Infectiile vaginale micotice

Vezi galerie foto

Vaginitele micotice sunt determinate de un exces de crestere a ciupercilor in vagin. Infectiile micotice sunt foarte frecvente la femeile de varsta fertila, dar pot sa apara la orice alta varsta.

Desi creaza disconfort, vaginitele micotice determina rareori probleme grave de sanatate.

Vaginitele micotice sunt determinate de cresterea excesiva a ciupercilor (frecvent candida) ce se gasesc in mod normal la nivelul vaginului. Factorii ce incurajeaza aceasta crestere sunt:
-antibioticele
-niveluri ridicate ale estrogenului (hiperestrogenemie), cum este cel aparut in timpul sarcinii, in terapia de inlocuire hormonala, utilizarea pilulelor contraceptive cu doze mari de estrogen si in faza foliculara a ciclului menstrual
-diabetul zaharat, in special daca nivelurile glicemiei nu sunt eficient controlate si tind sa depaseasca intervalul normal
-un sistem imunitar deprimat
-corticoterapia, administrarea prednisonului
-obezitatea
-expunerea ariei genitale la umiditate pentru o perioada lunga de timp (cum ar fi, de exemplu, purtarea unui costum de baie ud toata ziua) sau traiul intr-un climat umed si cald
-folosirea dispozitivelor intrauterine ca metoda contraceptiva
-partener cu simptome de infectie micotica (foarte rar).
Majoritatea infectiilor vaginale micotice sunt determinate de Candida Albicans, levura ce poate fi tratata eficient cu medicamente antifungice standard. Infectiile vaginale recurente implica alte ciuperci decat Candida Albicans, care sunt rezistente la tratamentele standard.
Sindromul micozelor cronice, afectiune in care excesul de crestere a fungilor ar afecta intregul organism, nu a fost demonstrat din punct de vedere medical.

Simptomatologia vaginitelor micotice include:
-prurit (mancarime) vaginal ce poate deveni sever
-leucoree (scurgere vaginala) alba, branzoasa, fara miros
-vulva (pielea din jurul orificiului vaginal) este iritata si rosie
-durere la mictiune (urinare), cand urina atinge pielea iritata
-dispareunie (durere la contactul sexual).
Simptomele infectiei vaginale micotice apar, de obicei, in saptamana premergatoare aparitiei menstrei.
Exista si alte afectiuni vaginale cu simptome asemanatoare celei micotice, cum ar fi, de exemplu, vaginitele bacteriene sau infectiile cu transmitere sexuala. Pruritul si roseata vulvei pot fi determinate si de o reactie vaginala la anumite produse precum sapunul, uleiurile de baie, spermicidele sau gelurile de dus. Aparitia acestor simptome necesita consult medical.

Infectiile vaginale micotice se remit singure, fara tratament, de obicei la inceperea menstruatiei, deoarece aceasta creste ph-ul vaginal determinand scaderea fungilor.
Exista diferente considerabile intre vaginitele micotice ocazionale, usor de tratat si cele recurente, care afecteaza serios viata femeii. Vaginitele micotice recurente pot fi dificil de prevenit si tratat. Femeile cu vaginite recurente trebuie evaluate din punct de vedere medical pentru afectiuni asociate (precum fungi rezistenti la tratament, diabet zaharat sau hormonoterapie) astfel incat cauza determinanta sa poate fi indepartata.

