Tulburari de eliminare – Encoprezisul

Tulburarile de eliminare apar la copiii care au probleme sa mearga la toaleta - pentru a urina sau a defeca. Desi nu este o situatie rara pentru copiii mici sa aiba "accidente", poate deveni o problema daca apare mai frecvent de 3 ori pe luna, in special la copiii cu varsta peste 5 ani.

Exista doua tipuri de tulburari de eliminare: enurezisul si encoprezisul:

- encoprezisul reprezinta eliminarea scaunului in alte locuri in afara de toaleta, cum ar fi chilotei sau pe podea; acest comportament poate avea un scop sau nu;

- enurezisul reprezinta urinarea in alte locuri decat toaleta. Enurezisul care apare noaptea sau udarea patului, este cel mai frecvent tip de tulburare de eliminare. La fel ca si pentru encoprezis acesta poate avea un scop sau nu.

Cat de frecvent este encoprezisul?

Encoprezisul este destul de frecvent, desi multe cazuri nu sunt raportate din cauza sentimentelor de rusine ale copilului sau ale parintilor. Se estimeaza ca intre 1,5 si 10% dintre copii au encoprezis. Afectiunea este mai frecventa la baieti decat la fete.

In plus fata de eliminarea scaunului in locuri nepotrivite, copilul cu encoprezis poate avea si alte simptome:
- lipsa apetitului;
- dureri abdominale;
- diaree;
- mancarimi in regiunea anala datorita scaunelor diareice frecvente;
- scaderea interesului pentru activitati fizice;
- retragerea din interactiunea cu parintii si prietenii;
- modificarea comportamentului datorat cresterii peristaltismului intestinal.

Alte probleme asociate cu encoprezisul

Un copil cu encoprezis prezinta risc pentru probleme emotionale si sociale legate de aceasta afectiune. Ei pot dezvolta probleme legate de stima de sine, pot deveni deprimati, se descurca greu la scoala si refuza sa socializeze cu alti copii, inclusiv refuza sa mearga la petreceri si la evenimente care implica ramasul peste noapte.

Ridiculizarea de catre prieteni si critica din partea membrilor familiei adaugate stimei de sine scazute pot contribui la izolarea sociala a copilului. Daca copilul nu dezvolta obiceiuri sanatoase pentru peristaltismul intestinal, ei pot suferi de constipatie cronica.

Cel mai frecventa cauza a encoprezisului este constipatia cronica, inabilitatea de a elimina scaunul din intestin. Aceasta poate apare din mai multe motive, incluzand stresul, ingerarea unei cantitati insuficiente de apa (ceea ce face ca fecalele sa aiba consistenta crescuta si sa treaca mai greu prin intestin) sau o durere determinata de o leziune la nivelul anusului (orificiul de deschidere al rectului prin care se elimina scaunul).

Cand un copil este constipat, se dezvolta o masa mare de fecale care destind rectul. Aceasta intindere a rectului determina o functionare precara a terminatiilor nervoase din zona rectului si copilul nu mai simte nevoia sa mearga la toaleta sau nu mai realizeaza cand iese scaunul.

Masa de fecale poate deveni compactata - prea mare sau prea dura pentru a se elimina fara durere. In final, musculatura care tine fecalele in rect nu mai face fata. Desi masa mare si dura de fecale nu poate trece, se poate scurge o cantitate de lichid pe langa masa compactata determinand murdarirea lenjeriei.

Factori care pot contribui la aparitia constipatiei:

- dieta saraca in fibre;

- lipsa exercitiilor fizice;

- teama sau repulsia de a folosi toalete straine, cum ar fi cele publice;

- modificarea rutinei de toaleta; spre exemplu, cand copilul merge la scoala si exista un anumit program de folosire a toaletei.

Alta cauza posibila a encoprezisului o reprezinta problemele fizice legate de peristaltismul intestinal. Un copil poate dezvolta encoprezis din cauza fricii sau frustrarii legate de invatarea folosirii olitei sau toaletei.

Evenimente stresante in viata copilului, cum ar fi o boala in familie sau aparitia unui frate, pot contribui la aceasta tulburare. In unele cazuri, copilul refuza sistematic sa foloseasca toaleta.

Daca sunt prezente simptome, medicul va incepe o evaluare prin obtinerea unui istoric medical complet si o examinare fizica. Medicul poate folosi anumite teste, cum ar fi radiografiile, pentru a elimina cauze posibile ale constipatiei, cum ar fi o afectiune a intestinului. Daca nu se identifica nicio afectare fizica, medicul va pune diagnosticul pe baza simptomelor prezente si a obiceiurilor de defecatie.

Scopul tratamentului este prevenirea aparitiei constipatiei. Educarea copilului si a familiei despre aceasta afectiune este, de asemeni, o parte importanta a tratamentului.

Tratamentul incepe cu evacuarea oricaror urme de fecale ce ar putea fi compactate la nivelul colonului (intestinul gros). Urmatorul pas este incercarea de a mentine continutul intestinal moale si usor de eliminat. In cele mai multe cazuri, acest lucru poate fi obtinut prin modificarea dietei copilului, programarea de momente de-a lungul zilei in care copilul sa folosesca toaleta, incurajarea si rasplatirea schimbarilor in bine ale obiceiurilor de folosire a toaletei.

In cazurile mai severe, medicul poate recomanda folosirea de laxative pentru a reduce constipatia. Psihoterapia (o forma de consiliere) poate fi folosita pentru a ajuta copilul sa treaca peste rusine, vinovatie sau stima de sine scazuta asociate cu aceasta tulburare.

Encoprezisul se amelioreaza odata cu cresterea copilului, desi problema poate apare si dispare pe parcursul mai multor ani. Cele mai bune rezultate apar cand sunt abordate in tratament toate aspectele: educational, comportamental si emotional.

Copilul poate avea accidente ocazionale pana cand musculatura intestinala isi reia tonusul si controlul asupra miscarilor intestinale.

Desi nu este posibila prevenirea encoprezisului, tratarea precoce, imediat ce au aparut simptomele poate reduce aparita frustrarii si a problemelor emotionale, precum si a complicatiilor potentiale legate de aceasta afectiune.

In plus, o atitudine pozitiva si rabdatoare cu copilul in timpul invatarii folosirii olitei si toaletei poate ajuta la prevenire aparitiei temerilor sau a sentimentelor negative legate de folosirea toaletei.