Remedii naturale pentru insomnie
Ce este insomnia
SusInsomnia reprezinta cea mai comuna tulburare a somnului, conform Asociatiei Americane de Psihiatrie (APA). Aceasta afecteaza milioane de oameni din intreaga lume si s-a raportat faptul ca aproximativ o treime dintre adulti prezinta simptome ale insomniei.
Oamenii care se confrunta cu aceasta tulburare prezinta dificultati in a adormi sau in a dormi continuu. Acestia, de cele mai multe ori, se simt obositi dimineata, nemultumiti de somnul lor, ceea ce duce adeseori la oboseala si o stare generala de indispozitie.
Cuprins articol
Insomnie acuta si insomnie cronica
SusIn ceea ce priveste tipurile de insomnie, aceasta se imparte, in functie de durata ei, in doua categorii: insomnie cronica si acuta.
Insomnia acuta se petrece pe perioade foarte scurte de timp si apare, de obicei, din cauza evenimentelor care apar in viata unei persoane (spre exemplu: nu putem adormi in noapte dinaintea unui examen sau dupa o zi in care am trecut prin experiente stresante sau am primit vesti proaste). Majoritatea persoanelor experimenteaza acest tip de insomnie cel putin o data in viata.
Al doilea tip, insomnia cronica, este mult mai severa. Apare in cel putin trei nopti pe saptamana si dureaza minim trei luni. Aceasta poate avea diferite cauze, printre care: schimbari majore in viata, joburi care presupun ture de noapte, obiceiuri nesanatoase inainte de somn sau alte afectiuni, precum artrita sau durerile de spate, anxietatea sau depresia.
Insomnia poate aparea la orice varsta si afecteaza preponderent femeile. S-a demonstrat faptul ca persoanele predispuse la insomnie sunt cele expuse la factori de risc precum: nivel ridicat de stres, venituri financiare mici, calatoritul in zone cu fus orar diferit, sedentarismul, schimbari in privinta programului de lucru. De asemenea, inceputul menopauzei poate reprezenta un factor care determina aparitia insomniei in randul femeilor.
Insomnia poate fi tratata atat prin intermediul medicamentelor, cat si cu ajutorul remediilor naturale.
Desigur, daca insomnia este severa se recomanda consultarea unui medic specialist psihiatru pentru o evaluare de specialitate si posibil instituirea unui plan de tratament.
Tratamente naturale cu care poti ameliora insomnia
SusPrintre remediile naturale cu care putem combate insomnia se numara: meditatia, melatonina, uleiurile esentiale (aromaterapia), sportul, masajul, dar si diferite alimente care ajuta la imbunatatirea calitatii somnului.
1. Meditatia
Meditatia reprezinta o metoda naturala, usoara, pentru tratarea insomniei, care ne ajuta sa adormim mai repede si sa dormim intreaga noapte. Ea consta in respiratii scurte, constante, in timp ce stam linistiti si relaxati. Prin intermediul ei ne putem observa respiratia, corpul, gandurile si sentimentele.
Are numeroase beneficii asupra sanatatii noastre. Pe langa imbunatatirea calitatii somnului si combaterea insomniei, meditatia contribuie la reducerea stresului si a anxietatii, la cresterea puterii de concentrare si la intarirea sistemului imunitar.
Putem practica meditatia cat de des ne dorim. Daca timpul nu ne permite sa participam la sedinte lungi de meditatie, 15 minute seara sau dimineata sunt suficiente.
Unii oameni aleg, alaturi de meditatie, sa se roage sau sa se gandeasca la ceva pozitiv, care sa ii ajute sa se concentreze si sa isi linisteasca gandurile.
2. Melatonina
Melatonina este un hormon produs in mod natural de organism in timpul somnului. Studiile au demonstrat ca suplimentele cu melatonina ajuta la imbunatatirea somnului din perioadele de schimbare de fus orar.
Este, insa, recomandat sa apelam la suplimente cu melatonina doar in urma cererii unei pareri medicale avizate si doar pentru perioade scurte de timp (schimbarile de fus orar). Se crede ca dozele mari de melatonina determina aparitia ametelii, durerilor de cap, iritabilitatii.
3. Masajul
Studiile au demonstrat faptul ca masajul reprezinta un adevarat remediu impotriva insomniei, dar si a oboselii cauzate de aceasta. De asemenea, se crede ca masajul ajuta la reducerea stresului, a anxietatii si chiar a depresiei.
Atunci cand din cauza lipsei timpului sau a mijloacelor financiare nu ne permitem un masaj profesional, un masaj facut acasa de catre un membru al familiei poate avea beneficii la fel de mari.
Desi, in general, masajul realizat acasa este sigur si nu ne pune in pericol sanatatea, trebuie sa acordam, totusi, atentie cremelor si uleiurilor de masaj pe care le folosim. Este recomandat sa folosim produse de calitate, pe care sa le testam pe portiuni mici de piele, pentru a ne asigura ca sunt compatibile cu tipul nostru de piele.
4. Exercitiile fizice
De-a lungul timpului s-a observat faptul ca sportul are numeroase efecte benefice asupra organismului. El imbunatateste calitatea somnului, reduce nivelul de stres, creste nivelul de concentrare si ne ajuta la dezvoltarea conditiei fizice.
De asemenea, exercitiile fizice ajuta la mentinerea sanatatii organismului. Ele cresc nivelul de energie al acestuia, ajuta la scaderea in greutate, reducerea stresului si a anxietatii, dar si la un somn mai odihnitor.
5. Uleiurile esentiale
Uleiurile esentiale sunt uleiuri volatile extrase din numeroase plante. Prin inhalarea sau masajul lor pe piele, unii oameni obisnuiesc sa trateze diferite afectiuni. Aceasta practica este numita aromaterapie.
Se crede ca uleiurile esentiale sunt eficiente si in ameliorarea insomniei, cel cu cele mai bune rezultate fiind uleiul de lavanda. El ajuta, de asemenea, la cresterea bunei dispozitii si la reducerea durerii.
Administrarea pe cale inhalatorie prin difuzarea uleiului de lavanda ajuta la obtinerea celor mai bune rezultate.
Tinand cont atat de cercetarile stiintifice, cat si de valorile nutritionale ale alimentelor, s-a ajuns la concluzia ca produse precum: kiwi, ceaiul de tei, laptele cald, migdalele, nucile, dar si visinele, ajuta la obtinerea unui somn odihnitor.
Migdalele contribuie la imbunatatirea somnului datorita faptului ca sunt bogate in melatonina. Laptele contine, de asemenea melatonina, dar si triptofan, calciu si vitamina D, compusi care sunt implicati in cresterea calitatii somnului. Visinele, nucile si kiwi contin, de asemenea melatonina.
Concluzii
SusInsomnia reprezinta o problema cu care cei mai multi dintre noi ne confruntam la un moment dat in viata. Desi e neplacuta si ne afecteaza din multe puncte de vedere, exista remedii naturale, care ne ajuta sa ne imbunatatim calitatea somnului si odata cu ea si pe cea a vietii.
Bibliografie
1. What is Insomnia? https://www.sleepfoundation.org/insomnia/what-insomnia
2. Everything You Need to Know About Insomnia https://www.healthline.com/health/insomnia
3. American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (5th ed.). Washington, DC: American Psychiatric Association Publishing. DOI:
doi.org/10.1176/appi.books.9780890425596
4. Aromatherapy. (2017).
fda.gov/cosmetics/productsingredients/products/ucm127054.htm
5. Insomnia: Everything you need to know https://www.medicalnewstoday.com/articles/9155.php#causes
6. Insomnia. (2011).
sleephealthfoundation.org.au/pdfs/Insomnia.pdf
7. What are sleep disorders? (2017).
psychiatry.org/patients-families/sleep-disorders/what-are-sleep-disorders
8. Insomnia stanfordhealthcare.org/medical-conditions/sleep/insomnia.html
9. Nuutinen, T., Ray, C., & Roos, E. (2013). Do computer use, TV viewing, and the presence of the media in the bedroom predict school-aged children's sleep habits in a longitudinal study? bmcpublichealth.biomedcentral.com/articles/10.1186/1471-2458-13-684
10. Sleep and disease risk. healthysleep.med.harvard.edu/healthy/matters/consequences/sleep-and-disease-risk
11. What are the signs and symptoms of insomnia? nhlbi.nih.gov/health/health-topics/topics/inso/signs
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
Medici specialisti Medicina alternativa
Articole recomandate
- Iata care sunt cauzele insomniei
- 7 motive pentru care ne trezim obositi
- Remedii naturiste eficiente
- Cearcanele – forme si remedii
- Remedii ayurvedice: cum ne ajuta toamna
- Insomnia fatala
- Remediile florale Bach pot combate insomnia
- Cum facem diferenta intre tulburarile ocazionale de somn si insomnie
- Insomnia