Informatii esentiale despre amigdalita

Amigdalita reprezinta inflamatia de natura infectioasa a amigdalelor, care poate sa fie insotita de dureri faringiene si febra. Amigdalele sunt de fapt structuri cu rol in apararea organismului de infectii si contin tesut limfatic. Sunt localizate de o parte si de alta a gatului, in spatele bazei limbii. Inflamatia amigdalelor se extinde de cele mai multe ori si cuprinde si pilierii faringieni, ajungandu-se la faringoamigdalita.

Faringoamigdalitele sunt afectiuni foarte frecvente, mai ales in perioada copilariei. Se pare ca aproape toti copii fac cel putin un episod de faringoamigdalita, mai mult sau mai putin complicat. Infectiile bacteriene sunt cel mai frecvent incriminate in aparitia bolii, urmate de cele virale. Amigdalita determinata de streptococ se manifesta cel mai frecvent la copii cu varste intre 5 si 15 ani, in timp ce etiologia virala este mai intlanita la copiii mai mici.

Infectia poate fi transmisa pe cale aeriana, prin picaturi de saliva expulzate in cursul tusei, stranutului sau chiar vorbitului. Exista si cazuri in care persoanele sunt doar purtatoare de bacterii cu potential patogen, dar care nu fac boala. Aceste persoane se numesc purtatori sanatosi, si pot infecta, la randul lor, alti pacienti. Boala are o evolutie favorabila in prezenta tratamentului, iar complicatiile ei sunt destul de rare. Uneori, in prezenta unei imunitati foarte bune, fenomenele inflamatorii dispar in 4- 10 zile.

Exista trei tipuri de amigdalite: acute, subacute si cronice. Cele acute sunt in general cele de etiologie virala, cele subacute si cronice de origine bacteriana.

Simptomatologia acestei afectiuni este plurimorfa si variaza de la o simpla jena faringiana, la dureri de gat, febra, frisoane. Faringele poate sa apara edematiat si inrosit, iar amigdalele pot avea la suprafata depozite alb galbui care pot fi mai mult sau mai putin aderente de tesutul subiacent. Uneori, simptomele pot fi sugestive pentru cauza de aparitie a inflamatiei.

Daca exista simptome pseudogripale, congestie nazala si rinoree, stranut si tuse, se banuieste o infectie virala. Daca pacientul acuza febra, si are limfadenopatii regionale, cel mai probabil a fost vorba de o infectie bacteriana.
Faringoamigdalitele se diagnosticheaza de cel mai multe ori clinic, dupa efectuarea unui examen fizic general si dupa ce se inspecteaza atent cavitatea bucala. Pentru a se stabili etiologia exacta si pentru identificarea agentului patogen se realizeaza teste speciale de laborator.

Tratamentul amigdalitelor necomplicate este patogenic si doar in cazuri grave se recomanda amigdalectomia. De obicei amigdalectomia este indicata pacientilor cu infectii recurente, trenante, sau celor care nu sunt complianti la tratamentul medicamentos. Amigdalitele virale nu au de cele mai multe ori indicatie de tratament etiologic ci doar simptomatic. Pacientii sunt sfatuiti sa consume cat mai multe lichide calde, sa clateasca cavitatea bucala cu apa sarata.

Daca apar durere, febra se pot administra ibuprofen sau acetaminofen. Paracetamolul este indicat si copiilor mai mici, spre deosebire de aspirina sau AINS care sunt strict contraindicate acestora datorita riscului de aparitie a sindromului Reye. Tratamentul antibiotic se administreaza pacientilor cu faringoamigdalita de natura bacteriana, dupa ce analizele microbiologice au stabilit cu precizie aceasta etiologie. Se efectueaza si o antibiograma pentru a se determina care este cel mai util antibiotic care pot vindeca total infectia.

Cauzele de aparitie a faringoamigdalitelor sunt foarte variate, insa de cele mai multe ori sunt incriminate bacterii sau virusuri. Fungii sau parazitii nu sunt responsabili de acest tip de afectiuni decat in cazuri speciale. Bacteriile sunt responsabile de peste 30% din totalitatea cazurilor de boala. De obicei flora este plurimicrobiana, mai ales in cazul faringoamigdalitelor recurente.

Cele mai frecvente bacterii care dau faringoamigdalita sunt:
1. Streptococul betahemolitic de grup B, de grup A;
2. Haemophilus influenzae;
3. Stafilococul auriu.

Majoritatea episoadelor de amigdalita au insa etiologie virala.
Virusurile responsabile pot fi:
1. Virusul herpes simplex;
2. Virusul Epstein Barr;
3. Cytomegalovirus;
4. Adenovirusuri.

Alte cauze mai putin intalnite sunt infectia cu Treponema pallidum, Mycoplasma pneumoniae, Corynebacterium diphteriae, Neisseria gonorrhea. Daca pacientul are un sistem imun deprimat si nu poate lupta impotriva infectiilor, amigdalitele pot fi cauzate si de fungi sau paraziti. Desi pana in prezent nu s-a stabilit cu precizie existenta unei relatii cauza efect intre fumat si amigdalita, se pare ca incidenta afectiunii este mai crescuta in cazul copiilor expusi la fumul de tigara, ei avand si indicatie de amigdalectomie si mai putin de tratament medicamentos.

Infectia se poate transmite de la un pacient la o persoana sanatoasa prin intermediul picaturilor de saliva infectata. Ele sunt eliberate in aer prin stranut, tuse si pot fi inhalate de catre o persoana receptiva, declansand intregul tablou clinic al infectiei la 2- 5 zile de la contact.
Pacientul cu amigdalita streptococica este foarte contagios inca din perioada de incubatie a bolii si poate ramane astfel chiar si dupa ce boala a debutat. Contagiozitatea se mentine pentru aproximativ 2 saptamani. Sub tratament corespunzator, insa, aceasta perioada scade la 48 de ore de la initierea terapiei.

Simptomele pacientului sunt in functie de tipul de amigdalita: acuta, subacuta sau cronica. De asemenea, ele variaza si daca pacientul are episoade recurente de amigdalita sau boala trenanta. Simptomul constant se pare ca este durerea de gat.

Amigdalita acuta se caracterizeaza clinic prin:
- Febra;
- Halena respiratorie;
- Congestie nazala si rinoree;
- Limfadenopatie;
- Disfagie, odinofagie;
- Dispnee, tuse si alte semne ale obstructiei cailor respiratorii superioare;
- Durere abdominala;
- Letargie si alterarea starii generale (maleza);

In cazul formei acute simptomele dureaza 4-5 zile in cazurile necomplicate, dar pot sa fie prezente chiar si 2 saptamani. Acuzele pot fi acompaniate de simptome gripale, sugerand o infectie virala.
Amigdalita cronica prezinta de cele mai multe ori: halena fetida persistenta, durere faringiana si adenopatie persistenta. Amigdalita persistenta este diagnosticata daca o persoana are mai mult de 7 episoade de boala in cursul unui an, 5 infectii in 2 ani consecutivi, sau 3 infectii anual, timp de 3 ani consecutiv.

Daca au aparut abcese periamigdaliene pacientul acuza febra inalta, durere intensa la nivelul gatului, sialoree, miros fetid in gura, dificultati la deschiderea gurii (trismus) si modificari ale vocii.
Amigdalita poate sa treaca de la sine, insa in cazul unei etiologii virale pot sa apara complicatii la distanta. Germenii pot migra si pot determina chiar si endocardita.

Amigdalita virala are o perioada de evolutie de aproximativ 4 pana la 10 zile, iar cea bacteriana un pic mai mult. Daca simptomele includ febra mare, frison si dureri faringiene inportante, cel mai probabil este o amigdalita streptococica. Diagnosticul de certitudine trebuie pus insa de un medic experimentat, in urma testelor de laborator iar tratamentul se va institui in aceasta situatie cu antibiotice.

