Vaginita bacteriana

Vaginita bacteriana determina simptome specifice care sunt diferite de cele ale altor doua tipuri de infectie vaginala frecvente, infectia vaginala si cu trichomonas. Exista posibilitatea de a avea mai mult de un tip de infectie vaginala in acelasi timp.
Vaginita bacteriana este o schimbare in balanta bacteriilor care sunt prezente in mod normal in vagin, care poate duce la aparitia unor simptome suparatoare. Vaginita bacteriana este cea mai frecventa cauza de simptome vaginale la femeile aflate la varsta fertila.

Cel mai important simptom al vaginitei bacteriene este eliminarea unei secretii in cantitate excesiva, urat mirositoare, de culoare alb-cenusie, diferita de secretia vaginala normala. Una din trei femei cu vaginita bacteriana descriu o secretie galbena.
Un miros de "peste", suparator, care este de obicei mai urat dupa contactul sexual, este semnalul de alarma al vaginitei bacteriene.
Totusi, aproape jumatate din femeile cu vaginita bacteriana nu au simptome care sa atraga atentia.

Vaginita bacteriana nu determina neaparat aparitia de mancarimi (prurit)!
Alte afectiuni ce pot prezenta simptome asemanatoare sunt bolile cu transmitere sexuala, infectia de tract urinar si infectia vaginala.

Care sunt riscurile legate de vaginita bacteriana?

Vaginita bacteriana este importanta mai ales daca femeia este insarcinata. In timpul sarcinii, ea poate duca la aparitia de complicatii, precum avortul spontan, nastere prematura (inainte de termen) si infectie pelvina aparuta dupa nastere.

Infectia uterului este o cauza frecventa a nasterii premature - vaginita bacteriana poate provoca acest tip de infectie sau poate fi un semnal de alarma pentru o alta problema ce cauzeza nasterea prematura. Expertii continua sa cerceteze daca vaginita bacteriana este o cauza directa sau indirecta.
Prezenta unei vaginite bacteriene in momentul unei proceduri/tehnici pelvine invazive (cum ar fi nasterea prin cezariana, histerectomia, avortul clinic, biopsia endometriana sau plasarea unui dispozitiv intrauterin) creste riscul de aparitie a unei infectii pelvine.

Prezenta unei vaginite bacteriene in momentul expunerii la o boala cu transmitere sexuala (inclusiv HIV) creste riscul de a face acea infectie.

Vaginita bacteriana este determinata de o pierdere a echilibrului dintre microorganismele ce alcatuiesc in mod normal flora existenta in vagin. In mod normal, aproximativ 95% din flora vaginala este formata din bacterii numite lactobacili. Lactobacilii ajuta la mentinerea pH - ului vaginal la un nivel scazut si la prevenirea inmultirii excesive a altor tipuri de microorganisme.

Cauzele care duc la aparitia vaginitei bacteriene sunt putin cunoscute. Totusi, un numar de factori de risc cunoscuti pot determina modificari ale florei bacteriene existente in mod normal la nivelul vaginului: o scadere a bacteriilor lactobacili care sunt "bune" si o crestere a bacteriilor care sunt mai putin "prietenoase", a caror inmultire este de obicei tinuta sub control de catre nivelurile mai mari ale lactobacililor. Astfel femeile cu vaginita bacteriana au mai putine microorganisme de tip lactobacili decat in mod normal si mai multe bacterii de alte tipuri.

Acesti factori de risc cuprind activitatea sexuala, prezenta unei boli cu transmitere sexuala in trecut, spalarea intravaginala, tampoanele intravaginale, diafragmele si folosirea de dispozitive intrauterine.
Vaginita bacteriana este mai frecventa la femeile care au mai multi parteneri sexuali sau care au ca partener sexual o femeie.
Vaginita bacteriana este uneori influentata de modificarile hormonale; ea este mai frecventa in jurul perioadei menstruatiei si se intalneste la pana la 23% din femeile insarcinate.

Factorii care cresc riscul de a face vaginita bacteriana sunt:
- inceperea precoce a vietii sexuale
- prezenta in trecut a unei boli cu transmitere sexuala
- mai multi parteneri sexuali
- o femeie ca partener sexual
- folosirea unui dispozitiv intrauterin
- folosirea de tampoane sau a diafragmei
- spalari intravaginale
- activitate sexuala orala-genitala.

Desi vaginita bacteriana pare a fi declansata sau inrautatita dupa contactul sexual, nu este o infectie care sa se transmita de la o persoana la alta. De aceea, expertii nu o considera o boala cu transmitere sexuala.
Vaginita bacteriana poate fi greu de diferentiat de alte tipuri de infectie vaginala. Se recomanda urmatoarele in cazul prezentei oricarui semn de infectie vaginala.

Vaginita bacteriana se diagnosticheaza pe baza simptomelor, a unui examen pelvin si a unei examinari la microscop a unei mostre prelevate din secretia vaginala.
Atunci cand la microscop se gaseste un numar mic de lactobacili si un numar mai mare de alte bacterii, se pune diagnosticul de vaginita bacteriana.

- apare o durere abdominala joasa si o febra mai mare de 38.3 grade C, asociate cu o secretie vaginala
- in timpul sarcinii apar simptome de infectie vaginala.

Un consult medical in termen de 1 saptamana daca:
- apare o secretie vaginala neobisnuita care are un miros urat, evident mai ales dupa contactul sexual
- apare o mancarime vaginala neobisnuita
- apar dureri in timpul actului sexual sau la urinare (disurie)
- apare orice alt disconfort sau secretie care ar putea indica prezenta unei infectii vaginale.

Este recomandat in general sa consultati sau sa contactati un medic in legatura cu simptomele vaginale pe care le aveti.
Singura exceptie de la aceasta regula este atunci cand sunteti sigura ca simptomele dumneavoastra vaginale indica o infectie vaginala. Daca ati avut inainte o infectie vaginala si sunteti sigura acum ca aveti mai degraba o infectie vaginala decat o vaginita bacteriana, puteti sa faceti un tratament la domiciliu pentru aceasta.

Daca simptomele dumneavoastra se datoreaza unei boli cu transmitere sexuala si nu vaginitei bacteriene, puteti sa-l infectati si pe partenerul dumneavoastra sexual daca amanati inceperea tratamentului. De asemenea pot aparea complicatii mai serioase datorate bolii cu transmitere sexuala, cum ar fi boala inflamatorie pelvina.

Se recomanda sa:
- evitati orice contact sexual inainte de a fi consultat de un medic; acest lucru va preveni raspandirea unei posibile boli cu transmitere sexuala
- evitati dusurile, cu exceptia cazului in care medicul dumneavoastra este de acord.

Medicii care pot sa puna diagnosticul de vaginita bacteriana si sa o trateze sunt:
- medicii de familie
- ginecologii
- medicii internisti (de medicina interna).

Medicul poate sa va faca un test pentru vaginita bacteriana in cazul in care dumneavoastra:
- aveti simptome
- urmeaza sa faceti o histerectomie sau un avort chirurgical (vaginita bacteriana creste riscul de infectie dupa efectuarea lor)
- sunteti insarcinata si ati avut in trecut o nastere prematura - o nastere prematura in trecut ar fi putut fi cauzata de infectie.

Medicul poate pune diagnosticul de vaginita bacteriana pe baza istoricului simptomelor dumneavoastra, a unui examen vaginal si a unei mostre din secretia vaginala. Testele de laborator care detecteaza semnele de vaginita bacteriana pot cuprinde:
- "muntele umed". O mostra prelevata din secretia vaginala este pusa pe o lamela de microscop si apoi este amestecata cu o solutie salina (normosalina).

Lamela astfel preparata este examinata:
- pentru identificarea bacteriei prezente,
- pentru cautarea de celule albe sanguine (leucocite) care indica prezenta unei infectii
- pentru cautarea de celule neobisnuite care se numesc celulele-cheie. Prezenta celulelor-cheie este cel mai fidel indicator al vaginitei bacteriene.
- testul Whiff. Cateva picaturi de solutie de hidroxid de potasiu (KOH) se adauga la o mostra prelevata din secretia vaginala si se urmareste daca se produce un miros puternic de peste. Daca acest miros apare, acest lucru sugereaza prezenta vaginitei bacteriene.
- pH-ul vaginal. PH-ul vaginal normal este de 3.8 - 4.5. Vaginita bacteriana determina adeseori o crestere a pH-ului vaginal peste 4.5.
- efectuarea de culturi. Efectuarea unei culturi din secretia vaginala poate arata o inmultire semnificativa a Gardnerellei vaginalis, care se poate asocia cu vaginita bacteriana.
- testul Babes Papanicolau. Vaginita bacteriana poate fi detectata in timpul unui test Papanicolau de rutina. Totusi, testul Papanicolau nu este un test standard pentru diagnosticul de vaginita bacteriana.
- coloratia Gram. O mostra din secretia vaginala se pune pe o lamela de microscop. O coloratie speciala se aplica pe lamela, si ca urmare unele tipuri de bacterii (bacteriile Gram-pozitive) se coloreaza in purpuriu, in timp ce altele (bacteriile Gram-negative) se coloreaza in roz. In vaginita bacteriana, bacteriile Gram - negative, in special Gardnerella vaginalis, sunt foarte frecvente.
- proba cu oligonucleotide. Acest test detecteaza materialul genetic (ADN) al bacteriei din vaginita bacteriana. Testul cu oligonucleotide este foarte precis dar nu poate fi efectuat de rutina in majoritatea laboratoarelor. Prezenta celulelor-cheie, un pH vaginal crescut, si un test Whiff positive sunt suficiente dovezi pentru punerea diagnosticului de vaginita bacteriana si pentru tratarea ei.

