Terapia asupra canalelor radiculare ale dintilor - esentiala pentru mentinerea dintilor pe arcada

In practica stomatologica cel mai frecvent se foloseste termenul general de tratament de canal sau extirpare de nerv.

Cateva din indicatiile tratamentelor de canal sunt:

- carii severe ce au evaluat mult in timp, ducand la infectarea si necrozarea nervului cu efecte negative asupra tesutului osos din jurul dintelui, care se pot manifesta prin abcese
- carii profunde tratate, care totusi determina sensibilitatea dintelui la cald si la rece
- fracturi accidentale ale dintilor care duc la deschiderea camerei pulpare cu afectarea nervului.

Cel mai frecvent, dintii cu carii semnificative sau infectii, pot fi salvati prin tratamente endodontice (de canal, asupra radacinii) urmate de refacerea dintelui prin obturatii sau coroane, extractia fiind o ultima solutie la care ar trebui sa apelam.

Cel mai des pacientii intreaba de ce trebuie sa cheltuiasca atat pentru a salva un dinte (asta insemnand dese prezente la stomatolog) si nu poate doar sa-l extraga.
Pierderea unui dinte poate in timp determina afectarea altor dinti.

Salvarea unui dinte inseamna mentinerea acelui spatiu. El tine ceilalti dinti pe loc impiedicandu-i sa se incline sau sa se miste si elimina necesitatea unui implant sau a unei punti. Toate celelalte manopere de refacere dupa extractie costa efectiv mult mai mult si odata un dinte pierdut, este un dinte pierdut definitiv.

Tratamentul consta in indepartarea din canalul radicular a tuturor tesuturilor iritate sau infectate. Daca tesutul din canal este infectat si ramane acolo, poate produce abcese.

Primul pas in tratamentul de canal este obtinerea accesului la nerv. In cazul in care dintele este afectat de carii, insasi indepartarea tesuturilor afectate, duce la deschiderea camerei pulpare a dintelui si la expunerea nervului. Toate aceste manopere se efectueaza sub anestezie locala.

Odata deschis dintele, se determina lungimea canalelor radiculare si se indeparteaza pulpa. Astazi determinarea lungimii canalelor radiculare se poate efectua cu mare precizie, utilizand aparate speciale numite apexlocatoare.

Dupa stabilirea lungimii de lucru se trece la prepararea canalului in vederea obturarii acestuia.

Prepararea canalelor se efectueaza in aceeasi sedinta dar exista situatii cand acest lucru se produce la urmatoarea vizita. Numarul de vizite necesar pentru completarea tratamentului de canal depinde totusi de starea nervului (daca a fost infectat sau nu) sau de complexitatea procedurilor de preparare a canalelor (canalele curbe). Pasul final este sigilarea canalului cu un anumit material plastic, steril numit gutaperca, care impiedica posibilele infectii ale canalului sau osului. Ulterior este posibil ca dintele sa necesite o obturatie sau o coroana, pentru a putea intra din nou in functia sa normala.

O alta veche preconceptie este ca odata indepartat nervul dintele devine „mort”, se modifica la culoare si se distruge mult mai repede. Nu este adevarat.
Dintele este viu si functional chiar daca are nervul scos. El beneficiaza de aport de sange prin tesutul care il tine in os, numit parodontiu. Dintele nu mai are intr-adevar sensibilitate la cald, rece si dulce, dar poate raspunde la presiune masticatorie.

Cel mai important lucru este modul in care se efectueaza tratamentul si conditiile de mentinere a sterilitatii canalului.

Cu o restauratie corecta dintele poate rezista pe arcada la fel ca orice dinte sanatos sau poate fi folosit pentru a restaura o edentatie invecinata incluzandu-l intr-o punte dentara.