Infertilitatea cuplului

Infertilitatea este definita ca incapacitatea unui cuplu de a concepe un copil dupa 12 luni de raporturi sexuale regulate si neprotejate. Conform acestei definitii, 15% dintre cuplurile de varsta reproductiva sunt infertile. Un alt concept, fecunditatea, exprima sansa de a obtine o sarcina care sa se finalizeze cu un copil intru-un ciclu menstrual dat.

Definitia infertilitatii este rigida deoarece se raporteaza la o perioada fixa, 12 luni, insa aproximativ 90% din cupluri concep dupa primul an de coabitare, dar exista posibilitatea conceptiei spontane si in urmatorii ani, desi rata fecundabilitatii scade cu fiecare an.

Aparitia vietii ramane un miracol, in timp ce neaparitia unui urmas pentru un cuplu constituie o problema. Esecul conceptiei genereaza o serie de probleme socio-emotionale, sentimente de vinovatie, inutilitate, izolare sociala, avand ca rezultat scaderea randamentului socio-profesional si aparitia tensiunilor in cuplu.

Statistica arata ca 40% dintre cuplurile infertile prezinta factor etiologic feminin, pentru 40% etiologia este masculina si pentru restul de 20% o combinatie a factorului feminin si masculin.

Atunci cand medicul practician se confrunta cu infertilitatea, el trebuie sa abordeze si sa investigheze ambii parteneri. Se vrea a fi regula de aur si nimic nu trebuie omis.

Abordarea infertilitatii necesita de multe ori o munca in echipa, din care nu vor lipsi: medicul generalist, endocrinolog, ginecolog, urolog, internist si de laborator, toti acestia ajutand atat la precizarea diagnosticului, cat si la conducerea tratamentului.

Evaluarea cuplului infertil trebuie sa tina seama de toate verigile procesului de conceptie: ovulatia, transportul tubar al ovulului, productia si viabilitatea spermatozoizilor, eliberarea in vagin la momentul oportun, receptivitatea mucusului cervical, fertilizarea si receptivitatea uterina pentru implantare.

In general, prima investigatie in cadrul unei infertilitati este spermograma. Este o analiza relativ simpla, putin costisitoare, neinvaziva si rezultatul se obtine intr-un timp scurt. Ea va preciza din start capacitatea fertila a barbatului exprimata in numarul de spermatozoizi, mobilitatea si morfologia acestora.

Daca aceste rezultate sunt in limite normale, urmatoarele investigatii (care sunt mai multe, complexe si de multe ori laborioase) se vor indrepta spre factorul feminin al cuplului.

Daca spermograma nu este insa normala, vor urma o serie de investigatii, menite sa detecteze cauza modificarilor spermogramei. Pentru aceasta este nevoie de consult urologic si/sau endocrinologic.

Se vor efectua dozari hormonale: testosteron, testosteron liber, SHBG (globulina de legare a hormonilor sexuali), FSH, LH, prolactina, estradiol, hormoni tiroidieni, corticosuprarenalieni etc., in functie de recomandarile medicului endocrinolog. Daca se constata modificari ale acestora, se va face un tratament endocrinologic adaptat dereglarii hormonale constatate.

Daca analizele hormonale sunt normale se va apela la un consult urologic complex care sa excluda eventuale obstructii congenitale sau dobandite ale ductelor deferente, afectarea prostatei (infectii/inflamatii), un eventual varicocel sau defecte anatomice ale penisului.

Daca consultul urologic nu evidentiaza cauza se va apela la o serie de alte explorari paraclinice, cum ar fi: testele imunologice, testul postcoital, dozarea anticorpilor antispermatozoizi si, eventual, biopsia testiculara.

Tratamentul infertilitatii masculine se adreseaza in primul rand agentului etiologic, cauzei ca atare (daca aceasta poate fi pusa in evidenta), mergand in paralel cu tratamentul partenerei (daca se impune).

Rezultate bune au fost citate in urmatoarele situatii: afectiuni endocrine nontesticulare, varicocel, ejaculare retrograda, defecte anatomice de penis. In alte situatii s-a recurs la fertilizare in vitro, inseminare artificiala cu donor, transferul de gameti intratubar sau adoptia.

In paralel cu investigarea infertilitatii masculine se impune si testarea unei eventuale infertilitati feminine care poate avea mai multe cauze. Se poate incepe cu un test simplu: termometrizarea endovaginala, test orientativ care poate semnala existenta ovulatiei.

Se pot face determinarile hormonale in diferite perioade ale ciclului menstrual: dozari de estradiol, FSH, LH, progesteron, SHBG, prolactina, testosteron, DHEA-S, 17-hidroxiprogesteron, hormoni tiroidieni, hormoni corticosuprarenalieni etc., in functie de recomandarile medicilor endocrinolog si ginecolog.

In paralel, se pot face testarile pentru aprecierea permeabilitatii trompelor uterine, starii fiziologice a colului uterin si endometrului (este importanta excluderea unei endometrioze).

Astfel, in multe situatii devine importanta examinarea glerei cervicale, un frotiu cito-vaginal, ecografia regiunii genitale, histerosalpingografia, biopsia de endometru, laparoscopia.

Daca in urma tuturor acestor examinari complexe nu se poate stabili cauza infertilitatii feminine se vor efectua si determinarile imunologice, in special dozarea anticorpilor antispermatozoizi.

In ceea ce priveste infertilitate feminina, tratamentul poate cuprinde atat terapia cauzala, cat si alte masuri: inductori de ovulatie, inseminare artificiala, fertilizare in vitro, transferul de embrion etc.

Alegerea terapiei adecvate depinde de o serie de factori care corespund nevoilor cuplului infertil. Acesti factori includ eficienta relativa a mijloacelor terapeutice, complexitatea si costul diferitelor variante de tratament, varsta femeii si optiunile personale si emotionale. In plus, terapia trebuie sa fie abordata secvential, sa nu excluda posibilitatea de conceptie spontana si sa tina seama de raportul cost-beneficii-riscuri.

Autor: Dr. Liliana Lup, medic primar medicina de laborator