), sansele sunt mult mai cresute ca si femeia respectiva sa faca aceasta afectiune.
Sarcina in sine nu este un factor de risc si nici modificarile hormonale care o caracterizeaza.
Cele mai importante semne si simptome pe care o femeie insarcinata le poate acuza si care pot fi sugestive pentru limfomul Hodgkin sunt:
- Limfadenopatii nedureroase, aparute in absenta unei infectii certe;
- Transpiratii nocturne abundente;
- Febra (intermitenta, care apare si dispare, dar care este peste 38 de grade).

De retinut!
In cazul in care prezentati astfel de simptome nu trebuie sa va alarmati! Si alte boli se pot caracteriza printr-un tablou clinic similar. Specialistii recomanda insa sa va prezentati la medic pentru a fi consultata si pentru a se stabili un diagnostic de certitudine.

Se recomanda vizita la medic in cazul in care apar:
- Ganglioni palpabili localizati axilar, cervical, sau inghinal;
- Febra persistenta fara motive cunoscute;
- Transpiratii profuze;
- Scadere ponderala in absenta unor cauze evidente;
- Prurit tegumentar;
- Aparitia asteniei, senzatiei de oboseala cronica, reducerea capacitatii de efort;
- Aparitia petesiilor sau echimozelor (vanatai).

In vederea stabilirii corecte a dignosticului de limfom Hodgkin, medicii pot recomanda efectuarea unor serii de investigatiii paraclinice.
Cel mai frecvent sunt realizate:
- Anamneza si examenul fizic general: anamneza reprezinta de fapt discutia cu medicul, in cursul careia pacienta relateaza date despre debutul si evolutia simptomelor, despre antecedentele medicale personale si ale rudelor apropiate. Examenul fizic se poate efectua concomitent sau consecutiv. Starea generala va fi apreciata si vor fi examinate grupele ganglionare superficiale, splina, ficatul. Adesea, pacientii prezinta splenomegalie si hepatomegalie (marirea in dimensiuni a splinei si ficatului), si in aproximativ 60- 80% din cazuri exista si limfadenopatie cervicala. Ganglionii axilari si inghinali apar mariti in 6- 20% din situatii. O particularitate a splenomegaliei este “splina in acordeon”, numita astfel deoarece dimensiunile splinei variaza, uneori de la o zi la alta: creste si descreste foarte rapid.

- Hemograma: se realizeaza prin recoltarea de sange si analiza ulterioara a: numaratorii hematiilor, incarcarii lor cu hemoglobina, hematocritului (procentului hematiilor prezente in cadrul celulelor sangvine), numaratorii si procentul celulelor seriei albe, numaratorii plachetelor. Pacientele pot prezenta anemie cronica, sau pancitopenii. Datele furnizate de hemograma sunt foarte importante si in ceea ce priveste orientarea terapeutica.

- Viteza de sedimentare a hematiilor: VSH este o analiza foarte utila in aprecierea starii de inflamatie a organismului. Exista insa posibilitatea ca in timpul sarcinii VSH- ul sa apara crescut oricum, la fel si proteina C reactiva. Astfel, daca in general, VSH-ul crescut (peste 50mm/ ora) se corela la pacientii cu limfom Hodgkin cu un prognostic nefavorabil (in sensul rezistentei limfomului la tratament), aceasta corelatie nu mai este valabila si pentru femeile insarcinate.

- Determinari biochimice: includ in principal determinarea creatininei, a enzimelor plasmatice, in principal LDH (lactat dehidrogenaza) sau fosfataza alcalina. Fosfataza alcalina apare marita cand exista afectare osoasa sau/si hepatica, creatinina crescuta se coreleaza cu implicare renala.

- Determinarea nivelurilor de citokine: se vor determina interleukina IL- 6, IL- 10, deoarece ele sunt importante pentru stabilirea prognosticului.

- Biopsie de ganglioni limfatici: este o procedura prin care se recolteaza un fragment tisular sau chiar un intreg ganglion, ce apoi va fi analizat microscopic de catre un anatomopatolog. Specialistul va preciza apoi care sunt modificarile ganglionului si cum acesta se diferentiaza de un ganglion normal. Orice modificare va fi apoi clasificata drept maligna sau benigna si se va stabili daca este sau nu specifica limfomului Hodgkin. Pentru diagnosticarea limfomului Hodgkin se pot realiza biopsii excizionale (constau in indepartarea intregului ganglion), incizionale (se va recolta doar o parte din ganglion), sau biopsii cu ac fin (se recolteaza un fragment tisular din ganglion, prin aspiratie cu un ac).