Tratament - generalitati

Vaginita bacteriana dispare spontan, fara tratament la 25% din persoane, asa ca tratamentul nu este intotdeauna necesar.
Se recomanda tratament in cazul in care:
- este indicata o procedura invaziva la nivel pelvin care ar putea sa determine o infectie
- sunt prezente simptome de vaginita bacteriana, mai ales in cazul in care persoana respectiva este insarcinata
- persoana respectiva este insarcinata si a avut in trecut o nastere prematura care ar fi putut fi cauzata de o infectie
- persoana respectiva are simptome care nu dispar de la sine, fara tratament

Vaginita bacteriana se trateaza cu antibiotice. Metronidazolul (Flagyl) este tratamentul de prima intentie. Daca persoana in cauza nu este insarcinata, poate lua medicatia pe cale orala (pe gura) sau se poate introduce intravaginal. Femeile insarcinate se pot trata doar pe cale orala.
Tratamentul antibiotic pentru vaginita bacteriana poate duce la aparitia infectiei vaginale deoarece medicamentele modifica balanta microorganismelor din vagin, permitand infectiei vaginale sa se dezvolte in exces. Acest lucru poate fi prevenit daca se consuma cu regularitate iaurt cu culturi active de Lactobacillus acidophilus sau daca se iau suplimente alimentare cu L. acidophilus.

La unele femei poate fi folosita cu succes administrarea orala sau vaginala de lactobacili pentru tratamentul vaginitei bacteriene.
Tratarea partenerului sexual nu este de folos, deoarece vaginita bacteriana nu este cauzata de un microorganism cu transmitere sexuala.

Optiunile de tratament actuale pentru vaginita bacteriana includ:
- asteptarea si observarea atenta. La aproximativ 25% din femei, simptomele vaginitei bacteriene dispar de la sine. Acest lucru se intampla atunci cand microorganismele lactobacili din vagin se inmultesc tinzand sa atinga nivelul lor normal, iar nivelul celorlalte bacterii incepe sa scada.
- medicamente antibiotice (se administreaza oral sau intravaginal). Antibioticele pot omori bacteria care provoaca simptomele din vaginita bacteriana dar uneori nu rezolva cauza fundamentala. De aceea, simptomele vaginitei bacteriene reapar la aproximativ 30% din femei dupa oprirea tratamentului cu antibiotice.
- restabilirea nivelului microorganismelor lactobacili "buni" in interiorul vaginului folosind iaurt sau suplimente alimentare.

Vaginita bacteriana in sine nu este o conditie medicala severa si adeseori dispare fara tratament. In practica, aproximativ 50% din femeile care au teste pozitive pentru vaginita bacteriana nu au nici un simptom. Totusi, in timpul sarcinii, a operatiilor chirurgicale sau a procedurile invazive intravaginale, vaginita bacteriana determina vulnerabilitatea tractului reproducator la infectie sau inflamatie, care pot duce apoi la aparitia diverselor probleme, cum ar fi nasterea prematura si boala inflamatorie pelvina. De aceea, medicul va face teste pentru diagnosticul vaginitei bacteriene si va recomanda tratament in cazul femeilor care:
- au simptome persistente
- sunt insarcinate si au simptome de vaginita bacteriana
- sunt insarcinate si nu au simptome de vaginita bacteriana, dar au avut in trecut o nastere prematura (mai devreme de 37 de saptamani intregi de sarcina) care ar fi putut fi determinata de o infectie
- urmeaza sa faca o histerectomie sau un avort chirurgical. Administrarea unui tratament cu antibiotice pentru vaginita bacteriana inainte de histerectomie sau de avortul chirurgical reduce semnificativ riscul de dezvoltare a unei infectii severe dupa aceea.

