Ministerul Sanatatii sustine initiativa legislativa in domeniul infertilitatii
Stire medicala
O delegatie a Grupului de Initiativa “SOS Infertilitatea” a avut o intrevedere cu dr. Cristian Irimie, Secretar de Stat in Ministerul Sanatatii, pe tema infertilitatii in Romania. Intrevederea s-a terminat cu succes, deoarece cele doua parti au avut opinii comune cu privire la gravitatea fenomenului infertilitatii si la injustitia sociala ale carei victime sunt tinerele cupluri infertile din Romania.
In prezent, cetatenilor romani care se confrunta cu dificultati in a obtine o sarcina pe cale naturala nu li se ofera sprijin din partea statului roman pentru investigatii si tratament, desi acestia sunt cetateni platitori de asigurari sociale de sanatate. In tarile Uniunii Europene exista o legislatie clara referitoare la sanatatea reproducerii. Pe langa aspectele etice si de protejare a embrionului foarte clar reglementate, in ceea ce priveste costurile procedurilor necesare pentru reproducerea umana asistata, acestea sunt incluse in programele nationale de sanatate publica.
De asemenea, Parlamentul European, intr-o rezolutie din 2008, constata ca “infertilitatea este o boala recunoscuta de Organizatia Mondiala a Sanatatii, care poate avea efecte grave, cum ar fi depresia; subliniaza faptul ca rata infertilitatii este in crestere, atingand in prezent aproximativ 15% din cupluri; invita, prin urmare, statele membre sa garanteze cuplurilor dreptul de acces universal la tratament impotriva infertilitatii”.
In urma intrevederii, Ministerul Sanatatii, prin vocea dlui Secretar de Stat Irimie, si-a declarat sustinerea pentru ideea ca protocoalele terapeutice privind toate tipurile de infertilitate (masculina si feminina, indiferent de cauze), cat si analizele necesare in timpul tratarii infertilitatii sau premergatoare procedurilor de tip inseminare artificiala / fertilizare in vitro, sa fie cuprinse in normele Contractului-Cadru si, astfel, sa beneficieze de compensare/gratuitate.
De asemenea, Ministerul Sanatatii se declara de acord cu o initiativa legislativa pe cale parlamentara privind reproducerea umana asistata medical in Romania si isi exprima disponibilitatea de a participa la intalniri de lucru pe aceasta tema.
Articole recomandate
- Informatii utile despre sex pe care nu le aflati de la medicul ginecolog
- Ce trebuie sa stii despre cel mai complex control ginecologic
- Probleme ginecologice care ar trebui sa te trimita urgent la medic
- Dr. Chadi Muheidli: „Femeile nu trebuie sa astepte sa apara simptome ca sa ...
- Dr. Chadi Muheidli, medic primar obstetrica-ginecologie: Cum tratam endometr ...
- Controlul ginecologic – cand si de ce trebuie facut
- Ce trebuie sa stim despre polipii uterini cu Dr. Laura Mustata, medic specia ...
- Cat de des ar trebui sa mergi la ginecolog si de ce?
- 5 simptome banale care pot ascunde afectiuni ginecologice grave