- Imunofenotipare: este o analiza foarte complexa, in cadrul careia se vor recolta celule dintr- o mostra de sange sau celule extrase din maduva rosie, si se va stabili (microscopic) daca clonele maligne au avut origine in limfocitele B sau in limfocitele T. O astfel de analiza este esentiala entru stabilirea diagnosticului de limfom Hodgkin. In general, celulele clasice din Hodgkin, celulele Reed- Sternberg, provin din limfocitul B. Cu toate acestea, in unele cazuri au fost gasiti si markeri specifici limfocitelor T, insa situatiile de acest gen au fost ocazionale.

Informatiile obtinute in urma acestor analize pot fi ulterior folosite in vederea stadializarii boli si stabilirii prognosticului. Prognosticul (sansele de vindecare si recuperare) depind in functie de stadiul cancerului, de numarul ganglionilor limfatici afectati, dar si de localizarile extraganglionare ale limfomului.Majoritatea pacientelor insarcinate, diagnosticate cu limfom Hodgkin pot fi vindecate.

Optiunile terapeutice variaza in functie de:
- Stadiul in care limfomul a fost diagnosticat;
- Simptomele si starea generala de sanatate a pacientului;
- Dorintele personale ale pacientului;
- Varsta gestationala.

Dupa ce s-a stabilit diagnosticul de limfom Hodgkin, se vor face analize speciale care sa ajute clinicianul in stadializarea bolii si in aprecierea extinderii limfomului si in alte regiuni din corp (arii extraganglionare). Procesul prin care se stabileste extinderea limfomului in cadrul sistemului limfatic si in alte tesuturi se numeste “stadializare”. Stadiul cancerului este cel care dicteaza optiunile terapeutice pe care mediul le poate administra pacientului respectiv.

In cadrul general, o etapa importanta din stadializare era reprezentata de investigatiile imagistice. Datorita faptului ca majoritatea tehnicilor imagistice clasice sunt teratogene (cauzeaza malformatii fatului), ele sunt excluse in cazul femeilor insarcinate. De aceea, se vor folosi doar rezonanta magnetica nucleara si ecografia, ele iradiind cel mai putin fatul.

Rezonanta magnetica nucleara (RMN) este o procedura care utilizeza undele magnetice pentru a obtine imagini din interiorul organismului. RMN este capabila sa ofere un contrast net superior altor tehnici imagistice (in principal tomografiei computerizate), ceea ce o face foarte utila in cazurile oncologice. Nu foloseste radiatii ionizante, chiar daca multi pacienti cred ca si aceasta tehnica este iradianta, doar din cauza denumirii si includerii termenului “nuclear”.

Ecografia consta in utilizarea ultrasunetelor care vor strabate structurile interne. Cand se va modifica consistenta mediilor strabatute, fasciculul de ultrasunete va fi reflectat sub forma ecorilor care sunt receptionate si decodificate. Rezultatele sunt proiectate pe ecranul ecografului, iar specialistii pot analiza structura, sau dimensiunile unui organ anume.

Exista patru stadii (I - IV), in functie de afectarea ganglionara si extraganglionara, acestea putand fi completate cu informatii clinice, astfel:
- Daca pacienta nu are simptome se va nota cu A;
- Daca pacienta are cel putin unul din: febra, scadere ponderala, transpiratii nocturne, se va nota cu B;
- Daca se stabileste ca limfomul s-a extins in arii extraganglionare (tesuturi sau organe) situate insa in apropierea regiunii afectate initial, se va nota cu E (extranodal);
- Daca se stabileste ca limfomul este extins la splina, se va nota cu S (splina);
- Uneori se mai poate nota cu “X” daca a aparut si o masa tumorala de mari dimensiuni, cu localizare predilecta in mediastin.