Se recomanda sa discutati cu medicul dumneavoastra care trebuie sa va indrume.
Daca doriti sa ramaneti insarcinata si ati avut pana in prezent simptome de vaginita bacteriana, discutati cu un doctor care va trebui sa va urmareasca si sa va recomande un tratament inainte de a ramane insarcinata.
Daca in timpul examinarii se identifica alte probleme cum ar fi o posibila boala cu transmitere sexuala, se va recomanda un tratament adecvat.
Deoarece vaginita bacteriana nu se transmite de la o persoana la alta, tratarea partenerului sexual nu va ajuta.

Tratamentul ambulator (la domiciliu)

Daca ati fost diagnosticata cu vaginita bacteriana, puteti folosi lactobacili (in iaurt) pentru a restabili echilibrul dintre bacteriile din vagin, fie in asociere cu sau in loc de tratament cu antibiotice.
Daca sunteti insarcinata, tineti minte sa evitati folosirea oricarui tratament care se administreaza intravaginal.

Lactobacilii pentru vaginita bacteriana

Microorganismele lactobacili opresc dezvoltarea bacteriilor daunatoare, intaresc sistemul imun si cresc rezistenta la infectie.
Lactobacillus acidophilus este gasit in culturi active in unele iaurturi si se gasesc de asemenea in farmacii sub forma de lichid, pudra sau tablete.
Timp de decenii, femeile au folosit L. acidophilus pentru tratarea vaginitei bacteriene si a infectiei cu un oarecare succes si fara efecte secundare. Aceasta terapie a ajutat la recolonizarea tractului vaginal cu microorganisme lactobacili, impiedicand inmultirea bacteriilor daunatoare.
Pana in prezent s-au facut doar cateva studii cu lactobacili, asa ca urmeaza sa se colecteze mai multe date.

Pentru tratamentul vaginitei bacteriene cu L. acidophilus se recomanda urmatoarele:
- sa consumati cel putin 226.8 g de iaurt care contin culturi vii, active de L. acidophilus in cursul alimentatiei din cursul fiecarei zile. Durata este de 2 luni.
- dupa ce va asigurati ca nu sunteti insarcinata, puteti trata direct zona vaginala prin introducerea in vagin de lactobacili sub forma de capsules gelatinoase (care se dizolva), de tablete sau sub forma de iaurt (folosind un aplicator pentru medicatie intravaginala). Durata acestui tratament este de 7 zile. Intr-un studiu despre aplicarea intravaginala de iaurt timp de 7 zile, 88% din femei nu au mai avut vaginita bacteriana cand au fost testate la 2 luni dupa tratament.

Cercetatorii au descoperit ca doua tipuri diferite de lactobacili -L. crispatus si L. jensenii-sunt cele mai frecvent gasite in mediul normal vaginal. Cercetatorii incearca in prezent sa faca capsule care sa contina aceste tipuri de lactobacili.

Optiuni de medicamente

Antibioticele sunt tratamentul standard pentru vaginita bacteriana. Metronidazolul (Flagyl) este medicatia de prima alegere in tratarea ei. Femeile care nu pot tolera metronidazolul, pot lua un antibiotice cu spectru larg cum ar fi clindamicina (Cleocin).
Aceste antibiotice se pot administra oral (pe gura) sau se introduc in vagin. Se poate recomanda folosirea in acelasi timp a ambelor cai de administrare.

Studiile demonstreaza ca in general antibioticele intravaginale sunt la fel de eficiente ca antibioticele orale in tratamentul vaginitei bacteriene. Medicamentele introduse intravaginal produc mai putine efecte adverse decat cele administrate oral, desi pot duce la aparitia unei vulnerabilitati la infectia vaginala.

