Agorafobia - cauze, simptome, diagnostic si tratament

Agorafobia este o tulburare de anxietate in care pacientul evita spatiile publice sau situatiile despre care crede ca i-ar produce panica, teama si sentimentul de nesiguranta.

Persoanele care sufera de aceasta afectiune mentala simt nevoia sa fie in permanenta in compania cuiva, se tem sa isi paraseasca locuinta sau sa se afle in situatii stanjenitoare, provocate de propriile reactii cauzate de panica.

In general, pacientii cu agorafobie nu se simt confortabil in locuri publice, mai ales in aglomeratie. Aceasta fobie poate fi atat de coplesitoare, incat sa conduca la izolarea la domiciliu.

Exista o serie de teorii despre cauzele posibile ale agorafobiei, una dintre acestea asociind expunerea repetata la evenimente declansatoare de anxietate cu debutul tulburarii. Teoria psihanalitica se concentreaza pe masura in care o persoana reactioneaza in fata conflictelor emotionale interioare.

Aceasta ipoteza descrie agorafobia ca fiind rezultatul sentimentului de dezolare provocat de conflictul oedipian nerezolvat (o lupta intrinseca intre sentimentele dezvoltate fata de parintele de sex opus si competitia cu parintele de acelasi sex).

Psihologii si medicii psihiatri sustin ca agorafobia este de regula o complicatie a tulburarilor de panica, caracterizate prin stari anxioase extreme care declanseaza o serie de simptome fizice, fara un motiv evident care sa le provoace.

Atacurile de panica sunt insotite de trairi intense, senzatii de pierdere a controlului sau de producerea fictiva unui atac cardiac.

Agorafobia mai poate sa apara atunci cand o persoana incepe sa faca o conexiune intre atacurile de panica si situatiile specifice in care acestea s-au declansat in trecut.

Pacientii ajung sa evite circumstantele in care cred ca si-ar putea pierde controlul pe fondul atacului de panica, precum calatoria cu avionul sau participarea la un concert. Doar rareori agorafobia se manifesta fara ca pacientul sa sufere de o alta tulburare de anxietate.

Ereditatea poate fi, de asemenea, o cauza posibila a bolii. Specialistii au observat ca factorul genetic joaca un rol important in dezvoltarea agorafobiei.

Agorafobia debuteaza de cele mai multe ori la finalul perioadei de adolescenta sau cu putin dupa implinirea varstei de 20 de ani, insa tulburarea poate sa apara si la copii sau la adultii mai in varsta.

Femeile sunt diagnosticate mai des cu agorafobie, decat barbatii. Factorii de risc principali ai bolii sunt:

- prezenta unei alte tulburari de anxietate;
- traversarea unor evenimente traumatizante (inclusiv abuz fizic sau sexual in copilarie);
- stari frecvente de nervozitate si anxietate;
- consumul de alcool sau droguri;

Intrucat agorafobia face parte din categoria fobiilor, ea se manifesta printr-o frica accentuata de anumite obiecte, circumstante sau situatii.

Tulburarea presupune manifestarea unei griji exagerate fata de declansarea unui atac de panica in locuri publice (cele mai frecvente fiind lifturile, evenimentele sportive, podurile, mijloacele de transport in comun, avioanele, magazinele mari sau grupurile numeroase de oameni).

Simptomele specifice agorafobiei includ:

- teama de pierdere a controlului in spatii publice;
- teama de aglomeratie;
- frica de fi singur in anumite situatii;
- teama de a ajunge in locuri de unde se poate iesi cu greu (lifturi, tren etc.);
- incapacitatea de parasire a locuintei perioade lungi de timp;
- sentimentul de neajutorare;
- dependenta exagerata de cei din jur;
- sentimentul ca propriul trup este ireal.

In afara de toate aceste simptome specifice, pot sa apara si manifestarile clinice ale atacurilor de panica

- ameteala;
- tulburarile de respiratie (cresterea frecventei respiratorii);
- transpiratiile excesive;
- frecventa cardiaca accelerata;
- inrosirea fetei;
- greata;
- tulburarile digestive sau diaree;
- durerile toracice;
- sentimentul de pierdere a controlului;
- dificultatile de inghitire.

Agorafobia limiteaza sever capacitatea de socializare, puterea de munca sau chiar indeplinirea sarcinilor zilnice obisnuite. Unii pacienti cu agorafobie au zone sigure sau locuri in care pot merge fara sa se teama de un episod de panica, mai ales daca sunt insotiti de o cunostinta in care au incredere.

Agorafobia este diagnosticata pe baza semnelor si simptomelor descrise de pacient, precum si pe cea a observatiilor medicului in timpul consultului. De regula, se decide si efectuarea analizelor medicale obisnuite, intrucat examenul fizic ajuta la excluderea celorlalte tulburari de anxietate cu manifestari asemanatoare.

Exista doua criterii principale in functie de care specialistul stabileste diagnosticul de agorafobie

- prezenta anxietatii in circumstante in care pacientul se simte neajutorat, stanjenit de ideea ca ar avea o iesire nervoasa sau din care acestea simte ca nu poate evada;

- evitarea locurilor si a situatiilor despre care pacientul este convins ca ii produc stari de panica, anxietate sau stres.

Totodata, specialistul va incerca sa afle daca simptomele sunt provocate de o tulburare anxioasa, o fobie sociala sau un alt tip de fobie in afara de agorafobie, de vreme ce aceste boli mentale au manifestari similare.

Tratamentul pentru agorafobie include, de regula, atat administrarea de medicamente, cat si psihoterapia.

Antidepresivele si medicamentele impotriva anxietatii sunt utilizate cel mai des in tratarea agorafobiei si a simptomelor de panica. Medicul poate recomanda

- Inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei (SSRI) paroxetina, fluoxetina etc.;
- Antidepresive cu actiune duala: venlafaxina, duloxetina;
- Medicamente anxiolitice (benzodiazepine) alprazolam, clonazepam etc. folosite pe termen scurt din cauza riscului de dependenta.

In afara de terapia medicamentoasa, pacientii cu agorafobie au nevoie de psihoterapie pentru a-si depasi fobia. Cel mai eficient tip este terapia cognitiv-comportamentala, prin care urmareste intelegerea manifestarilor clinice ale tulburarii, gasirea metodelor eficiente de a le controla si schimbarea comportamentelor nedorite prin desensibilizare (terapia prin expunere).