Mastoidita: complicatia infectiei netratate
Ce este mastoidita
SusMastoidita reprezinta infectia bacteriana a mastoidei, un os de dimensiuni mari situat imediat in spatele urechii. Mastoidita incepe ca o infectie a urechii medii. Este mai frecventa in randul copiilor, fiind deseori periculoasa pentru acestia, putand cauza chiar deces la copiii foarte mici. In zilele noastre, decesul este foarte rar, datorita antibioticelor si a vaccinurilor cu rol in preventia si tratamentul infectiilor bacteriene.
Mastoidita poate insa aparea atunci cand infectiile urechii medii sunt lasate netratate. Tratamentul antibiotic este prima linie de tratament, insa medicii pot recurge si la interventii chirurgicale atunci cand este nevoie.
Cuprins articol
Tipologie
SusExista doua tipuri principale de mastoidita, in functie de modul de debut si durata: acuta si cronica.
• Mastoidita cronica dureaza timp de o luna sau mai mult, sau recidiveaza dupa incheierea tratamentului antibiotic.
• Mastoidita acuta dispare de regula intr-o luna de la tratament, si nu recidiveaza
Prevalenta
SusMastoidita poate afecta pe oricine, indiferent de sex si varsta. Totusi, este mult mai frecvent diagnosticata la copiii cu varsta in jur de 2 ani.
Semne si simptome
SusDe cele mai multe ori, mastoidita se dezvolta la cateva zile sau saptamani dupa ce copilul dumneavoastra a avut o infectie a urechii medii. Mastoidita are ca simptom principal o durere puternica si perseverenta, ce nu poate fi ameliorata cu analgezice obisnuite.
Alte simptome includ:
• Roseata si tumefiere la nivelul pielii ce acopera mastoida
• Durere la atingerea urechii sau mastoidei
• Deformarea urechii, cu deplasarea ei in jos sau in exterior
• Febra
• Puroi sau un lichid gros ce se elimina din ureche
• Inrautatirea functiei auditive, cu progresie in timp
Copiii foarte tineri, cu varsta de pana la 2 ani, pot experimenta simptome precum:
• Tragerea frecventa, anormala, a urechilor
• Letargie
• Febra mare
• Iritabilitate
• Insomnie
Cauze
SusMastoidita este de cele mai multe ori complicatia unei infectii netratate, mai exact o infectie cu localizarea in urechea medie. Urechea umana este impartita in 3 regiuni: ureche interna, ureche medie si cea externa, fiecare zona avand particularitatile sale patologice. Infectiile din urechea medie, dupa o anumita perioada, se pot raspandi catre mastoida.
Uneori insa mastoidita poate aparea si in lipsa unei infectii anterioare. O afectiune numita colesteatom poate cauza mastoidita. Colesteatomul este o crestere anormala a pielii in urechea medie si in osul temporal. Colesteatomul poate fi umplut cu aer sau lichid.
Metode de diagnostic
SusMedicul pediatru va efectua un examen fizic al urechii, regiunii posterioare, a osului temporal si a cavitatilor nazale si orala, pentru a se asigura ca exclude alte diagnostice posibile din sfera ORL. Pentru a vizualiza interiorul urechii, acesta poate utiliza un otoscop, un aparat dotat cu lumina si camera cu amplificare.
Medicul mai poate recomanda si teste precum:
• Analize de sange
• Cultura din ureche. Daca exista puroi la nivelul urechii sau orice fel de secretie ce se elimina la acest nivel, medicul poate preleva o proba din acea secretie, pentru ca mai apoi sa fie analizata la microscop
• Test imagistic CT. Acesta formeaza imagini detaliate a cavitatilor din craniul copilului, inclusiv a osului mastoidian.
Optiuni de tratament
SusDe cele mai multe ori, medicii trateaza mastoidita cu antibiotice si corticosteroizi. Insa daca tratamentul antibiotic nu functioneaza, sau daca s-a format deja un abces (colectie purulenta circumscrisa) la nivelul mastoidei, medicul va recomanda un tip de interventie chirurgicala, pentru a indeparta osul infectat.
Cele doua optiuni de chirurgie pentru mastoidita sunt:
• Timpanoplastia: mici tuburi cilindrice sunt plasate la nivelul timpanului. Astfel sunt tratate infectiile urechii medii si cazurile de mastoidita acuta
• Mastoidectomia: medicul indeparteaza chirurgical o parte din mastoida, si anume partea de os infectat
Preventie
SusEste posibil ca preventia mastoiditei sa fie imposibila, insa exista cateva masuri pe care le puteti lua pentru a minimiza riscul de mastoidita, pentru dumneavoastra si pentru copilul dumneavoastra:
• Bacteria pneumococ cauzeaza cateva infectii, inclusiv infectii ale urechii medii, ce pot duce la mastoidita. Preventia consta in vaccinarea copiilor de pana la 2 ani pentru pneumococ.
• Daca dumneavoastra sau copilul dumneavoastra dezvolta probleme la nivelul urechii, este esential sa apelati la ajutor medical din timp, pentru a evita mastoidita ca si complicatie
Pentru a preveni infectiile urechii medii, care sunt principala cauza a mastoiditei, incercati sa respectati urmatoarele:
• Nu fumati si nu va expuneti copilul la fum de tigara. Studiile au demonstrat ca fumatul pasiv creste sansa de infectii ale urechii. Asigurati-va ca copilul nu este expus la fum de tigara acasa sau in masina sau in centrul educativ.
• Tineti alergiile sub control. Inflamatia si mucusul cauzate de reactiile alergice pot bloca conductul auditiv si astfel favorizeaza aparitia infectiilor.
• Preveniti, pe cat posibil, raceala. Majoritatea cazurilor de infectie la nivelul urechii incep printr-o raceala, astfel ca incercati sa limitati expunerea copilului la surse de infectii virale
Prognostic
SusMastoidita si simptomele ei dispar, de obicei, la cateva zile de la inceputul tratamentului antibiotic. Este insa esential sa continuati tratamentul antibiotic conform recomandarilor medicului, pentru ca infectia sa nu recidiveze. Chiar si in cazurile ce necesita operatie, prognosticul este unul bun.
Concluzie
SusMastoidita este infectia osului mastoid si apare atunci cand o infectie a urechii medii este lasata netratata. In zilele noastre, mastoidita nu mai reprezinta o patologie fatala, datorita accesului la tratament antibiotic. Este esential sa mergeti la medic din timp daca suspectati ca dumneavoastra sau copilul dumneavoastra aveti infectii ale urechii, pentru a preveni riscul de mastoidita.
Bibliografie
https://www.webmd.com/cold-and-flu/ear-infection/mastoiditis-symptoms-causes-treatments
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/24469-mastoiditis
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
Medici specialisti ORL
- Dr. Adina Zamfir - Spitalul clinic de urgenta pentru copii GRIGORE ALEXANDRESCU
- Dr. Madalina Georgescu - Institutul de fono-audiologie si chirurgie functionala o.r.l. prof. dr. DORIN HOCIOTA
- Dr. Miorita Toader - Spitalul clinic de urgenta pentru copii GRIGORE ALEXANDRESCU
- Dr. Andaluzia Oancea - Spitalul clinic COLTEA
- Dr. Lucian David - Spitalul clinic de urgenta militar central dr. CAROL DAVILA
Articole recomandate
Citeste pe aceeasi tema
Articole recomandate
- Conf. Dr. Gabriela Musat, medic primar ORL: 90% din infectiile de tract respirator sunt virale si nu necesita antibiotic
- Ratele de succes FIV – Efectele varstei asupra fertilitatii
- Conferinta One Health International Student Conference USAMV Bucuresti 2025 – abordari interdisciplinare pentru provocarile globale in materie de mediu si sanatate