Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Celulita (inflamatia tegumentelor)

Actualizat la data de: 31 Iulie 2018

Generalitati

Sus
Celulita (inflamatia tegumentelor) Vezi galerie foto

Celulita este o infectie bacteriana a pielii. Infectia se poate extinde apoi catre tesuturile subcutanate.

De cele mai multe ori apare dupa o leziune cutanata (taietura, arsura, muscatura de insecta) si infectia se poate extinde rapid catre tesuturile subcutantate (uneori in cateva ore!). De obicei, celulita nu este o boala contagioasa.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Cauze
  3. Factori de risc
  4. Simptome
  5. Investigatii
  6. Tratament
  7. Profilaxie
  8. Complicatii
  9. Citeste pe aceeasi tema

Cauze

Sus

Celulita are o etiologie (cauza) bacteriana, de obicei fiind incriminati streptococul sau stafilococul. Alta etiologie este caracteristica persoanelor care au un sistem imun compromis, prelucreaza produse piscicole, carne sau pamant si nu poarta manusi de protectie.

Factori de risc

Sus

Persoanele cu un risc crescut de a face celulita, prezinta:
- leziuni cutanate, plagi chirurgicale, infectii ale pielii, arsuri, muscaturi de animale sau insecte
- leziuni cutanate precum: ulcere, eczeme, psoriazis (boala cutanata de natura imuna), infectii fungice (ciuperca atletului). Un studiu medical arata ca inflamatia determinata de frecarea degetelor de la picioare (intertrigo) poate cauza celulita la nivelul piciorului. Tratarea acestei afectiuni, previne astfel celulita
- afectiuni precum: insuficienta venoasa cronica sau alte tulburari circulatorii, edemul (acumularea de lichid in diferite tesuturi si organe), boli imunologice, diabetul zaharat, arteriopatia cronica si obezitatea
- drenaj limfatic sau sanguin ineficient (ca de exemplu post mastectomie pentru cancerul de san sau indepartarea unei vene, de obicei safena, pentru realizarea unui by-pass coronarian)
- liposuctia (procedura prin intermediul careia se elimina excesul de tesut adipos subcutanat)
- folosirea drogurilor injectabile (celulita apare la locul punctionarii tegumentului si poate disemina prin sange si catre alte organe).

Simptome

Sus

Simptomele celulitei includ:
- sensibilitate locala;
- durere;
- edem;
- hiperemie (inrosirea tegumenetelor).

In cazul in care infectia se extinde pot aparea febra si frisonul, alaturi de adenopatii (inflamatia ganglionilor limfatici). In cazuri rare, febra inalta poate determina confuzie mentala sau somnolenta.

Celulita poate avea orice localizare, dar se intalneste mai frecvent la nivelul tegumentelor membrelor inferioare, superioare si a fetei. Cu toate ca infectia nu este de obicei severa la adult, in unele cazuri poate disemina rapid, cauzand simptome mult mai intense.

Simptome la copil

Localizarea cea mai frecventa a celulitei la copil este la nivelul fetei, membrelor inferioare, superioare si zona adiacenta anusului. Edemul si roseata sunt intinse si prost delimitate.

Celulita este mai grava in randul nou-nascutilor si a sugarilor pentru ca sistemul imunitar incomplet dezvoltat la aceasta varsta nu poate apara organismul in fata unor astfel de infectii. Odata cu progresia bolii, celulita provoaca durere intensa, edem, disconfort, tulburari vizuale (in caz ca celulita are o localizare perioculara), meningita (prin diseminarea sanguina si limfatica a infectiei) si rar, chiar deces.

Simptome la adult

Celulita adultului este adesea localizata la nivelul unei plagi chirurgicale sau traumatice, precum o taietura, arsura sau muscatura de animal. Apare cel mai frecvent la nivelul membrelor inferioare, dar poate avea si alte localizari, ca si fata sau urechea. Durerea si sensibilitatea locala accentuata sunt primele semne ale celulitei. In cazuri rare, severe, cand este prezent sepsisul (raspunsul inflamator sistemic datorat prezentei bacteriei in sange), primul semn al celulitei este hipotensiunea arteriala.

Este caracteristica recurenta (reaparitia) celulitei, mai ales in randul persoanelor cu afectiuni ale sistemului imun sau boli ale pielii (infectii fungice sau complicatii ale diabetului zaharat).

Recurenta celulitei este mai frecventa in randul persoanelor cu probleme ale circulatiei sanguine sau limfatice. Reaparitia afectiunii la nivelul membrelor inferioare produce elefantiazis (edem masiv cu ingrosarea pielii).

Celulita membrelor inferioare este deseori complicata de tromboflebita. In aceasta situatie, se formeaza emboli sanguini (cheaguri) care cauzeaza edem si tulburari circulatorii, acest tip de celulita fiind mai greu de tratat. Complicatia de temut a acestui tip de celulita este embolizarea venoasa (deplasarea cheagului prin sistemul venos catre alte tesuturi si organe, cu infarctizarea acestora).

Simptome similare celulitei (durere, edem si roseata a tegumentelor) se regasesc si in alte afectiuni precum dermatita de contact (leziuni cutanate aparute ca rezultat al unei reactii alergice declansate de contactul cu diferite substante) sau herpes zoster (afectiune cutanata caracterizata prin eruptie de tip pustula, recidivanta, dureroasa, avand ca etiologie virusul varicelo-zosterian).

