Refuzul scolar/fobia scolara

Refuzul scolar/fobia scolara apare atunci cand un elev nu mai merge la scoala sau experimenteaza frecvent o suferinta severa legata de prezenta la scoala. Deci, este frica copilului sau adolescentului de a merge la scoala si, desi este destul de frecventa, este considerata o fobie.

Copilul poate prezenta aceasta frica de scoala pentru ca:
- ii este teama sa fie departe de parintii lui (anxietate de separare);
- ii este teama sa nu ia microbi de la scoala (tulburare obsesiv-compulsiva)
- ii poate fi teama sa fie in preajma altor copii (anxietate sociala).

In toate aceste cazuri, copilului sau adolescentului nu-i este teama de scoala in sine, ci de ceea ce i s-ar putea intampla acolo. De aceea termenul de fobie scolara nu este tocmai corect si este de preferat cel de refuz scolar.
Un tratament complet al refuzului scolar include o evaluare medicala si psihiatrica, pentru ca studiile arata ca tulburarile psihiatrice cauzeaza in proportie de 46% demisia scolara a elevilor de liceu in Statele Unite.
Parintii isi pot ajuta copiii care refuza sa mearga la scoala sa se intoarca in colectivitate, mai ales atunci cand tratamentul este necesar. Cu tratament, rata remisiunilor este una foarte buna; aproximativ 83% din copiii cu refuz scolar care au fost tratati prin terapie cognitiv-comportamentala s-au intors la scoala in urmatorul an.
Refuzul scolar este considerat mai mult ca un simptom, decat ca o tulburare in sine si poate avea variate cauze.

Desi copiii gasesc mersul la scoala interesant si distractiv, totusi 1 din 4 copii refuza din cand in cand sa mearga la scoala. Acest comportament devine o problema in 2% din cazuri. Multi dintre copiii cu refuz scolar au un istoric anterior de anxietate de separare, anxietate sociala sau depresie. Dizabilitati de invatare nediagnosticate sau tulburari ale cititului si scrisului pot juca un rol semnificativ in dezvoltarea refuzului scolar.

Semne ale tulburarii psihiatrice denumita anxietate de separare pot include:
- refuz scolar;
- teama excesiva de a pierde un parinte; teama excesiva ca un parinte ar putea pati ceva rau;
- teama excesiva de a ramane singur acasa;
- refuzul permanent de a merge la culcare daca nu este insotit de unul din parinti;
- acuze fizice repetate ori de cate ori copilul trebuie sa se desparta de unul din parinti.

Aceste manifestari trebuie sa apara inainte de 18 ani, trebuie sa dureze 4 saptamani sau mai mult si trebuie sa creeze probleme seriose in ceea ce priveste performantele scolare, abilitatile sociale sau alte functii, pentru a fi considerate o tulburare.

Cateva cauze comune de refuz scolar pot include:
- un parinte bolnav (surprinzator, uneori refuzul scolar apare dupa insanatosirea parintelui);
- parinti divortati sau conflicte permanente intre parinti;
- moartea unei persoane din familie cu care copilul era prieten ;
- mutarea dintr-o locuinta in alta in cursul primului an de scoala;
- gelozia pe un frate/sora mai mic/mica ramas/a acasa cu unul dintre parinti;
- parinti ingrijorati excesiv pentru copilul lor din diverse motive (de ex. probleme de sanatate).

Alte probleme ce apar la scoala si care pot contribui la refuzul scolar cuprind: copilul se simte pierdut (mai ales intr-o scoala noua); lipsa prietenilor; hartuire de catre un alt copil; neintelegeri cu profesorii sau colegii.

In general, copilul sau adolescentul refuza sa mearga la scoala pentru ca traieste situatii stresante semnificativ legate de ideea de a merge la scoala. Chiulul (absenta de la scoala fara invoire/permisiune) se poate datora delicventei sau tulburarii de conduita si trebuie diferentiat de refuzul scolar, caci nu are in spate o anxietate. Elevul chiulangiu, de obicei, se lauda fata de colegii/prietenii sai ca lipseste de la scoala, in timp ce elevul cu refuz scolar, din cauza anxietatii sau a temerilor tinde sa fie retinut si stanjenit de incapacitatea sa de a merge la scoala. incearca sa evite sa vorbeasca despre absenta lui de la scoala.

Semnele refuzului scolar pot include absenta prelungita de la scoala (in general o saptamana sau mai mult) si/sau suferinta semnificativa cand reuseste sa mearga la scoala.

Suferinta asociata cu mersul la scoala poate include:
- un copil care protesteaza si plange in fiecare dimineata inainte de a pleca la scoala;
- un copil care pierde sistematic autobuzul spre scoala intarziind in fiecare zi;
- un copil care dezvolta tot felul de simptome fizice cand este timpul sa plece la scoala (dureri de cap, dureri de burta, stare de voma, amteli, etc).

Daca apare vreunul din semnele/simptomele descrise mai sus este bine sa mergeti cu copilul la un specialist.

Terapia refuzului scolar

Se recomanda educarea si informarea parintilor despre acesta tulburare si despre tratamentul/terapia ei.
Se explica parintilor ca progresele copilului vin din eforturi sustinute, iar meritele se impart in mod egal.
Se indica familiei cum sa-si ajute copilul sa faca fata anxietatii si cum s-o reduca. Se ajuta familia sa inteleaga ca fiecare copil functioneaza in ritmul lui; ca tuturor ne este frica cateodata; iar critica si cearta nu ne ajuta sa ne scadem frica; ca ne intaresc incurajarile si ca invatam mai mult din modelul imperfect al parintilor nostri decat dintr-o imagine perfecta care nu poate fi atinsa.
Terapia refuzului scolar include terapie cognitiv-comportamentala, alaturi de desensibilizare sistemica, terapia expunerii si tehnici comportamentale spontane de intarire.

- Terapia cognitiv-comportamentala – deriva din terapia comportamentala, scopul fiind corectarea comportamentelor maladaptative si neadecvate.

- Desensibilizarea sistemica – este o tehnica prin care copilul in mod gradat este ajutat sa-si modifice reactiile emotionale legate de scoala, astfel incat el sa se intoarca la scoala fara a mai experimenta anxietatea.

- Terapia expunerii – este o tehnica prin care copilul este expus in mod repetat la intensitati si durate tot mai mari la evenimente emotionale stresante; la care se asociaza incurajarea modificarii gandurilor maladaptative si neadecvate, astfel incat in mod gradat copilul va deveni capabil sa preintampine experiente stresante (cum ar fi mersul la scoala) fara anxietate sau vreo alta suferinta.

- Tehnici comportamentale spontane de intarire – acestea reprezinta recompense pentru comportamentele dorite astfel incat sa le fie crescuta frecventa aparitiei.

Scopul terapiei este de a ajuta elevul sa-si restructureze gandurile si actiunile intr-un mod mai asertiv si mai adaptat pentru a se putea intoarce la scoala cat mai repede si pentru a recupera ceea ce a pierdut.

Tehnicile terapeutice includ:
- modelajul,
- jocurile de rol,
- terapia prin joc,
- sistemele de recompense pentru sustinerea schimbarii pozitive a comportamentului.

Terapia prin joc pentru cei mici este o metoda mai putin verbala, prin care se pun in scena situatii provocatoare de anxietate, iar copiii sunt ajutati sa le faca fata.
Terapia individuala, ca si cea de grup poate fi de mare ajutor pentru adolescenti, pentru a-i ajuta sa contracareze sentimentele de devalorizare, izolare si inadecvare pe care le au.
Terapia individuala interpersonala este centrata pe raspunsurile maladaptative ale persoanei in interactiunile interpersonale (de obicei implica dificultati in relationarea cu ceilalti semeni).
Ar fi incurajator pentru copil sa stie ce progrese a facut, de aceea ar fi util de desenat un grafic sau o harta cu toate succesele sale.
Ce pot face profesorii sau personalul scolii
Profesorii si personalul scolii ar fi bine sa ajute elevul sa identifice si sa recunoasca, cauzele refuzului scolar.
Ocaziile de a practica tehnici de relaxare care reduc semnificativ nivelul anxietatii, ar fi bine sa fie disponibile tuturor elevilor, dar mai ales celor anxiosi.

Medicatia
Interventiile psihofarmacologice (medicamente care actioneaza asupra gandurilor si comportamentelor) pot fi necesare pentru tratamentul depresiei, anxietatii sau fobiei sociale ce se pot ascunde in spatele refuzului scolar. Se pot folosi medicamente antidepresive, anxiolitice, etc.