Daca amigdalita se cronicizeaza exista posibilitatea ca tratamentul de electie sa fie indepartarea chirugicala a amigdalelor. Evolutia poate fi favorabila sau se poate complica. Cel mai adesea complicatiile apar in cazul pacientilor cu imunitate deprimata, germeni agresivi netratati, sau factori de risc asociati.

Amigdalita acuta netratata poate fi chiar foarte periculoasa din cauza complicatiilor:
- Celulita periamigdaliana datorita extinderii infectiei in afara capsulei amigdalelor;
- Abcese periamigdaliene;
- Mediastinite (daca infectia difuzeaza distal);
- Endocardita bacteriana, mai ales in cazul etiologiei pneumococice;
- Artrita septica, glomerulonefrita.

Amigdalita cronica poate afecta respiratia, poate fi cauza de sforait, de congestie nazala si de respiratie predominant pe gura. Daca dimensiunile amigdalelor sunt importante se poate ajunge chiar si la apnee de somn obstructiva sau afectiuni cronice pulmonare si cardiace.

Factorii de risc identificati pana in prezent sunt reprezentati de:
- Contactul cu o persoana infectata si contagioasa - cel mai usor amigdalita se transmite pe calea picaturilor de saliva care contin virusurile sau bacteria respectiva si care ajung sa fie inhalate de persoana receptiva;

- Congestia nazala care obliga pacientul sa respire pe gura - este considerata un factor de risc deoarece astfel aerul nu mai este filtrat si nu mai pot fi retinute in narine diversele substante cu actiune nociva;

- Varsta - amigdalita apare mai frecvent in cazul copiilor mici;

- Fumatul pasiv (in cazul copiilor) si expunerea cronica la fumul de tigara sau fumatul activ in cazul adultilor.

Specialistii recomanda pacientilor sa se prezinte la medic in cazul in care ei sau copiii lor prezinta simptome si semne sugestive pentru amigdalita:
- Dureri de gat;
- Febra, frison;
- Amigdale edematiate, dureroase;
- Limfadenopatie cervicala;
- Cefalee;
- Dureri abdominale;
- Disfagie sau dispnee.

Amigdalita sau faringoamigdalita pot fi suspectate in cazul contactului cu un pacient cu infectie aflat in perioada de contagiozitate. De asemenea, se recomanda ca pacientul sa fie examinat de catre un specialist daca dezvolta mai mult de 5 episoade de amigdalita in cursul unui an, daca observa modificari ale vocii, are respiratie urat mirositoare, sforaie sau simte permanet un gust ciudat in gura.

Cei mai potriviti medici care pot diagnostica si trata corect pacientul cu amigdalita sunt: medicul de familie, medicul pediatru, medicul ORL-ist si medicul internist. Ei pot prescrie tratament antibiotic daca este nevoie, pot interna pacientul pentru a fi tinut sub observatie si ii pot ameliora semnificativ starea de sanatatea.

In plus, daca starea pacientul se complica, medicul ORL-ist este cel mai in masura sa decida daca este indicata sau nu amigdalectomia. Simptomele pot fi tinute sub observatie o perioada. Se recomanda aplicarea unui tratament simptomatic si suportiv, daca este cazul, si doar daca starea nu evolueaza favorabil se poate recurge la metode mai agresive de terapie. Tratamentul suportiv este indicat in cazul amigdalitelor virale. Amigdalitele bacteriene se trateaza de la inceput cu antibiotice specifice, pentru a evita aparitia complicatiilor.

