Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Deficienta de cortizol

Actualizat la data de: 25 Septembrie 2024
Consultant medical:

Dr. Antonius Adriana
Medic specialist Medicina Interna

Clinica: Clinica MedLife

Generalitati

Sus
Deficienta de cortizol

Deficitul de cortizol este o afectiune in care organismul persoanei afectate nu dispune de o cantitate adecvata de hormon eliberat de glanda suprarenala, numit cortizol. Cortizolul este un steroid produs de glanda suprarenala, care este necesar pentru desfasurarea normala a unor functii ale organismului.

In principal, cortizolul regleaza tensiunea arteriala si controleaza nivelul de zahar din sange sau nivelul de glucoza din intreg organismul. Pentru a face acest lucru, acesta incearca sa produca o cantitate suplimentara de glucoza, sprijinind procesul metabolizarii grasimilor, proteinelor si carbohidratilor.

De asemenea, cortizolul ajuta organismul sa lupte impotriva bolilor si este esential in procesul de vindecare. Glanda suprarenala elibereaza adesea cantitati mai mari de cortizol in perioadele de stres sau atunci cand echilibrul homeostatic din organism este afectat de o infectie.

Deficitul de cortizol este de fapt rezultatul unei conditii numita insuficienta suprarenala, deoarece deficitul de cortizol deriva aproape intotdeauna din incapacitatea glandei suprarenale de a produce hormonii necesari unei bune functionari a organismului.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Cauze
  3. Simptome
  4. Diagnostic si tratament
  5. Citeste pe aceeasi tema

Cauze

Sus

- Boala Addison. Deficitul de cortizol are mai multe cauze posibile. Una dintre ele este Boala Addison, cunoscuta si sub numele de insuficienta corticosuprarenala cronica. Aceasta conditie apare atunci cand glandele suprarenale nu mai functioneaza corect.

Eliberarea insuficienta de cortizol, ca urmare a disfunctiei glandelor suprarenale, este de cele mai multe ori cauzata de leziuni prezente la nivelul acestora. Leziunile pot fi cauzate de sistemul imunitar, care ataca glandele suprarenale din motive necunoscute. Boala Addison este considerata o tulburare autoimuna caracterizata prin faptul ca sistemul imunitar produce anticorpi care ataca cortexul sau stratul exterior al glandelor suprarenale, in loc sa atace virusurile sau bacteriile din organism.

- Hipoadrenalism secundar. O alta cauza a deficitului de cortizol este hipoadrenalismul secundar. Afectiunea este cauzata de incapacitatea glandei pituitare de a produce suficient hormon adenocorticotrop. Lipsa de adenocorticotrop poate provoca functionarea incorecta a glandelor suprarenale, deoarece una din atributiile primare ale hormonului adenocorticotrop este de a semnala glandelor suprarenale sa elibereze cortizol. Aceasta conditie poate fi cauzata si de afectiuni ale hipofizei.

- Utilizarea de steroizi. Utilizarea de steroizi, fie ca o forma de tratament, fie ca impuls pentru imbunatatirea performantelor sportive sau ca tratament antiimbatranire, poate afecta, de asemenea, secretia de hormoni suprarenali. Atunci cand acesti hormoni externi (steroizii) ajung in sistemul circulator, glanda suprarenala considera in mod fals, ca in organism exista suficienti hormoni. Consecinta este oprirea productiei proprii de hormoni, inclusiv de cortizol.

Simptome

Sus

Atunci cand organismul sufera de deficienta de cortizol, sunt afectate in mod semnificativ multe dintre functiile cheie ale acestuia, ceea ce poate cauza aparitia unor boli grave si chiar deces.

- Modificari ale tensiunii arteriale sau a frecventei cardiace. Deoarece cortizolul sprijina reglarea tensiunii arteriale, deficitul de cortizol poate cauza modificari ale tensiunii arteriale sau a frecventei batailor inimii. Potrivit expertilor, insuficienta de cortizol provoaca o conditie cunoscuta sub numele de deficit suprarenal acut, care provoaca de cele mai multe ori accelerarea ritmului cardiac, probleme de respiratie si oboseala extrema.

In cazurile grave, deficitul acut de cortizol poate determina pierderea constientei sau coma. Daca va confruntati cu hipertensiune, modificari ale ritmului cardiac sau cu probleme de respiratie, solicitati ajutor medical de urgenta.

- Diaree cronica. Diareea cronica sau episoadele recurente de eliminare frecventa a scaunelor moi, pot fi simptome ale deficitului de cortizol. Potrivit expertilor, persoanele cu boala Addison care se confrunta cu deficit de cortizol, sunt adesea tratate cu medicamente care au rolul de a restabili in mod eficient nivelul de hormoni din organism.

Diareea cronica poate cauza deshidratare. Pentru a remedia sau preveni deshidratarea, beti mai multe lichide, inlcusiv bauturi care contin electroliti. Ca sa aveti cele mai bune rezultate, discutati cu medicul dumneavoastra, pentru a determina care este cel mai bun tratament pentru combaterea diareei, in cazul in care aveti deficit de cortizol.

- Hipoglicemie. Hipoglicemia sau nivelul scazut de zahar din sange este un simptom frecvent intalnit la persoanele cu deficit de cortizol. Potrivit expertilor, adultii si copiii cu deficit de cortizol au tendinta de a avea un nivel redus de zahar in sange. Acestia au nevoie de monitorizare atenta a nivelului de zahar din sange si suplimentarea cantitatii de glucoza, atunci cand deficitul de cortizol este prezent.

Daca dumneavoastra sau copilul dumneavoastra suferiti de deficit de cortizol, discutati cu medicul despre monitorizarea glicemiei si despre tratamentul de prevenire a problemelor medicale legate de valorile diminuate de zahar din sange. Manifestarile hipoglicemiei includ senzatia de foame permanenta, ameteli, tremuraturi, anxietate si confuzie. Odata ce nivelurile de cortizol sunt din nou la un nivel normal, simptomele hipoglicemiei tind sa dispara.

Diagnostic si tratament

Sus

Deficitul de cortizol este usor de diagnosticat printr-un simplu test de sange, prin intermediul caruia se poate verifica nivelul de cortizol sau a altor hormoni suprarenali din organism.

Tratamentul este de obicei compus din doua etape. In primul rand, se va aborda cauza deficitului, in special in cazul in care aceasta este determinata de utilizarea de medicamente cu steroizi. Dupa aceea, va fi instituita terapia de substitutie cu cortizol, care se bazeaza in principal pe administrarea de hidrocortizon.

Cu toate acestea, in cazul in care o persoana cu deficit de cortizol devine foarte stresata, productia de cortizol ar putea sa scada si mai mult, iar acest lucru ar putea pune in pericol viata acelei persoane. In aceste conditii, doza de hidrocortizon trebuie marita. Tratamentul ar putea sa presupuna:

  • cresterea dozei de hidrocortizon pe cale orala
  • administrare pe cale injectabila a unei doze mai mari de hidrocortizon.

Medici specialisti Endocrinologie

Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate