Implantele, prezent si viitor

Implantarea de dinti artificiali, semnalata de cercetari antropologice ca fiind practicata, empiric desigur, inca inaintea erei noastre, capata prima descriere cu caracter stiintific mult mai tarziu in sec al XVIII-lea.

Ulterior, in sec al XIX-lea si primele decenii ale sec XX o serie de autori s-au preocupat de imbunatatirea procedeelor operatorii, totusi au fost putin concludente si putin incurajatoare. In ultimii ani insa, o mare abundenta de publicatii de specialitate au readus metoda implantelor dentare in preocuparea specialistilor si in atentia marelui public.

Implantologia vine astazi sa completeze arsenalul terapeutic al stomatologiei contemporane. Implantele isi fac tot mai mult drum in rezolvarea edentatiilor totale si partiale maxilare si mandibulare. Protezarea ca suprastructura a implantelor faciliteaza obtinerea unor rezultate exceptionale, estetice si functionale, adresandu-se practic unui spectru nelimitat de indicatii.

In timp ce protezarea conventionala, mobila, totala si partiala sau fixa, prin slefuirea dintilor stalpi se indica in primul rand in functie de caracteristicile anatomice date de repartizarea dintilor restanti, forma arcadelor, gradul de atrofie a crestelor dentare etc. pentru medicul ce alege varianta supraconstructiei pe implante, exista posibilitatea ca situatia data sa o poata schimba in asa fel incat sa satisfaca majoritatea cerintelor estetice si functionale ale pacientilor.

Preocuparile medicului stomatolog specializat in implantologie ce isi propune sa le redea sanatatea dentata si pacientilor pe cale de a-si pierde dintii afectati de boala parodontala in stadiu avansat, ce necesita extractii, dinti care au suferit fracturi subgingivale, dinti afectati de carie in faza terminala, traume si probleme endodontice. Acesti dinti se afla de obicei in regiunea anterioara a maxilarelor, cu o mare importanta estetica, tocmai de aceea majoritatea pacientilor ajung foarte tarziu in clinica de stomatologie, de teama ca vor ramane o perioada prea mare fara dintii frontali. In aceste cazuri se poate face implantarea imediat postextractional si cu realizarea unor lucrari dentare de tranzitie.

Acest act medical de inalta probitate profesionala presupune, oricat de grabit este pacientul, elaborarea unui diagnostic si plan de tratament preimplantar care presupune eliminarea tuturor focarelor infectioase dentare: parodontita marginala cronica, carii, afectiuni periapicale cronice fistulizate, care constituie surse de infectare a tesuturilor din jurul implantelor, precum si eliminarea traumelor ocluzale din care cel mai cunoscut este bruxismul (scrasnitul dintilor) nocturn tratat prin gutiere si cel diurn tratat prin autocontrol, altfel, el constituie un factor de mare risc pentru protezare prin suprastructuri pe implanturi.

Inaintea unui tratament implantologic ce vizeaza zone cu implicatii estetice se impune si o examinare clinica si radiologica a tesuturilor de sustinere a dintilor ce vor fi extrasi, precum si a dintilor vecini, pentru ca nu este suficient sa inlocuiesti coroanele dintilor extrasi ci dupa caz trebuie inlocuite tesuturile moi si dure pierdute.

Posibilitatea de inlocuire a acestor tesuturi prin grefe osoase si membrane, a largit foarte mult accesul la acest tratament modern si al pacientilor care alta data ar fi avut contraindicatii.

Studiile in domeniu se amplifica rapid si pot afirma ca afectiunile stomatologice si implantologia vor beneficia de folosirea unor inductori ai regenerarii osoase de tipul unor proteine morfogenetice osoase care in combinatie cu un material de grefare duc la formarea de os. In acelasi scop se utilizeaza si celule stem inserate odata cu grefa osoasa ele putandu-se trasnforma pe linie osteogenetica si sub influenta proteinelor morfogenetice osoase, realizand in final os matur.