Infertilitatea, un diagnostic tot mai des intalnit
Menirea femeii este cea de a deveni mama, iar majoritatea femeilor raman insarcinate cu mare usurinta, in timp ce, la polul opus sunt cuplurile care, desi fac eforturi imense, nu reusesc sa aduca pe lume un copil.
Indiferent ca este problema ei sau a lui, infertilitatea este un diagnostic crunt si foarte greu de acceptat.
Semne de infertilitate
Infertilitatea de cuplu este definita drept incapacitatea de a concepe o sarcina dupa o perioada de un an in care cuplul a avut contacte sexuale neprotejate, la intervale regulate pentru femeile cu varsta sub 35 de ani, respectiv 6 luni pentru cele care depasesc varsta de 35-40 de ani.
Declinul fertilitatii incepe dupa 30 de ani si se accentueaza progresiv catre 40 de ani, cauzele fiind multiple si privind ambii parteneri.
Pe plan mondial, 15-20% din populatia cu varsta reproductiva este afectata de aceasta problema, iar in Romania situatia pare a fi din ce in ce mai alarmanta, cu o statistica ingrijoratoare: 1 din 10 cupluri sufera de infertilitate.
Care sunt cauzele infertilitatii?
Infertilitatea poate fi primara si secundara. Vorbim de infertilitate primara in situatia in care nu a existat nicio sarcina in antecedente si de infertilitate secundara daca au existat sarcini in istoricul cuplului. In general, se vorbeste de trei categorii mari de infertilitate: feminina, masculina si de cuplu.
Infertilitatea feminina raspunde de aproximativ 40% din cauzele de infertilitate
- anovulatie sau oligoovulatie - ovulatia inconstanta (oligoovulatie) sau absenta ei (anovulatie) determina infertilitate;
- afectiuni ale trompei uterine - cavitatea uterina este cea care permite implantarea ovocitului fecundat in mucoasa uterina, gazduind embrionul, si mai apoi fatul pana in momentul nasterii.
Anomaliile uterine pot interfera cu mecanismul de implantare al sarcinii. De exemplu endometrioza, fibroamele uterine, polipii uterini etc.;
- sindromul ovarelor polichistice - majoritatea femeilor diagnosticate cu sindromul ovarelor polichistice se confrunta cu infertilitate din cauza absentei ovulatiei;
- endometrioza - este o afectiune caracterizata prin prezenta tesutului endometrial (mucoasa din interiorul uterului) in exteriorul uterului;
- boala inflamatorie pelvina este data de o infectie a organelor reproductive feminine: uter, trompe, ovare si una dintre cele mai importante complicatii ale bolillor cu transmitere sexuala. Netratata, aceasta poate duce la infertilitate;
- alte boli - bolile tiroidiene, boli cronice hepatice sau renale, anumite boli cardiace, excesul de hormon prolactina, deficit de progesteron, pot interfera cu fertilitatea;
- stilul de viata - stresul, fumatul, consumul cronic de alcool, abuzul de droguri, supraponderalitatea sau malnutritia sunt cauze frecvente de infertilitate;
- cauze psihologice.
Principalele cauze care pot duce la infertilitate masculina
- factori genetici;
- calitatea necorespunzatoare a spermei;
- anomalii ale fluxului ejacularii (ejaculare retrograda);
- varicocelul - reprezinta o dilatatie a venelor testiculare ce poate avea repercusiuni asupra fertilitatii masculine;
- deficite hormonale - hipogonadismul - determina o insuficienta a functiei testiculelor, atat in ceea ce priveste gametogeneza, cat si hormonogeneza;
- sindromul de disgenezie testiculara si testiculul necoborat interfera cu fertilitatea masculina;
- bolile cu transmitere sexuala, infectiile genito-urinare ca prostatitele, orhitele (inflamatii testiculare), epididimitele, uretritele pot afecta functia reproductiva;
- stilul de viata: stresul, alimentatia dezechilibrata, abuzul de droguri, consumul cronic de alcool, fumatul, carentele nutritionale sau obezitatea afecteaza motilitatea spermei;
- cauze psihologice.
Infertilitatea de cuplu sau mixta este rezultatul unor probleme care afecteaza ambii parteneri, care trebuie investigati in paralel.
Diagnostic si tratament
Primul pas in aflarea motivului pentru care un cuplu nu poate avea copii este realizarea unui set de analize generale pentru evaluarea istoricului cuplului si a existentei altor boli care pot afecta fertilitatea.
Se investigheaza buna functionarea a organelor genitale: ecografii transvaginale. Daca se constata lipsa ovulului in timpul ovulatiei se recomanda efectuarea de histerosalpingografie pentru evaluarea uterului si a trompelor uterine. Efectuarea profilului hormonal - nivelurile hormonilor FSH, TSH, LH, Free-T4 si estradiol.
Partenerul va face si el teste uzuale de sange si urina, analize hormonale si consult urologic. Spermograma, ecografiile testiculare/scrotale sau efectuarea unei biopsii testiculare au rolul de a determina cauzele de infertilitate in cazul barbatului.
Tratamentul urmeaza cauza si trebuie instaurat dupa ce medicul specialist in infertilitate stabileste cauza infertilitatii si are un diagnostic clar.
Modalitatile de tratament ale infertilitatii includ: medicamente, interventie chirurgicala, inseminare artificiala si tehnologia reproducerii asistate (fertilizarea in vitro). Infertilitatea poate avea consecinte psihologice profunde, in acest caz rolul terapeutului fiind unul semnificativ.
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
Medici specialisti Ginecologie
- Dr. Bradut Adrian Ionascu - Institutul pentru ocrotirea mamei si copilului ALFRED D. RUSESCU - departament de obstetrica-ginecologie (maternitatea POLIZU)
- Dr. Lucian Sorin Puia - Spitalul clinic de obstetrica-ginecologie prof. dr. PANAIT SARBU (GIULESTI)
- Dr. Gheorghe Peltecu - Spitalul clinic FILANTROPIA
- Dr. Gheorghe Berbecar - Ministerul Administratiei si Internelor - Spitalul de urgenta prof. dr. DIMITRIE GEROTA
- Dr. Florian Robe -
Articole recomandate
- Cauze emotionale ale infertilitatii
- Diagnosticul radio-imagistic in infertilitatea feminina
- Diagnosticul infertilitatii masculine
- Infertilitatea - sterilitatea
- Tratamentul infertilitatii masculine
- Infertilitatea masculina
- Cauze generale ale infertilitatii masculine
- Cauzele infertilitatii masculine
- Descopera excelenta in tratamentul infertilitatii cu Academia de FIV!
Citeste pe aceeasi tema
Articole recomandate
- 3 lucruri pe care trebuie sa le stii despre tratamentul endometriozei
- 3 din 10 femei dezvolta un nou episod de infectie urinara in 12 luni de la prima infectie. Cum poti calcula care e riscul tau de a face o noua infectie si ce poti face ca sa le previi
- Cum sa te bucuri de confort intim inclusiv in zilele 'dificile'?