LSD

A fost sintetizat de catre chimistul elvetian A. Hoffmann, director al departamentului cercetare Produse Naturale, la Sandoz (Basel, Elvetia) in 1938. Hoffmann descopera proprietatile halucinogene ale LSD mai tarziu, in 1943, in cursul studiilor asupra alcaloizilor din cornul de secara.

El si-a administrat o doza de 250 g de LSD, moment in care a constatat efectele halucinogene pe care le-a descris amanuntit. "Acum, incetul cu incetul incep sa ma bucur de culori si jocuri de forme nemaiintalnite, care persista in fata ochilor mei inchisi. Imagini caleidoscopice, fantastice, alternande, variate, deschizandu-se si apoi inchizandu-se in cercuri si spirale, explodand in fantani de culori, rearanjandu-se si amestecandu-se singure, in flux constant, navalesc asupra mea.

Cu aceste cuvinte, dr. Albert Hoffmann descrie, in cartea sa "LSD copilul meu problema" ("LSD My Problem Child", 1979), evenimentul din aprilie 1943, data cand si-a autoadministrat LSD.

LSD este considerat cel mai potent halucinogen cunoscut, dozele halucinogene (25 - 50 g) sunt suficiente pentru a produce efecte psihodisleptice.

Popularitatea se inregistreza mai ales in randul adolescentilor si a persoanelor tinere, fiind semnalat indeosebi consumul ca "drog de petrecere" ("party drug").

Exista cel putin 80 de denumiri in argou atribuite formelor sale de prezentare, in functie de desenele dozelor. Cele mai obisnuite: Acid, Trips, Yellow Sunshines, Blotter, Tabs, Doses, Pills.

- comprimate de dimensiuni foarte mici si colorate ("microdots");

- cuburi de zahar impregante cu solutie de LSD;

- bucati de gelatina (obtinute prin amestecarea solutiei de LSD cu gelatina si prelucrarea amestecului rezultat in forme denumite "window panes");

- "timbrele" - cel mai frecvent folosite - impregnarea unor bucati de hartie sugativa de marimea timbrelor postale, cu solutie de LSD, decorate cu desene variate, colorate;

- lichid (ocazional).

LSD-ul se administreaza de obicei pe cale orala, dar e posibila si administrarea injectabila. Absorbtia este rapida, se transforma la nivelul ficatului in metaboliti inactivi si se excreta pe cale urinara. LSD-ul trece bariera placentara.

LSD-ul este cel mai potent halucinogen (de 3000 de ori mai potent decat mescalina), cu efecte psihodisleptice, chiar la doze mai mici de 25 - 50 μg.

Actioneaza in principal asupra SNC producand:

- alterari ale perceptiei;

- perturbari de gandire;

- modificari comportamentale.

Efectele in general, sunt imprevizibile, fiind influentate de cantitatea consumata, personalitatea consumatorului, dispozitia si asteptarile acestuia, contextul utilizarii.

De obicei, efectele apar in 40-60 minute, ating maximul dupa 2-4 ore si se mentin 6-12 ore.

LSD poate sa determine:

- midriaza;

- anorexie;

- hipertensiune arteriala;

- cresterea alurii ventriculare (tahicardie);

- hipertermie;

- greata, varsaturi;

- disconfort abdominal;

- afectarea functiei psihomotorii, urmate de insomnie (dupa ce drogul a fost indepartat);

- nivel crescut al glicemiei.

Reactiile adverse sunt de natura psihologica si nu depind de prezenta substantei in organism. Aproape toti consumatorii care au incercat macar o data substante halucinogene, descriu ca prima modificare psihica, stralucirea crescuta a culorilor.

Halucinatiile declansate de LSD nu sunt, de fapt, decat pseudohalucinatii, consumatorii fiind aproape intotdeauna constienti de faptul ca impresiile traite nu sunt reale. Intr-un fel, LSD permite revenirea la o stare infantila a organizarii perceptiilor ce definesc starea de constienta.

Pericolul psihic imediat este reprezentat de starea depresiva dinaintea consumului care poate degenera intr-o experienta "horror".

Pericolele fizice sunt reprezentate de malformatiile congenitale la copiii mamelor care au consumat LSD in timpul sarcinii.

Efectele LSD par a fi date de actiunea asupra sistemului serotoninergic, LSD fiind un autoreceptor agonist al receptorilor 5HT₂ (autoreceptorul este un receptor de pe un neuron pentru un transmitator pe care acel neuron il elibereaza, activarea fiind de tip feedback negativ).

LSD actioneaza si ca agonist partial serotoninergic. Implicarea acestor receptori in mecanismul producerii halucinatiilor este sustinuta de observatia experimentala ca antagonistii 5HT₂ (ex. ritanserin) sunt eficienti in blocarea efectelor comportamentale si electrofiziologice ale halucinogenelor.

Cazuri letale atribuite efectelor directe ale LSD-ului nu au fost raportate; doza letala este considerabil mai mare decat cea pentru efecte halucinogene (din acest punct de vedere LSD este considerat un „drog uimitor de sigur").

Totusi, accidente cu sfarsit letal si sinucideri sunt semnalate in cursul intoxicatiei sau dupa consumul de LSD (la acestea contribuie si comportamentul combativ si autodistructiv al subiectului).

Manifestari cu risc vital pot fi cele cauzate de stimularea simpatica intensa, care determina:

- aritmii;

- hipertensiune arteriala;

- hipertermie severa;

- convulsii.

Starea indusa de consumul de LSD poarta numele de "trip" ("calatorie") si reprezinta o stare psihotica temporara (reactiile adverse manifestate sunt denumite "bad trip").

Manifestarile din intoxicatia cronica produsa de LSD sunt:

- tulburari vizuale, care apar constant si printre primele (ex. culorile devin mai intense, in faza euforica predominand rosu - galben si verde deschis, iar in faza depresiva predominand albastru si verde inchis. Se dezvolta imagini pulsatile, suprafetele netede sunt presupuse a fi adanci, obiectele fixe incep sa oscileze si sa "curga").

- apare sinestezia ("incrucisare a simturilor": subiectul aude culori si vede sunete).

- hipersensibilitatea la sunete.

- tulburari extreme ale dispozitiei (senzatiile si trairile subiectului, sentimentele lui se schimba in mod dramatic, subiectul poate simti in acelasi timp mai multe stari emotionale sau oscileaza rapid de la o stare la alta).

- depersonalizare.

- tulburari de percepere a timpului si spatiului.

Perturbarile pot avea uneori caracter inspaimantator (sentimente si ganduri terifiante, teama de pierdere a controlului, disperare si spaima de moarte iminenta). In timpul reactiei de tip „bad trip", subiectul este constient, cu simt de orientare, dar anxios si putand dezvolta rationamente paranoide sau bizare; poate fi combativ si autodistructiv.

Nu este descris pentru LSD un comportament compulsiv, dominat de dorinta constrangatoare, irezistibila de administrare a drogului de o intensitate la fel de mare ca si in cazul altor droguri (amfetamine, cocaina, morfinomimetice), unii subiecti reducand consumul sau renuntand la el.

Toleranta se dezvolta rapid (de la o doza initiala de 50 μg administrata o data sau de doua ori pe saptamana, se ajunge la doze de 400 μg si chiar 800 μg), dar si dispare rapid (cateva zile).

Dependenta fizica nu a fost descrisa pentru LSD. Nu s-au inregistrat manifestari de abstinenta.

Consumul de LSD poate precipita episoade de schizofrenie, in special la indivizii cu tulburari psihice preexistente.

Nu pot fi facute predictii referitoare la manifestarea HPPD ("flashback"-uri, "rememorari"), dar incidenta este de obicei de 1 la 20 de consumatori; desi acest tip de reactii cronice apare mai frecvent la consumatorii la care s-a manifestat "bad trip" si care, in mod constant, folosesc abuziv substanta, au fost raportate totusi chiar si dupa o singura doza de LSD.

"Flashback"-urile (de perceptie - in special tulburari vizuale, somatice - parestezii, tahicardie, si emotionale - sentimente de singuratate, panica si depresie) sunt scurte sau pot dura cateva ore; cele mai grave sunt cele de ordin emotional, din cauza persistentei sentimentelor de frica, singuratate si a altor stari emotionale care pot conduce la suicid.

Riscul major il reprezinta psihoza acuta sau cronica. Episodul acut dureaza pana la 24 ore si este caracterizat de:

- intensificarea perceptiilor;

- iluzii;

- sentimente de depersonalizare;

- halucinatii;

- midriaza;

- tahicardie;

- transpiratie;

- tremor;

- vedere neclara;

- anxietate marcata, posibil depresie;

- gandire paranoida;

- afectarea judecatii.

Concluzie - in pofida unor particularitati legate de absenta comportamentului compulsiv de consum si absenta dependentei fizice si, implicit a sindromului de abstinenta, consumul de LSD este considerat o practica foarte grava, ce determina o alterare profunda a psihicului consumatorului si o decadere fizica si psihica, prezentand, in acelasi timp, si implicatii sociale.

Tratamentul starii de intoxicatie produsa de LSD se refera la subiectii cu manifestari de tip "bad trip" sau atacuri de panica.

Masuri de urgenta:

- plasarea subiectului intr-un mediu linistit (minimalizarea stimulilor externi care ar putea agrava starea psihotica), supravegherea si calmarea acestuia prin asigurari permanente privind caracterul temporar al starii traite.

- administrare de anxiolitice (diazepam sau midazolam) pentru combaterea agitatiei si anxietatii grave (se vor evita antipsihoticele, care pot produce hipotensiune arteriala, scaderea pragului convulsivant si reactii extrapiramidale).

- tratatament simptomatic corespunzator manifestarilor simpatomimetice (convulsii, hipertermie, hipertensiune arteriala, aritmii).

- dupa stabilizare, consult psihiatric si, in functie de acesta, tratament de specialitate corespunzator.