Infectia cu HPV: simptome, cauze, investigatii si tratament

HPV (Human Pappiloma Virus tradus: Virusul Papilloma Uman) reprezinta un grup de virusuri cu ADN dublu catenar, cu interes stiintific si practic deosebit, care au specificitate inalta de gazda (nu infecteaza alte specii in afara de om), si specificitate tisulara.

S-au identificat peste 100 de tipuri de HPV care prezinta tropism pentru piele si mucoase, iar 40 din acestea afecteaza regiunea genitala. Cele care infecteaza tractul genital se transmit prin cale sexuala, iar unele tulpini prezinta potential oncogen.

Papilomavirusurile umane pot fi si agenti cauzatori ai negilor sau verucilor, in conditii de imunosupresie.

HPV mucotrope infecteaza in special tractul urogenital, fiind transmise prin contact sexual, nu doar prin penetrare, ci si prin contact tegumentar (piele pe piele) in zona genitala. Prezervativul nu previne infectarea cu HPV intrucat raman portiuni de piele neacoperite ale zonei genitale care vin in contact direct.

Orice persoana activa sexual este expusa riscului de a contracta virusul HPV, iar un numar mare de parteneri sexuali contribuie la acest risc. Variantele ce infecteaza tractul genital sunt de 2 categorii: de risc scazut (HPV-6 si 11) care produc negi genitali benigni, si de risc inalt (HPV-16, 18, 31, 33, 45) care pot cauza dezvoltarea tumorilor anogenitale. HPV-16 si 18 sunt cele mai implicate in dezvoltarea cancerului de col uterin, regasindu-se in circa 70% din cazurile de cancer de col uterin.

Este posibila transmiterea verticala a virusului de la mama la fat in momentul nasterii? Nu s-a putut demonstra, insa, transmiterea prin fomite (vectori mecanici, neanimati, capabili de transmiterea unui agent etiologic, cum ar fi prosoape, lenjerie, sau alte obiecte contaminate cu virusul HPV), intrucat nu este posibila propagarea HPV in vitro. Ciclul de multiplicare depinde de programele de diferentiere ale cheratinocitelor, iar aceste celule nu cresc in vitro. Cu toate acestea, obiectele de igiena personala nu ar trebui imprumutate.

Majoritatea persoanelor care au contactat virusul HPV este asimptomatica. Alte persoane dezvolta veruci virale cauzate de papilomavirusul uman (HPV), iar fiecare subtip al virusului prezinta manifestari clinice diferite. HPV-1, 2 si 4 induc formarea verucilor vulgare comune, HPV-3 se gasesc in verucile plane, iar HPV-6, 11, 16 si 18 determina verucile genitale.

Factorii favorizanti sunt reprezentati de brese la nivelul pielii si mucoaselor si de imunosupresie. Verucile au diverse modalitati de prezentare: plane, conopidiforme, digitate, in mozaic, in linie.

Infectia tractului genital cu HPV poate produce, initial, leziuni precanceroase numite displazii, urmate de neoplazii cervicale intraepiteliale de gradul I. In acest stadiu, multe din celulele afectate sunt eliminate de sistemul imunitar in mai putin de un an, pe cand altele persista perioade lungi, chiar si decade. Factorul major in dezvoltarea malignitatii genitale il constituie persistenta infectiei cu HPV de risc inalt. Cancerele asociate cu HPV de risc inalt includ: cancerul cervical, anal, penian, vulvar, vaginal, dar si ale regiunii orofaringiene.

Factorii care favorizeaza progres spre cancer pot fi reprezentati de: infectia simultana cu mai multe tipuri de HPV oncogenice, incarcatura virala mare, imunodeficienta, paritatea (riscul de cancer de col uterin creste pentru femeile cu mai multi copii), fumatul, infectia cu HIV sau alte boli cu transmitere sexuala, utilizarea pe o perioada intelungata a contraceptivelor orale (>5 ani).

Screeningul presupune efectuarea examenului Babes Papanicolau si testului HPV. Medicul ginecolog recolteaza secretia prelevata de la nivelul colului uterin, ulterior fiind examinata microscopic de catre un specialist microbiolog. Exista 2 tipuri de examen Babes Papanicolau: conventional (pe lama) si in mediul lichid.

Spre deosebire de cel conventional, testul in mediul lichid prezinta mai multe avantaje. Proba citologica se recolteaza intr-un recipient care contine un lichid de conservare, proba fiind stabila chiar si pana la 12 luni din momentul recoltarii. Periuta pentru recoltare ramane in flacon, ceea ce inseamna ca aproape toate celulele recoltate ajung in mediul de conservare, pe cand in cazul metodei conventionale se pierd multe din celule, transferandu-se aproximativ 35% pe lama.

Acest examen citologic verifica starea celulelor de la nivelul colului uterin si permite depistarea precoce a leziunilor precanceroase care pot evolua spre cancer. In anumite situatii, modificarile structurale anormale ale celulelor pot duce la necesitatea efectuarii altor investigatii cum ar fi: colposcopii, biopsii tinta, conizatii, electroexcizii cu examen histopatologic al probei de tesut extirpate.

