Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Otita medie supurata

Publicat la data de: 13 Iunie 2007

Consiliul Biritanic pentru Cercetarea Medicala a comandat studiul TARGET, cu scopul de a investiga cauzele, consecintele si tratamentul afectiunilor urechii medii la copil, otita medie supurata (OMS) ocupand un loc central. Studiul a fost finalizat in 2004, iar rezultatele au dus la clarificarea protocolului de practica in cazul otitei medii exudative.
90% dintre pacientii cu otita medie supurata (OMS) se vindeca spontan in 6 saptamani. OMS persistenta tratata cu un antibiotic cu spectru larg pentru inca 6 saptamani se vindeca in circa o treime din cazuri. Cazurile de OMS refractara necesita consult de specialitate pentru eventuala introducere a unui aerator transtimpanic, cu sau fara adenoidectomie.
Antihistaminicele, decongestionantele topice sau sistemice, corticosteroizii si betahistina pot ameliora simptomatologia, dar nu influenteaza sechelele pe termen lung.
Tubul de ventilare se mentine pe loc timp de 6-9 luni, dupa care se elimina, de obicei, spontan. 90% dintre copii raman vindecati definitiv dupa aceea, iar 10% vor necesita reinsertia tubului. Daca interventia trebuie efectuata si a treia oara, se recomanda inserarea unor tuburi permanente – permaventuri sau tuburi in forma de T – mentinute pe loc pana la pubertate.
Parintii vor sa stie daca un copil cu tubusoare Diabolo poate merge la inot. Raspunsul este ca inotul la suprafata, la presiune atmosferica nu determina patrunderea apei in tub. Pentru prevenirea suprainfectiei la locul inserarii se recomanda folosirea unor dopuri pentru urechi, fie universale, fara prescriptie, fie personalizate la un centru de audiologie.
Inotul la adancime, chiar si cu dopuri de urechi, poate fi problematic, iar parintii sunt sfatuiti sa-i comunice instructorului de inot al copilului ca acesta nu are voie sa culeaga obiectele de pe fundul bazinului. Suprainfectia se intalneste, totusi, in 4% dintre cazuri, dar aceasta raspunde la antibiotice topice administrate timp de 4 saptamani. De asemenea, trebuie evitate apele contaminate. Alte complicatii rare sunt infundarea tubului, persistenta perforatiei dupa eliminarea tubului si timpanoscleroza, desi aceasta din urma are o incidenta minima in comparatie cu aceea determinata de OMS neglijata.


Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate