HIV
Generalitati
SusVirusul HIV ataca anumite tipuri de globule albe (limfocitele T CD4+) care fac parte din sistemul imunitar. Pe masura ce sistemul imunitar incepe sa slabeasca, globulele albe devin incapabile sa opuna rezistenta impotriva bolilor si de a lupta impotriva germenilor. Germenii care in mod normal ar fi rapid neutralizati, raman in organism si se inmultesc.
SIDA nu este cauzata de virusul HIV insusi, ca in cazul unei boli virale obisnuite, ci se datoreaza incapacitatii sistemului imunitar de a lupta impotriva infectiilor. In termeni medicali, o serie sau un grup de simptome si afectiuni ce tind sa actioneze impreuna poarta numele de sindrom. De aici si denumirea bolii de SIDA, adica Sindromul Imunodeficientei Dobandite.
Cuprins articol
Originea virusului HIV
SusPrimele cazuri de SIDA au fost diagnosticate in mod oficial in SUA. In anul 1981, in functie de modul de raspandire si alti factori, medicii au dedus ca boala nou-aparuta era cauzata de un germen minuscul, un tip de virus. Prin 1983, oamenii de stiinta din SUA si Franta au descoperit, independent, virusi despre care se credea ca provoaca SIDA. Francezii au denumit virusul descoperit Virusul Asociat al
Limfoadenopatiei sau VAL, deoarece cauzeaza adenomegalie (cresterea in dimensiuni a nodulilor limfatici din organism). Cercetatorii americani au dat virusului descoperit numele de Virusul Limfatic Celular Uman III sau HTLV III, datorita modului in care acesta ataca celulele corpului. Dupa mai multe controverse privind numirea virusilor si echipa de cercetatori care ii identificase prima data, virusii s-au dovedit a fi aproape identici.
In final, acestia au fost denumiti HIV, adica Virusul Imunodeficientei Umane.
Majoritatea cercetatorilor cred ca virusul isi are originea in cimpanzeii si maimutele din Africa. Virusii asemanatori cu HIV, denumiti VIP (Virusii Imunodeficientei Primatelor) sunt caracteristici maimutelor. Se crede ca HIV ar fi evoluat din acesti virusi, in urma experimentelor cu sange si organe de maimute sau a ceremoniilor traditionale ce implica sacrificiul acestora.
Analizele genetice si cercetarile asupra raspandirii HIV-ului arata ca virusul are sub 100 de ani, dar peste 20. Probabil a aparut intr-un grup restrans de persoane dintr-o zona indepartata, cu multi ani in urma si s-a raspandit odata cu intensificarea calatoriilor.
Mecanism fiziopatogenic
SusNumeroase cercetari au fost intreprinse pentru a se afla cum afecteaza virusul HIV sistemul imunitar, insa, pana la mijlocul anilor ’90, nu au fost descoperite toate detaliile. Ceea ce se stie este ca virusul ataca unele tipuri de celule din organism. Printre acestea sunt globulele albe din sange, denumite limfocite si alte celule ale sistemului imunitar care in mod normal ajuta organismul sa se apere impotriva virusilor, bacteriilor si altor germeni.
De obicei, cand un anumit tip de germen patrunde in organism, sistemul imunitar creaza molecule speciale impotriva acestuia, numiti anticorpi. Anticorpii plutesc in sange si in lichidele corpului si se lipesc de germeni sau ii distrug, facandu-i inofensivi.
Intr-o anumita masura, la fel se intampla si atunci cand HIV patrunde in organism. Sistemul imunitar produce anticorpi impotriva virusului.
In acest stadiu, o analiza a sangelui sau a unui lichid din corp poate demonstra daca o persoana are HIV. Testul nu detecteaza virusul propriu-zis, ci anticorpii impotriva acestuia. Daca anticorpii sunt prezenti, testul este pozitiv, indicand prezenta virusilor. Intre timp, virusii „adormiti” se ascund si se modifica permanent in interiorul celulelor corpului, neatinsi de anticorpi. Dupa un timp, virusul HIV incepe sa se multiplice din nou, iar primele simptome fizice de SIDA incep sa apara.
Din cand in cand apar pareri conform carora virusul HIV nu provoaca SIDA. Se spune ca virusul este prezent doar la persoanele care au SIDA si chiar ca unele cauze necunoscute declanseaza atat HIV cat si SIDA. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor de stiinta si medicilor considera ca HIV este cauza SIDA.
Cercetarile intensive incepute in anii ’80 au facut din HIV unul din cel mai studiat virus cunoscut pana in prezent. Cercetatorii au descoperit structura detaliata a acestuia si au trasat o harta a genelor sale. Ei au ajuns la concluzia ca exista mai multe tipuri de virus HIV, nu doar unul. Acestia se modifica continuu, facand dificila producerea de vaccinuri.
Organismele persoanelor afectate de aceasta boala nu mai pot lupta impotriva germenilor; de cele mai multe ori boala iese invingatoare din aceasta lupta crunta.
Retrovirusurile si HIV
Virusurile sunt cele mai simple forme de viata. Multe boli, cum ar fi pojarul, oreionul, racelile si gripa sunt provocate de virusi. Un virus tipic prezinta o portiune centrala sau miez construita din ADN–acid dezoxiribonucleic. Acest acid stabileste genele unui virus–codurile chimice necesare construirii mai multor virusi identici cu el. Miezul de ADN este acoperit de un invelis asemanator cu un mozaic, format din diverse molecule de proteine.
Cu toate acestea, un virus nu se poate multiplica singur, ci are nevoie de o celula vie, cum ar fi o celula din corp, care sa-i fie gazda. Virusul patrunde in celula gazda, adauga genele sale celor ale gazdei si determina mecanismul chimic al celulei sa fabrice sute de mii de copii ale sale. Apoi, acesti virusi ies din celula-gazda, o distrug si sunt pregatiti sa infecteze si alte celule.
HIV este un virus neobisnuit, apartinand unui grup de virusi denumiti retrovirusi. Acestia nu contin ADN, in schimb prezinta ARN. In interiorul celulei-gazda, ARN-ul este mai intai transformat in ADN, iar apoi acest ADN este folosit drept cod pentru inmultirea virusurilor.
Simptome
SusVirusul HIV este neobisnuit deoarece principalele efecte ale acestuia nu se simt o perioada de timp, cuprinsa in general intre 5-10 ani dupa ce a patruns in organism. Cand o persoana este infectata cu HIV, virusul se multiplica rapid. El poate fi detectat in sange si in lichidul cefalorahidian. Persoana in cauza poate sa nu fie afectata in aceasta faza sau poate avea unele simptome asemanatoare cu cele ale gripei, cum ar fi curgerea nasului si febra, eruptie pe piele, adenopatie axilara sau dureri de cap frecvente. Aceste simptome vor fi adesea atribuite unei raceli.
Aceste simptome si nivelurile ridicate ale virusului HIV in organism dispar de obicei dupa cateva saptamani, cand persoana infectata se simte bine din nou. Virusul este prezent, dar inactiv. Persoana respectiva poate transmite inconstient virusul si altora. Pana la urma, probabil dupa multi ani, HIV se reactiveaza si incepe sa se multiplice din nou. Acum este momentul cand apare SIDA. Afte bucale si leucoplazia paroasa apar adesea pe limba bolnavului de SIDA.
Aftele bucale apar sub forma unor pete albe pe limba; leucoplazia consta in niste bube albe de-a lungul limbii. In acest stadiu, sistemul imunitar incepe sa lupte, iar numarul globulelor albe din sange incepe sa scada.
In unele cazuri treptat sau in altele dupa doar cateva saptamani, incep sa se dezvolte diverse boli. Acestea pot fi infectii ale pielii si ale mucoaselor.
Corpul poate ceda in fata unor infectii, ca pneumonia si tuberculoza sau meningita sau encefalita. Astfel de inflamatii pot cauza confuzie sau probleme mentale (inclusiv dementa). Pot aparea de asemenea tulburari de vedere, diaree sau probleme digestive si rani cu sangerari excesive. Alte boli ce pot sa apara sunt: diferite forme de cancer, ca sarcomul Kaposi, care provoaca leziuni ale pielii. Dupa cateva saptamani sau luni, bolnavul intra in ultimele faze ale bolii, deoarece afectiunile variate coplesesc organismul.
Mod de transmitere
SusIn comparatie cu alte virusuri, HIV se transmite relativ dificil. El nu poate supravietui in afara organismului, departe de caldura si lichide si, prin urmare, nu se gaseste in aer. Aceasta inseamna ca oamenii nu se pot infecta inspirandu-l. In conditii normale HIV nu poate fi contactat prin tuse, stranut, insecte, ca muste si tantari sau prin folosirea colectiva a prosoapelor, tacamurilor sau a altor obiecte.
HIV se poate transmite prin trei cai principale, fiecare implicand schimbul de sange sau de lichide din organism. Oamenii pot contacta virusul atunci cand sangele sau un lichid (de exemplu sperma) din corpul unei persoane infectate intra in contact cu propriul lor sange sau lichide in interiorul organismelor lor.
O cale de transmitere a virusului HIV este prin contact sexual. Acesta include atat relatiile heterosexuale cat si pe cele homosexuale. Virusul este transmis de la un partener la celalalt prin intermediul lichidelor din corp.
A doua cale prin care se transmite HIV este cea transplacentara de la mama infectata la copilul aflat inca in uter. Virusul poate patrunde in sangele copilului inainte ca acesta sa se nasca, cand se dezvolta in uter sau in timpul nasterii.
A treia cale de contactare a virusului este prin sange sau prin lichidele corpului, de obicei prin injectare. Inainte ca sangele sa fie testat pentru HIV, unele persoane au donat sange. Unii dintre cei care au primit sangele contaminat au fost infectati. In prezent, sangele donat este examinat cu atentie, in scopul prevenirii raspandirii virusului HIV prin transfuzii. Virusul poate fi transmis si prin refolosirea unui ac hipodermic nesterilizat sau a unei seringi nesterile, deja folosita de o persoana infectata.
Tratament
SusPe masura ce medicii si pacientii au castigat experienta legata de boala, s-au inregistrat imbunatatiri in ingrijirea pacientilor si tratarea bolilor si afectiunilor provocate de SIDA. De exemplu, unele tipuri de pneumonii declansate de SIDA pot fi tratate cu medicamente antibiotice si antivirale. Inflamatiile pielii, cauzate de sarcomul Kaposi sunt remediate prin radioterapie (radiatii sau tratament cu raze X).
Dar in prezent nu se cunoaste un tratament curativ impotriva SIDA si nici un tratament eficient pe termen lung. De asemenea, nu exista vaccin (imunizare) pentru a impiedica evolutia si raspandirea virusului HIV, cum exista impotriva poliomelitei, pojarului si altor boli similare. In ciuda eforturilor continue de cautare de medicamente si vaccinuri anti-SIDA si a succeselor ocazionale, progresele s-au dovedit a fi lente si dificile.
Deoarece virusurile traiesc si se inmultesc in interiorul celulelor-gazda, acestia sunt „tinte” greu de atins. Exista putine medicamente antivirale eficiente, in comparatie cu multele antibiotice care omoara bacteriile. Medicamentul zidovudina (AZT) incetineste evolutia SIDA la unele persoane. Insa poate avea efecte secundare neplacute sau grave: greturi, varsaturi, stari de slabiciune, iar in unele cazuri poate deteriora maduva osoasa. Unii pacienti nu pot sau prefera sa nu ia acest medicament.