Colposcopia reprezinta o metoda nedureroasa care se realizeaza cu ajutorul unui instrument denumit colposcop care lumineaza si mareste vizual suprafata colului uterin. Examinarea cuprinde 3 etape: examinarea directa simpla fara pregatire prealabila, examinare dupa badijonare cu o solutie de acid acetic 2-3% care va determina albirea celulelor infectate cu HPV, si examinare dupa badijonare cu soluie Lugol (test Lahm Schiller).

Solutia de Lugol reactioneaza cu glicogenul prezent in celulele epiteliale scuamoase normale si coloreaza epiteliul intr-o culoare maro-mahon. In schimb, tesuturile canceroase nu mai contin glicogen, de aceea coloratia va fi absenta. Aspecte colposcopice care sugereaza infectia cu HPV sunt urmatoarele: epiteliul aceto-alb, anomalii vasculare tip punctatie, mozaic.

Testul HPV ADN-genotipare se efectueaza prin reactia PCR care depisteaza ADN-ul viral prin tehnici de amplificare. Se analizeaza o proba de secretie, existand posibilitatea sa se faca o singura recoltare atat pentru Babes Papanicolau cat si pentru testul HPV. Detectarea ADN HPV depinde de cantitatea de genom viral prezent in proba, de aceea sunt importante urmatoarele: modul de recoltare, stadiul infectiei si varsta pacientei. Rezultatul testului va mentiona prezenta sau absenta HPV. Un test pozitiv nu indica diagnosticul de cancer.

Testul Babes Papanicolau trebuie efectuat anual sau la anumite intervale de timp indicate de medic, de la varsta de 21 ani pana la 65 de ani. Ghidurile ACS (Cancer Screening Guidelines) si AGOG (The American College of Obstetricians and Gynecologists) recomanda un screening anual timp de o decada de la primul test Papanicolau, iar dupa varsta de 30 de ani, daca trei teste consecutive sunt normale, intervalul pana la urmatoarea testare poate fi marit la 2-3 ani. CDC recomanda, de asemenea, pentru femeile cu varsta peste 30 de ani, efectuarea testului Papanicolau la fiecare 3 ani si testul HPV la fiecare 5 ani.

Nu exista tratament care sa vindece un pacient de infectia cu HPV, dar pot fi tratate manifestarile clinice. De asemenea, preventia este foarte importanta si se concretizeaza prin screening si vaccinare anti-HPV. Depistarea si tratarea displaziilor simple (leziuni precursoare) constituie o masura pentru prevenirea cancerului de col uterin. Prognosticul acestui tip de cancer depinde de stadiul in care este depistat (0, I, II, III, IV, V) si in functie de aceste stadii se poate apela la radioterapie, tratament chirurgical sau ambele.

La pacientii sanatosi, verucile pot remite spontan datorita eficientei sistemului imun. In caz contrar, tratamentul se realizeaza in functie de tipul de veruca si poate consta in aplicarea unor substante keratolitice, crioterapie sau electrocauterizare.

Vaccinul HPV nu poate vindeca infectia cu HPV si nici cancerul de col uterin, dar previne infectiile cu mai multe genotipuri de HPV si aparitia leziunilor precanceroase. Vaccinul contine particule virus-like alcatuite din proteinele L1 ale mai multor genotipuri de HPV (6,11, 16, 18, 31, 33, 45, 52 si 58) si adjuvanti.

Organizatia Mondiala a Sanatatii si CDC recomanda vaccinarea inaintea expunerii la virusul HPV, deci inaintea debutului vietii sexuale. Vaccinul poate fi administrat in 2 doze incepand cu varsta de 9 ani, a 2-a fiind administrata la 6-12 luni fata de prima. Daca vaccinarea incepe de la varsta 15 ani, atunci se vor administra 3 doze. Ideal este ca vaccinarea sa se realizeze pana la 26 de ani, cel mult, dar noile recomandari permit vaccinarea pana la 45 de ani.

Cancerul cervical reprezinta o problema de sanatate de interes public, motiv pentru care s-au adoptat strategii globale pentru a preveni infectia cu virusul HPV, prin vaccinare. Cresterea gradului de constientizare a legaturii dintre HPV si cancerul de col uterin este imperioasa. Intrucat multe din femeile infectate sunt asimptomatice, se recomanda efectuarea de rutina a testelor de screening (Papanicolau si testul HPV).

BIBLIOGRAFIE
https://www.cdc.gov/std/hpv/HPV-FS-print.pdf
https://www.nurx.com/blog/cdc-guidelines-around-pap-smears-2/
https://www.gov.uk/drug-safety-update/hormonal-contraceptives-cervical-cancer
https://www.cancer.ca/en/cancer-information/cancer-type/cervical/risks
https://www.immunize.org/askexperts/experts_hpv.asp
https://www.cdc.gov/vaccines/vpd/hpv/hcp/vaccines.html
https://www.hpvvaccine.org.au/the-hpv-vaccine/how-does-it-work.aspx
https://www.cdc.gov/hpv/parents/vaccine.html