Atunci cand luati un tratament pentru vaginita bacteriana, intrebati-l pe doctorul dumneavoastra daca trebuie sa:
- sa folositi medicamente pe cale orala sau medicamente introduse intravaginal. Unele femei prefera sa ia medicamente pe cale orala decat administrarea acestora pe cale intravaginala. La femeile insarcinate se administreaza doar oral
- sa evitati contactele sexuale in timpul tratamentului
- sa continuati tratamentul in timpul perioadei menstruale. Este mai dificila administrarea de medicamente intravaginale in timpul acestei perioade, dar doctorul va poate recomanda continuarea tratamentului de acest fel in acest timp
- sa evitati consumul de alcool in timpul tratamentului. Metronidazolul poate duce la aparitia de greturi si varsaturi daca se asociaza cu consumul de alcool.
Uleiurile minerale care sunt continute in cremele sau ovulele cu clindamicina sau in gelul cu metronidazol pot duce la ineficienta prezervativelor si a diafragmelor. Sa nu va bazati pe aceste metode contraceptive atunci cand folositi aceste medicamente intravaginale.

Tratament chirurgical

Nu exista nici un tratament chirurgical pentru vaginita bacteriana in acest moment.

Adeseori vaginita bacteriana dispare de la sine, dar la unele femei persista in timp. Tratamentul cu antibiotice folosit in mod curent poate fi eficace la unele femei, dar ineficient la altele.
- circa 25% din femeile cu vaginita bacteriana se vindeca spontan, fara medicatie, dupa o saptamana
- vaginita bacteriana reapare la aproximativ 30% din femeile care au fost tratate.

Riscul de aparitie a complicatiilor vaginitei bacteriene creste:
- in timpul sarcinii. Femeile care au vaginita bacteriana in timpul sarcinii au un risc mai mare de avort spontan, de nastere prematura (inainte de termen) si de infectie uterina dupa nastere fata de femeile care nu au vaginita bacteriana.
- dupa interventii chirurgicale ginecologice. Femeile care au vaginita bacteriana in momentul in care se face o procedura invaziva intravaginala au un risc crescut de a dezvolta o infectie sau o inflamatie mai serioasa, cum ar fi boala inflamatorie pelvina, endometrita sau infectia de tract urinar (infectia urinara). Procedeele chirurgicale care pot duce la aparitia de infectii legate de vaginita bacteriana includ biopsia endometriala, avortul chirurgical, histerectomia, introducerea dispozitivului intrauterin, operatia cezariana, dilatarea si chiuretarea si testul radiologic care examineaza interiorul uterului, trompele uterine, si zonele din jur (histerosalpingografie)
- o data cu expunerea la infectia HIV sau la alte boli cu transmitere sexuala. Femeile care au vaginita bacteriana au un risc mai mare de a se infecta si de a face boli cu transmitere sexuala (inclusiv HIV) atunci cand sunt expuse la aceste infectii.

Pentru prevenirea vaginitei bacteriene se recomanda:
- sa consumati cel putin 226.8 g de iaurt care contin culturi vii, active de L. acidophilus in cursul alimentatiei din cursul fiecarei zile. Intr-un studiu se arata ca femeile care au consumat iaurturi cu L. acidophilus timp de 2 luni au avut o diminuare a vaginitei bacteriene
- sa folositi medicamente anticonceptionale orale, care diminueaza modificarile hormonale la nivelul vaginului care ar putea duce la aparitia vaginitei bacteriene. De asemenea daca aveti mai multi parteneri sexuali, folositi prezervative pentru a reduce riscul de boala cu transmitere sexuala
- sa limitati numarul partenerilor sexuali. Un numar mai mare de parteneri sexuali creste riscul de a se dezvolta vaginita bacteriana prin modificarea mediului normal din vagin
- sa folositi un tampon intravaginal sau o diafragma doar pentru o perioada limitata de timp. Intrebati doctorul in legatura cu utilizarea corecta a diafragmei pentru prevenirea atat a sarcinii, cat si a riscului de infectie vaginala
- evitarea dusurilor intravaginale
- sa luati in considerare folosirea de spermicid nonoxynol-9, care pare sa reduca riscul de vaginita bacteriana.

Vaginita bacteriana nu se transmite de la o persoana la alta si nu este considerata o boala cu transmitere sexuala. Totusi, daca sunteti expusa la o boala cu transmitere sexuala in timp ce aveti vaginita bacteriana, exista un risc mai mare de a face aceasta boala.
Este intotdeauna importanta protectia in timpul actului sexual pentru prevenirea bolilor cu transmitere sexuala, chiar daca aveti sau nu vaginita bacteriana. Prevenirea unei boli cu transmitere sexuala este mai usoara decat tratarea unei infectii odata ce aceasta a aparut.