Diagnosticul de amigdalita se pune in urma efectuarii unei anamneze foarte riguroase, completate cu un examen fizic si investigatii paraclinice care sa sustina diagnosticul.
Anamneza este cea care da informatii cu privire la simptomele pacientului, la debutul si evolutia lor. Uneori, medicul se poate orienta din anamneza daca este vorba de o amigdalita bacteriana (cu febra, frisoane, dureri faringiene intense) sau virala (congestie nazala, rinoree). Antecedentele medicale ale pacientului sunt foarte importante si ele trebuie aflate. Este important daca au mai existat astfel de infectii sau astfel de simptome, daca pacientul s-a prezentat si atunci la medic pentru diagnostic si tratament.

Examenul fizic al pacientului trebuie efectuat complet. Se cerceteaza cu atentie cavitatea bucala si aspectul amigdalelor si pilierilor faringieni deoarece adesea amigdalita se complica cu faringita. La examenul fizic trebuie sa se determine si gradul de afectare a functiei respiratorii, si daca amigdalele si congestia faringiana sunt importante.

Aspectul amigdalelor in boala acuta este rosu, edematiat, cu exsudat alb galbui la suprafata. Uneori amigdalele pot sa aiba depozite cenusii, aderente sau usor detasabile, pot fi friabile si pot sangera.
Investigatiile paraclinice sunt orientate in functie de aspectul amigdalelor si de simptomele descrise de catre pacient. Cel mai adesea se realizeaza culturi bacteriologice pentru a se izola si identifica germenele.

Pentru aceasta se recolteaza probe din gatul pacientuui, de pe suprafata amigdalelor si se insamanteaza pe medii speciale care asigura bacteriilor conditii necesare cresterii si dezvoltarii. Una dintre cele mai frecvente bacterii incriminate este streptococul betahemolitic.
Poate fi suspicionata o astfel de bacterie inca de la examenul fizic, daca pacientul are minim 3 din urmatoarele:
1. Febra;
2. Exudat amigdalian galbui (pete prezente la suprafata amigdalelor);
3. Limfadenopatie;
4. Lipsa unor semne de gripa: congestie nazala, rinoree.

In unele cazuri pot fi efectuate si analize hematologice, cu determinarea numarului de hematii, leucocite. In functie de care fractiune a leucocitelor este crescuta, se poate suspiciona o infectie virala sau bacteriana. Daca este o infectie amigdaliana se vor realiza si antibiograme - teste speciale care pot determina cel mai eficient antibiotic in cazul germenului izolat din gatul pacientului.

Datorita etiologiei foarte diversificate, cea mai buna cale de prevenire a infectiei si aparitiei bolii este respectarea unor reguli elementare de igiena.

Recomandarile specialistilor includ:
- Evitarea contactului cu persoane bolnave;
- Evitarea contaminarii celor din jur cu secretii salivare - tusitul corect si politicos presupune tusitul in batista, servetel, maneca sau guler;
- Evitarea fumatului in prezenta copiilor;
- Purtarea in permanenta in buzunar a servetelor dezinfectante;
- Dezinfectarea periodica a suprafetelor si jucariilor cu care copii vin in contact;
- Educarea copiilor cu privire la normele minime de igiena, la faptul ca nu trebuie sa isi imprumute periuta de dinti, paharul, furculita sau lingura altor persoane, indiferent cat de curate par.

Tratamentul amigdalitei variaza foarte mult in functie de factorul patogen. Daca este vorba de amigdalita virala tratamentul nu este decat simptomatic deoarece infectia are caracter autolimitant si trece de la sine. Amigdalita bacteriana este mai grava si poate avea evolutie complicata. De aceea se recomanda instituirea tratamentului cat de repede posibil pentru a minimaliza efectele daunatoare ale infectiei.


Tratamentul amigdalitei virale

Amigdalita virala nu necesita un tratament specific. Are evolutie autolimitanta si dispare singura in cateva zile. Tratamentul antibiotic este contraindicat in cazul etiologiei virale, deoarece virusurile nu sunt sensibile la actiunea acestor tipuri de medicamente. Daca amigdalita a fost determinata de infectia cu cytomegalovirus, virusul care este responsabil si de mononucleoza infectioasa, evolutia poate fi mai lunga de cateva zile.

Pacientul poate resimti disconfortul cateva saptamani. Terapia este in general suportiva, presupune mentinerea unei stari de hidratare adecvata si unui aport caloric optim.
Specialistii recomanda pacientilor cu amigdalita virala sa consume cat mai multe lichide calde, mai ales ceaiuri si compoturi preparate in casa, sa faca gargara cu apa sarata si sa isi administreze, daca este necesar, antipiretice si antialgice.

Analgezicele recomandate sunt ibuprofen sau acetaminofen (paracetamol), deoarece riscul de reactii adverse este mai scazut. Aspirina trebuie evitata deoarece poate fi raspunzatoare de aparitia sindromul Reye. Acesta a fost descris mai frecvent la copii cu varsta intre 6 si 12 ani care primesc aspirina pe fondul unei afectiuni virale (mai frecvent varicela sau gripa). Chiar daca aceste analgezice sunt mai sigure comparativ cu altele, nici ele nu trebuie administrate copiilor mai mici de 6 luni fara ca anterior sa fie consultat medicul pediatru.

In cazul in care pacientul are mononucleoza si obstructie importanta de cai repiratorii se pot administra corticosteroizi, acestia scazand si durata febrei. Daca simptomele sunt severe, pacientul poate primi si imunoglobuline pe cale intravenoasa. Simptomele monunucleozei pot dura chiar si cateva luni. Ca tratament adjuvant in cazul amigdalitei virale la copii, nu sunt recomandate decongestionantele nazale, antihistaminicele, antialergicele, sau apa de gura cu substante antiseptice, deoarece nu si-au dovedit eficienta. In plus, contin si foarte multe ingrediente care pot interactiona intre ele si pot influenta cursul clinic si evolutia naturala a bolii.


Tratamentul amigdalitei bacteriene

Tratamentul de electie al amigdalitei bacteriene este reprezentat de antibiotice. Exista si infectii bacteriene care pot trece de la sine, in absenta unui tratament corespunzator, insa acesta este recomandat pentru evitarea complicatiilor. Cele mai frecvente complicatii sunt otita medie, sinuzita, abcesul periamigdalian, abcesul retrofaringian, endocardita reumatismala si glomerulonefrite. Antibioticele prescrise trebuie administrate conform recomandarilor si indicatiilor medicului specialist.

Perioada de administrare este in medie de 7, insa in cazul in care infectia este importanta sau germenele foarte patogen, tratamentul poate fi prelungit. Chiar daca in aceasta perioada simptomele se amelioreaza sau chiar dispar, pacientul nu trebuie sa opreasca administrarea antibioticului. Respectarea sfaturilor medicului sunt menite sa previna aparitia rezistentei la antibiotice. Acest fenomen, o data aparut, influenteaza negativ evolutia bolii, deoarece bacteria devine capabila sa dezvolte mecanisme de protectie impotriva medicamentului si astfel acesta nu mai este activ si nu mai poate stopa difuzarea bacteriilor in organism.

Antibioticoterapia este recomandata pacientilor cu semne sugestive si dovezi de laborator in favoarea prezentei unei bacterii. Daca exista dubii cu privire la etilogie si daca se suspecteaza infectie cu cytomegalovirus sau chiar mononucleoza, nu se recomanda administrarea de ampicilina deoarece pacientul poate dezvolta un rash cutanat extins (reactie adversa foarte frecventa ce apare in mononucleoza tratata cu ampicilina). Tratamentul se face in functie de rezultatele antibiogramei, insa de cele mai multe ori pacientul poate primi clindamicina, claritromicina, vancomicina, augmentin.

Tratamentul chirugical - amigdalectomia

Datorita metodelor terapeutice moderne, amigdalectomia nu mai este atat de indicata astazi cum era in trecut. Totusi, in multe cazuri ea este preferata tratamentului medicamentos pentru evitarea unor complicatii inutile mai ales daca starea pacientului o impune. Operatia poate ameliora foarte mult calitatea vietii copiilor care se confrunta cu multiple episoade de amigdalita si care, din cauza bolii, dar si a tratamentului, sunt nevoiti sa stea foarte mult timp acasa.

Amigdalectomia poate fi recomandata copiilor cu infectii recurente, amigdalita cronica, amigdalita complicata, obstructii respiratorii, afectarea vorbirii ca urmare a obstructiei nazale si afectarea importanta a deglutitiei, dar si pacientilor care nu raspund la un tratament corect efectuat si mentinut chiar si 3 luni.

Amigdalectomia este indicata pacientilor cu mai mult de 6 episoade de infectie intr-un an (faringoamigdalite streptococice confirmate prin teste bacteriologice), cu abcese amigdaliene asociate sau nu cu amigdalita cronica sau recurenta. Operatia este contraindicata pacientilor cu infectii acute, cu anemie, cu diateze hemoragice si risc anestezic ridicat.

Operatia poate fi efectuata folosind diverse procedee, in functie de particularitatile pacientului. Dupa amigdalectomia pacientul poate primi analgezice (acetaminofen) cu sau fara codeina, in vedere controlului durerii, antibiotice pentru evitarea unor infectii consecutive interventiei, precum si solutii saline pentru a se mentine starea de hidratare.

Complicatiile sunt minine, hemoragia fiind cea mai des citata. Ea poate fi intraoperatorie, perioperatorie (sau primara, aparuta in primele 24 de ore) sau secundara (daca apare pana la 10 zile dupa operatie).
Anterior efectuarii operatiei medicul trebuie sa analizeze atent, alaturi de pacient, riscurile si beneficiile procedurii, si doar daca raportul este favorabil beneficiilor sa treaca la realizarea amigdalectomiei. Amigdalele sunt parte integranta a sistemului imun si chiar daca se pot infecta frecvent, au un anumit rol in imunitate. Se pare ca daca ele sunt indepartate inutil, si daca inca mai sunt functionale, capacitatea organismului de a face fata infectiilor scade semnificativ.

Scopul tratamentului la domiciliu al amigdalitei virale este ameliorarea simptomelor si sporirea confortului fizic al pacientului, in timp ce organismul lupta impotriva infectiei. Pot fi combatute febra, durerea si alte simptome pseudogripale: tuse, stranut, congestie nazala, rinoree.


Masuri foarte utile ce pot fi aplicate acasa includ:
- Gargara cu apa sarata de mai multe ori in cursul zilei;
- Consumarea unor cantitati crescute de lichide (sucuri naturale, ceaiuri, compoturi, supe). Se pot consuma mai ales bauturi continand lamaie si miere, care au actiuni foarte bune asupra gatului inflamat;
- Repaus la pat;
- Evitarea vorbitului excesiv, tipatului, cantatului. Se recomanda repaus total al vocii;
- Evitarea spatiilor in care se fumeaza. Parintii trebuie sa evite sa fumeze in prezenta copiilor;
- Utilizarea unui umidificator de aer in incapere;
- Consumarea unor deserturi reci, daca acest lucru amelioreaza simptomatologia locala;
- Administrarea analgezicelor din clasa OTC, care nu necesita prescriptie medicala pentru a fi eliberate de catre farmacist. Cele mai indicate sunt ibuprofenul sau acetaminofenul.

Tratamentul la domiciliu nu este indicat pacientilor cu semne de amigdalita bacteriana : febra, frison, limfadenopatie cervicala, infectii ale cailor respiratorii superioare. Daca apar astfel de acuze pacientii trebuie sa se prezinte la medic pentru a fi evaluati si tratati corespunzator. Tratamentul recomandat trebuie urmat intocmai, iar copiii ar trebui tinuti acasa cateva zile, pana cand perioada de contagiozitate dispare.