Pasii urmatori
Consultarea unui neurolog de copii, un medic specializat in diagnoscticul si tratamentul tulburarilor sistemului nervos la copii, este necesara pentru excluderea crizelor epileptice (mai ales a absentelor – crize epileptice mai greu observabile ce-i intrerup copilului activitatea si care necesita un tratament medicamentos). Consultarea acestui medic trebuie facuta inainte de administrarea unei medicatii, atunci cand se suspecteaza existenta acestor crize.

Consultarea unui psihiatru de copii este necesara atat pentru stabilirea unui tratament medicamentos (daca este necesar), cat mai ales pentru stabilirea si confirmarea diagnosticului de refuz scolar. Aceasta consultare poate stabili si daca mai exista alte tulburari comorbide asociate acestei tulburari (pot exista doua sau mai multe tulburari in acelasi timp), ceea ce necesita un plan terapeutic adecvat. Psihiatrul poate conduce, de asemenea, si psihoterapia copilului sau il poate trimite la un psiholog.

Urmarirea evolutiei
Monitorizarea atenta a prezentei scolare este importanta si se poate realiza doar in stransa legatura cu elevul, familia acestuia, profesorii si personalul scolii.

Parintii sau alte persoane apropiate copilului pot interveni inainte ca acesta problema sa se agraveze.

- Ascultarea atenta si cu rabdare a ingrijorarilor si temerilor copilului legate de mersul la scoala, este foarte importanta. Unele din motivele pentru care copilul refuza sa mai mearga la scoala pot fi: un alt copil care il hartuieste, probleme legate de transportul la scoala, teama de a nu tine pasul cu ceilalti colegi de clasa, teama de esec. Aceste probleme se pot rezolva daca sunt descoperite din timp.
Pe de alta parte, a face din refuzul scolar o chestiune prea importanta, il poate determina pe copil sa-si continue comportamentul pentru a avea toata atentia.

- Hotararea ferma de a merge la scoala in fiecare zi si la timp ajuta.
Evitarea prelungirii momentului despartirii cand copilul se pregateste sa mearga la scoala. Uneori ajuta daca copilul este dus la scoala de altcineva decat parintii.

- Ajuta mult convingerea ca copilul va trece peste acesta problema si comunicarea acestei convingeri copilului (dar parintii sau alte persoane apropiate trebuie sa fie ei mai intai convinsi de acest lucru, inainte de a incerca sa-l convinga pe copil).

- Parintii sau alte persoane apropiate trebuie sa reasigure continuu copilul ca ei vor fi acolo cand el se va intoarce de la scoala.
Ca si parinti spuneti-i copilului ca veti face numai “lucruri plictisitoare” daca stati acasa sau ca mergeti la serviciu cat timp el este la scoala (asta pentru a fi sigur ca nu se intampla lucruri interesante acasa la care el nu va putea participa). Copilul trebuie sa fie luat la timp de la scoala pentru a nu crede ca a fost uitat si parasit.

- De cate ori se intampla ceva care sa impiedice mersul copilului la scoala (de ex. eveniment traumatic sau acte de vandalism extreme) toate incercarile trebuie facute pentru a ajuta copiii sa se intoarca la scoala cat mai curand si pentru a-i face sa se simta in siguranta din nou la scoala.

- Consilierea suportiva este frecvent disponibila in scoli pentru astfel de situatii, pentru a minimaliza intarirea comportamentului evitant si pentru a preveni beneficiile secundare ale refuzului scolar; si orice copil care are nevoie de ea are acces.

Daca copilul pur si simplu refuza sa mearga la scoala, unii parinti au gasit ca folositoare metoda prin care au scazut avantajele statului acasa, cum ar fi:
- fara jocuri la calculator sau uitat la televizor;
- eventual aflarea lectiilor facute la scoala si solicitarea copilului sa le faca acasa pentru a nu ramane in urma.
Aceasta mai ales cand “boala” copilului pare sa dispara cand copilului i se permite sa ramana acasa.

Cand comportamentul este recent instalat si nu este o rutina, copiii iti revin repede daca sunt un pic ajutati de parinti sau profesori (mai multe lucruri despre acest subiect gasiti la capitolul “Preventie”).

Cand refuzul scolar devine destul de sever astfel incat sa fie considerat o tulburare si dureaza de mai multe saptamani, prognosticul este inca bun, daca se intervine cu terapie si tratament.

Dr. Simona Maria Diaconu
Psihiatrie pediatrica
Psihoterapie, parenting, dezvoltare personala