Stadiile limfomului Hodgkin sunt:
- Stadiul I: la randul sau, stadiul I poate fi I simplu sau I E. Stadiul I se caracterizeaza prin localizarea limfomului la o singura grupa ganglionara, iar stadiul I E inseamna ca exista si afectare extraganglionara.
- Stadiul II: poate fi II sau II E. In stadiul II cancerul este localizat la cel putin doua grupe ganglionare, aflate insa de aceeasi parte a diafragmei (structura musculo- fibroasa care separa cavitatea toracica de cea abdominala si care are un important rol in respiratie). In stadiul II E cancerul este deja extins si la alte zone, extraganglionare, pe langa cele ganglionare clasice, dar ramane doar de o singura parte a diafragmei;
- Stadiul III: este divizat in stadiul III, III E, III S si stadiul III E+S. Stadiul III se caracterizeaza prin existenta cancerului in grupe ganglionare situate de ambele parti ale diafragmei. Acesta este impartit, la randul sau, in III (1) si in III (2). Stadiul III (1): cancerul este localizat exclusiv in abdomenul superior, deasupra venei renale. Stadiul III (2): cancerul este localizat in ganglionii limfatici din pelvis si/sau paraaortici. In stadiul III E cancerul este localizat in grupe ganglionare de o parte si de alta a diafragmei, dar si intr-o zona extraganglionara. In stadiul III S limfomul este deja extins si la splina, nu doar la ganglionii bilaterali diafragmei. In stadiul III S+E cancerul este localizat in grupuri ganglionare de o parte si de alta a diafragmei, in tesuturi extraganglionare dar si in splina;
- Stadiul IV: in acesta stadiu cancerul fie este localizat in alte organe din vecinatatea ganglionilor afectati initial, fie s-a extins la distanta de ganglionii initiali.

Exista o serie de optiuni terapeutice pentru pacientele cu limfom Hodgkin. Acest tip de cancer are o mare curabilitate (diagnosticat in stadiul I, limfomul Hodgkin este vindecabil in peste 90% din cazuri). Tratamentul pacientelor cu limfom trebuie administrat cu foarte mare precautie deoarece poate afecta dezvoltarea si sanatatea fatului. Schemele terapeutice care vor fi aplicate trebuie sa tina seama si de dorintele exprimate ale pacientei, de rata evolutiei limfomului si de varsta produsului de conceptie. Tratamentul poate fi reanalizat daca simptomele nu se amelioreaza iar limfomul continua sa se extinda. Alegerea celei mai potrivite optiuni terapeutice trebuie facuta impreuna de medic si de pacienta.

Radioterapia
Radioterapia, sau terapia utilizand radiatii ionizante, este o varianta foarte eficienta in cazul limfomului Hodgkin. Acesta a fost si printre primele cancere care s-au dovedit sensibile la un astfel de tratament. Radioterapia poate fi folosita in scop curativ sau in scop adjuvant, alaturi de chimioterapie, terapie hormonala, chirurgie. In prezent sunt disponibile mai multe tipuri de radioterapie, in functie de localizarea sursei de radiatii printre care: radioterapie externa si radioterapie interna.

Radioterapia externa, sau teleterapia, necesita un aparat special care va directiona asupra zonei interesate un fascicul puternic de raze. Este cea mai frecvent folosita varianta de radioterapie. Tehnica este considerata de incredere si se efectueaza rapid. Specialistii sunt insa ingrijorati de faptul ca toate tesuturile care vor fi traversate de fasciculul de radiatii vor fi sever afectate, radioterapia neavand o actiune specifica doar asupra celulelor neoplazice. Riscul este cu atat mai mare cu cat si dozele aplicate vor fi mai crescute. Dozele sunt cele mai crescute, si deci si reactiile secundare ale tratamentului vor fi mai periculoase, in cazul cancerelor situate profund.

Radioterapia interna, sau brahiterapia, presupune iradierea directa, exclusiva, a zonei afectate, fara ca fasciculul de raze sa treaca si prin tesut sanatos. Sursele de radiatii folosite sunt sigilate, astfel incat sa nu afecteze si organele din jur, si pot fi puse pe zona respectiva temporar sau permanent. Tipul de radioterapie ales depinde de stadiul si de tipul cancerului ce trebuie tratat.

Pentru evitarea reactiilor adverse si malformatiilor congenitale, radioterapia ar trebui amanata cat mai mult, si administrata chiar dupa nastere. Daca tratamentul trebuie insa aplicat imediat, pacientei trebuie sa ii fie explicat riscul, si aceasta trebuie sa decida ce doreste sa faca. Chiar daca se va incerca protejarea fatului prin plasarea de sorturi cu plumb peste uter, aceasta tot poate suferi din cauza radiatiilor dispersate in jurul pacientei.

Reactiile adverse ale radioterapiei pot fi acute, manifestandu-se la putin timp de la administrarea dozelor iradiante, sau cronice, pe termen lung. Reactiile acute includ: leziuni epiteliale, descuamare, aparitia teleangiectaziilor, edeme, anasarca (edem generalizat) si chiar infertilitate, deoarece gonadele sut foarte sensibile la radiatii. Reactiile adverse pe termen lung includ: fibroza, alopecie, sindroame sicca, astenie, aparitia altor tipuri de cancer.

Chimioterapia
Chimioterapia presupune administrarea de medicamente care pot opri dezvoltarea celulelor canceroase, le pot opri multiplicarea si deci inmultirea si extinderea in organism, sau le pot distruge. Adesea, chimioterapicele se administreaza in regimuri polimedicamentoase, combinate. Chimioterapicele nu au nici ele actiune exclusiva asupra celulelor neoplazice, ci asupra tuturor celulelor care se divid rapid. Din pacate insa, si unele din celulele normale, functionale ale organismului au o rata de multiplicare rapida, si deci si ele vor fi intens afectate de acest tip de tratament.

Cel mai mult vor suferi tractul digestiv, maduva hematoformatoare, foliculii pilosi. Nici fatul nu face exceptie, celulele sale avand o rata foarte mare de multiplicare si diviziune. Aceast fapt il face foarte sensibil actiunii chimiostaticelor, toate astfel de medicamente fiind catalogate drept foarte periculoase pentru sarcina, teratogene si putand chiar sa produca moartea in utero a fatului.

Chimioterapicele in cazul limfomului Hodgkin pot fi administrate pe cale intravenoasa sau pe cale orala, scopul principal fiind de a administra o doza cat mai mare care sa distruga celulele canceroase. In functie de tipul cancerului, de etapa evolutiva, de stadializare si de momentul sarcinii, administrarea chimioterapicelor se poate face ambulator sau poate impune internarea pacientei in spital. Reactiile adverse ale chimioterapicelor pentru pacienta includ: greturi, varsaturi, diaree, deshidratare, malnutritie, anemie (care poate chiar necesita transfuzii sangvine repetate), trombocitopenie, alopecie, imunosupresie (creste foarte mult riscul de aparitie a infectiilor cu risc letal).

Chimioterapicele sunt foarte cardiotoxice (afecteaza inima), hepatotoxice (afecteaza ficatul), nefrotoxice (afecteaza rinichii), si ototoxice (afecteaza urechea interna). Fatul nu poate fi protejat de actiunea lor, si indiferent de calea de administrare a chimioterapicelor va fi afectat de acestea. Cel mai susceptibil la actiunea lor distrugatoare este fatul in primul trimestru, cand multiplicarile celulare sunt foarte intense. Singurul antineoplazic care nu determina malformatii congenitale cu risc vital, insa doar din al doilea trimestru, este vinblastina.

Expectativa vigilenta
Expectativa vigilnta consta in monitorizarea atenta a pacientei, fara a-i administra anumite tratamente. In functie de evolutia cancerului si de eventuala alterare a starii generale, se decide daca se intervine sau nu. Daca este cazul ca pacienta sa fie trecuta pe tratament, nasterea poate fi indusa cand fatul are cel putin 32-36 de saptamani si cand supravietuirea sa nu va mai fi o problema.

Corticoterapia
Corticosteroizii sunt hormoni produsi in mod natural de catre organism prin glandele suprarenale si organele reproducatoare. Exista si corticosteroizi fabricati sintetic, in laborator. Unii corticosteroizi se pare ca pot influenta benefic evolutia simptomelor si evolutia limfomului Hodgkin daca sunt administrati ca adjuvanti ai chimioterapiei. In plus, ei pot stimula sistemul respirator al fatului (in principal plamanii) sa se dezvolte mai repede, lucru foarte important daca nasterea va trebui indusa artificial.

De retinut!
In prezent, limfomul Hodgkin se trateaza prin combinarea radioterapiei cu chimioterapia. Astfel, rezultatele sunt de lunga durata si sunt mult mai sigure decat daca se aplica doar una din aceste tehnici. Tratamentul limfomului in sarcina nu poate insa sa contina astfel de terapii, ambele fiind foarte toxice pentru fat.

Pacintele insarcinate nu vor trebuie faca avort terapeutic in cazul in care limfomul apare. In cazul majoritatii femeilor tratamentul poate fi temporizat pana cand fatul se dezvolta suficient de mult incat sa poata supravietui in mediul extern. Avortul este considerat ca o optiune doar daca starea de sanatate a mamei este amenintata direct de cancer sau daca limfomul nu va permite nasterea unui bebelus normal din toate punctele de vedere.

Diagnosticarea limfomului in primul trimestru al sarcinii Diagnosticarea limfomului Hodgkin in primul trimestru de sarcina nu inseamna ca pacienta trebuie sa intrerupa sarcina pentru a putea fi tratata. Tratamentul fiecarei paciente in parte va depinde de stadiul evolutiv al bolii, de modificarile ganglionare dar si de simptome si de felul in care limfomul afecteaza starea generala.

In cazul femeilor care doresc sa continue sarcina, optiunile terapeutice includ urmatoarele:
- Expectativa vigilenta: este optiunea pe care o doresc atat pacientele cat si specialistii, produsul de conceptie fiind foarte susceptibil actiunii radio si chimioterapiei in primele 3 luni, cand se formeaza majoritatea organelor. Se prefera amanarea administrarii oricarei forme de tratament pentru a nu se interfera cu dezvoltarea fatului. Se poate induce nasterea dupa saptamana 32- 33 de gestatie si apoi mama poate primi tratamentul necesar;
- Radioterapie: este o alternativa doar daca limfomul este localizat deasupra diafragmei, este superficial (deci nu sunt necesare doze crescute de radiatii) si doar daca se va pune un sort protector de plumb peste uter, astfel incat sa se reduca expunerea sa si a fatului la radiatii;
- Chimioterapie sistemica: nu este considerata o optiune terapeutica decat in cazuri extreme. Se pot administra regimuri mono sau plurimedicamentoase insa riscurile pentru fat sunt foarte mari in ambele situatii.

Diagnosticarea limfomului in a doua jumatate a sarcinii
Managementul limfomului Hodgkin in a doua parte a sarcinii este mai usor de realizat, deoarece fatul a trecut de perioada critica a primelor 3 luni (caracterizate prin organogeneza). Se poate astepta chiar pana cand plamanii fatului sunt destul de maturi incat sa faca fata respiratiei aeriene, iar aceasta maturare poate fi stimulata si prin administrarea de corticosteroizi.

Daca este necesara instituirea tratamentului, se pot administra chimioterapice care nu au un risc teratogen atat de mare. Unele studii demonstreaza chiar ca unele combinatii, cum ar fi ABVD (adriamicina, bleomicina, vinblastina, dacarbazina) pot fi administrare in siguranta in ultimele luni de sarcina. Radioterapia poate fi si ea o optiune, mai ales daca se prefera forma cat mai localizata si daca uterul si abdomenul pacientei sunt protejate corespunzator. Radioterapia este indicata si pentru ameliorarea simptomelor, mai ales daca este vorba de dispnee (cauzata de mase ganglionare mediastinale).

Prognosticul pacientelor tratate pentru limfom Hodgkin in timpul sarcinii nu difera de prognosticul restului pacientilor cu aceasta afectiune. Aceasta observatie a fost facuta de specialisti americani care au realizat un studiu in care au urmarit timp de 20 de ani paciente ce in perioada sarcinii au avut aceasta forma de cancer. Limfomul Hodgkin este unul din putinele cancere care are sanse foarte mari de vindecare in toate stadiile in care este diagnosticat: 90% in stadiul I si 65-70% in stadiul IV.

Temporizarea tratamentului cu cateva luni, cat sunt necesare fatului sa se dezvolte si sa devina apt pentru viata extrauterina nu vor altera semnificativ starea mamei, mai ales daca aceasta este tinuta sub observatie medicala continua. Pastrarea copilului este o optiune pe care femeile diagnosticate cu limfom Hodgkin in timpul sarcinii o au, doar in cazuri foarte rare impunandu-se un avort.