Simptomele celulitei cu localizare periorbitara (din zona ochiului)

Simptomele caracteristice acestui tip de celulita sunt:
- durerea din jurul ochiului afectat;
- mobilitate limitata a globului ocular;
- tulburarile vizuale.

Celulita oculara necesita tratament de urgenta pentru a preveni complicatiile ireversibile precum orbirea sau meningita (diseminarea infectiei la nivelul creierului).

Investigatii

Sus

In cele mai multe cazuri diagnosticul celulitei se bazeaza pe examenul obiectiv, nefiind necesare alte investigatii pentru ca medicul sa prescrie tratamentul antibiotic.

Celulita complicata poate sa necesite efectuarea unei ecografii doppler pentru a detecta prezenta cheagurilor la nivelul sistemului venos profund.

In cazul in care tratamentul antibiotic initial nu este eficient, medicul trebuie sa analizeze o mostra de sange pentru a detecta tipul bacteriei responsabile de infectie si astfel sa aleaga tratamentul antibiotic corespunzator.
Celulita complicata si celulita acompaniata de febra inalta necesita spitalizare si administrare intravenoasa a tratamentului antibiotic.

Tratament

Sus

Tratament medicamentos

Tratamentul antibiotic al celulitei se poate administra intravenos, oral sau prin aplicarea unguentelor speciale care au in compozitie antibiotic. Tipul tratamentului utilizat se decide in functie de severitatea infectiei precum si de localizarea acesteia.
- antibioticele cu administrare orala includ preparate care contin penicilina sau alte antibiotice inrudite cu aceasta precum doxiciclina (antibiotice Beta lactamine). Persoanele alergice la penicilina vor primi tratament antibiotic cu o cefalosporina sau eritromicina, vancomicina.
- preparatele care contin mupirocin, sunt eficiente in tratamentul celulitei cu localizare perianala (frecventa la copil).
- tratamentul antibiotic cu administrare intravenoasa include nafcilina, levofloxacina sau cefalosporinele.

Tratament ambulator (la domiciliu)

Administrarea de antibiotice si igiena corespunzatoare a pielii sunt cheia tratamentului celulitei. Urmatoarele recomandari sunt utile in tratamentul celulitei:
- administrarea corecta a tratamentului antibiotic;
- ingrijirea corespunzatoare a pielii. Igiena corespunzatoare, precum si evitarea leziunilor cutanate sunt importante in tratamentul si profilaxia celulitei;
- ridicarea membrului afectat pentru a reduce edemul. Aplicarea unei comprese saline este utila in diminuarea durerii;
- aplicarea unei comprese caldute in zona afectata;
- este recomandata utilizarea medicatiei antialgice (calmantelor) in cazurile mai severe;
- folosirea ciorapilor elastici pentru a reduce edemul;
- profilaxia infectiilor micotice (in special la nivelul picioarelor). Ciuperca piciorului este deseori recidivanta si necesita tratament antimicotic corespunzator;
- ingrijirea atenta a picioarelor, in special in cazul persoanelor cu diabet zaharat, care au un risc crescut pentru aparitia infectiilor la acest nivel;
- evitarea posibilelor focare de infectie (pamant, carne nepreparata), mai ales in cazul prezentei unor leziuni cutanate;
- dupa terminarea tratamentului este necesar un consult medical, pentru a confirma vindecarea bolii.

Profilaxie

Sus

Recurenta celulitei este frecventa in randul persoanelor care au anumite afectiuni care afecteaza pielea precum edemul (acumulare de fluid la nivelul tesuturilor subcutanate), infectiile fungice, diabetul zaharat sau arterita periferica.

Pentru profilaxia celulitei se recomanda:
- persoanele cu edeme ale membrelor inferioare trebuie sa poarte ciorapi elastici si sa pastreze o igiena corespunzatoare a picioarelor;
- persoanele care prezinta infectii fungice recidivante trebuie sa foloseasca unguente sau alte preparate antimicotice pentru a preveni aparitia celulitei;
- persoanele care au un risc crescut pentru aparitia celulitei trebuie sa foloseasca tratamentul antibiotic profilactic (de prevenire). Profilaxia antibiotica a celulitei se realizeaza prin administrarea unor doze prescrise de antibiotic la fiecare doua saptamani.

Complicatii

Sus

In cazul diseminarii rapide a infectiei, pot aparea bacteriemia (prezenta bacteriilor in sange) sau sepsisul (sindrom datorat raspunsului organismului la prezenta infectiei sistemice).

Celulita fetei se poate extinde la nivelul creierului, cauzand meningita.
Alte complicatii, mai rare, care apar in cazul persoanelor cu celulita sunt tromboflebita (inflamatia, infectia venelor) si gangrena (necroza tesuturilor).

Persoanele care sufera de anumite boli cronice, precum diabetul zaharat, arterita periferica sau au un sistem imun compromis sunt predispuse complicatiilor si de asemenea, in aceste cazuri sunt mai frecvente recidivele.


Medici specialisti Infectioase

Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate