Cum se transmite variola maimutei?

Variola maimutei este o boala infectioasa cauzata de virusul variolic MPXV. Acest virus poate afecta anumite organisme, inclusiv organismul uman. Variola maimutei a fost prima data identificata in anul 1958 in cadrul unui laborator din Copenhaga, Danemarca, unde maimutele erau infectate. Primele cazuri de variola la oameni au fost raportate in 1970.

Virusul variolei maimutei este un virus de tip ADN dublu catenar, care apartine genului Ortopoxvirus din familia Poxviridae. Exista doua tulpini ale virusului, diferite din punct de vedere genetic: tulpina din Africa Centrala si tulpina din Africa de Vest. Prima tulpina a dus, pana in acest moment, la cazuri de infectie mai severa si se considera ca este mai usor transmisibila decat tulpina Africa de Vest.

Numeroase animale au fost identificate ca fiind susceptibile la acest virus. Acestea includ veveritele, unele specii de sobolani, primatele, dar si alte specii. Desigur, maimutele sunt una dintre cele mai comune gazde ale acestui virus, de unde a provenit si denumirea bolii.

Principala modalitate de transmitere a acestui virus este transmisia zoonetica: transmiterea de la animal la om. Aceasta se face prin intermediul fluidelor corpului (sange, saliva, secretii) sau prin intermediul leziunilor cutanate sau mucoase deschise, ale animalelor infectate. Prin contactul direct cu acestea, virusul este transmis omului. De asemenea, in regiunile in care se consuma carne ce provine de la animale exotice, s-au observat mai multe cazuri de variola. Astfel, consumul de carne din surse nesigure, incorect pregatita si gatita, poate fi o modalitate de transmitere a virusului.

Transmiterea virusului are loc si de la om la om, prin contact interuman direct. Virusul se poate transmite prin secretiile respiratorii, leziunile cutanate ale unei persoane infectate sau impartirea unor obiecte recent contaminate. Transmiterea prin particulele din secretiile respiratorii necesita, de regula, un contact apropiat intre doi oameni, pentru un timp indelungat. Astfel sunt la risc persoanele ce lucreaza in domeniul sanatatii, membrii aceleiasi familii sau alte cazuri in care exista contact direct prelungit.

Transmiterea de la om la om este in crestere, mai ales in comunitatile subdezvoltate, in care vaccinarea nu a fost facuta.

Virusul poate fi transmis si prin intermediul placentei, de la mama la fat, iar variola fatului va fi numita variola congenitala a maimutei. In timp ce contactul apropiat este cu siguranta un factor de risc pentru transmiterea interumana, nu este inca cunoscut daca virusul acestei variole se transmite prin contact sexual. Este nevoie de studii pentru a certifica acest lucru.

Perioada de incubatie este intervalul de timp din momentul infectiei pana la debutul simptomelor. In cazul variolei maimutei, perioada este de la 6 pana la 13 zile, dar in unele cazuri a durat pana la 21 de zile.

Tabloul clinic al infectiei poate fi impartit in doua etape:

• Perioada de invazie (de regula in primele 5 zile). Aceasta perioada e caracterizata prin febra, durere intensa de cap, limfadenopatie, durere de spate, mialgii (dureri musculare) si astenie intensa. Limfadenopatia este o caracteristica specifica variolei maimutei, in comparatie cu alte afectiuni cu simptomatologie similara

• Eruptia cutanata apare la 1-3 zile de la debutul febrei si reprezinta a doua perioada a infectiei. Eruptia cutanata tinde sa fie mai concentrata la nivelul fetei si a extremitatilor, mai degraba decat la nivelul trunchiului. Pacientii vor avea leziuni cutanate multiple, nodulare, la nivelul mainilor si palmelor, talpilor si picioarelor, la nivelul fetei, in zona organelor genitale externe, la nivelul conjunctivei si a corneei. Eruptia incepe prin macule (leziuni plane, rosietice), evolueaza la papule (leziuni usor reliefate, ce pot fi palpate), vezicule (leziuni circumferentiale umplute cu un lichid transparent) si pana la pustule (leziuni umplute cu un lichid galbui). Pustulele apoi se deschidrateaza, formandu-se cruste pe suprafata lor, care eventual se usuca si cad. In cazurile severe, leziunile pot conflua, formand sectiuni largi de piele afectata, intens lezata.

Variola maimutei este, de regula, o boala limitata in timp, simptomele fiind prezente intre 2-4 saptamani. Cazurile severe apar mai frecvent in randul copiilor, fiind strans legate de expunerea prelungita, statusul general al pacientului si aparitia unor complicatii. De asemenea, pacientii cu boli autoimune de fond tind sa aiba forme mai severe de variola.

Complicatiile acestei variole includ infectii secundare recurente, bronhopneumonie, sepsis si soc septic, encefalita, infectia corneei cu eventuala pierdere a vederii. Mortalitatea data de aceasta infectie a variat de la 0 la 11% de-a lungul timpului, fiind mai mare in randul copiilor. In ziua de astazi, mortalitatea se considera undeva intre 3 si 6% pentru populatia generala.

In cazul acestei variole, diagnosticul diferential este foarte important. Intrucat multe afectiuni, majoritatea boli infectioase, evolueaza cu aceleasi simptome si sunt caracterizate prin eruptia cutanata, diagnosticul diferential trebuie facut cu toate aceste boli: varicela, scabie, sifilis, infectii cutanate bacteriene, alergii medicamentoase, pojar, rujeola. Limfadenopatia este manifestarea clinica ce ajuta medicii sa diferentieze variola maimutei de alte afectiuni.

Daca este suspectata variola maimutei, medicul va preleva o proba adecvata, dintr-o leziune cutanata activa, ce va fi transmisa in siguranta si analizata intr-un laborator performant. Nu toate laboratoarele beneficiaza de teste pentru acest virus, nefiind o analiza care se face de rutina. Confirmarea diagnosticului depinde de tipul virusului si de performanta testelor de laborator.

Ingrijirea medicala pentru variola maimutei ar trebui sa fie maximizata in primul rand pentru ameliorarea simptomatologiei pacientului, intrucat tratamentul nu este curativ. De asemenea, tratamentul ajuta la prevenirea complicatiilor si a sechelelor pe termen lung. Pacientii vor avea nevoie de fluide si nutrienti, pentru a pastra un status nutritional adecvat. Acestea pot fi administrate oral sau, unde este nevoie, pe cale parenterala, prin intermediul unui cateter venos periferic. In cazul aparitiei unor infectii bacteriene secundare, acestea vor fi tratate corespunator, prin antibioterapie.

Exista un agent farmaceutic antiviral, numit Tecovirimat, care a fost aprobat de catre Asociatia Medicala Europeana pentru tratamentul variolei maimutei, in urma unor studii facute pe subiecti animali si umani. Din pacate, acest antiviral nu este disponibil in toata lumea si are nevoie inca de monitorizare medicala, pe perioada administrarii.

Vaccinarea impotriva variolei a fost studiata si impotriva variolei maimutei, iar eficienta obsitnuta a fost de aproximativ 85% in preventia variolei maimutei. In cazurile in care vaccinul nu a prevenit boala, pacientii au facut o forma mult mai usoara a acesteia, cu simptomatologie minima.

Variola maimutei este o boala infectioasa ce se transmite de la animal la om, dar si prin contact interuman direct. Aceasta se manifesta printr-o eruptie cutanata specifica bolilor virale, fiind nevoie de un diagnostic diferential foarte bun. Tratamentul este simptomatic, iar vaccinul disponibil impotriva variolei este considerat eficient si pentru variola maimutei.

Bibliografie:
https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/monkeypox