Care sunt asemanarile si diferentele intre diferitele tipuri de hepatita virala

Termenul de hepatita este compus din doua cuvinte alaturate hepato, care inseamna ficat si sufixul -ita care inseamna inflamatie. Asadar, hepatita se poate traduce ca fiind o inflamatie a ficatului.

Ficatul este cel mai greu organ al corpului uman (cel mai mare fiind pielea) si are o multitudine de functii: metabolica, secretorie, imuna, functie de depozit sau de productie a unor factori de coagulare.

Inflamatia ficatului poate fi produsa de virusuri, bacterii, diferite substante toxice precum alcoolul si drogurile, sau sa fie cauzata de un mecanism autoimun, dar cea mai frecventa cauza de hepatita o reprezinta virusul hepatitic.

Exista 5 tipuri de virusuri hepatitice, denumirile lor reprezentand primele cinci litere ale alfabetului: A, B, C, D si E. Au fost descoperite si alte tipuri de virusuri cu structura si actiune similara (F si G), dar cercetarile amanuntite au concluzionat ca acestea nu pot fi incluse in categoria virusurilor hepatitice.

Desi sunt infectii sistemice, virusurile afecteaza in principal celulele hepatice, modificand chimia si structura acestora, in acest fel alterand functia normala a ficatului.

Toate cele 5 tipuri de virusuri hepatitice produc in general acelasi tip de simptomatologie, dar exista si persoane la care simptomele nu apar, chiar daca este infectata.

Primele semne pe care le observa bolnavul sunt la nivelul materiilor fecale, care pot fi de culoare deschisa, culoarea argilei, iar urina este inchisa la culoare. De asemenea, culoarea pielii poate fi modificata in caz de icter.

Durerile abdominale in cadranul superior drept sunt provocate de regula de distensia capsulei lui Glisson. Alterarea digestiei poate cauza anorexie, greata, varsaturi, uneori diaree si constipatie.

Raspunsul inflamator determina aparitia simptomelor specifice: febra, frisoane (asemanatoare simptomelor de gripa), dureri musculare sau articulare.

Pruritul apare de obicei din cauza acumularii sarurilor biliare la nivel cutanat. Tot la nivel cutanat pot aparea echimozele sau hemoragii usoare datorita scaderii productiei factorilor de coagulare de la nivelul ficatului si dereglari ale absorbtiei vitaminei K.
Scaderea metabolismului energetic duce la stari de oboseala, fatigabilitate si slabiciune.

Deoarece nu se poate face o diferentiere clara in functie de simptomatologie, vom incerca sa vedem care sunt diferentele, dar si asemanarile, dintre structura virala, modalitatea de transmitere, tratamentul si eventualele complicatii pe care le pot avea cele cinci tipuri de hepatite.

Asadar, prima diferenta clara este cea a agentului patogen: virusul hepatitic.

Fiecare tip de hepatita este produsa de un virus cu structura diferita, iar denumirea este identica cu cea a virusului (hepatita A este produsa de virusul hepatitic A, hepatita B - de virusul hepatitic B etc.).

Singurul virus cu structura de tip ADN este cel al hepatitei B. Restul sunt de tip ARN, toate cele cinci avand o structura monocatenara. O situatie particulara o prezinta virusul hepatitei D, care are nevoie de virusul hepatitic B pentru a se replica. Astfel, el poate aparea simultan (co-infectie) sau ca o supra-infectare a hepatitei B.

Perioada de incubatie

Pentru hepatita A si D, perioada de incubatie este de 14 - 50 de zile. Hepatita E are o perioada de incubatie intermediara de 21- 60 de zile, iar hepatitele B si C au o perioada mai lunga de incubatie (45 - 160 zile, respectiv 14 - 180 de zile).

Majoritatea hepatitelor virale se transmit prin contactul cu sangele sau cu alte fluide corporale ale persoanei infectate. De asemenea, folosirea obiectelor personale contaminate cum ar fi periutele de dinti, lamele de ras, seringi sau unghiere pot de asemenea facilita transmiterea virusurilor hepatitice de la o persoana infectata la una sanatoasa.

Dar exista si diferente fundamentale in ce priveste modul de transmitere. De exemplu, hepatitele A si E au o transmitere fecal-orala sau se pot transmite fie prin contactul direct foarte apropiat cu persoana infectata sau prin consumul de alimente si bauturi contaminate.

Contactul sau atingerea ocazionala nu faciliteaza de obicei transmiterea virusului. Hepatita A este cunoscuta si sub numele de “boala mainilor murdare”, datorita igienei precare, care fac raspandirea virusului mult mai usoara.

Primele doua tipuri de hepatita se transmit si prin contact sexual, in cazul celorlalte tipuri modul acesta de transmitere fiind mai rar intalnit.
In ce priveste transmiterea verticala (de la mama la fat), doar hepatitele B si C prezinta aceasta proprietate. Au fost raportate cazuri de transmitere a hepatitei E in timpul sarcinii, dar doar sporadic.

De tratament specific beneficiaza doar hepatitele B, C si D. Pentru hepatitele B si C (pentru hepatita B doar in forma cronica) se folosesc in principal medicamentele antiretrovirale precum Lamivudina sau o combinatie de ledipasvir si sofosbuvir (Harvoni). Hepatita D se trateaza cu o substanta noua numita Lonafarnib sau cu interferon pegilat atunci cand coinfectia cu hepatita B se cronicizeaza.

In hepatitele A si E se folosesc doar tratamente simptomatice si de intarire a imunitatii organismului.

In cazurile de insuficienta hepatica, singurul tratament curativ este transplantul hepatic, dar eligibilitatea depinde de mai multi factori precum varsta, stadiul bolii, alte afectiuni asociate etc.

Complicatiile cele mai de temut sunt ciroza si cancerul. Ciroza hepatica apare atunci cand infectia se cronicizeaza si produce daune ireversibile la nivelul ficatului.

Tipul de hepatita cu cel mai mare potential de cronicizare este hepatita B. Imunizarea este un factor esential in diminuarea riscului de cronicizare, statisticile aratand ca 90% dintre bebelusii neimunizati si infectati cu hepatita B se cronicizeaza, procentul descrescand cu varsta, ajungand la numai 10% in cazul adolescentilor si adultilor.

Riscul de dezvoltare al cancerului hepatic (carcinom hepatocelular) apare exclusiv la variantele cronice ale hepatitelor B si C. Desi nu poate sa determine aparitia unui cancer hepatic, hepatita E este mai periculoasa in cazul femeilor insarcinate, acestea avand nevoie de monitorizare atenta pe tot parcursul sarcinii.

Singurul tip care nu poate fi prevenit prin vaccinare este hepatita C, vaccinul impotriva virusului hepatitic C fiind inca in faza de testare. Hepatita D poate fi prevenita prin imunizarea impotriva virusului hepatitic B.

Asadar, vaccinarea este una dintre cele mai importante modalitati de prevenire a hepatitei virale, iar pentru aceasta trebuie respectata cu strictete schema de vaccinare inca din maternitate.