GHB

GHB ("drogul violului") este unul din flagelurile secolului. Este un produs stupefiant pe care consumatorii il utilizeaza pentru favorizarea relatiilor sexuale "fortate".

Barbatii au constatat o relativa stimulare sexuala, iar femeile au resimtit o sexualitate in deriva, constand in relatii multiple, involuntare, despre care ele pastreaza o amintire instabila si neclara.

Produsul este de obicei pus in bautura partenerei, pe care "partenerul" vrea s-o drogheze.

Consumatorii de GHB il apreciaza, in particular, ca drog "post-party", utilizarea devenind "festiva" si frecvent criminala, de unde si numele de "drogul violului".

GHB are o structura foarte apropiata de GABA (acidul -amino butiric), un puternic inhibitor al sistemului nervos central.

GHB nu are proprietati afrodisiace efective, dar provoaca o dezinhibare sexuala, in legatura si cu efectul sau sedativ. GHB stimuleaza de asemenea creierul, eliberand hormonii de crestere excedentari, atat de apreciati de culturisti.

In functie de consumator si doza, efectele GHB dureaza pana la 3-4 ore, dupa care se biotransforma pana la apa si dioxid de carbon, astfel incat prezenta lui nu mai poate fi detectata.

GHB se prezinta sub urmatoarele forme:
- lichida;
- pulbere;
- capsule;
- granule.

GHB poate fi dizolvat in apa sau intr-o bautura alcoolica. Dizolvat intr-un pahar cu bautura alcoolica, nu imprima acesteia miros si in general nici gust (poate un slab gust sarat), producand insa spuma.

Dozele mai mari de 5mg/kg determina:
- bradicardie mergand pana la asistolie;
- depresie/stop respirator;
- convulsii, posibil deces.

O doza de 15mg/kg este asociata cu intoxicatia acuta, iar o doza de 4g a fost asociata cu decesul.

Supradozajul se manifesta prin vertij intens (asemanator efectului alcoolului), greata, voma si apoi un somn profund.

Semne de alarma ce releva abuzul de GHB:
- modificari de personalitate;
- tulburari de gandire;
- pierderea placerii pentru activitatile obisnuite in trecutul apropiat;
- comportament evaziv.

Efectele imediate sunt cele asemanatoare unei stari de ebrietate, la care se adauga euforia, dezinhibarea. Efectele amnezice si anestezice dispar dupa cateva ore.

De curand, Rohypnolul, GHB si Ketamina, au devenit foarte populare in "party-rave" sau in cluburile de noapte datorita efectului lor relaxant si amnezic. Se asociaza cu alcool, opiacee sau inhalare de vapori de substante nocive; in urma acestor asocieri apar varsaturile incoercibile, cu urmari foarte periculoase, producandu-se chiar decesul.

GHB consumat singur pe termen lung, nu provoaca un efect nociv cuantificabil. Manifestarile sindromului de retragere apar rapid, in general dupa 1-6 ore de la ultima doza.

Printre acestea se pot numara:
- anxietate;
- neliniste;
- insomnie;
- tremor;
- confuzie;
- delir;
- halucinatii auditive tactile si vizuale;
- tahicardie, hipertensiune arteriala;
- greata, voma;
- diaforeza.

Varful manifestarilor apare la 24 de ore, iar delirul poate persista pana la 48 de ore.

Tratamentul intoxicatiei acute cu GHB presupune sustinerea respiratiei (intubare orotraheala si ventilatie asistata in caz de necesitate) si medicatie simptomatica.

"Management"-ul clinic al sindromului de retragere la GHB necesita mentinerea balantei hidroelectrolitice in timpul dezintoxicarii (multi dintre pacienti sunt anorexici si ignora hrana si apa, de aceea acestia ar trebui sa primeasca intravenos fluide, electroliti, dextroza si tiamina).

Tot in cazurile severe se poate ajunge la rabdomioliza; in astfel de situatii este indicata terapia hidroelectrolitica pentru a restabili fluxul urinar si sedative pentru scaderea activitatii musculare.

Benzodiazepinele cum ar fi lorazepam, clordiazepoxid si diazepam sunt folosite pentru ameliorarea unora dintre semnele si simptomele sindromului de retragere. Pot fi necesare doze crescute de benzodiazepine pentru a controla agitatia.

Barbituricele in combinatie cu benzodiazepinele au fost utilizate cu succes in combaterea simptomelor din sindromul de retragere.

Este recomandat controlul medicamentos al agitatiei psihotice din cadrul sindromului. Pacientilor la care se constata grimase, miscari tonico-clonice in cadrul sindromului de retragere, li se poate administra divalproat sodic care creste nivelurile GHB endogen; acesta creste insa, tranzitoriu, si nivelurile transaminazelor.

Medicatia beta-blocanta poate fi administrata pentru controlul hiperactivitatii autonome (cresterea alurii ventriculare, a tensiunii arteriale, diaforeza, tremor, atacuri de panica). Desi aceasta este benefica pentru scaderea simptomelor autonome, nu este eficienta in prevenirea delirului sau psihozei.

In unele tari GHB este folosit pentru a ameliora simptomele de retragere la alte droguri.