Incontinenta urinara de stres (de efort)

Incontinenta urinara consta in pierderea involuntara (accidentala) de urina care apare in urma eforturilor fizice, inclusiv tuse, stranut, ras si exercitii fizice.

Capacitatea de a mentine urina si de a controla procesul prin care o persoana urineaza depinde de functionarea normala a tractului urinar inferior, a rinichilor si a sistemului nervos.

Importanta este si prezenta abilitatii de a recunoaste si a raspunde la nevoia de a urina. Vezica urinara a unui adult are o capacitate cuprinsa intre 350-550 ml de urina.

In controlul fluxului urinar sunt implicati doi muschi:

- sfincterul - este un muschi circular care inconjoara uretra. Orice persoana trebuie sa fie capabila sa contracte acest muschi pentru a preveni scurgerile de urina

- detrusorul - este muschiul care este localizat pe peretele vezicii urinare. Acesta trebuie sa fie relaxat pentru ca vezica sa se poate mari/extinde.
In incontinenta urinara de efort, muschiul sfincterului si muschii pelvini care sustin vezica si uretra sunt slabiti.

Sfincterul nu este capabil sa controleze fluxul urinar atunci cand exista o presiune la nivelul abdomenului (cand o persoana rade, tuseste sau ridica greutati).

Incontinenta de stres poate sa apara ca urmare a muschilor pelvini slabiti care sustin vezica urinara si uretra sau din cauza unei disfunctii a sfincterului uretral.

Slabiciunea poate fi cauzata de:

- leziuni de la nivelul zonei uretrei;

- unele medicamente;

- interventie chirurgicala in zona pelvina sau a prostatei.

Incontinenta urinara de efort este cel mai comun tip de incontinenta urinara la femei. Aceasta este adesea intalnita in cazul femeilor care au avut sarcini multiple si nasteri vaginale si a caror vezica urinara, uretra sau perete rectal sunt impinse catre vagin (prolaps de organe pelvine).

Factorii de risc in cazul incontinentei urinare de stres includ:

- sexul feminin;
- nasterea;
- tusea cronica (cum ar fi cea cauzat de bronsita si astm);
- varsta inaintata;
- obezitatea;
- fumatul.

Principalul simptom al incontinentei urinare de fort este pierderea involuntara a urinei.

Aceasta poate sa apara atunci cand o persoana:

- tuseste;
- stranuta;
- petrece timp indelungat in picioare;
- face efort fizic sau se angajeaza in diverse tipuri de activitati fizice;
- este activa sexual.

Medicul specialist va efectua un examen fizic care va include examinarea zonei genitale la barbati si a zonei pelvine la femei, dar si examinare rectala.

La unele femei, examenul pelvin poate dezvalui faptul ca vezica urinara sau uretra sunt deformate si orientate catre spatiul vaginal.

Investigatiile mai pot include:

- cistoscopie - metoda prin care se analizeaza interiorului vezicii urinarl

- determinarea pierderilor de urina (pad test) - pacientului i se aplica un material absorbant in zona genitala si vor face diferite eforturi, apoi se va masura canitatea de urina pierduta involuntar;

- ecografie abdominala sau pelvina;

- masurarea volumului urinar rezidual dupa mictiune (PVR- post voidal rezidual);

- electromiograma (EMG) este efectuata pentru a se observa nivelul activitatii musculare de la nivelul uretrei si din zona pelvina;

- teste pentru masurarea presiunii si a debitului urinar (explorare urodinamica);

- sumar de urina sau cultura din urina pentru a exclude infectii ale tractului urinar;

- test urinar de efort - pacientul cu vezica plina va fi rugat sa tuseasca;

- RMN cu substanta de contrast la nivelul rinichilor si a vezicii urinare.

Urologul ar putea masura si variatia unghiului de inclinatie a colului vezical in repaus si la efort.

Modificarea acestui unghi mai cu mai mult de 30 de grade inseamna ca este vorba despre o slabire importanta a muschilor si tesuturilor care sustin vezica.

Tratamentul depinde de cat de grave sunt simptomele si cat de mult interfera acestea cu desfasurarea normala a activitatilor de zi cu zi ale unei persoane.

Medicul poate solicita pacientului sa opreasca fumatul (in cazul in care acesta este fumator), sa evite bauturile racoritoare care contin cafeina (cum ar fi cola) si alcoolul.

De asemenea, ii va recomanda sa tina un jurnal in care sa inregistreze ori de cate ori urineaza pe parcursul zilei si al noptii si cat de des se produc pierderile de urina.

Exista patru categorii majore de tratament pentru incontinenta urinara de efort:

- modificari ale comportamentului;
- tratament medicamentos;
- antrenamentul/intarirea muschilor pelvini;
- interventie chirurgicala.

Modificarile comportamentale includ:

- diminuarea aportului excesiv de lichide (nu trebuie sa se scada cantitatea acestora in cazul in care o persoana nu bea lichide in exces);

- mictionarea cat mai frecventa pentru a reduce probabilitatea scurgerilor de urina;

- controlul eforturilor si a activitatilor fizice: evitarea sariturilor, dar si a altor miscari care ar putea provoca pierderi de urina;

- normalizarea activitatii intestinale prin consum de fibre alimentare sau laxative pentru a preintampina constipatia (care agraveaza incontinenta urinara);

- renuntarea la fumat pentru a scadea riscul de a tusi, dar si pentru a preveni posibilitatea iritarii vezicii urinare si aparitiei riscului de cancer de vezica urinara;

- evitarea consumului de alcool si cofeina, care poate suprastimula vezica urinara;

- scaderea in greutate (daca pacientul este supraponderal);

- evitarea alimentelor si bauturilor care ar putea irita vezica urinara, cum ar fi alimentele condimentate, bauturile carbogazoase si citricele;

- pastrarea nivelului de zahar din sange sub control, in cazul in care o persoana sufera de diabet zaharat.

Antrenamentul/intarirea muschilor pelvini implica exercitii (numite exercitiile Kegel) care pot contribui la diminuarea scurgerilor urinare involuntare. Aceste exercitii au scopul de a imbunatati functia sfincterului uretral.

Unele femei pot utiliza un dispozitiv, numit con vaginal, in timpul exercitiilor de incordare a muschilor pelvini. Conul este amplasat in vagin, iar femeia va incerca sa contracte muschii pelvini in efortul de a-l pastra in acelasi loc.

Dispozitivul poate fi utilizat pana la 15 minute. Aceasta procedura ar trebui realizata de doua ori pe zi. S-a demonstrat stiintific ca simptomele celor mai multe dintre femeile care au facut in mod constant exercitiile Kegel s-au ameliorat in termen de 4-6 saptamani.

Biofeedback-ul si stimularea electrica pot fi utile pentru cei care intampina dificultati in practicarea exercitiilor Kegel, prin care se intaresc muschii pelvini. Aceste doua metode pot fi utile in identificarea corecta a grupei de muschi care trebuie actionata.

Biofeedback-ul este o metoda care are rolul de a invata pacientul cum sa identifice in mod corect grupa de muschi care trebuie exersata. Biofeedbackul este o metoda care ajuta o persoana sa controleze anumite raspunsuri involuntare ale organismului.

Tratamentul care implica stimularea electrica foloseste curentul electric de joasa tensiune pentru a stimula si contracta grupul corect de muschi. Curentul este transferat prin intermediul unei sonde care va fi plasata in zona anala sau vaginala.

Tratamentul de stimulare electrica se poate face atat la cabinetul medicului, cat si la domiciliul bolnavului. Durata unei sedinte de tratament este de 20 de minute, iar metoda poate fi aplicata, in functie de gravitate, intre 1-4 zile.

In prezent, se incearca descoperirea unor noi tehnici, inclusiv unele care presupun utilizarea unui scaun special conceput, care elibereaza unde electromagnetice care stimuleaza contractia muschilor pelvini atunci cand pacientul este asezat.

Medicamente

Medicamentele actioneaza cel mai bine la pacientii care au incontinenta urinara usoara sau medie.

Exista mai multe tipuri de medicamente care pot fi folosite fie singure fie in diverse combinatii, recomandate de medic. acestea includ:

- anticolinergicele;

- medicamentele antimuscarinice au rolul de a opri contractiile vezicii urinare (medicul poate prescrie in primul rand acest tip de medicamente);

- antagonisti alfa-adrenergic  ajuta la obtinerea controlului asupra muschilor sfincterieni si la imbunatatirea simptomelor multor pacienti;

- imipramina - un antidepresiv triciclic, care actioneaza in mod similar cu medicamentele alfa adrenergice;

- terapia cu estrogen poate fi utilizata pentru a ameliora mictionarea frecventa, iminenta a femeilor aflate la post menopauza. De asemenea, poate fi imbunatatita si irigarea cu sange a muschilor sfincterieni uretrali. Cu toate acestea, efectul benefic al tratamentului cu estrogen este destul de controversat.

Femeile care au un istoric familial de cancer mamar sau uterin nu ar trebui sa utilizeze terapia cu estrogeni pentru tratarea incontinentei urinare

Interventia chirurgicala este recomandata numai dupa ce cauza exacta a incontinentei urinare a fost stabilita.

De cele maimulte ori, medicul va recomanda exercitiile Kegel si va alte tipuri de tratamente prin care se poate redobandi controlul muschilor sfincterieni inainte de a interveni chirurgical.

- Procedurile chirurgicale de refacere a zonei genitale (vaginale) la femei ar putea fi necesare in cazul in care vezica proemineaza in vagin (cistocel). Alt tip de operatie presupune incizia chirurgicala a vaginului sau abdomenului.

- Implantarea unui sfincter urinar artificial este o interventie chirurgicala utilizata pentru tratarea incontinentei urinare, mai ales in cazul barbatilor (rareori la femei).

- Injectiile cu colagen contribuie la ingrosarea zonei din jurul uretrei, fapt ce ar putea preveni scurgerile involuntare de urina (poate fi necesar ca procedura sa fie repetata dupa cateva luni pentru a se obtine rezultatele optime).

- Suspensia retropubica face parte dintr-un grup de proceduri chirurgicale efectuate in scopul ridicarii vezicii urinare si a uretrei, pentru ca acestea sa fie pozitionate in pozitia anatomica, corecta. Si in acest caz se va face o incizie chirurgicala la nivel abdominal.

Colposuspensia Burch si Marshall-Marchetti-Krantz sunt proceduri care difera in functie de structurile folosite pentru a fixa si a sprijini vezica urinara.

Majoritatea specialistilor le vor recomanda pacientilor diverse scheme de tratament inainte de apela la interventia chirurgicala.

Modificarea stilului de viata, exercitiile Kegel pentru intarirea musculaturii pelvine si medicatia imbunatatesc de obicei simptomele bolii, dar nu vindeca boala. Prin intermediul interventiilor chirurgicale, incontinenta urinara de efort poate fi corectata.

Totusi. tratamentul nu functioneaza la persoanele care:

- manifesta boli care fac dificila vindecarea sau interventia chirurgicala;
- au diverse probleme genitale sau urinare;
- au experimentat esecuri ale interventiilor chirurgicale anterioare;
- prezinta complicatii ale incontinentei urinare de efort.

Complicatiile sunt destul de rare si usor de suportat.

Acestea pot include:

- eroziuni ale materialelor plasate chirurgical cum ar fi slingul sau sfincterul artificial;
- fistule sau abcese;
- iritatii ale vulvei;
- miros neplacut;
- infectii ale tractului urinar;
- scurgeri vaginale.

Conditia poate afecta sau perturba activitatile sociale, cariera si alte tipuri de relatii.

Exercitiile Kegel care presupun intarirea muschilor pelvini pot ajuta la prevenirea simptomelor.

Aceste tipuri de exercitii se vor face mai ales in timpul si dupa sarcina, pentru a reduce riscul dezvoltarii incontinentei urinare dupa nastere.