Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Peste 600.000 de romani sufera de BPOC, afectiune incurabila cauzata de fumat

Publicat la data de: 20 Noiembrie 2008

Peste 600.000 de romani sufera de bronhopneumopatia obstructiva cronica (BPOC), afectiune pulmonara incurabila, provocata de fumat, care reprezinta a patra cauza de deces in lume, potrivit datelor prezentate, joi, de specialistii in pneumologie, la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta".

"Un adult de peste 40 de ani din 10 sufera de BPOC, ceea ce inseamna ca 600.000-800.000 de romani sufera de aceasta boala, dar doar 25% dintre acestia sunt diagnosticati", a precizat dr. Florin Mihaltan, presedinte al Comisiei de Pneumologie din Colegiul Medicilor din Romania.

BPOC afecteaza capacitatea de a respira si ucide, anual, peste trei milioane de persoane, conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS).

Simptomele acestei boli sunt tusea, expectoratia si senzatia de sufocare in timpul efortului, chiar si atunci cand urca treptele, se plimba sau se imbraca. Pentru pacientii cu risc de a dezvolta aceasta afectiune, diagnosticul poate fi confirmat de o investigatie numita spirometrie, care masoara functia pulmonara a pacientului.

Potrivit medicilor, BPOC nu este vindecabila. Tratamentul adecvat, in conditiile descoperirii bolii la timp, poate incetini distrugerile de la nivelul plamanilor.

In Romania, peste 80% dintre adulti fumeaza, potrivit studiului de prevalenta a bolilor respiratorii cronice, prezentat de Societatea Romana de Pneumologie.

Studiul mai arata ca 13% dintre romani sufera de bronsita cronica, 5,2% - de rinita alergica, in timp ce bolile obstructive cronice au o incidenta de 35%. Aparitia acestora este favorizata de fumat, atat de cel pasiv, cat si de cel activ.

Studiul de prevalenta a bolilor respiratorii cronice a fost realizat de Societatea Romana de Pneumologie si Centrul pentru Politici si Servicii de Sanatate, cu sprijinul Fondului Global de Lupta impotriva HIV, Tuberculozei si Malariei si Fundatia Romanian Angel Appeal. Studiul a fost realizat in perioada august-septembrie 2008, pe un esantion de 1.214 persoane de peste 18 ani.


Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate