Ingrijirea buzelor uscate
Generalitati
SusTemperaturile reci, vantul si soarele puternic pot contribui la uscarea buzelor.
In general, pielea buzelor se usuca ca urmare a conditiilor de mediu care determina deshidratarea acesteia. Cand buzele sunt prea uscate, pielea acestora va crapa si se va desprinde. Procesul este unul dureros si neplacut.
Iata mai jos cateva metode cu ajutorul carora puteti preveni, trata si ingriji buzele uscate.
Cuprins articol
Solutii pentru prevenirea si tratarea buzelor uscate
Sus- Hidratati-va buzele in fiecare zi cu un balsam special pentru ingrijirea buzelor sau cu o crema hidratanta care contine ingrediente cum ar fi untul de cacao, vitaminele A si E, ceara de albine, vaselina sau dimeticona.
- Reaplicati un alt strat protector de balsam pentru buze inainte de a iesi in conditii meteorologice aspre sau a petrece vreme indelungata in interior, in aer uscat. Folositi o crema lubrifianta pe baza de ulei, balsam de buze cu vaselina ori ceara de albine.
- Protejati-va buzele de razele puternice ale soarelui cu ajutorul unei creme sau balsam de buze care are un factor de protectie solara de minim 15. Utilizati acest balsam inainte de a folosi ruj de buze.
- Alegeti pentru ingrijirea buzelor un balsam care include acid alfa-hidroxi pentru a calma si exfolia pielea buzelor deja crapate.
- Incercati sa nu va umeziti buzele cu saliva, intrucat acest lucru poate predispune la uscarea acestora.
- Hidratati-va suficient. Beti multe lichide, cel putin opt pahare de apa pe zi si evitati sa va deshidratati. Umeziti aerul din casa cu ajutorul unui umidificator. In mod ideal, umiditatea relativa trebuie sa se incadreze intre 40-60%.
- Incercati sa va spalati dintii cu pasta de dinti fara fluor. Unii oameni au o alergie la fluor care se manifesta prin aparitia pielii uscate sau a unor iritatii la nivelul cavitatii bucale.
- Evitati deficitul de vitamine. Anumite vitamine sunt foarte importante pentru mentinerea sanatatii pielii si a buzelor. Printre acestea se numara vitaminele A, E si C. Asigurati-va ca asimilati din dieta suficiente vitamine din grupul B, fier si acizi grasi esentiali. Dezechilibrul acestor vitamine poate duce la descuamarea pielii buzelor, uscarea acesteia si craparea pielii in colturile buzelor.
- Mariti cantitatea de fructe si legume din dieta. Atunci cand predomina aciditatea din organismul dvs., pielea buzelor se poate crapa. Consumati fructe si legume pentru a restabili pH-ul corpului si a atinge un nivel alcalin adecvat. Acordati atentie speciala si administrarii de suplimente alimentare excesul acestora este daunator pentru organism.
- Aplicati in mod regulat o cantitate mica de ulei de cocos pe buze.
- Intindeti putina miere pe buzele crapate si cand aceasta se usuca, repetati operatiunea. Faceti acest lucru de doua ori in fiecare zi.
- Aloe vera este binecunoscuta pentru capacitatea de vindecare a pielii deteriorate. Aplicati gel de aloe vera pentru a vindeca buzele uscate si crapate.
- Inainte de aplica orice tip de crema sau balsam pe buzele uscate, rulati un prosop moale si inmuiati-l in apa calduta. Stoarceti excesul de apa. Bland, dar ferm treceti prosopul peste buzele dvs. Nu le frecati prea mult. Apoi luati o periuta de dinti moale si indepartati cu atentie depozitele de celule moarte si piele uscata.
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
Medici specialisti Dermatologie-Estetica
Articole recomandate
- 8 produse de ingrijire a pielii de care aveti nevoie primavara
- Elemente esentiale pentru ingrijirea aspectului fizic
- Ingrijirea pielii la barbati
- Termenul de folosire al produselor de ingrijire
- Ingrijirea pielii in sezonul rece
- Ingrijirea controlata a pielii atopice la orice varsta
- Cheilita actinica, patologie precanceroasa a buzelor
- Ingrijirea pielii bebelusului: esentialul despre creme, pudre, sapunuri
- Gura uscata sau xerostomia