Riscul de aparitie a vaginitelor micotice poate creste sub influenta unor factori.
Factori de risc ce pot fi controlati:
-administrarea abuziva a antibioticelor
-diabet zaharat slab controlat
-lenjerie intima stramta, sintetica care mentine umiditatea si caldura
-folosirea produselor de igiena intima, precum spray-uri, talc sau parfumuri in zona vaginala
-dusurile
-folosirea dispozitivelor intrauterine.
Factori de risc ce nu pot fi controlati:
-un sistem imunitar precar. Afectiuni ce determina scaderea abilitatii organismului de a mentine un echilibru normal al microorganismelor prezente in vagin creste riscul de aparitie a infectiilor micotice
-sarcina. In timpul sarcinii nivelurile hormonale se modifica, alterand echilibrul microorganismelor prezente in vagin
-diabetul zaharat nediagnosticat. Modificarea nivelurilor sanguine ale glicemiei afecteaza echilibrul microorganismelor vaginale, determinand o crestere excesiva a acestora.
Vaginitele micotice nu se transmit sexual. Totusi, daca femeia prezinta factori de risc pentru infectiile cu transmitere sexuala, creste si riscul aparitiei vaginitelor micotice.

In cazul aparitiei simptomelor de infectie vaginala micotica se pot folosi principiile de mai jos.
Programarea de urgenta a unui consult medical in cazul aparitiei:
-durerilor abdominale in etajul inferior abdominal, febra mai mare de 38.5gradeC asociate cu prezenta leucoreei. Aceste simptome sunt specifice bolii inflamatorii pelvine
-simptomelor de infectie vaginala sau urinara la femeile gravide
Programarea unui consult medical in cel mult 1 saptamana de la aparitia:
-unei scurgeri vaginale neobisnuite, in special la primul episod
-prurit vaginal neobisnuit
-durerii la urinare sau in timpul contactului sexual
-oricarui alt simptom ce poate indica o infectie vaginala
-mentinerea simptomatologiei sub tratament
-recidivei simptomelor la 2 luni de la episodul anterior, in conditiile in care nu se adminitreaza tratament cu antibiotice.

In cazul in care femeia prezinta simptomele specifice unei infectii vaginale si se afla in perioada premergatoare aparitiei menstrei, este indicat sa astepte cateva zile sa vada daca menstruatia determina disparitia simptomelor. In cazul in care simptomatologia nu se remite se pot folosi medicamente eliberate fara prescriptie medicala. Daca acestea persista este necesar consultul medical de specialitate.

Cadrele medicale ce pot diagnostica si trata o infectie vaginala sunt:
-asistente medicale
-medici medicina de familie
-medici medicina interna
-medici ginecologi
-medici dermato-venerologi.
Infectiile vaginale recurente necesita tratament recomandat de catre un medic ginecolog.

Medicul poate pune diagnosticul de infectie vaginala pe baza istoricului medical si al examenului vaginal.
Daca simptomatologia nu este tipica vaginitelor micotice atunci medicul poate recomanda efectuarea unui frotiu (lame) din secretia vaginala.
In cazul unor vaginite recurente sau severe, ce nu au fost determinate de consumul de antibiotice sau de sarcina, medicul poate recomanda analize suplimentare pentru a identifica afectiunea favorizanta sau un eventual diabet zaharat nediagnosticat.
Desi o infectie vaginala poate fi diagnosticata printr-un test Babes - Papanicolau, acesta nu este folosit de rutina in diagnosticul acestor afectiuni.

Exista o serie de optiuni terapeutice pentru vaginitele micotice dintre care fac parte: medicamente eliberate fara prescriptie medicala, medicamente cu administrare vaginala sau orala eliberate cu prescriptie medicala si capsule vaginale cu acid boric.
Automedicatia poate fi administrata daca:
-femeia nu este insarcinata
-simptomele sunt tipice pentru vaginitele micotice, ( intr-un studiu numai 1 din 3 femei care s-au autodiagnosticat cu vaginita micotica au si avut aceasta boala). Daca femeia nu a fost niciodata diagnosticata cu infectie vaginala este necesar consultul medical de specialitate
-femeia nu a fost expusa bolilor cu transmitere sexuala
-nu a avut in antecedente infectii vaginale recurente.
Riscul automedicatiei consta in tratarea unor simptome ce pot fi cauzate de o alta afectiune medicala, cum ar fi bolile cu transmitere sexuala. Daca femeia a fost expusa riscului de a contacta o astfel de infectie atunci este necesar consultul medical de specialitate, deoarece tratamentul difera. Medicul poate recomada in acest caz efectuarea unor analize specifice pentru determinarea acestor afectiuni cu transmitere sexuala.

Vaginitele micotice sunt frecvente in cursul sarcinii si sunt determinate de nivelurile crescute de estrogen specifice acestei perioade. Gravidele nu trebuie sa foloseasca automedicatia pentru vaginitele micotice fara a consulta in prealabil un medic.
Medicamentele cu administrare vaginala sunt folosite pentru tratamentul vaginitelor micotice din timpul sarcinii. Nu se recomanda administrarea antifungicelor orale sau a ovulelor cu acid boric la femeile gravide.

Pentru vaginitele micotice ocazionale administrarea medicamentelor eliberate fara prescriptie medicala reprezinta un tratament empiric (la care nu se cunoaste agentul infectios determinant). Tratamentul vaginitelor micotice consta in administrarea per os (orala) a unei doze unice dintr-un medicament eliberat cu prescriptie medicala, ovule vaginale sau ovule cu acid boric (600mg), (acestea sunt capsule ovoidale, gelatinoase care se introduc in vagin o data pe zi timp de 2 saptamani). Tratamentul vaginal se administreaza seara, inainte de culcare, timp de 1 pana la 7 zile in functie de medicament. Medicamentele folosite in terapia vaginitelor micotice au o eficienta de 80% pana la 90%.
In cazul in care pacienta are un sistem imunitar precar medicul va recomanda tratamentul local, vaginal, deoarece administrarea dozei unice per os nu este eficienta. In cazul pacientelor HIV pozitive tratamentul infectiilor vaginale este identic cu cel al femeilor seronegative.

In cazul infectiilor vaginale micotice ce reapar in decursul a 2 luni de la episodul anterior sau de patru ori intr-un an (infectii vaginale recurente) este necesar consultul de specialitate, deoarece pot fi necesare investigatii suplimentare si schimbarea tratamentului. Medicul curant trebuie sa cunoasca daca femeia a folosit automedicatia, deoarece acest lucru poate influenta tratamentul.
Vaginitele micotice recurente pot fi tratate cu medicamente eliberate fara prescriptie medicala (una sau doua doze), medicamente cu administrare vaginala (7 pana la 14 zile) sau ovule cu acid boric (14 zile), urmate de un tratament de intretinere cu durata de la 6 luni pana la 1 an pentru prevenirea recidivelor. Aproximativ 30% pana la 40% dintre femei dezvolta o noua infectie vaginala la intreruperea tratamentului de intretinere.

Vaginitele micotice nu sunt boli cu transmitere sexuala. Medicii nu sunt de acord cu tratarea partenerilor sexuali in acest caz:
-tratarea partenerilor sexuali nu previne reinfectia
-medicul curant poate recomanda tratarea partenerului sexual daca se considera ca acesta este purtator al unei ciuperci. Barbatii considerati cu risc crescut de a fi purtatori sanatosi a unei ciuperci sunt cei necircumscrisi, cu diabet zaharat sau cu un sistem imunitar deprimat.

Este important ca pacienta sa respecte tratamentul recomandat. Studiile au aratat ca vaginitele determinate de alte ciuperci decat Candida Albicans sunt mai dificil de tratat cu antifungice clasice. Pentru tratamentul vaginitelor cu ciuperci rezistente la tratament se recomanda efectuarea unei culturi din secretia vaginala pentru identificarea agentului infectios.
Acidul boric este, de obicei, eficient atat in tratarea infectiilor vaginale cu Candida Albicans, cat si a celor determinate de alte ciuperci ce nu raspund la antifungicele clasice.
In cazul in care pacienta urmeaza un tratament cu anticoagulante, de genul warfarinei, autoadministrarea medicamentelor antifungice poate determina aparitia echimozelor (vanatai) si a sangerarilor anormale. In acest caz tratamentul antimicotic trebuie recomandat de catre un medic.

