Gestionarea episoadelor acute de guta

Guta reprezinta o afectiune ce rezulta din eliminarea deficitara a acidului uric, ceea ce duce la depunerea de urati de sodiu in tesuturi, determinand aparitia unor tulburari la nivelul articulatiilor si la nivelul rinichilor.

Acidul uric este o substanta chimica, produsa atunci cand organismul uman descompune diverse alimente care contin compusi organici numite purine, ce le gasim in alimente precum: carne de vanat, peste, ficat, fasole, dar si in anumite bauturi cum ar fi berea si vinul.

Nivelurile crescute de acid uric poarta denumirea de hiperuricemie (prea mult acid uric crescut in sange) si este o afectiune ce apare frecvent la sexul masculin in jurul varstei de 50 ani, iar boala ce rezulta in urma excesului de acid uric neeliminat din organism duce la aparitia gutei.

Guta mai este considerata si un tip de afectiune reumatica deoarece prezinta aproximativ aceleasi simptome ca si cele din reumatismul articular, dat fiind faptul ca depunerile cristalelor de urati au loc la nivel articular, rezultand astfel aparitia fenomenelor inflamatorii.

Frecventa bolii

Aceasta boala prezinta o frecventa destul de mare in ultimii ani, in special in randul barbatilor cu o greutate mare si cu excese alimentare. Nu este exclus ca si femeile sa dezvolte aceasta boala, mai ales cele intrate la menopauza prezinta un risc mai mare de a dezvolta afectiunea.

Principalele cauze sunt:

- consumul exagerat de alimente bogate in acid uric;
- consumul de alcool;
- consumul de medicamente diuretice;
- factorii ereditari (mostenirea genetica);
- medicamente care scad sistemul imunitar;
- obezitatea;
- psoriazisul;
- insuficienta renala;
- vitamina B3 (niacina);
- hipertensiunea;
- colesterolul crescut;
- postul alimentar din perioada sarbatorilor poate fi un factor declansator.

Criza de guta se manifesta initial printr-o durere debutata brusc si localizata la nivelul halucelui (degetul mare de la picior), foarte intensa, permanenta, ce apare de obicei in timpul noptii, accentuata de cea mai mica atingere si de orice tentativa de mobilizare. Articulatia este tumefiata (umflata), rosie, calda si dureroasa.

Zonele cele mai afectate sunt: degetele de la picioare, genunchii, gleznele, mainile si coatele. In cazul in care boala se cronicizeaza si nu este tratata la timp, acidul uric incepe sa se depuna sub forma de cristale de urati in diverse organe, iar cel mai frecvent organ afectat este rinichiul, unde pot aparea asa-numitele “pietre la rinichi” (litiaza renala) cu simptomatologia specifica: durere lombara, febra, frisoane, greturi, varsaturi, dureri mictionale si alterarea starii generale.

Investigatiile ce trebuie facute nu sunt costisitoare si nici nu pun viata pacientului in pericol.

Se incepe prin a face un examen complet al sangelui, analize care sa cuprinda si determinarea acidului uric din sange, apoi daca acesta are o valoare crescuta se face si un examen sumar de urina pentru a se vedea daca exista si sediment urinar (sedimentarea urinei si analiza sedimentului) si daca acesta contine urati care favorizeaza depunerea la nivel articular sau renal, in mod special.

Daca simptomele persista si acidul uric se mentine crescut se vor face prelevari de lichid sinovial (din interiorul unei articulatii) cu ajutorul punctiei articulare ghidata ecografic si pentru a se observa daca microscopic exista cristale de urat de sodiu.

Crizele de guta pot recidiva in mod regulat, dar in mare parte sunt influentate de excesele alimentare si consumul de alcool. Principala complicatie este formarea de calculi urinari si declansarea colicilor renale destul de dureroase si cu o simptomatologie descrisa mai sus.

In absenta tratamentului sau in cazul unui tratament incorect administrat apar tofii gutosi, ce sunt descrisi ca niste depozite de acid uric de culoare alba, sub piele, ce sunt sensibili la palpare si intalniti la nivelul articulatiilor mici de la degete, la articulatiile mari, pe urechi sau chiar la nivelul tendonului lui Ahile de la picior.

Complicatia cea mai severa este afectarea renala, data de litiaza renala ce poate duce treptat la insuficienta renala daca nu este tratata la timp si daca nu se echilibreaza valoarea acidului uric din sange.

Criza de guta se trateaza cu un medicament ce se administreaza doar in timpul puseului dureros. Uneori, acest medicament este considerat si un test pentru confirmarea diagnosticului in sensul in care simptomatologia se remite sau nu.

Apoi se continua cu antiinflamatorii, care ajuta la scaderea inflamatiei si reducerea simptomelor greu de suportat, iar pentru scaderea concentratiei de acid uric din sange si mentinerea unei valori-tinta se administreaza medicamente numite hipouricemiante, care au rolul de a accelera eliminarea acidului uric pe cale renala sau de a impiedica formarea acestuia.

De retinut este si faptul ca pacientii pot prezenta un nou atac de guta chiar la initierea tratamentului care scade uratul deoarece medicamentul stimuleaza desprinderea cristalelor de urati prin dizolvarea lor partiala, desi se spune ca marirea dozei scade riscul aparitiei crizelor noi de guta.

Tratamentul trebuie mentinut pe o perioada lunga de timp pentru a scadea riscul reaparitiei puseelor, iar odata ce se obtine o concentratie-tinta si stabila a acidului uric, analizele trebuie repetate din 6 in 6 luni pentru a verifica daca valoarea-tinta terapeutica se mentine sau daca mai trebuie ajustate dozele terapeutice.

Din momentul in care pacientul este echilibrat terapeutic, controlul se poate efectua anual sau chiar la doi ani in cazul in care nu mai apar crize noi de guta.

Prevenirea acceselor de guta depinde de fiecare pacient in parte si de consecventa acestuia in ceea ce priveste regimul pe care trebuie sa-l urmeze.

Masurile dietetice impuse nu sunt cele mai drastice, ele vand ca scop scaderea consumului de alimente bogate in purine din care rezulta acidul uric, limitarea consumului de grasimi si stoparea consumului de alcool daca este cazul, iar regim hipocaloric in caz de exces ponderal.

Consumul de apa este indicat pentru a dilua urina si a impiedica formarea calculilor renali prin eliminarea cristalelor de acid uric.

Consumul de cirese negre si de telina ar aduce un aport benefic pacientilor deoarece substantele ce se regasesc in aceste fructe si legume au proprietati antiinflamatorii (reduc inflamatia).