Expunerea pe termen lung la ozon creste riscul de deces din cauza unor probleme respiratorii
Stire medicala
Expunerea pe termen lung la ozon creste riscul de deces din cauza unor probleme respiratorii precum pneumonia si boala pulmonara cronica obstructiva, potrivit unui studiu al cercetatorilor americani de la Universitatea Berkeley din California, informeaza presa americana de specialitate.
Studiul a analizat riscul de deces cauzat de concentratiile mari de ozon si particule fine, doi dintre factorii de poluare a aerului.
Cercetatorii au urmarit aproximativ 450.000 de persoane din 96 de regiuni metropolitane ale SUA, timp de 20 de ani.
Astfel, ei au ajuns la concluzia ca persoanele care locuiesc in regiuni cu o concentratie mare de ozon in aer, au un risc cu 30% mai mare de a muri din cauza unor probleme respiratorii, comparativ cu persoanele care locuiesc in regiuni cu un nivel al poluantului mai scazut.
"Este prima data cand reusim sa facem o legatura intre expunerea cronica la ozon, unul dintre cei mai raspanditi poluanti din lume, si riscul de deces. Studiul arata ca pentru fiecare crestere de 10 parti dintr-un miliard a nivelului de ozon, se inregistreaza o crestere de 4% a riscului de deces din cauze respiratorii, in special pneumonie sau boala pulmonara cronica obstructiva", a explicat autorul principal al studiului, Michael Jarrett.
Potrivit datelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, aproximativ 240.000 de americani mor anual din cauza unor probleme respiratorii. Michael Jarrett este de parere ca o crestere de 4% a numarului de decese intr-un an este foarte mare. La nivel mondial, 7,7 milioane de persoane mor anual din cauze respiratorii.
Ozonul, gaz compus din trei atomi de oxigen, formeaza un strat care protejeaza de radiatiile ultraviolete ale soarelui. Acelasi gaz este insa toxic pentru oameni atunci cand ajunge la nivelul solului.