Cum sa previi aparitia pielii uscate pe timp de iarna
Generalitati
SusExceptand cazul in care traiesti intr-un paradis tropical, frigul, uscaciunea si vantul pot avea efecte nocive asupra pielii tale. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa te resemnezi si ca vei avea pielea crapata pe tot parcursul iernii poti preveni toate aceste modificari daca te inarmezi cu cunostintele necesare. De la simpla piele crapata si uscata la eczema, psoriazis si dermatita seboreica, toate pot fi agravate de vant, umiditatea scazura a aerului si de frigul din timpul iernii.
Specialistii spun ca se initiaza un cerc vicios: aerul uscat preia umiditatea din piele, aceasta din urma incepe sa crape si sa se descuameze excesiv, iar pierderea de celule ale pielii duce la pierderea de lipide si apa din piele, agravand astfel si mai mult deshidratarea. La acest proces contribuie si aerul conditionat din incaperile incalzite artificial.
Pe parcursul vacantelor petrecute vara in climat insorit, pielea noastra este moale si hidratata; acest lucru se intampla deoarece aerul este indeajuns de umed cat sa nu mai atraga si apa din piele, astfel incat umiditatea din atmosfera ajuta ca apa si lipidele cutanate sa nu fie indepartate de la suprafata pielii. In cazul persoanelor care sufera de afectiuni cutanate precum eczema, psoriazis, rozacee sau matreata, vremea de iarna poate agrava aceste boli. Indicatiile pe care le primesc aceste persoane de la medic se pot aplica si persoanelor sanatoase in egala masura.
Cuprins articol
Tratarea afectiunilor cutanate
SusEczema este o afectiune de hipersensibilitate cutanata, ce apare ca o roseata. Persoanele care sufera de eczeme nu trebuie sa poarte lana sau fibre sintetice in contact direct cu pielea, intrucat pot aparea iritatii mecanice ca urmare a frictiunii. Expertii ne sfatuiesc sa fim bine imbracati si sa ne ferim de frig si vant, dar pentru o protectie buna a pielii fata de frictiunile mecanice se recomanda sa purtam un articol de bumbac in contact direct cu pielea.
In psoriazis, celulele pielii se inmultesc mai repede decat in mod normal, formand placi scuamoase. Avand in vedere ca in timpul iernii pielea nu retine indeajuns de bine apa, pot aparea fisuri in piele, motiv pentru care specialistii recomanda utilizarea de emoliente din belsug. Mai mult, specialistii avertizeaza ca dusurile indelungate cu apa fierbinte dauneaza pielii in timpul iernii. Este bine sa ne spalam pentru a mentine igiena corporala, cu mentiunea ca este mai bine sa ne spalam la chiuveta, pentru a evita dusurile prelungite.
Sapunul trebuie utilizat doar in zonele unde pielea transpira cel mai mult, iar apa trebuie sa fie calduta, nu fierbinte. Mai mult, este indicat ca pacientii cu psoriazis sa nu utilizeze buretii de baie intrucat acestia sunt prea abrazivi. Persoanele care sufera de psoriazis trebuie sa evite si racelile din timpul iernii, intrucat acestea pot declansa sau agrava afectiunea cutanata. De indata ce apar simptomele unei raceli, pacientii cu psoriazis trebuie sa se prezinte la medic.
Dermatita seboreica si matreata se pot agrava semnificativ pe parcursul iernii. Tratamentul acestora este extrem de delicat: pe de o parte nu trebuie folosite samponari frecvente deoarece pielea scalpului se usuca, dar pe de cealalta parte multe medicamente de uz topic pentru dermatita seboreica sunt sub forma de sampon. Daca dermatita seboreica se agraveaza iarna, specialistii ne recomanda sa consultam medicul dermatolog.
Preveniti uscarea pielii
SusPrevenirea uscarii pielii se refera in mare parte la pastrarea umezelii in piele. Emolientele sunt baza mentinerii hidratarii cutanate pe timpul iernii. Acestea se pot aplica imediat dupa o baie sau dupa un dus, pentru un efect optim.
Nu se recomanda stergerea viguroasa a pielii dupa dus, deoarece aceasta indeparteaza straturile superficiale de piele si lipidele produse de acestea. Mai mult, emolientele trebuie aplicate si la nivelul cuticulelor si a unghiilor, intrucat si acestea devin mai fragile iarna.
Desigur, cel mai bun medicament pentru piele in timpul iernii este si cel mai dificil de procurat: o vacanta lunga, intr-un climat cald si umed, cu bai si inot in apa marii si cu raze ale soarelui din abundenta. In cazul in care aveti parte de o astfel de vacanta insa, nu uitati sa va protejati pielea cu creme fotoprotectoare cu factor de cel putin 15, pentru a va putea bucura in totalitate de beneficiile pe care un astfel de climat le poate aduce pielii.
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
Medici specialisti Dermatologie-Estetica
Articole recomandate
- Pielea uscata si senzatia de mancarime a pielii
- Ce boli poate indica pielea uscata?
- Terapie complexa pentru pielea uscata, iritata si atopica
- Procedee cosmetice: ingrijirea tenului uscat
- SOS pielea ultra uscata
- Protejati-va pielea pe timp de iarna cu ajutorul unui regim alimentar echilibrat
- Sfaturi pentru ingrijirea mainilor uscate
- Eczema
- Eczema numulara