Recuperarea dupa o interventie chirurgicala
Dr. Ruxandra Iliescu
Medic rezident - Chirurgie plastica, estetica si microchirurgie reconstructiva
Clinica: Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti
Generalitati
SusRecuperarea in urma unei interventii chirurgicale depinde, in mare masura, de tipul operatiei suferite.
De exemplu, interventiile chirurgicale realizate cu anestezie locala si operatie laparoscopica au o perioada mai mica de recuperare, in vreme ce un bypass cardiac sau o operatie de replantare a unui segment necesita mai multe zile de spitalizare si o urmarire atenta din partea echipei medicale.
Cu cat interventia este mai complexa, cu atat convalescenta va fi mai lunga, iar recuperarea mai dificila. Exista proceduri clare ce trebuie urmate dupa o operatie complexe.
Acestea au, pe de o parte, rolul de a preveni infectiile, iar pe de alta, de a reusi o cicatrizare rapida a inciziei si o revenire la activitatile cotidiene obisnuite.
Cuprins articol
Revenirea dupa anestezie
SusIn cazul unei anestezii generale, va fi nevoie de cel putin 24 de ore de repaus total, pana ce efectul anesteziei dispare. Pacientul se va trezi, va respira pe cont propriu, fiind in acelasi timp monitorizat atent de catre echipa medicala pentru a preintampina orice tip de complicatii ce ar putea aparea. Se urmaresc tensiunea, alura ventriculara, saturatia in oxigen, traseul EKG, temperatura etc.
Abia dupa ce efectul anesteziei a disparut incepe cu adevarat recuperarea dupa interventia chirurgicala. Pacientii care sunt capabili fizic ar putea incepe sa mearga sau cel putin sa se ridice pe marginea patului. Aceasta activitate este esentiala pentru a preveni complicatiile, inclusiv tromboza venoasa profunda. In cazul in care vorbim despre operatii care presupun repaus in perioada postoperatorie, se opteaza pentru administrarea unui anticoagulant in vederea prevenirii aparitiei de cheaguri in sistemul venos profund.
Controlul durerii post-operatorii
SusControlul durerii in aceasta perioada este esential, intrucat miscarea poate determina o intensificare a durerii. Atunci cand durerea devine mult prea puternica, ea trebuie raportata cadrelor medicale.
Pe masura ce trece timpul de la interventia chirurgicala, durere trebuie sa se amelioreze pana la disparitie. Orice lucru care o intensifica trebuie sa fie atent observat, intrucat poate masca o eventuala complicatie.
Prevenirea complicatiilor post-operatorii
SusIncizia reprezinta o plaga deschisa care este predispusa infectiilor. De aceea, este necesara o ingrijire atenta a acesteia, pentru o cicatrizare rapida si pentru prevenirea complicatiilor. In functie de natura operatiei, pansamentul poate fi schimbat frecvent sau doar la recomandarea ori sub asistenta chirurgului. Acesta trebuie sa se asigure ca plaga se vindeca fara sa se infecteze. De regula, firele de sutura de la nivelul membrelor si toracelui se suprima la 14-21 zile postoperator, in timp ce materialul folosit la nivelul fetei se suprima la 7-10 zile postoperator.
Un rezultat comun al anesteziei si analgezicelor este constipatia si dificultatea la urinare. De aceea, trebuie consumata cat mai multa apa si ar putea fi recomandata administrarea unui purgativ usor.
In cazul interventiilor realizate cu anestezie locala, aceasta isi pierde in cateva ore efectul, astfel inca pacientii trebuie avertizati vis-a-vis de acest aspect.
Pentru o preveni aparitia unei infectii, plagile trebuie ingrijite corespunzator, conform indicatiilor anterior mentionate, monitorizandu-se starea generala a pacientului, temperatura si analize de sange in dinamica. Orice semn inflamator ar trebui tratat cu seriozitate si intervenit asupra lui cat mai rapid, pentru a aplica masurile necesare in vederea evitarii aparitiei unor rezultate dezastruoase.
Externarea
SusOdata ce chirurgul stabileste faptul ca pacientul poate fi externat, acesta se va intoarce acasa, unde va primi indicatiile necesare pentru tratament si recuperare post-operatorie, inclusiv legate de ingrijirea plagilor.
Nivelul de activitate permisa variaza foarte mult in functie de tipul de operatie efectuat. Anumite interventii chirurgicale pot necesita terapie fizica indelungata, de pana la 3 luni sau mai mult, insa, indiferent de cat de simpla a fost operatia, efortul fizic intens trebuie evitat pentru o perioada de timp.
Pacientul va reveni periodic in cabinetul medicului curant pentru a i se urmari evolutia post-operatorie, dar va ajunge de urgenta intr-o unitate medicala in momentul in care resimte dureri bruste sau cand incizia prezinta inflamatie, sangerare sau exteriorizare de secretii cu aspect purulent. De asemenea, exista anumite interventii chirurgicale care necesita urmarirea in dinamica a analizelor medicale, motiv pentru care pacientul va ramane in contact cu medicul sau si ii va respecta intocmai indicatiile.
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
Medici specialisti Chirurgie generala
- Dr. Catalin Copaescu -
- Dr. Bogdan Mastalier Manolescu - Spitalul clinic COLENTINA
- Dr. Iulian Brezean - Spitalul clinic dr. IOAN CANTACUZINO
- Dr. Alexandru Blidaru - Institutul oncologic prof. dr. ALEXANDRU TRESTIOREAN
- Dr. Gabriel Cristian Viisoreanu -
Articole recomandate
- Recuperarea dupa o interventie la inima. Cum previi un nou eveniment cardiac
- Pasi de urmat dupa o interventie chirurgicala
- Recuperarea dupa angioplastie
- Interventie chirurgicala pentru tratarea bolii de reflux gastroesofagian
- Interventiile chirurgicale pentru tratarea miopiei
- Afectiuni lombare care necesita interventie chirurgicala
- Pregatirea pentru interventia chirurgicala
- Recuperarea dupa operatie la genunchi
- Interventia chirurgicala pentru tratarea incontinentei urinare
Citeste pe aceeasi tema
- Impotenta si recuperarea dupa o interventie chirurgicala a prostatei
- Sa intelegem depresia aparuta dupa o interventie chirurgicala
- Recuperarea medicala dupa o interventie chirurgicala
- Semne si simptome de infectie dupa o interventie chirurgicala
- Complicatii si probleme dupa o interventie chirurgicala