Vaginitele micotice pot fi prevenite prin:
-dieta echilibrata, ce mentine un numar normal de microorganisme vaginale si starea de sanatate a organismului -c onsumarea microorganismelor denumite Lactobacillus. Consumarea produselor lactate ce contin Lactobacillus sunt benefice pentru mentinerea florei normale vaginale
-folosirea lenjeriei de bumbac si evitarea hainelor stramte. Bumbacul previne aparitia umezelii in zona genitala. Hainele prea stramte cresc temperatura corpului si mentin umezeala in zona genitala. Purtarea unui costum de baie ud pe toata perioada zilei contribuie, de asemenea, la mentinerea umezelii si a caldurii in zona genitala. Daca femeia a avut infectii vaginale recurente se recomanda indepartarea lenjeriei intime si a costumului de baie purtate anterior, deoarece poate determina aparitia reinfectiei.
-dupa folosirea toaletei se recomanda ca aria genitala sa fie stearsa din fata spre spate pentru a evita contaminarea vaginului cu germeni
-controlarea diabetului zaharat. Mentinerea glicemiei in intervalul normal scade riscul de aparitie a infectiilor in organism
-evitarea abuzului de antibiotice. Antibioticele modifica echilibrul florei vaginale, permitand cresterea in exces a acesteia. Daca femeia a prezentat vaginite micotice dupa administrarea de antibiotice se poate lua in consideratie consumarea de produse lactate cu Lactobacillus ce reduc riscul de infectii vaginale micotice
-evitarea folosirii de produse pentru igiena intima, precum spray-uri, talc sau parfumuri, in zona vaginala, deoarece poate afecta echilibrul florei locale. De asemenea, se recomanda evitarea hartiei igienice si a tampoanelor parfumate
-evitarea dusurilor interne. Dusurile pot modifica flora vaginala. Mai important este faptul ca acestea pot raspandi infectia de la vagin spre uter si trompele uterine, determinand aparitia bolii inflamatorii pelvine.

Nu trebuie administrata automedicatia in cazul vaginitelor micotice daca:
-femeia este insarcinata
-simptomele nu sunt tipice pentru vaginitele micotice (intr-un studiu numai 1 din 3 femei care s-au autodiagnosticat cu vaginita micotica au si avut aceasta boala). Daca femeia nu a fost niciodata diagnosticata cu infectie vaginala este necesar consultul medical de specialitate
-femeia a fost expusa bolilor cu transmitere sexuala
-pacienta a avut in antecedente infectii vaginale recurente.

Medicamentele antifungice reprezinta tratamentul standard pentru vaginitele micotice. Ele pot fi administrate intravaginal sau oral. Ovulele vaginale cu acid boric reprezinta o alternativa la tratamentul antifungic.
Medicatia locala intravaginala reprezinta tratamentul clasic pentru vaginite, exceptand cazurile in care se prefera administrarea orala. Antifungicele orale afecteaza intregul organism (ele pot trata si infectiile micotice cu alta localizare in afara celei vaginale); antifungicele vaginale afecteaza numai zona in care sunt aplicate. Pe parcursul sarcinii se recomanda numai tratamentul intravaginal.

Optiuni de medicamente

-antifungicele cu administrare intravaginala sunt disponibile pentru cure de 1 pana la 3 zile, in functie de doza
-antifungicele orale sunt usor de folosit dar au efecte secundare suparatoare si nu pot fi prescrise la femeile insarcinate
-ovule vaginale cu acid boric (600mg) (capsule gelatinoase ce contin acid boric) se administreaza o data pe zi timp de 2 saptamani.

De retinut!

Cremele vaginale si ovulele au mai putine efecte secundare decat medicamentele cu administrare orala, deoarece sunt absorbite local si influenteaza numai regiunea genitala. Medicamentele orale pot determina aparitia senzatiei de greata si a durerilor de cap sau abdomen.
In cazul utilizarii cremelor vaginale si a ovulelor cu substante antifungice nu se recomanda folosirea prezervativului sau a diafragmei ca metoda contraceptiva. Cremele si ovulele vaginale contin uleiuri ce pot afecta integritatea latexului.
In cazul in care pacienta urmeaza un tratament cu anticoagulante, de genul warfarinei, autoadministrarea medicamentelor antifungice poate determina aparitia echimozelor (vanatai) si a sangerarilor anormale. In acest caz tratamentul antimicotic trebuie recomandat de catre un medic.
Complianta pacientei la tratament va fi mai buna daca aceasta isi poate alege metoda de administrare. Medicul va trebui sa prezinte avantajele si dezavantajele fiecarui mod de administrare, precum si urmatoarele:
-metoda de administrare a medicatiei. Majoritatea tratamentelor locale vaginale sunt disponibile sub forma de creme, comprimate vaginale sau ovule
-daca se recomanda administrarea orala sau vaginala a medicamentelor, pacienta poate prefera administrarea orala celei intravaginale, de exemplu, sau una din aceste doua forme de administrare poate fi mai eficienta.
-evitarea contactului sexual pe perioada tratamentului poate fi recomandata de catre unii medici
-continuarea tratamentului pe perioada menstruatiei. Tampoanele absorb medicamentele, astfel incat se recomanda folosirea batistelor sanitare pe durata tratamentului.

La folosirea medicamentelor eliberate fara prescriptie medicala pentru tratamentul vaginitelor micotice, pe langa citirea prospectului se recomanda si urmatoarele:
-consumarea produselor lactate imbogatite cu Lactobacillus. Acidophilus echilibreaza flora vaginala si previne aparitia unor noi episoade de vaginite micotice
-folosirea batistelor sanitare in locul tampoanelor pe parcursul tratamentului vaginal
-evitarea folosirii sapunului pentru igiena intima, se va folosi doar apa
-in cazul in care contactul sexual este dureros se recomanda evitarea lui sau folosirea unor lubrifianti
-daca aria genitala este edematiata (umflata) si dureroasa baile caldute pentru sezut pot fi de ajutor.
In cazul in care apar urmatoarele situatii se recomanda consultul de spcialitate:
-simptomele nu sunt tipice pentru vaginitele micotice
-automedicatia nu a fost eficienta.

De retinut!

Riscul automedicatiei consta in tratarea unor simptome ce pot fi cauzate de o alta afectiune medicala, cum ar fi bolile cu transmitere sexuala sau a vaginitelor bacteriene.
Daca apare durere in zona pelvina, febra si usturime la urinare este necesar consultul de specialitate.
In cazul femeilor gravide simptomatologia vaginala trebuie investigata. Unele infectii vaginale, precum vaginitele bacteriene, gonoreea si chlamydia, cresc riscul aparitiei complicatiilor in timpul sarcinii.
In cazul in care pacienta urmeaza un tratament cu anticoagulante, de genul warfarinei, autoadministrarea medicamentelor antifungice poate determina aparitia echimozelor (vanatai) si a sangerarilor anormale. In acest caz tratamentul antimicotic trebuie recomandat de catre un medic.
Daca femeia prezinta factori de risc pentru infectiile cu transmitere sexuala se recomanda consultul de specialitate.
Eficienta aplicatiilor vaginale cu iaurt in tratamentul vaginitelor micotice este inca in studiu.

Vaginitele micotice nu necesita tratament chirurgical.

Specialistii recomanda folosirea ovulelor cu acid boric ca optiune terapeutica a vaginitelor micotice, in special daca aceasta infectia nu a raspuns la tratamentul antifungic. Acidul boric este o substanta chimica cristalina, de culoare alba cu proprietati antifungice si antivirale. Este folosita in diverse produse farmaceutice si poate fi eliberata fara prescriptie medicala. Nu se recomanda administrarea acidului boric la femeile gravide.