Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Regenerarea osoasa la nivelul sinusului maxilar in Implantologie

Actualizat la data de: 06 Noiembrie 2018
Consultant medical:

Dr. Radu Colteanu
Medic specialist chirurgie orala si implantologie

Clinica: Velvet Dental

Regenerarea osoasa la nivelul sinusului maxilar in Implantologie

Sinusul maxilar este o cavitate inclavata la nivelul osului maxilar, fiind situat in lateral de fosele nazale deasupra radacinilor premolarilor si molarilor superiori. Nu de putine ori poate avea raporturi stranse cu apexul (varful radacinii) acestor dinti prin intermediul membranei care il protejeaza.

Dimensiunile sinusului maxilar precum si rapoartele pe care le are cu structurile anatomice invecinate difera de la o persoana la alta si variaza in functie de varsta: la copil are dimensiuni mai mici , iar pe masura ce avansam in varsta se pneumatizeaza (capata dimensiuni mai ample si coboara).

Prin intermediul ostiumului (orificiu localizat la nivelul meatului mijlociu) se realizeaza comunicarea sinusului cu cavitatea nazala, fapt ce permite drenajul eventualelor secretii si a mucusului acumulate la acest nivel.

Sinusul maxilar are multiple functii in organism si printre cele mai importante, ar fi urmatoarele:

- participa la procesul de respiratie, curatind, umidificand si incalzind aerul inspirat din exterior
- contribuie la echilibrarea presiunii create in cavitatea nazala
- participa la apararea imuna a cailor aeriene superioare
- contribuie la dezvoltarea intregului sistem facial
- asigura protectie impotriva traumatismelor ce pot aparea la nivelul etajului mijlociu al fetei



Nu de putine ori in cursul interventiilor de chirurgie implantologica suntem nevoiti sa recurgem la proceduri de aditie osoasa care intereseaza sinusul maxilar. Cum spuneam mai devreme, odata cu trecerea anilor si avansarea in varsta structura si dimensiunile acestei structuri se modifica si ne putem gasi in situatia in care nu avem destul volum osos in plan vertical pentru a putea insera implanturi la acest nivel.

Aditia osoasa la nivelul sinusului maxilar, denumita si Sinus Lifting poate fi de 2 tipuri:

1. cu acces direct la nivelul osului alveolar , exact prin locul unde urmeaza a fi introduse ulterior implanturile
2. cu acces extern, lateral: abordul este lateral si superior de varfurile radacinilor molarilor sau premolarilor superiori.

Primul tip de interventie este minim invaziva, find primita mai bine de catre pacient si se poate realiza sub anestezie locala fara niciun fel de complicatii. Procedura permite ridicarea membranei sinusului maxilar cu ajutorul instrumentarului special pentru un numar variabil de 2-3 mm, permitand inserarea implanturilor in aceeasi sedinta.

Concomitent se poate introduce sau nu pe aceasta cale si o mica cantitate de os sintetic. Perioada de vindecare necesara integrarii implanturilor este de 4-5 luni.

A 2 -lea tip de interventie este ceva mai complicat si se realizeaza atunci cand dimensiunile sinusului sunt cu adevarat mari iar volumul osos ramas la acest nivel este extrem de redus.

Accesul se face prin lateral, creand o fereastra osoasa. Prin aceasta se patrunde la nivelul sinusului, se ridica membrana , moment in care se pot insera sau nu implanturile in aceeasi sedinta, se aplica osul sintetic impreuna cu o membrana de protectie din colagen.

In cadrul celei de-a 2 a proceduri , se va opta pentru aplicarea sau nu a implanturilor concomitent cu interventia de aditie osoasa in functie de cantitatea, tipul si calitatea osului prezent la acest nivel. Perioada de vindecare si integrare osoasa necesara in acest tip de procedura este de 8 luni.

Interventia fiind una de migala, mai complicata si de lunga durata poate fi realizata de asemenea numai cu anestezie locala, dar in cazul pacientilor cu fobie de dentist sau foarte anxiosi se recomanda sedarea intravenoasa.



Nu in ultimul rand, pentru a putea realiza aceasta procedura de regenerare osoasa pacientul trebuie sa faca o serie de analize si sa existe conditii anatomice locale care nu contraindica acest procedeu.

Prin principalele contraindicatii am putea enumera:

- inflamatii ale mucoasei sinusului cu prezenta sinuzitei maxilare
- abcese sau supuratii in regiunea fetei
- boala de focar
- nevralgii faciale
- carcinoame prezente la acest nivel
- infectii respiratorii
- osteite si osteomielite de os maxilar

In cazul in care pacientul prezinta una dintre patologiile mentionate trebuie rezolvata, tratata in prealabil si numai dupa vindecare se poate opta pentru o eventuala procedura de aditie osoasa.

Este important sa diagnosticam corect si precoce orice tip de patologie prezenta la nivelul sinusului maxilar, altfel pot aparea complicatii severe la nivelul regiunii faciale.

In ceea ce priveste inserarea implanturilor si posibilitatea unei regenerari la acest nivel, hotararea se poate lua numai dupa un consult chirurgical de specialitate si in urma analizei amanuntite a investigatiilor imagistice (radiografie panoramica si computer tomograf).


Medici specialisti Stomatologie

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Inchide recomandarile
Vezi recomandarile noastre
Clinici, Medici si Servicii specializate
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate