Blocante ale canalelor de calciu

Calciu-blocantele actioneaza selectiv, blocand influxul de calciu in majoritatea tesuturilor in care potentialul de actiune este cuplat cu veriga efectoare, prin intermediul cationului respectiv.

Blocantele canalelor de calciu au fost preconizate initial pentru terapia antianginoasa si antiaritmica, dar actualmente indicatiile acestora vizeaza reperfuzia cerebrala, astmul bronsic, dismenoreea, cefaleea, reactiile alergice, hipertermia maligna, agregarea plachetara.

Calciu-blocantele fac parte din grupa IV de medicamente antiaritmice, fiind utilizate, de asemenea, si ca antihipertensive si antianginoase. Principalii reprezentanti sunt verapamilul (din grupa fenil-alchilaminelor), diltiazemul (din grupul benzotiazepinelor) si nifedipina (o dihidropiridina).

De fapt, acesti compusi sunt reprezentantii primei generatii de calciu-blocante. Din a doua generatie de calciu-blocante fac parte amlodipina, felodipina, isradipina, nicardipina, nimodipina etc.

In ceea ce priveste farmacologia acestor substante, absorbtia digestiva este buna, volumul de distributie este mediu (fiind legate semnificativ de proteinele plasmatice). Debutul actiunii este rapid (1-2 ore) pentru preparatele obisnuite, dar poate fi intarziat pana la 18 ore pentru preparatele cu eliberare retard.

Verapamilul are un efect usor deprimant asupra frecventei cardiace,presiunii sanguine si rezistentei vasculare; efectul asupracontractilitatii miocardice este moderat, iar conducereaatrioventriculara este marcat deprimata.

Diltiazemul are un efect usor deprimant asupra frecventei cardiace, contractilitatii cardiace sipresiunii sanguine; efectul asupra conduceriiatrioventriculare si rezistentei vasculare este moderat.

Nifedipina are un efect moderat deprimant asupa presiunii sanguine si marcat asupra rezistentei vasculare.

Nifedipina este ceva mai selectiva decat verapamilul, in contrast cu acesta creste conducerea atrio-ventriculara si scurteaza perioada refractara. Problemele functionale principale in intoxicatia acuta cu calciu blocante sunt generate de vasodilatatie si hipotensiune, care se pot complica cu soc cardiogen si ritm idioventricular.

Efectele toxice apar uzual dupa 1 ora de la ingestia calciu-blocantelor, fiind caracterizate prin tulburari de conducere - bloc A-V, bradicardie si hipotensiune. Simptomele se inrautatesc in aproximativ 6 ore, in special tulburarile de conducere, si dureaza peste 24 ore.

Exceptie fac dihidropiridinele care produc hipotensiune severa, dar care, datorita afinitatii reduse pentru canalele de Ca miocardice, au efect cronotrop negativ redus. De fapt acesti paciennti prezinta de obicei vasodilatatie periferica cu tahicardie reflexa.

Verapamilul poate determina hiperglicemie si acidoza metabolica.

Diagnosticul diferential al intoxicatiilor cu calciu-blocante se face cu intoxicatia acuta cu beta-blocantele adrenergice. In acest sens exista unele diferente:

- blocantele canalelor de calciu sunt bronhodilatatorii medii;

- antagonistii canalelor de calciu pot avea un rol in protejarea SNC impotriva hipotensiunii prelungite - adesea raman constienti chiar in caz de hipotensiune severa;

- blocantele canalelor de calciu nu afecteaza nivelul potasiului.

Persoana care a suferit o intoxicatie acuta cu calciu blocante va primi oxigenoterapie si fluide i.v. 1000-2000 ml.

Antidotul in aceasta intoxicatie este calciul sub forma de clorura de calciu sau gluconat de calciu administrat i.v. Astfel calciul extracelular creste si creeaza un gradient de concentratie de-a lungul membranei celulare, promovand patrunderea calciului in celule (exista mai multe tipuri de canale si doar unul este blocat de blocantele canalelor de calciu).

Calciul combate hipotensiunea, adesea amelioreaza conducerea atrioventriculara si creste frecventa sinusala. Dozele depind de tipul de sare utilizata: clorura de calciu furnizeaza de trei ori mai mult calciu decat gluconatul de calciu.

Initial, se administreaza 1 fiola de clorura de calciu (10 ml solutie 10% CaCl₂) sau 2-3 fiole de gluconat de calciu (20-30 ml solutie gluconat de calciu) in bolus i.v. lent timp de 3-5 minute. In cazul copiilor se utilizeaza 10-20 mg/kg gluconat de calciu i.v. deoarece CaCl₂ produce scleroza vaselor (o solutie 10% reprezinta 0.1 ml/kg per doza).

Asigurati-va ca nu digoxinul este agentul responsabil de bradidisritmii inainte de administrarea calciului deoarece toxicitatea digoxinului este agravata de hipercalcemie!

In cazul in care bradiaritmia nu poate fi corectata este necesara implantarea unui pacemaker cardiac.