O alta metoda stiintifica este impiedicarea virusului HIV de a se fixa pe suprafata celulei-gazda. Punctele de atasare dintre virus si celulele corpului sunt bine percepute. Oamenii de stiinta incearca sa creeze un medicament care sa intervina in procesul de legare dintre virus si celula sau sa-l blocheze si spera totodata ca acesta va omori si virusul in acelasi timp.
Profilaxie
SusMulte zvonuri s-au vehiculat cand SIDA a fost prima data recunoscuta ca boala. In prezent se stie ca oricine poate fi infectat cu HIV. Tanar sau batran, homosexual sau heterosexual, alb sau negru, barbat sau femeie - virusul poate afecta pe oricine, in functie de circumstante. Important este daca o persoana este implicata in asa-numitele "activitati cu grad ridicat de risc". Aceste activitati includ folosirea de droguri injectabile cu ace nesterile si schimbarea frecventa a partenerilor sexuali sau sexul neprotejat (fara folosirea prezervativului).
Oricine poate reduce riscul de a se infecta cu HIV prin evitarea activitatilor mentionate. Aceasta inseamna evitarea drogurilor si sex protejat. Protectia consta in folosirea prezervativului si limitarea numarului de parteneri sexuali. Este importanta cunoasterea detaliata a trecutului sexual al partenerului, deoarece de la infectia cu HIV pot trece ani de zile pana la declansarea bolii SIDA. In acest interval de timp, persoana infectata cu HIV poate parea sanatoasa si poate sa nu stie ca poarta virusul, fiind insa capabila sa-l transmita si altora. HIV se poate afla si in saliva, dar se crede ca nu poate fi transmis prin sarut.
Cu siguranta, SIDA este o amenintare grava a sanatatii oamenilor. Conform estimarilor, la inceputul anilor ’90 peste 10 milioane de persoane aveau HIV. Organizatia Mondiala a Sanatatii arata ca acest numar a ajuns la 40 de milioane in 2000. In SUA, in 1991, o persoana cu SIDA murea la fiecare 12 minute.
Aproape toate tarile lumii sunt afectate de aceasta boala, desi HIV se gaseste cu precadere in anumite zone, cum ar fi America de Nord, Caraibe, Africa Centrala si Asia de Sud-est. Deoarece majoritatea persoanelor infectate cu HIV vor avea SIDA si nu vor supravietui, aceasta este o pierdere enorma de vieti si resurse umane. In timp ce oamenii de stiinta continua sa caute un tratament, singurul mod de aparare este schimbarea obiceiurilor personale, evitand activitatile cu nivel ridicat de risc. Campanii pentru incurajarea sexului protejat au fost lansate in lumea intreaga.
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
Medici specialisti Infectioase
- Dr. Adriana Motoc - Spitalul clinic de boli infectioase si tropicale prof. dr. VICTOR BABES
- Dr. Gabriel Coltan - Institutul de boli infectioase prof. dr. MATEI BALS
- Dr. Mariana Mardarescu - Institutul de boli infectioase prof. dr. MATEI BALS
- Dr. Cleo-Nicoleta Rosculet - Institutul de boli infectioase prof. dr. MATEI BALS
- Dr. Laura Maria Albu -
Articole recomandate
- Mituri si realitati despre contactarea, simptomele si tratamentul HIV/SIDA
- Lipodistrofia la pacientii infectati HIV sub tratament antiretroviral
- Sfaturi pentru persoanele cu HIV
- HIV si cancerul: riscuri, tipuri si optiuni de tratament
- Simptomele infectiei cu HIV la femei
- Antiretroviralele HIV – aderenta la tratament si efectele secundare
- Se poate transmite virusul HIV prin sarut?
- Limfoame asociate cu SIDA – Tratament
- Caracteristicile bolii SIDA si ale persoanelor seropozitive