Ce este o vezica urinara hiperactiva?

Vezi galerie foto

Vezica urinara hiperactiva (se mai utilizeaza prescurtarea OAB overactive bladder) reprezinta o problema medicala cu care se confrunta 1 din 6 adulti cu varsta peste 40 de ani.

In Statele Unite specialistii considera ca peste 13 milioane de persoane, atat barbati cat si femei, sufera de aceasta conditie. Vezica hiperactiva poate sa scada simtitor calitatea vietii pacientului, si poate reprezenta o cauza importanta de frustrare, datorita frecventei deranjant de mari a mictiunilor.

Vezica hiperactiva se datoreaza in principal contractiilor spastice involuntare ale muschiului detrusor al vezicii urinare (muschiul neted ce inconjoara colul). In mod normal, detrusorul se contracta doar cand vezica este plina (300-350 ml de urina) ca urmare a impulsurilor primite de la presoreceptorii din peretele ei, insa in cazul existentei unei vezici hiperactive, contractiile sunt declansate chiar si de prezenta a 100 ml de urina. Din acest motiv, pacientul va urina foarte frecvent, de multe ori senzatia de mictiune aparand in momente nepotrivite.

Din momentul in care mictiunea a fost initiata (in mod voit sau involuntar, uneori), actul in sine devine reflex si nu mai poate fi controlat de pacient. Sistemul nervos preia controlul acestuia si va trimite detrusorului impulsuri ce ii vor intensifica de fapt contractiile. Presiunea intravezicala creste, urina se va evacua, iar muschiul se va mentine contractat pana la golirea completa.

Acest proces apare si se desfasoara in cateva secunde, iar uneori pacientul nu are timp sa ajunga la toaleta. In aceasta situatie apare incontinenta urinara prin vezica hiperactiva. Din acest motiv vezica hiperactiva este o conditie ce interfera in mod constant cu activitatile zilnice ale pacientului, creiandu-i o stare permanenta de disconfort si alterandu-i calitatea vietii sociale si activitatea sexuala.

Cauza principala de aparitie a vezicii hiperactive o constituie functionarea defectuoasa a detrusorului. Aceasta poate, la randul ei sa fie determinata de:

- leziuni nervoase asociate unor traumatisme abdominale sau pelvine, sau unor interventii chirurgicale;

- litiaze vezicale;

- reactii adverse ale unor medicamente, in special diuretice si produse ce contin cafeina;

- boli neurologice (boala Parkinson, scleroza multipla, accidente vasculare cerebrale, leziuni de maduva spinala);

- infectii de tract urinar;

- tumori vezicale maligne si benigne, malformatii congenitale;

- prostatite, adenomul de prostata (hipertrofie benigna de prostata) sau cancer de prostata;

- obstructie de col vezical prin bride si aderente aparute in urma unor interventii anterioare pentru corectarea incontinentei.

Specialistii considera ca exista o triada simptomatica ce sugereaza prezenta vezicii hiperactive:

- mictiuni frecvente;
- imperiozitate de urinare;
- incontinenta urinara (cu golirea partiala sau totala).

Specialistii considera ca exista o corelatie intre anumite probleme de sanatate si aparitia vezicii hiperactive in randul unor anumiti pacienti. Astfel, sunt considerati factori de risc pentru aparitia vezicii hiperactive boli precum fibromialgia (ce este caracterizata printr-o profunda stare de astenie si oboseala musculara) si sindromul de intestin iritabil (boala manifestata prin dureri abdominale intense, cronice, balonare si tulburari de tranzit intestinal care constau in constipatie sau diaree, in unele cazuri acestea alternand).

De asemenea, persoanele cu ADHD, stari depresive sau anxioase au un risc crescut de a dezvolta, pe parcursul vietii, sindromul de vezica hiperactiva.

Deocamdata, specialistii nu au determinat cu precizie care este exact relatia dintre aceste stari patologice si declansarea vezicii hiperactive, dar se pare ca elementul comun al acestor boli il constituie alterarea unor circuite neuronale ce implica anumiti neurotransmitatori de tipul 5-hidroxitriptamina (5-HT).

Neurotransmitatorii sunt substante chimice care favorizeaza si faciliteaza, in acelasi timp, transmiterea impulsului nervos de la o celula la alta. Unii cercetatori considera ca exista o predispozitie genetica pentru dezvoltarea vezicii hiperactive.

Este important de precizat faptul ca pacientii care sufera de vezica hiperactiva nu trebuie sa se simta jenati de aceasta problema.

Este o boala ce se poate trata cu succes daca se apeleaza din timp la ajutorul medical de specialitate, iar tratamentul nu este complicat: de obicei schemele terapeutice combina tratamentul medicamentos cu exercitii fizice speciale, doar in cazuri extreme si cu evolutie indelungata fiind necesara interventia chirurgicala reparatorie.